Teatrul, arta empatiei – orizontul anului 2024

În spatele scenei teatrului din Bacău, timpul și spațiul se contopesc într-o simfonie a trăirilor lăuntrice, aducând în lumina reflectoarelor piese care pătrund adânc în esența condiției umane. Teatrul băcăuan a fost martorul unor interpretări remarcabile ce au trecut granițele convenționale ale artei scenice. Drumul până în acest moment a fost unul presărat cu obstacole și sacrificii, însă fiecare spectacol montat a fost ca o stea ce luminează calea spre autocunoaștere și reflecție.

O POVESTE SUPER FERICITĂ(DESPRE CUM E SĂ FI SUPER TRIST)

Care-i treaba cu depresia? 

 Sara Toma, o adolescentă plină de viață cu aspirații și visuri mari, este lovită din plin la frageda vârstă de 16 ani de o problemă des cunoscută nu doar în rândul tinerilor. Negarea este un prim obstacol pe care îl întâlnește, refugierea în anturajele amare ale tinereții conturează doar o simplă iluzie a faptului că totul va reveni la normal. 

 Luminile, mișcarea scenică și muzica live sunt elemente ce cresc autenticitatea spectacolului, inducând audienței un joc constant al sentimentelor de fericire, tristețe și problematica găsirii sinelui. A dat naștere și culoare regizorul Horia Suru: “Într-o societate în care fericirea pare a fi obiectivul suprem, povestea noastră explorează curajos și sincer aspecte mai puțin evidente ale existenței noastre (…)”

UZINA ARTIȘTILOR

Uzina artiștilor aduce o perspectivă captivantă asupra lumii teatrului și a culiselor sale, fiind orchestrat cu măiestrie de către Matei Lucaci Grunberg. Spectacolul pune în lumină magia teatrului în care repetițiile transformă scena într-o simfonie discordantă a mentalităților, creând o incursiune umoristică în universul actorilor, culiselor și al publicului.  Spectacolul promite să fie o comedie „ritmată” cu elemente tragice, invitând publicul să râdă, să se emoționeze și, dacă dorește, să plângă. Aici veți găsi un mic sneak-peek din cadrul piesei:)

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ

„Zăpezile de altădată”, un text original de Dumitru Solomon, este interpretat într-un mod spectaculos de actorii de la Teatrul Municipal Bacovia. Piesa romantică are în centru povestea amoroasă dintre doi tineri – el, înflăcărat de pasiunea din inima sa, încearcă să curteze o fată, pe când ea doar caută iubirea sinceră. Declarațiile juvenile și banale revoltă inclusiv statuia din parc, care coboară de pe soclu pentru a le oferi o doză de realitate în lumea lor idilică. Trecerea timpului pune la încercare relația celor doi, probând teoria statuii. Piesa, în regia lui Marius Gîlea, dezvăluie o poveste despre viață, amorul adolescentin și iubirea longevivă.

DESPRE ȘOARECI ȘI OAMENI

În perioada Marii Crize Economice se prezintă povestea lui George, ipostaziat ca protectorul prietenului său și ca umbra ce veghează asupra acțiunilor regretabile ale acestuia și Lennie, care este înfățișat în postura vulnerabilă de care omul dă dovadă în existența sa și îl constrânge pe George  să sufere consecințele greșelilor sale. Piesa propune publicului o reflectare amănunțită a unor teme actuale, precum condiția umană, stările sociale, interesele financiare, prietenia, singurătatea, autodepășirea condiției, relațiile interumane. De asemenea, este ilustrată perspectiva asupra femeii de categoria masculină, aceasta fiind una degradantă. Spectacolul lărgește orizonturile publicului, determinându-l să înțeleagă complexitatea societății de ieri și de azi și să empatizeze cu protagoniștii și cu situațiile problematice cu care aceștia se confruntă în timpul căutării unei stabilități financiare.

