Cu toții cunoaștem acea reflexie din oglindă la care strâmbăm din nas și pe care visăm să o înlocuim cu imaginile spectaculoase postate de influenceri pe paginile de Instagram. Ieșim din casă și plecăm capul, încercăm să evităm interacțiunile cu alți oameni și tremurăm până să ajungem înapoi în confortul dormitorului propriu unde nu ne judecă nimeni în afară de noi înșine.

Fiecare dintre noi trece printr-o perioadă de nesiguranță. Dar cel mai important este să accepți sfaturi și să fii ambițios. În cazul meu, rețeta secretă care a funcționat a fost următoarea:

1. CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI!

Înainte de toate, analizează-te. Nu vei putea trece peste lipsa de încredere fără să cunoștice te limitează. Fă un rezumat a ceea ce reprezinți, fă cunoștință cu această persoană minunată care ești. Descoperă ce te pasionează cu adevărat. Ia o pauză de la viața de zi cu zi și învață să îți acorzi timp. Pentru prima oară, pune-te pe primul loc. Nu te compara cu alții. În acest moment, numai tu contezi! Împrietenește-te cu tine însuți și învață să te iubești. Dacă nu o faci tu primul, nu o va face nimeni.

2. ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-ȚI GUSTURILE FĂRĂ FRICĂ

Ai încredere în gusturile tale! Lasă-ți creativitatea să preia controlul, deoarece, atunci când vine vorba de imaginație, nu poți greși! Aranjează-ți spațiul în care îți petreci cea mai mare parte din timp așa cum îți place ție. Ascultă muzica care te face fericit și îmbracă-te astfel încât să te simți în largul tău, fără frica că te vor judeca alții. Nu te sfii să îți împărtășești pasiunile cu alte persoane pentru că, la un moment dat, vei găsi pe cineva care are aceleași gusturi ca tine. Socializarea este un lucru minunat și te va ajuta să îți faci prieteni noi.

3. STAI DREPT ȘI ZÂMBEȘTE

Postura și starea de spirit sunt factori mult mai importanți decât crezi atunci când vine vorba de încrederea de sine. Privirea înainte, spatele drept și un zâmbet schițat, ce îți va induce starea de bine, te vor ajuta să atragi energii pozitive. Vei vedea lumea dintr-un alt punct de vedere și vei înțelege ce pierzi atunci când nu observi ce te înconjoară. De asemenea, practicarea unui sport este un factor cheie. Nimeni nu îți cere performanță, dar mișcarea te va ajuta să te simți mai încrezător în trupul tău!

4. ÎNCONJOARĂ-TE DE PRIETENI ADEVĂRAȚI

Gândul că, orice ai face, oricât de tare ai da-o în bară, acasă te așteaptă familia și un grupde prieteni adevărați, care vor fi acolo lângă tine indiferent de situație, este încurajator! Prietenii te vor sfătui, te vor sprijini, te vor aprecia și te vor iubi atunci când tu nu reușești. Este foarte important să te simți în largul tău în jurul prietenilor, să nu te ascunzi și să ai încredre în ei, așa cum și ei au încredere în tine. Iar dacă nu se întâmplă asta, aceia nu îți sunt prieteni adevărați! Nu pune presiune pe tine. Ia-o pas cu pas. Începe cu o singură persoană și cu timpul veți vedea unde ajunge prietenia voastră. Ai răbdare și nu te panica dacă nu reușești din prima, căci, odată ce vei găsi grupul potrivit de oameni, vei înțelege cât de importantă a fost așteptarea.

5. ÎNDRĂZNEȘTE!

Și nu uita, îndrăznește! Fiecare pas de mai sus va seca multă energie din tine. Îți va fi greu și vei vrea să te oprești, să nu mai încerci, să abandonezi. Dar nu o face! Amintește-ți înfiecare zi de ce te-ai trezit dimineața, pentru ce ești recunoscător și unde vrei să ajungi capersoană. Atunci când gândurile negre te înconjoară și te descurajează, respiră. Îndrăznește săle dai la o parte, îndrăznește să te ții ferm pe picioare și să zâmbești în fiecare zi, îndrăznește să împărtășești cele bune și cele rele cu prietenii și familia și, nu în ultimul rând, îndrăzneștesă fii tu însuți!

Articol scris de Amalia Mihăilă.

…haos, diversitate, energie, prietenie, dramă, toleranță, acestea sunt ingredientele ce alcătuiesc trupa „Mircea Albulescu”. „E ca și cum ai mânca un iaurt și imediat după aceea pui lingurița la gunoi și iaurtul în chiuvetă”, așa cum a descris-o David Luncă, fost membru.

În orășelul în care li s-a spus că nu plouă niciodată, I.D Festerii au fost întâmpinați de o furtună care a domolit vibe-ul trupei, însă doar pentru câteva momente. Fiind prima trupă care a făcut cunoștiință cu noul concept de festival călător, Albuleștii ne-au copleșit prin diversele personalități pe care le-au prezentat încă de la primul workshop.

În cele cinci zile de activități la care am asistat și prin care ne-am dezvoltat, trecând de la șuete la problemele existențiale ale unui adolescent, am reușit să discutăm cu câțiva dintre membrii trupei.

Pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu lumea teatrului, participanții vin cu o serie de sfaturi care răspund celor mai întâlnite întrebări ale amatorilor din domeniu. Cei care doresc să facă parte dintr-o trupă de teatru ar trebui „să vină predispuși în a se cunoaște, în a descoperi multe lucruri impresionante despre ei și despre ceilalți; să primească cu brațele deschise tot ce va urma să se întâmple”- Alessia Mansia, membra activă. „Dacă o să intri într-o trupă de teatru în liceu, o să ai parte de amintiri frumoase.”- Bianca Botoacă.

INFLUENȚA TEATRULUI ASUPRA TINERILOR

Intrând într-un cerc vicios impreună cu persoane inițial necunoscute, dar care mai apoi au devenit părți ale aceluiași întreg, rotindu-se în aceeași atmosferă a pasiunilor, i-a determinat pe membrii trupei Mircea Albulescu să-și înfrunte temerile și să pășească pe teritoriu străin: „A fost primul lucru din viața mea care mi-a trezit cu adevărat o pasiune, primul lucru care m-a făcut să fiu cu adevărat responsabilă, cu adevărat prezentă. Cred că înainte de teatru lăsam viața să treacă pe lângă mine fără să-mi dau vreun interes, însă acum consider că am învățat să trăiesc momentul”, așa cum ne destăinuie Rebecca Pavel.

De asemenea, Daniel Stănciucu, oldie în trupa Mircea Albulescu spune despre teatru că: „Mi-a dat o putere de a evolua, pentru că sunt sigur că și in 20 de ani, când voi fi la repetiții la teatru mereu voi avea ceva nou de învățat”.

