„Cât timp am lucrat împreună cu cei din Nobody’s, mi-au dispărut toate problemele și singurul meu scop era energia grupului; lucrul cu ei a fost terapie.”, afirmă Carla Mihai, actriță și absolventă U.N.A.T.C. București, dar și trainer-ul trupei de actori adolescenți pe parcursul ediției actuale I.D. Fest. De-a lungul celor 5 zile petrecute împreună, participanții au pătruns în lumea teatrului, i-au explorat substraturile, au învățat, au creat și au crescut împreună.
Cine este Nobody’s Group?
Spectacole de teatru, adolescenți ambițioși, ore întregi de repetiții. Aceasta este partea văzută de toată lumea, dar ce stă la baza trupei Nobody’s Group? Oameni care nu se cunosc între ei la început, dar care ajung să se completeze unul pe celălalt. Străini deveniți o familie – „Noi nu suntem doar o trupă de teatru, am ajuns să fim o echipă” – Teodor Grosu, membru activ; „ne iubim și ne simțim între noi mult mai intens” – Ștefan Balint, membru al trupei.
Sunt definiți de iubirea pentru artă, iar pentru ei, „teatrul nu se joacă, se simte”. Definiți și marcați de această pasiune, teatrul în trupa Nobody’s Group este – „ o experiență unică, atât”, fiecare membru fiind caracterizat prin dorința ardentă de a se deschide și a face față tuturor provocărilor în călătoria lor ca trupă, inclusiv frica de scenă.
Întâlnită nu doar la participanții din Nobody’s Group, ci și la unii dintre cei mai mari actori din lumea teatrului, frica sau tracul de scenă este unul dintre cei mai importanți factori care influențează decursul unui spectacol de teatru. Cel mai important, însă, este „să te detașezi, să nu te gândești la nimic și să lași totul să vină de la tine” – Ștefan Negurici, membru activ și coordonator al trupei. Nu există remediu pentru aceste emoții, dar sfatul pe care îl dau cei din Nobody’s Group este trăirea momentului de pe scenă, întrucât „ești acolo pentru un motiv, să dai lumii ceva, să împărtășești emoția acelei clipe”. Astfel, conștientizarea emoțiilor de scenă este complet normală, însă nehrănirea lor este crucială, iar secretul depășirii lor este desprinderea totală de prezent și ancorarea în realitatea personajului, „o cădere în vidul creației, în profunzime, unde limitele corporale, temporale și spațiale se anihilează”.
„Munca sau talentul?” a fost întrebarea care a scos câte un răspuns diferit de la fiecare participant. „Cred că este o combinație între talent, muncă și pasiune” (Iris Nica, membru activ) „dar dacă nu ești dispus să muncești și să dai tot ce ai mai bun, nu iese ce trebuie” (Teodor Grosu). Cu toate acestea, parcursul și evoluția membrilor din Nobody’s Group a constat în întregirea lor ca trupă. Un proces complex, care a avut la bază cea mai importantă calitate într- o trupă de teatru – încrederea : „Dacă încrederea este un punct de referință, trupa este solidă”. Fie că a fost compatibilitate instantă la început sau nu, încrederea s-a dobândit prin comunicare între participanții trupei, aceștia creând un spațiu sigur, în care ei se pot relaxa, fiind cea mai autentică versiune a lor.
O parte esențială în formarea lor au fost workshop-urile, atât cele din cadrul festivalului, cât și cele organizate de ei, ateliere de teatru unde participanții au avut șansa de a se conecta la un alt nivel – „Nu credeam că pot simți ce simte un colectiv, nu știam că putem împărtăși aceleași emoții.” (Ecaterina Popescu, membru activ, vorbind despre workshop-ul preferat, avionul); „este un workshop pe care aș vrea ca toată lumea să-l experimenteze, întrucât emoția trăită în acel moment a fost foarte intensă, mi-a schimbat viața” (Ștefan Balint). Un alt element cheie în evoluția trupei a fost feedback-ul, care pentru ei este „un moment de sinceritate totală”.
Totuși, este vital ca informația care este livrată să fie percepută în mod constructiv, întrucât „criticile nu sunt făcute ca să demoralizeze, ci să întărească persoana care le primește”.
Carla Mihai – actriță, trainer, om
Actriță și absolventă U.N.A.T.C. București, Carla Teodora Mihai le-a fost anul acesta și trainer celor din Nobody’s Group Bacău, afirmând după cele 5 zile alături de ei că „funcționează foarte bine ca trupă și mi-au arătat că și eu mă simt foarte bine în grup”.
Având o carieră impresionantă în industria teatrului, actrița recunoaște faptul că a avut câte ceva nou de învățat cu fiecare piesă jucată. Aceasta nu consideră că a fost influențată de personajele asumate sau caracterul lor, ci de „experiența repetițiilor și a spectacolelor, grupul de colegi și colaborarea cu regizorii”. Pentru ea, „talentul constă mai mult în dorința de a face teatru, însă mai departe este numai muncă”. Dacă scopul principal al unui actor este transmiterea unui mesaj și a unei emoții pe scenă, atunci „tot ce vine din exterior este neînsemnat”. De asemenea, de-a lungul călătoriei în lumea teatrului, actrița a urcat pe scenă de nenumărate ori, reușind să treacă peste frică și emoții primindu-le „cu brațele deschise”. Un principiu pe care aceasta s-a bazat în evoluția ei ca actriță este autodisciplina, care „nu-i seamănă deloc celei militărești”, fiind, mai degrabă, un instrument de care se folosește pentru a-și perfecționa jocul actoricesc.
Cu toate acestea, pe durata celor 5 zile de festival în care a fost trainer, Carla Mihai a învățat că cele două „job-uri” pot avea obiective comune, aceasta împlinindu-și scopul de „a face ce-i place, a inspira, dar și a lăsa ceva în urmă”. Prezent alături de ea la workshop-urile din această ediție a fost și trainer-ul Tudor Popa, fost membru I.D. Fest, experiență despre care susține că „este un prim job în viață, care-ți permite să înveți mult mai liber și să greșești, pentru că ai întotdeauna o plasă de siguranță”.
Astfel, cea de-a 21-a ediție a festivalului Ingenious Drama i-a învățat pe cei din Nobody’s Group că teatrul nu are o singură formă. Bineînțeles, acesta își are originile în actori și în sălile de spectacol, dar se găsește în fiecare iubitor de artă. În ochii și în sufletul fiecărui actor adolescent, în gesturi și expresii. Pentru că teatrul de acum nu este doar un concept, este un întreg alcătuit din gânduri, frici și emoții; din oamenii care îl iubesc și care îl joacă.
Articol scris de Aida Akil.