ZEUL MĂCELULUI

„Zeul Măcelului”, regizat de Andreea Lucaci, prezintă o realitate pură care dezvăluie angoase, frustări, diferențe sociale și moduri de abordare a vieții cotidiene, pornită de la o banală ceartă între doi copii. Două perechi de părinți grijulii se întâlnesc în sufrageria apartamentului uneia dintre ele să discute civilizat despre incidentul petrecut la scoală între odraslele lor, incident în urma căruia unul dintre băieţi, Bruno, ajunge acasă cu doi dinți în minus drept pedeapsă pentru că a refuzat să-l accepte pe celălalt, pe Ferdinand, în gaşca sa. 

“CĂSĂTORIA”

Spectacolul „Căsătoria” propune un soi de umor bulevardier, care captivează spectatorii care apreciază lucrurile de acest fel. Piesa vorbește despre superficialitate, iubirea falsă și speranțe deșarte. În schimb, adaptarea propusă de regizor încearcă să accentueze mai excentric întâmplările din cadrul scenei, aducând în atenția publicului printr-un alt mod tema sugestivă pe care o abordează opera. Râsul îi servește acestei comedii drept armă cu care se opune manifestărilor grotești ale răului, care nu sunt regăsite în tragedii, ci mai degrabă, în absența elementelor tragice.

INSECTE

Insecte reprezintă o adaptare realizată de Alexandru Ivănoiu după Frații Čapek, tradusă în limba română de Tudor Mușatescu și Sanda Apostolescu. Piesa, sub direcția artistică a lui Mădălin Hîncu, explorează subtilitățile existenței și sensurile ascunse în vremuri de criză istorică. Spectacolul propune o călătorie fascinantă în lumea aparent inofensivă a insectelor, care reflectă situații și dileme din viața de zi cu zi a oamenilor. În această piesă, micile personaje devin metafore vii prin proiecția psihică asupra naturii lipsite de înzestrare spirituală, dezvăluind linia infimă dintre „neom” și individ.

Zbătându-se la limita dintre realitate și metaforă, piesele prezintă trăiri profunde care împing publicul la introspecție. Cu fiecare replică, teatrul a devenit oglinda în care se reflectă întrebările veșnice ale umanității, provocându-ne să contemplăm complexitatea propriei noastre ființe. Cu personaje atent sculptate, acestea devin un „avatar” al pasiunilor și problemelor umane. Prin teatru înțelegem artă, iar prin artă înțelegem sentimente. Teatrul este chiar arta oamenilor, a trăirilor și a lumii. Privind în sus, spre „cer” spectatorii sunt invitați să își lase gândurile să zboare până la norii de deasupra.

Articol redactat de Adjudeanu Amalia, Turcea Nayra, Filip Nicole, Prisecaru Teodora, Verman Ioana, Sandu Raluca, Tofănescu Ștefania, Scârlat Alexandru.

 Între improvizație & regie cu Mihaela Sîrbu

 Mihaela Sîrbu nu este debutantă a festivalului, ba chiar ne-a încântat și anul trecut, în I.D. Fest 23, cu regia piesei „Romeo și Julieta”. Anul acesta, a ales să rămână în lumea shakespeariană cu piesa „Visul unei nopți de vară” – sau, mai bine zis, lumea modernă în care frânturile de Shakespeare se întâlnesc cu idei inovative. 

   Complet fascinați de abilitățile de regie ale Mihaelei Sîrbu, precum și de echipa formată din studenții dumneaei, am invitat-o la o discuție pentru a ne găsi răspunsuri la curiozități.

  Totul începe cu o întrebare simpatică de cunoaștere. Mihaela Sîrbu este profesoară universitară, regizoare, actriță, dar ce crede dumneai că o face pe Mihaela Sîrbu Mihaela Sîrbu?

„Trebuia să mă nasc băiat, iar părinții mei nu aveau un nume de fată pregătit. Așa că tata m-a botezat Mihaela, după el, Mihai. Sîrbu tot de la el vine. M-am apucat de învățat sârbă ca să dau un sens numelui meu de familie acum 10 ani și încă lucrez la asta. 

Dar bănuiesc că voi vă gândiți în mod metaforic…Dorința de a învăța și curiozitatea mă caracterizează. Îmi place să aflu lucruri noi, altfel mă cam plictisesc.”