SPONTANEITATEA, DE ADĂUGAT ÎN REȚETA PRIETENIEI!

După câteva zile petrecute alături de membrii trupei am observat că unul dintre ingredientele spre rețeta succesului este spontaneitatea. Deși vorbeam mai sus de o varietate de personalități, am putut observa capacitatea lor comună de a surprinde: de la o frază ciudată la o imbrăcăminte neașteptată. Toate acestea erau primite cu brațele deschise, formând un model al unui grup unit prin împărtășirea simțirilor asemănătoare.

DESPRE WORKSHOP-URI ȘI EXPERIENȚA I.D. FEST

Completând replica „pe vremea mea…”, David Luncă dă cărțile pe față spunând că: „ar fi puțin cam clișeic să zic că pe vremea mea chiar plecam din oraș pentru a pleca la festivaluri…Era o altă energie, ne adunam toate trupele din toată țara, era o altă conexiune”.

Daniel Stănciucu, fost membru al trupei, reușind să compare ediția aceasta cu cele trecute ne mărturisește „vă spun clar că nu mă așteptam, aveam un orizont mult mai mic. Foarte frumos…Este un loc care se naște o dată pe an, în care vin oameni extrem de diferiți, cu niște spectacole  și vieți foarte frumoase, este o încărcătură sentimentală uriașă. Acolo la Karpen unde s-a ținut anul trecut, la orice oră ai fi ieșit din camera ta simțeai că parcă intri pe ușa unui portal. Într-un fel e overwhelming, puțin obositor, dar pe de altă parte ai atât de multe de învățat, e un potențial așa de mare de evoluție. ID Fest face chestia asta foarte bine, știe cum să aducă oamenii împreună.” Dimpotrivă, Bianca Botoacă consideră că aceasta ediție „este o comoditate faptul că suntem la noi acasă, dar interesantă abordare în ceea ce privește organizarea festivalului.”

În ciuda situației actuale, trupa Mircea Albulescu a însemnat familiaritatea și prezența de care nu știam ca avem nevoie. Lipsită de griji, dar atentă la detaliile micilor momente, aceasta a reușit să ne delecteze cu 5 zile care ne-au condus memorabil spre ieșirea unui sfârșit de vară atât de creativ și de plăcut.

Articol scris de Mara Bălăiță și Andreea Anchidin.

„Cât timp am lucrat împreună cu cei din Nobody’s, mi-au dispărut toate problemele și singurul meu scop era energia grupului; lucrul cu ei a fost terapie.”, afirmă Carla Mihai, actriță și absolventă U.N.A.T.C. București, dar și trainer-ul trupei de actori adolescenți pe parcursul ediției actuale I.D. Fest. De-a lungul celor 5 zile petrecute împreună, participanții au pătruns în lumea teatrului, i-au explorat substraturile, au învățat, au creat și au crescut împreună.

Cine este Nobody’s Group?

Spectacole de teatru, adolescenți ambițioși, ore întregi de repetiții. Aceasta este partea văzută de toată lumea, dar ce stă la baza trupei Nobody’s Group? Oameni care nu se cunosc între ei la început, dar care ajung să se completeze unul pe celălalt. Străini deveniți o familie – „Noi nu suntem doar o trupă de teatru, am ajuns să fim o echipă” – Teodor Grosu, membru activ; „ne iubim și ne simțim între noi mult mai intens” – Ștefan Balint, membru al trupei.

Sunt definiți de iubirea pentru artă, iar pentru ei, „teatrul nu se joacă, se simte”. Definiți și marcați de această pasiune, teatrul în trupa Nobody’s Group este – „ o experiență unică, atât”, fiecare membru fiind caracterizat prin dorința ardentă de a se deschide și a face față tuturor provocărilor în călătoria lor ca trupă, inclusiv frica de scenă.

Întâlnită nu doar la participanții din Nobody’s Group, ci și la unii dintre cei mai mari actori din lumea teatrului, frica sau tracul de scenă este unul dintre cei mai importanți factori care influențează decursul unui spectacol de teatru. Cel mai important, însă, este „să te detașezi, să nu te gândești la nimic și să lași totul să vină de la tine” – Ștefan Negurici, membru activ și coordonator al trupei. Nu există remediu pentru aceste emoții, dar sfatul pe care îl dau cei din Nobody’s Group este trăirea momentului de pe scenă, întrucât „ești acolo pentru un motiv, să dai lumii ceva, să împărtășești emoția acelei clipe”. Astfel, conștientizarea emoțiilor de scenă este complet normală, însă nehrănirea lor este crucială, iar secretul depășirii lor este desprinderea totală de prezent și ancorarea în realitatea personajului, „o cădere în vidul creației, în profunzime, unde limitele corporale, temporale și spațiale se anihilează”.

„Munca sau talentul?” a fost întrebarea care a scos câte un răspuns diferit de la fiecare participant. „Cred că este o combinație între talent, muncă și pasiune” (Iris Nica, membru activ) „dar dacă nu ești dispus să muncești și să dai tot ce ai mai bun, nu iese ce trebuie” (Teodor Grosu). Cu toate acestea, parcursul și evoluția membrilor din Nobody’s Group a constat în întregirea lor ca trupă. Un proces complex, care a avut la bază cea mai importantă calitate într- o trupă de teatru – încrederea : „Dacă încrederea este un punct de referință, trupa este solidă”. Fie că a fost compatibilitate instantă la început sau nu, încrederea s-a dobândit prin comunicare între participanții trupei, aceștia creând un spațiu sigur, în care ei se pot relaxa, fiind cea mai autentică versiune a lor.

O parte esențială în formarea lor au fost workshop-urile, atât cele din cadrul festivalului, cât și cele organizate de ei, ateliere de teatru unde participanții au avut șansa de a se conecta la un alt nivel – „Nu credeam că pot simți ce simte un colectiv, nu știam că putem împărtăși aceleași emoții.” (Ecaterina Popescu, membru activ, vorbind despre workshop-ul preferat, avionul); „este un workshop pe care aș vrea ca toată lumea să-l experimenteze, întrucât emoția trăită în acel moment a fost foarte intensă, mi-a schimbat viața” (Ștefan Balint). Un alt element cheie în evoluția trupei a fost feedback-ul, care pentru ei este „un moment de sinceritate totală”.

Totuși, este vital ca informația care este livrată să fie percepută în mod constructiv, întrucât „criticile nu sunt făcute ca să demoralizeze, ci să întărească persoana care le primește”.

