5 pași spre a avea mai multă încredere de sine

Cu toții cunoaștem acea reflexie din oglindă la care strâmbăm din nas și pe care visăm să o înlocuim cu imaginile spectaculoase postate de influenceri pe paginile de Instagram. Ieșim din casă și plecăm capul, încercăm să evităm interacțiunile cu alți oameni și tremurăm până să ajungem înapoi în confortul dormitorului propriu unde nu ne judecă nimeni în afară de noi înșine.

Fiecare dintre noi trece printr-o perioadă de nesiguranță. Dar cel mai important este să accepți sfaturi și să fii ambițios. În cazul meu, rețeta secretă care a funcționat a fost următoarea:

1. CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI!

Înainte de toate, analizează-te. Nu vei putea trece peste lipsa de încredere fără să cunoștice te limitează. Fă un rezumat a ceea ce reprezinți, fă cunoștință cu această persoană minunată care ești. Descoperă ce te pasionează cu adevărat. Ia o pauză de la viața de zi cu zi și învață să îți acorzi timp. Pentru prima oară, pune-te pe primul loc. Nu te compara cu alții. În acest moment, numai tu contezi! Împrietenește-te cu tine însuți și învață să te iubești. Dacă nu o faci tu primul, nu o va face nimeni.

2. ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-ȚI GUSTURILE FĂRĂ FRICĂ

Ai încredere în gusturile tale! Lasă-ți creativitatea să preia controlul, deoarece, atunci când vine vorba de imaginație, nu poți greși! Aranjează-ți spațiul în care îți petreci cea mai mare parte din timp așa cum îți place ție. Ascultă muzica care te face fericit și îmbracă-te astfel încât să te simți în largul tău, fără frica că te vor judeca alții. Nu te sfii să îți împărtășești pasiunile cu alte persoane pentru că, la un moment dat, vei găsi pe cineva care are aceleași gusturi ca tine. Socializarea este un lucru minunat și te va ajuta să îți faci prieteni noi.

3. STAI DREPT ȘI ZÂMBEȘTE

Postura și starea de spirit sunt factori mult mai importanți decât crezi atunci când vine vorba de încrederea de sine. Privirea înainte, spatele drept și un zâmbet schițat, ce îți va induce starea de bine, te vor ajuta să atragi energii pozitive. Vei vedea lumea dintr-un alt punct de vedere și vei înțelege ce pierzi atunci când nu observi ce te înconjoară. De asemenea, practicarea unui sport este un factor cheie. Nimeni nu îți cere performanță, dar mișcarea te va ajuta să te simți mai încrezător în trupul tău!

4. ÎNCONJOARĂ-TE DE PRIETENI ADEVĂRAȚI

Gândul că, orice ai face, oricât de tare ai da-o în bară, acasă te așteaptă familia și un grupde prieteni adevărați, care vor fi acolo lângă tine indiferent de situație, este încurajator! Prietenii te vor sfătui, te vor sprijini, te vor aprecia și te vor iubi atunci când tu nu reușești. Este foarte important să te simți în largul tău în jurul prietenilor, să nu te ascunzi și să ai încredre în ei, așa cum și ei au încredere în tine. Iar dacă nu se întâmplă asta, aceia nu îți sunt prieteni adevărați! Nu pune presiune pe tine. Ia-o pas cu pas. Începe cu o singură persoană și cu timpul veți vedea unde ajunge prietenia voastră. Ai răbdare și nu te panica dacă nu reușești din prima, căci, odată ce vei găsi grupul potrivit de oameni, vei înțelege cât de importantă a fost așteptarea.

5. ÎNDRĂZNEȘTE!

Și nu uita, îndrăznește! Fiecare pas de mai sus va seca multă energie din tine. Îți va fi greu și vei vrea să te oprești, să nu mai încerci, să abandonezi. Dar nu o face! Amintește-ți înfiecare zi de ce te-ai trezit dimineața, pentru ce ești recunoscător și unde vrei să ajungi capersoană. Atunci când gândurile negre te înconjoară și te descurajează, respiră. Îndrăznește săle dai la o parte, îndrăznește să te ții ferm pe picioare și să zâmbești în fiecare zi, îndrăznește să împărtășești cele bune și cele rele cu prietenii și familia și, nu în ultimul rând, îndrăzneștesă fii tu însuți!

Articol scris de Amalia Mihăilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.