Facem un popas pe tărâmul educației, unde, prima oară, am dorit să aflăm modul în care aceasta se raportează la studenții cu care colaborează:

„În principiu cu prietenie, mai ales după ce termină facultatea. Nu cred că e important cum încep lucrurile, ci cum se termină. Indiferent de dificultăți sau neînțelegerile care apar pe parcurs, cred că menținerea prieteniei este esențială. Am observat că entuziasmul e cel mai mare la început, iar apoi scade ușor, ușor. Acesta îți dă un boost minunat de energie – pe mine mă ajută extrem de mult.

Sunt la I.D. Fest 24 cu o groază de foști studenți și avem o relație foarte bună și caldă, ne privim ca de la egal la egal. Desigur, sunt necesare și disciplină și rigurozitate în teatru.”

Știm că viața studenților este extrem de tumultoasă și schimbătoare – ce sfat le oferă cel mai des doamna profesoară acestora?

„Trebuie să fii prezent neapărat! La I.D. Fest 23, în timpul unui Q&A, am discutat despre motivația studenților de a veni la facultate. Bogdan Iancu a spus ceva memorabil: <<Nu am în fiecare zi chef, dar îmi impun mereu să merg, asta este ce trebuie să fac>>. Trebuie să fii prezent nu doar fizic, ci și mental, să arăți interes, pentru că predăm și prezența. Aceasta este esența teatrului!”

Studenții învață mereu de la profesori, la cursuri sau în afara acestora. Noi am decis să întoarcem întrebarea – ce a învățat Mihaela Sîrbu de la studenții dumneaei?

„Cu siguranță mă inspiră și mă motivează în fiecare zi, dar ce am învățat de la ei a fost că fiecare lucru își are timpul lui. Lucrurile evoluează pentru fiecare într-un timp diferit, așa că trebuie să ai răbdare. Se întâmplă de atâtea ori ca cineva să explodeze undeva pe la finalul studiilor – <<explodat>>, adică să își contureze personalitatea și să își găsească mijloacele de exprimare. 

S-a mai întâmplat să le mai dau unor studenți nerăbdători câte un eseu despre răbdare și sigur au ținut minte de ce e importantă după ce l-au scris hahaha.”

Căci să fii student la actorie sau actor la sfărșitul anilor ‘90, începutul anilor 2000 este complet diferit față de cum e în 2023, am rugat-o pe doamna profesoară să ne explice care sunt diferențele majore dintre generația din care a făcut parte și cea actuală:

„Crescând sub regimul lui Ceaușescu, ești automat învățat să nu vorbești, să nu spui ceva greșit. Treaba aceasta te face un om cu mult mai multe inhibiții, așa că noi eram foarte fricoși de felul nostru. Bineînțeles, la generația mai tânără nu mai există problema asta. În schimb, e o generație mai puțin răbdătoare, pentru că totul se schimbă foarte repede în jurul ei.

Predau improvizație și un element important este să fii atent, adaptabil și flexibil, iar acestea sunt aplicabile și în viitor, pentru că totul se schimbă foarte repede și trebuie să ai o anumită abilitate de adaptare.”

Plecăm subtil din tărâmul educației în celălalt domeniu căruia Mihaela Sîrbu i se dedică – improvizația – care este cheia succesului în acest domeniu?

„Să asculți, să accepți și să mergi mai departe. De multe ori vrem să vorbim foarte mult și foarte repede, dar ajungem să facem numai gălăgie și zgomot, când ascultarea e adevărata cheie a succesului. Fără aceasta nu te poți înțelege nici cu partenerul, nu poți duce ideea mai departe, pentru că improvizația cumva te obligă să asculți. La teatru, mai scapi, știi textul…Dar la improvizație sub nicio formă. Deci, atenția, ascultarea și partenerul sunt cheia.”