Carla Mihai – actriță, trainer, om

Actriță și absolventă U.N.A.T.C. București, Carla Teodora Mihai le-a fost anul acesta și trainer celor din Nobody’s Group Bacău, afirmând după cele 5 zile alături de ei că „funcționează foarte bine ca trupă și mi-au arătat că și eu mă simt foarte bine în grup”.
Având o carieră impresionantă în industria teatrului, actrița recunoaște faptul că a avut câte ceva nou de învățat cu fiecare piesă jucată. Aceasta nu consideră că a fost influențată de personajele asumate sau caracterul lor, ci de „experiența repetițiilor și a spectacolelor, grupul de colegi și colaborarea cu regizorii”. Pentru ea, „talentul constă mai mult în dorința de a face teatru, însă mai departe este numai muncă”. Dacă scopul principal al unui actor este transmiterea unui mesaj și a unei emoții pe scenă, atunci „tot ce vine din exterior este neînsemnat”. De asemenea, de-a lungul călătoriei în lumea teatrului, actrița a urcat pe scenă de nenumărate ori, reușind să treacă peste frică și emoții primindu-le „cu brațele deschise”. Un principiu pe care aceasta s-a bazat în evoluția ei ca actriță este autodisciplina, care „nu-i seamănă deloc celei militărești”, fiind, mai degrabă, un instrument de care se folosește pentru a-și perfecționa jocul actoricesc.

Cu toate acestea, pe durata celor 5 zile de festival în care a fost trainer, Carla Mihai a învățat că cele două „job-uri” pot avea obiective comune, aceasta împlinindu-și scopul de „a face ce-i place, a inspira, dar și a lăsa ceva în urmă”. Prezent alături de ea la workshop-urile din această ediție a fost și trainer-ul Tudor Popa, fost membru I.D. Fest, experiență despre care susține că „este un prim job în viață, care-ți permite să înveți mult mai liber și să greșești, pentru că ai întotdeauna o plasă de siguranță”.
Astfel, cea de-a 21-a ediție a festivalului Ingenious Drama i-a învățat pe cei din Nobody’s Group că teatrul nu are o singură formă. Bineînțeles, acesta își are originile în actori și în sălile de spectacol, dar se găsește în fiecare iubitor de artă. În ochii și în sufletul fiecărui actor adolescent, în gesturi și expresii. Pentru că teatrul de acum nu este doar un concept, este un întreg alcătuit din gânduri, frici și emoții; din oamenii care îl iubesc și care îl joacă.

Articol scris de Aida Akil.

Trupa InTheSpot Bacău iese în evidență încă de la începutul începuturilor, luând naștere pe 15 ianuarie 2007, chiar de ziua marelui poet român, Mihai Eminescu. Ideea pe baza căreia s-a înființat aparține unor adolescenți care și-au propus să se reinventeze și să facă o schimbare. De atunci, aceasta s-a dezvoltat, însă, în ciuda acestui fapt, membrii noi păstrează  „spiritul vechi”: prietenii strânse și energie, astfel formându-se amintirile ce vor dăinui. De asemenea, talentul și ambiția curg prin venele membrilor, acest fapt dovedindu-se prin efortul depus de dimineața până seara în zilele dinaintea spectacolelor, cât și prin impactul puternic pe care aceștia îl au asupra publicului.

  Renașterea trupei după pandemie

       I.D. Fest-ul poate fi comparat cu o mare de amintiri: melodii fredonate, nopți nedormite, glume de tot felul. Aceste lucruri rămân, fără doar și poate, întipărite în mințile și sufletele tuturor celor care au ocazia să participe la un astfel de eveniment. Totuși, pandemia și-a făcut simțită prezența în mod subit pe toate planurile, mai ales în lumea teatrului. Chiar și în cazul trupei InTheSpot, nedesfășurarea ședințelor, repetițiilor și întâlnirilor cu trupa au avut ca rezultat distanțarea membrilor. Cu toate acestea, atât membrii trupei, cât și restul dintre noi am reușit să trecem prin acestă perioadă mai grea, preferând distanțarea pentru o vreme ca mai apoi lucrurile să intre pe făgașul normal și să revenim treptat la stilul normal. Așadar, după luni de așteptare, luni în care timpul fie stătea în loc, fie trecea repede, s-a făcut marele anunț: I.D. Fest se va desfășura și anul acesta, având în vedere, bineînțeles, condițiile de siguranță. Însă, din spusele lui Ingrid Teodor, membră activă și coordonatoare a trupei InTheSpot, mai bine diferit față de anii precedenți decât deloc: „Chit că a fost puțin diferit, prin intermediul ediției de anul acesta s-a creat o conexiune mult mai profundă între membrii trupei. Sunt sigură de acest lucru, mai ales că am trecut prin perioada pandemiei, când nu eram o trupă tocmai închegată. Workshop-urile ne-au ajutat să ne descoperim și să ne întelegem mai bine unul pe celălalt, fapt care ne-a unit și mai mult.”.

    Din cele menționate anterior, festivalul de teatru I.D Fest se bazează, într-adevăr, pe legăturile și prieteniile care se formează între participanți, însă acesta are de asemenea în vedere dezvoltarea personală a tinerilor, prezentând, prin diversitatea workshop-urilor, echilibrul perfect dintre distracție și muncă: “Am învățat multe lucruri noi și chiar m-au încântat workshop-urile, a fost foarte interesant. Prin intermediul acestora, am învățat mijloace cu ajutorul cărora am reușit să mă îmbunătățesc atât ca actor, cât și ca persoană. Chiar simt că am evoluat. Toți am evoluat. Trupa a evoluat.” , afirmă Irofte Denisa, membră activă. I-am oferit cuvântul și lui Constandache Vlad, de asemenea membru activ: “În ciuda condițiilor de siguranță, totul a decurs foarte bine. Mi-a placut mult diversitatea workshop-urilor. La sfârșitul festivalului am constatat că eram atât de uniți, încât reușeam să ne înțelegem din priviri. Asta înseamnă că, într-adevăr, ne-am dezvoltat atât ca trupă, cât și personal.”.   Membrii trupei InTheSpot s-au simțit atât de bine, încât puteam asimila energia pozitivă din aer. În momentul când i-am întrebat care este motivul datorită căruia ar reveni anul viitor, parcă au tresărit. Puteam vedea expresiile de pe fețele lor, care mă întrebau “Deja s-a terminat?”. În ciuda acestui fapt, am primit un feedback foarte bun: “E simplu. Pur și simplu îmi place mult festivalul. E al nostru, e în Bacău, e ce trebuie!” , a afirmat Rojniță Otilia, membră activă. Glumețul trupei, Radu Ulinici nu s-a lăsat mai prejos, exprimându-și admirația față de trainerii trupei, Eduard Burghelea și Mircea Băluță: “Mi-a plăcut mult această ediție I.D Fest. Voi reveni cu siguranță dacă vor fi prezenți trainerii de anul acesta. Dacă nu… să spunem că aproape sigur!”.

    În opinia mea, trupa InTheSpot are acel ceva aparte… exact ca Fest-ul de anul acesta: este puțin diferită, prezintă diversitate și indiferent de circumstanțe, membrii vor da tot ce au mai bun, astfel reușind să o facă din ce în ce mai vestită. De asemenea, consider că impactul festivalului de anul acesta asupra trupei a dus la renașterea acesteia după criza pandemică. Exact ca un curcubeu după ploaie, membrii au reușit să iasă în evidență și strălucesc din ce în ce mai puternic, atât prin carisma și șarmul individual, cât și ca unitate, oferind viață unui lucru frumos, fie acela într-adevăr un curcubeu, un grup de prieteni sau o adevărată familie…

Eduard Burghelea & Mircea Băluță – legătura traineri-trupă; efectele virusului asupra workshop-urilor

Actori și absolvenți ai U.N.A.T.C. București, atât Eduard Burghelea, cât și Mircea Băluță s-au aflat în poziția de trainer anul acesta, fiind repartizați trupei InTheSpot Bacău. Datorită prieteniei foarte strânse dintre aceștia, au reușit într-adevăr să patrundă în sufletele membrilor: “Trainerii sunt absolut minunați. Au știut de la început cum să ne abordeze, cum să comunice cu noi și ce workshop-uri să facă.”, afirmă coordonatoarea Teodor Ingrid în numele trupei. Deoarece se completează reciproc, aceștia au fost descriși de către membri drept “cei doi tătici”: unul puțin mai copilăros decât celălalt, dar la fel de interesați în cunoașterea tinerilor. Din spusele sale, Eduard Burghelea a părut foarte impresionat de varietatea personalităților din trupă: “Există două tipuri predominante de personalități: unii oameni se bazează pe instinct, iar ceilalalți sunt raționali. E foarte bine că diversitatea există în trupă. Până la urmă, o pâine poate fi mâncată din ambele colțuri și este la fel de bună.”. “Personalitațile și energia lor îmi amintesc de adolescența mea. În urma acestor 5 zile, simt de parcă am renăscut.” , mărturisește nostalgic Mircea Băluță.

Totuși, din cauza factorilor de siguranță împotriva COVID-19, atât trainerii, cât și adolescenți au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește desfășurarea workshop-urilor. Mircea Băluță și-a exprimat părerea, explicând că dificultățile au fost în principiu la nivel tehnic: “Când făceam încălzirea de dimineață, purtarea măștii interfera cu acțiunea pe care trebuia să o desfășurăm. Distanțarea socială a fost mai mult sau mai puțin o problemă: pe de-o parte reprezenta o provocare deoarece conexiunea dintre noi trebuia să fie stabilită fiind distanțați, pe de altă parte, unele workshop-uri nu le-am putut desfășura în modul în care ne-am fi dorit.”. Cu toate acestea, opinia lui Eduard Burghelea a fost una diferită: “Consider că dacă noi, ca echipă, dăm dovada de ambiție și dorință de joc ne putem descurca, indiferent de situație.”.
    În ciuda micilor dificultăți, atât trainerii, cât și membrii trupei s-au adaptat situației curente și au trecut cu brio de provoacarea pe care a reprezentat-o ediția de anul acesta. În cazul celor 2 actori, experiența acumulată de-a lungul timpului și-a făcut simțită prezența, însă în cazul trupei, nu vom afla niciodată tehnica secretă. Până la urmă, “ce-i în trupă, rămâne în trupă.”.

    Citându-l pe liderul religios si yoghin-ul Sadhguru, “Când calamitățile vin în viața noastră, sunt multe moduri în care le putem face față. Așa că haideți să facem față acestei amenințări cu grație.”. Așadar, în ciuda Coronavirusului, putem adăuga pe listă încă o ediție a festivalului de teatru I.D Fest care s-a desfășurat cu succes, atât pentru traineri, cât și pentru participanți.

Articol scris de Mara Zaharia.

Matei Lucaci-Grünberg, regizor și o voce importantă în viitorul cinematografiei și al teatrului românesc, provine dintr-o familie de origine evreiască, Grünberg însemnând „munte verde” în germană, redând o înclinație spre domeniul artistic .

L-am însoțit pe Matei în Câmpina, la trupa Mircea Albulescu, unde a fost prezent ca și trainer, pentru prima dată în cadrul I.D Fest. Cele 5 zile de turneu ale festivalului ne-au făcut experiența mai interesantă, deoarece am avut ocazia să petrecem mult timp benefic alături de el. Am putut să îl observăm în calitate de trainer, regizor, dar și ca mentor și prieten, primindu-l cu brațele larg deschise printre situațiile noastre adolescentine.

Discuțiile cu tânărul regizor ne-au marcat atât pe noi și cât pe membrii trupei, trezindu-ne o poftă de a afla mai multe despre această lume enigmatică a teatrului.

Ți-ai dorit dintotdeauna să faci regie? De unde pasiunea pentru acest domeniu?

Vin dintr-o familie culturală. Și cumva tata fiind pictor, mama fiind scriitoare și bunicii fiind filosofi, am avut contact cu domeniul artistic într-o formă sau alta. Cred că este o influență a familiei, dar într-o formă indirectă. Nu m-au împins spre regie, pur și simplu m-am apropiat de teatru când eram mic, iar după aceea m-am apropiat de film. Regia a fost singurul lucru pe care am considerat că pot să-l fac. Și scrisul m-a tentat și încă mă tentează. Nu a existat un moment edificator care mi-a schimbat toată viața, pur și simplu a fost o chestie naturală și organică. Pur și simplu m-a atras regia.

Cea mai mare provocare din cariera ta a fost…

Am trecut printr-un moment de cumpănă în facultate, prin anul III sau IV (Matei a absolvit U.N.A.T.C și a prins patru ani de facultate). Am trecut printr-o criză existențială tipică studentului de la U.N.A.T.C. Te întrebi ce e cu tine, dacă ai ceva de spus, dacă ești făcut pentru această profesie. După această criză mi-am găsit o voce, în sensul în care fix după acest episod a fost primul moment când am făcut o comedie și când am început să fac comedie, brusc am descoperit o bucurie, un lucru la care simțeam că am talent, că am ceva de spus. Mi-am regăsit sensul în domeniu.

Un moment memorabil din cariera ta…

Există multe momente și întâlniri care m-au marcat, dar primul care-mi vine în minte este de la spectacolul „Emisie: Titanic Vals”, care a avut loc la Vâlcea. E o adaptare după Titanic Vals și e un spectacol la care am muncit foarte mult. Durează aproximativ trei ore și include atât comedie cât și dramă. E un spectacol radiofonic live de care am fost foarte mândri atunci, fiind destul de diferit, pe cât de multă încredere aveam în el, pe atât de mult conta feedback-ul. Țin minte că la premiera acestui spectacol, la teatrul Anton Pann au fost niște aplauze atât de sincere și de durată care m-au marcat, deși eu nu mă emoționez ușor. Atunci am simțit o sală pe care o făcusem fericită. Deși sună siropos, a fost o emoție de moment care a dat sens meseriei mele, indiferent de notorietate sau nu. Acesta a fost un moment care ne-a încărcat bateriile, din punctul meu de vedere.

Am auzit că majoritatea lucrărilor tale din studenție au făcut furori, de la prezența lor prin festivaluri, la nominalizarea la Gala HOP. Ne poți spune mai multe?

Cred că am avut un număr de scurtmetraje care au avut succes festivalier, cum a avut și scurtmetraje în care credeam foarte mult și care nu au avut niciun fel de succes. Consider că este un curs firesc al lucrurilor: uneori îți iese ceea ce îți propui, uneori îți iese dar poate publicul nu are nevoie de ceea ce ai tu de oferit. Acolo este un dialog foarte interesant pe care nu ai cum să-l controlezi. Da, am avut un pic de succes pe film în facultate, iar apoi pe teatru. Într-adevăr, primul spectacol pe care l-am făcut eu împreună cu colegii mei din trupa JamaisVu din care face parte și băcăuanul vostru, Ștefan Huluba se numește „Paravan. Două telefoane” și a fost nominalizat la Gala HOP având un mare succes. A luat mai multe premii, de acolo deschizându-se mai multe uși. Dacă nu exista acea nominalizare la Gala HOP, deși nu mă consider o persoană festivistă și nu vreau să cred că premiile au o importanță atât de mare, acea confirmare ne-a oferit un start pentru tot ceea ce ne-am propus să facem ulterior.

Printre lucrările lui Matei se numără și scurtmetrajele: „Oase pentru Otto”, care a obținut și nominalizarea la Gala HOP, „Regal”, „Ultimii clienți”, dar și comediile „Și băieții câteodată” și „Rebelion”.

Dacă nu ai fi intrat în lumea filmului/ teatrului, ce te-ai fi văzut făcând?

Mi-aș fi dorit foarte mult să devin sportiv de performanță, am făcut baschet toată viața. Îmi place sportul enorm, mi-ar fi plăcut la nebunie să-l practic, așa ca domeniu total diferit.

Am aflat ulterior că pentru Matei a fost o alegere decisivă: contractul cu Dinamo pentru Diviza A în baschet sau intrarea la U.N.A.T.C. A ales facultatea.

Mi-ar fi plăcut să fiu și om de radio, mi-ar plăcea să am o emisiune pe radio, deși am avut una la un moment dat.

Crezi că părinții tăi te-au influențat în a alege latura asta artistică?

Direct, deloc…Chiar nu cred că și-au dorit în mod special să o iau în direcția asta. Am avut chiar o discuție simpatică cu Laura (mama lui Matei) de curând pe tema asta pentru că de abia acum aflat, eu având 31 de ani, că lui Petru (tatăl lui Matei) nu i-a convenit deloc că dau la regie film, dar m-au lasat. Dar indirect cred că m-au influențat prin simplul fapt că sunt oameni de cultură, că se învârt în acest domeniu, îi macină dilemele artistice, dilemele existențiale.

A avut de unde să se încarce cu drag de artă și de frumos și stie cum să le transmită mai departe. Tatăl lui Matei este președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, mama sa este sociolog și scriitoare de cărți pentru copii, iar bunicul său a fost unul dintre cei mai originali filozofi din secolul XX.

În ce măsori succesul?

Asta este o întrebare foarte frumoasă. Cred că îl măsor în 3 lucruri. Îl măsor mereu în relație directă cu ce ne-am propus noi (Matei împreună cu trupa JamaisVu). Succesul unui spectacol pe care ni-l propuneam să-l facem constă în fidelitatea noastră asupra ideii și a gândurilor; dacă acel spectacol reușește să ajungă la un public. În fiecare proiect ne propunem niște lucruri destul de concrete: vrem să progresăm, să încercăm un nou tip de limbaj, să descoperim un public nou.

A doua definiție a succesului are legătură cu impactul. Dacă simți că mesajul tău ajunge la mai mulți oameni, este o formă de succes, dar cu amendamentul de a nu face compromisuri pentru că atunci consider că se anulează succesul. Publicul e foarte important, iar aici îl citez pe Victor Frunză: „Teatrul este o artă comunitară”.

A treia definiție, eu nefiind cu notorietatea, cu succesul, pentru că nu sunt lucruri care pot fi controlate, consider că asta nu trebuie sa fie miza demersurilor noastre.  E important  să crezi că ai dat tot ce ai avut de dat sau de spus. Dacă tu consideri că ai facut ceva frumos și aceea este o formă de frumos.

Despre valori umane și „curățenie umană”

Pe lângă ambițiile artistice și cele creatoare cred că am încercat tot timpul să avem valori umane sănătoase. Dacă ar fi ceva după care ne-am ghidat tot timpul este un anumit de „curățenie umană” și grijă unul față de celălalt. Uneori se uită de valorile umane, de dragul altor lucruri și pentru noi momentan, poate este o chestie perdantă pe termen lung. Valorile umane contează foarte mult.

Ce te-a făcut să alegi filmul în locul teatrului?

Filmul îți poate oferi posibilități mai mari: poți merge în diferite locații, poți filma în mii de unghiuri, există multe elemente pe care le poți schimba.

Acum dacă ar fi să aleg, respect filmul enorm, dar m-am apropiat atât de mult de teatru pentru că este mai nostalgic, este mai mult despre oameni, are o doză de praf și un parfum de epocă cu care eu relaționez bine.

Crezi că este important pentru un adolescent să aibă preocupări culturale/artistice?

Da, pentru că mi se pare că viața oricum e complicată și greu de înțeles și plină de sens sau lipsită de sens. Mi se pare că orice formă de artă poate să îți creeze enorm de mult bine. Poate să te facă să te bucuri, să râzi, să te facă să înțelegi anumite emoții sau situații. Te îmbogățește atât de mult și chiar dacă în anumitecontexte îți complică viața, cred că de fapt în zona de cultură, găsim ceva profund uman și începem să simțim și să înțelegem lumea. Râdem, ne bucurăm de ceva, naștem pasiuni, devenim mai curioși, ni se îmbogățește vocabularul. Din momentul în care începi să mergi la teatru, să citești sau să asculți muzică, realizezi că începi să găsești mijloce prin care ai ceva de spus, te poți exprima. Găsești niște repere de care te poți agăța în viață. Plus că mi se pare indiscutabilă valoarea culturii, cel puțin în tipul de societate modernă în care suntem noi. Era o poveste, în Franța, undeva la 1800, în care se vorbea de nevoia de apă caldă. „Cultura ar trebui să fie ca apa caldă”, la modul că tu chiar dacă nu vrei cultură, că suntem stat sau mediu privat, noi ar trebui să ți-o oferim. Ar trebui să ai apă caldă, chiar dacă tu nu te speli. Așa este și cu partea de cultură.

Cu tineri, despre tineri…

Îți place să lucrezi cu tinerii? Ai vrea să faci asta pe mai departe?

Cu tinerii de liceu îmi place cel mai mult. Mai mult decât cu cei de facultate, deoarece mi se pare că în liceu există un fel de naivitate și de curaj fantastic de a te arunca, e o curățenie pe fond. Când creștem începem să avem impresia că știm. Îmi place această candoare a tinereții.

Cum te-ai simțit să te întorci în perioada adolescenței, alături de noi?

Foarte bine, nici nu știu cum să exprim. Mi se pare că este o vârstă atât de specială și de dezordonată, cu emoții împrăștiate și cu gânduri alambicate, cu timp de concentrare, dar și de risipire în același timp. Dar este vârsta aceea marcantă, cumva adolescența fiind perioada în care vin marile idei, marile speranțe. Eu mă încarc de la voi, în sensul în care mă uit la niște oameni care sunt la început de drum și cărora îmi dau seama că li se vor îndeplini visele; alții vor fi mai veseli peste 5 ani sau chiar mai triști. Vor trece prin niște victorii sau tot felul de eșecuri. Cumva recunosc că uneori proiectez ce și cum. Dar per total, îmi dă un bust de enrgie să fiu alături de voi!

Feedback al primei ediții I.D. Fest la care ai participat

Mi se pare excelent că este cu tineri despre tineri! Acesta este specificul vostru, tineri care se ocupă de alți tineri. Este atât de liber, de frumos și de necesar încât n-am simțit nicio dificultate în a comunica cu nimeni. Îmi pare rău că este o experiență cu jumătate de măsură, a faptului că suntem fiecare într-o celulă a unui oraș. Sunt convins că dacă eram cu toții la un loc era o energie la un nivel mai mare, deoarece parte din experiența unui festival este fix ideea de a se întâlni toată lumea cu toată lumea!

Articol scris de Mara Bălăiță și Andreea Anchidin.

„Deși a fost o ediție de sacrificiu, I.D.Fest a menținut tinerii actori conectați cu teatrul”, susține Minodora Broscoi, trainer-ul, dar și un fost membru al trupei A.C.T. Bacău. Pentru ea, atelierele au devenit un proiect de suflet, deoarece teatrul amator a fost primul pas în cariera sa de actor profesionist. În această ediție a festivalului de teatru, au avut loc diverse workshop-uri prin care tinerii actori și-au dezvoltat abilitățile de muncă în echipă și de improvizație, în ciuda situației globale.

A.C.T.ori în devenire

Chiar și participanții intrați în trupă în toamna anului 2019, care nu au experiența unui festival precedent, simt că au avut contact cu o lume anterior necunoscută: lumea teatrului, a exprimării și a libertății. Deși există o diferență clară între edițiile din anii trecuți și cea de anul acesta, tinerii artiști au încredere în ceea ce le rezervă viitorul: „Este o experiență pe care nu o mai găsești nicăieri (vorbind despre activitatea sa în trupa A.C.T.)” –Sabina Pricopi. În contrast, cei care se află în ultimul an de activitate voluntară, compară ediția actuală cu cele din trecut, observând: „ Fiind ultimul meu an în trupă, aveam așteptări mari; nu mai există sentimentul din anii trecuți.” –Stancu Andreea, membru al trupei A.C.T.

Anul acesta, în particular, organizatorii au avut parte de diverse încercări, probleme care nu ar fi avut loc în trecut. Astfel, echipa a trebuit să se adapteze situației și să găsească noi soluții, iar festivalul a fost organizat datorită determinării participanților, dar și datorită aprecierii lor față de artă. Faptul că I.D. Fest 21 a fost un succes indică importanța teatrului în timpul unei crize globale. Chiar și în vremuri crunte, omul tinde spre artă și spre frumos. În acest sens, coordonatoarea festivalului, Ioana Enache, afirmă „Am vrut să dăm ceva mai departe, să existe o continuitate pentru organizatori și participanți. A însemnat foarte mult pentru mine că oamenii au avut încredere.”

Ce înseamnă I.D. Fest pentru tine?

este întrebarea la care fiecare membru a răspuns „o a doua familie, o a doua casă”. Frații și surorile ce alcătuiesc familia Among Crazy Thoughts (A.C.T.) au participat la worshop-uri, receptivi și pregătiți pentru experiențe noi. Aceștia au fost gata să râdă și să plângă împreună, să danseze și să alerge într-un spațiu limitat, să se strângă de mâini, legați la ochi, fără a putea să vadă nimic în fața ochilor, punându-și încrederea unul în celălalt. „Atelierele ținute de Minodora ne-au unit mult, ceea ce este benefic, având în vedere că lucrăm mereu împreună, membrii A.C.T. făcând parte și din echipa de organizare” –Ana Maria Munteanu, membru activ.

Minodora Broscoi: A.C.T.riță sau membru al trupei A.C.T?

Minodora Broscoi, actriță la Teatrul Municipal Bacovia Bacău și absolventă U.N.A.T.C. București a fost, pe parcursul a 5 zile, trainer-ul trupei A.C.T., cea care a îndrumat-o spre teatru în adolescență. Aceasta susține că într-o vreme în care simțea că nu aparține vreunui grup, adunarea de actori amatori a fost pentru ea o oportunitate să realizeze cât de productiv îți poți petrece timpul în adolescență. Actrița s-a simțit ca acasă în contextul trupei, atât în trecut, cât și în prezent: „mi-a plăcut energia oamenilor de atunci și îmi place și cea a membrilor de acum”. Astfel, a înțeles că teatrul nu era un episod efemer pentru ea, ci o posibilă carieră: „M-am îndrăgostit de teatru și mi-am zis: Oh doamne, asta îmi doresc să fac toată viața!”. În această ediție se întoarce ca trainer, mărturisind că „pe lângă actorie , mă pasionează și pedagogia. Îmi place energia proaspătă care vine de la adolescenți.”. De asemenea, pe actorii amatori îi sfătuiește să „își urmeze instinctul și să aibă curaj, fiind, totuși, conștienți că meseria nu vine cu atât de multe satisfacții financiare la început. Important e să încerci, căci fără artă și oamenii care o practică, lumea ar fi gri.”.

Așadar, în ciuda crizei globale, festivalul a fost organizat cu succes, dovedind iubirea adolescenților pentru artă și oferind participanților speranța unui nou normal. Relația acestora cu lumea teatrului a fost aprofundată cu ajutorul trainer-ului Minodora Broscoi, care le-a oferit perspectiva unui actor profesionist. Chiar dacă nu toți visează la o carieră în teatru, în urma acestui festival, fiecare participant a realizat importanța acestuia în societatea modernă, faptul că o lume lipsită de artă este insipidă și lipsită de culoare.

Articol scris de Ilinca Roșu și Amalia Mihăilă

Un altfel de an, un altfel de festival!

Turneul I.D Fest începe în… 3,2,1! Tu ți-ai făcut bagajul?!

Nu te stresa, anul acesta îl facem noi pentru tine! Am împachetat deja spiritul de echipă, glumele sunt în geanta de mână, iar surprizele pleacă direct din gara din Bacău! Festivalul național de teatru pentru adolescenți I.D Fest, ajuns la cea de-a 21-a ediție, își anunță apariția într-un an demn de manualele de istorie. Anul acesta reușește să ne surprindă cu o ediție limitată de festival călător.

Ștergem amintirea unui fest clasic pentru a veni în condiții speciale să-ți aducem atmosfera tipică I.D. Entuziasmul nostru a rescris regulile jocului cu mască, iar anul acesta gazdele sunt găzduite fiind atât musafirii cât și organizatorii unui nou concept. Îmbinăm online-ul cu offline-ul, spectacolele trupelor fiind înlocuie de scurtmetraje. Conceptul acestei ediții are la bază călătoria, prezentă sub orice formă: de la stângacele începuturi până la numeroasele aminitiri și destinații care ne formează afinitățile spre frumos.

Cum se va desfășura I.D. Fest Ediția 21

Întrucât în acest an ne confruntăm cu o situație nouă în istoria festivalului, I.D. Fest se va desfășura altfel. Dintr-un eveniment ce aduce anual împreună zeci de tineri iubitori de teatru, anul acesta I.D. Fest se va transforma într-o serie de evenimente restrânse, în mai multe orașe ale țării, pe care urmărim să le documentăm și să le aducem împreună, în online.

Workshop-uri individuale pentru fiecare trupă de teatru ce participă la I.D. Fest

Astfel, în perioada septembrie-noiembrie 2020, I.D. Fest va pregăti workshop-uri și ateliere atât în Bacău, precum și în București, Brașov, Pitești, Botoșani, Timișoara și Câmpina. Atelierele se vor desfășura cu fiecare trupă de teatru de tineri amatori, în aer liber, în prezența unui trainer specializat, cât și a unui număr restrâns de organizatori I.D. Fest, care vor documenta întreaga experiență.

La ateliere vor participa local 4 trupe de teatru amator din Bacău, precum și 6 trupe de teatru amator din alte orașe ale țării. La acestea din urmă, se vor deplasa traineri și organizatori I.D. Fest pentru realizarea și documentarea workshop-urilor.

În cadrul tuturor workshop-urilor se vor respecta măsurile de distanțare socială, de protecție și prevenție a răspândirii coronavirusului.

Anul acesta accentuăm partea socială a proiectului I.D. Fest

În anii trecuți am organizat spectacole de teatru și improvizație în cadrul Penitenciarului Bacău, un proiect ale căror rezultate ne-au motivat să accentuăm latura socială a activității noastre.

În acest an, cu sprijinul Fundației Orange, vom organiza o serie de ateliere destinate tinerilor victime ale delicvenței juvenile, cât și unor grupuri de tineri orfani, scopul acestora fiind promovarea teatrului ca metodă non-formală de educație, de reintegrare și incluziune socială. Aceste workshop-uri se vor desfășura într-un interval aproximativ de 3 luni, de îndată ce vom reuși să implementăm toată măsurile de protecție și prevenție necesare, contra coronavirusului, pentru a nu expune organizatorii, trainerii sau participanții la factori de risc.

Proiectul este finanțat de Fundatia Orange, prin intermediul “Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiectele sociale. Horia Pintilescu, în prezent Service Engineer Orange Services,  a fost organizator I.D. Fest de asemenea, precum și membru al trupei A.C.T Bacău. Iată ce ne spune Horia despre experiența I.D. Fest:

”I.D. Fest este o parte foarte mare din viața mea, însumând aproximativ 8 ani de când sunt o parte activă și mai bine de 12 de când mă fascineaza mișcarea. Faptul că acest festival a început să prindă rădăcini în comunitatea activă, nu mă face decât să fiu extraordinar de mândru că am ales să fiu parte a acestui proiect. Mulțumim Fundația Orange pentru încrederea acordată!”

Proiecții de film în aer liber

Și în acest an dorim să continuăm tradiția, și să realizăm câteva proiecții de film în aer liber, în Bacău. De aceasta dată, proiecțiile se vor desfășura în conformitate cu măsurile de distanțare socială, dar suntem convinși că evenimentele vor fi la fel de animate ca și până acum!

Acestea fiind spuse, I.D Fest 21 și-a pregătit biletele de îmbarcare și s-a pus în mișcare cu destinația unui sfârșit de vară memorabil!

Nu ajungi la I.D. Fest anul acesta? Poate vrei să urmărești harta muralelor ZidArt

Ce este ZidArt? Un proiect de regenerare urbană prin street art, în cadrul căruia ne propunem să dărâmăm zidurile dintre noi, colorându-le pe cele din jurul nostru. În fiecare an ne propunem să abordăm teme care animă dezbaterile publice- de la incluziune socială și combaterea discriminării, la mediu și sustenabilitate.

Află mai mult pe ZidArt.ro!

Articol scris de Andreea Anchidin și Mara Bălăiță.

De-a lungul timpului, societatea în care trăim și-a format niște tertipuri prin care a creat o imagine detaliată a femeii perfecte, cât și a feminității în sine. Multe dintre persoanele care trăiesc în jurul nostru au hotărât să accepte acea imagine ca atare, fără a privi feminitatea în ansamblu și fără a analiza ceea ce multe femei pot fi capabile să facă. Multe persoane s-au revoltat împotriva acestui prototip care încadrează caracteristicile unor doamne “perfecte”, însă până și în ziua de astăzi există, și mereu vor exista anumite țări, sau anumite persoane care privesc și înțeleg greșit termenul de feminitate.

Suntem bombardați cu imagini ale perfecțiunii care, de fapt, nu există!

De la violența fizică, verbală, până la simple comentarii și presiuni care sunt exercitate asupra femeilor de pretutindeni, fiecare dintre noi ar trebui să se gândească înainte de a acționa în orice mod. Societatea ne-a încadrat într-un anumit ideal pe care ar trebui să-l atingem, dar asta nu înseamnă că într-adevăr există un model de urmat spre “perfecțiune”. Suntem persoane, persoane cu diferite convingeri, cu diferite perspective asupra vieții și mai ales diferite dorințe. Și ca toate persoanele din lume, avem propria noastră gândire, propriile noastre emoții și propriile noastre corpuri. Libertatea unei femei de a-și exprima opinia în legătură cu subiecte politice, culturale sau sociale ar trebui sa fie aceeași cu libertatea oricărei persoane de a face asta.

Termenul “penibil“, ce este folosit atât în cazul femeilor cât și în cel al bărbaților este supraapreciat. Pentru că o persoană, fie ea bărbat sau femeie, să ajungă acolo unde își dorește, încât să fie fericită, trebuie să treacă prin anumite stadii. Nu este “penibil” ca un bărbat să practice balet și nici ca o femeie să fie pasionată de politică. Nu este “penibil” ca o femeie să aibă masă musculară și nici ca un bărbat să aibă un corp firav. Nu există un ideal la care femeile, cât și bărbații ar trebui să ajungă. Existăm doar noi. O femeie frumoasă nu este aceea care își acoperă fața cu tone de machiaj sau aceea care este naturală și nu pune accent pe cum arată. O femeie frumoasă este aceea care zâmbește atunci când se privește în oglindă. O femeie care se respectă pe sine poate să se îmbrace cum vrea, fără să ia în brațe termenul de “penibil”. “Penibil” nu înseamnă de fapt prea scurt, prea lung sau prea decoltat, nu înseamnă că ai vorbit prea tare pentru o doamnă sau prea încet în cazul unui bărbat. “Faci prea mult sport, în curând nu vei mai arăta ca o “femeie”, politehnica…asta nu e o facultate de femei, o domnișoară care se respectă nu poate purta o rochie atât de scurtă, ți-ai lăsat decolteul acela pentru a atrage atenția?” Acestea sunt câteva dintre multele comentarii care conduc unele femei spre a se îndoi de feminitatea lor și de felul în care sunt de fapt.

Nu suntem aici pentru a atinge perfecțiunea, pentru a fi doamne sau domni demni de această societate, suntem aici pentru a fi fericiți și pentru a realiza orice lucru ne dorim, oricât de “nepotrivit” ar crede alții că este acesta. Idealul nu reprezintă ceea ce consideră alte persoane că ar trebui să îndeplinim, acesta ține complet de dorințele și aspirațiile noastre.

Articol scris de Antonia Ciutacu.

De voie, de nevoie, din plictiseală sau curiozitate, cu toții ne decongestionăm portofelele cu la fel de mult spor, chiar și în carantină. O fi oare un refugiu, o obișnuință dăunătoare sau pur și simplu consumerismul care acționează inconștient prin noi? Probabil. Rămîne de văzut, însă, cât ne vom mai desfăta prin aceste plăceri vinovate în viitorul apropiat.

Iluzia productivității

Sunt convinsă că nu doar eu am fost bombardată din toate părțile de oferte online la diverse cursuri pentru noi skilluri de învățat în carantină – de la meditație sau dans până la freelancing și antreprenoriat. Decât să dau 89.99£ pe lună (reducere de carantină de la 100£) ca să-mi mângâi egoul că sunt pseudoproductivă în acest timp mai bine caut un indian Youtube care-mi explică la fel de bine, și gratis, pe lângă, aceeași informție (care va necesita subtitrări, recunosc).
Pregătirile online pe nepregătite
Unii profesori și-au luat meseria preaaa în serios ajungând să facă chiar și de 3 ori pe săptămână ore cu elevii din particular. Probabil le “este puțin fomică”, așa cum a spus un prieten de-al meu, care suportă cu brio acest exces de zel. Frustrant este, însă, faptul că nu ni oferă prea multe opțiuni – ori rămânem în urmă, ori ne conformăm.

Economii nedorite

Nu este întocmai ușor pentru cineva să se acomodeze cu gândul că planurile organizate din timp nu se vor mai materializa. Poate de aceea banii destinați pentru un bilet la festival, o escapadă la mare sau cine știe ce ocazii speciale de genul nunți ori schimburi de experiențe sunt cheltuiți la impuls pe altceva, ca un fel consolare. Pentru unii, acest gol merge umplut cu pereche nouă de sneakerși, poate niște jocuri video sau un abonament premium la vreo facilitate modernă, rezultatul fiind o povară psihică mai suportabilă. Pentru alții, însă, plictiseala poate conduce la hobby-uri toxice, consumul de alcool crescând cu până la 55% în SUA față de anul trecut. Putem fi, totuși, mândri de câteva investiții făcute în masă către diverse ONG-uri de genul Crucea Roșie, Dăruiește viață, ATI etc. care contribuie, nu doar acum, prin acțiuni nobile. Să sperăm că atenția generală asupra voluntariatului nu va fi temporară, oamenii ajutând doar fiindcă vor să fie ajutați.

Speranța moare ultima

Trebuie să recunosc că oricât de tentante pot părea unele giveaway-uri, încerc să mă abțin din a mă amăgi singură, că „cine știe, poate câștig măcar o dată” . Un fapt cert se desprinde din toată isteria challenge-urilor sau giveaway-urilor – că organizatorii lor mereu vor fi cu un pas înaintea noastră. Chiar sper că participanții acestor giveaway-uri nu și-au gratificat preferatul din online pentru frumosul gest de caritate si milostenie în vreme de criză. Este doar o metoda foarte răspândită de autopromovare, în urma căreia se vor alege cu și mai mulți followeri (pentru că asta e politica de înscriere), deci cu și mai mulți bani (pe Instagram costul cerut de “influenceri” pe postare este de 10$ per 10K followeri) . Îmi este frică uneori să-mi verific screen time-ul, dar sunt sigură că “influencerii” profită de această perioadă prolifică din punct de vedere al reach-ului și expunerii virtuale sau al revelațiilor de genul “uite peste cine am dat azi pe net”. Așa că, fără să realizăm, ajutăm zeci de “content creators” să se îmbogâțească pe urma speranțelor noastre eterne de a câștiga orice lucru, cât de mic.
Probabil că mai avem mult până a ne lăuda că trăim un stil de viață minimalist sau că ne-am îndepărtat complet de materialismul modern, însă nu consider că aceste mici plăceri vinovate sau cadouri către propria persoană sunt atât de vinovate. Atâta timp cât ele nu constituie principala noastră sursă de satisfacție și fericire, sunt bine venite.

Articol scris de Smaranda Andronic.