În domeniul regiei, Mihaela Sîrbu se remarcă prin ideile sale inovative, așă că eram curioși să aflăm gândul de la care a pornit ideea reinterpretării piesei „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare:

„Marii autori trebuie tratați cu un ochi modern, proaspăt – adică să renunțăm la catifea și la colanți. Nu facem restaurări istorice, ci teatru! Cum anul trecut am interpretat <<Romeo & Julieta>>, un alt spectacol adaptat, ideea spectacolului <<Visul unei nopți de vară>> a venit cumva firesc. Mi se pare că trebuie să facem cumva ca lucrurile importante să se audă mai ușor, iar ele sunt mai vizibile când nu sunt așa învăluite în istorie și în idei preconcepute.”

„Visul unei nopți de vară” are o multitudine de glume moderne presărate printre replici și un umor tineresc – câte dintre elementele spectacolului au fost concepute de studenți?

„Foarte multe chiar! Îmi place să colaborez cu ei, îi încurajez să îmi spună ideile lor. Mai ales <<meșterilor>> le-am oferit multă libertate, pentru că am considerat că e mai important să fie umorul lor tânăr și autentic, decât să le impun eu ce mi se pare mie comic. Există o varietate și o bogăție de idei pe care ei o au. De altfel, și eu am creat rolurile încât să îi servească pe ei. 

Actorul e un motor de creație, deci ei trebuie să propună cele mai multe idei. La urma urmei, vine regizorul care alege ce este interesant, ce rămâne și ce reprezintă conceptul întregului spectacol.”

(Contul de Instagram făcut pentru a interacționa cu publicul)

Cum am dorit să avem o viziune din spatele culiselor, din procesul de creere al spectacolului, am pus problema dificultăților ce au apărut în regizarea acestuia:

„Eu lucrez cu toată echipa de față. Este foarte greu să ai 20 de oameni într-o sală și să lucreze, de exemplu, doar 2. A fost, din nou, o chestiune de răbdare, iar dificultatea a fost să îi fac să înțeleagă că învață foarte mult și stând pe margine.”

Cu viitorul vast înaintea noastră, îi adresăm Mihaelei Sîrbu o ultimă întrebare de contemplare – „Cum ați dori să evolueze teatrul românesc și ce schimbări credeți că ați putea face în acest sens?”

„În teatrul românesc e un sistem care nu funcționează prea bine. Nu pentru că ar fi prea mulți studenți – e bine să existe concurență în orice domeniu, în felul acesta oamenii se dezvoltă. Mi se pare că tot teatrul e cumva într-o criză de identitate și de perspectivă. Aș vrea să fie un teatru inovativ, creativ, dar, în același timp, care reușește să pună accentul pe ce este omenesc. Adică să nu ne transformăm în AI sau orice altceva de acest tip – trebuie să lăsăm creația să fie a oamenilor. În teatru, emoția e necesară, nu o problemă. Ele sunt un lucru bun care ne ajută, sunt necesare și trebuie exprimate într-un mod sănătos.”

Aici se încheie discuția noastră, căci următoarea piesă urma să înceapă, iar pe holului Teatrului Municipal „Bacovia” deja se auzeau oameni forfotind. Mihaela Sîrbu pleacă împreună cu „partenerul de viață” al său, cum îi spune dumneaei, Uber. Desigur, el a fost prezent atât la conversația noastră, cât și la piesă! 

Articol redactat de Amalia Adjudeanu.

Interviu cu Ștefan Lupu: teatru și dans

Două mari cuvinte îl definesc pe regizorul Ștefan Lupu: teatru și dans. Dar sunt acestea într-adevăr singurele pe care le putem folosi pentru a-i concentra esența, sau este termenul de “artă” sugestia întregului sau caracter? Ștefan Lupu ne divulgă într-un interviu din ediția 24 a festivalului I.D. Fest multitudinea rolurilor pe care le joacă în vastul univers al artei teatrale. Împreună cu el, am călătorit prin certitudinile și abstractitățile acestui domeniu, dar am reușit oare să aflăm cine este el de fapt? 

Totul începe cu o întrebare aparent simplă, dar existențială. Diverse voci spun că Ștefan Lupu este regizor, coregraf, profesor, dar el ce ar răspunde la întrebarea: `Ce îl face pe Ștefan Lupu, Ștefan Lupu?`

“Am muncit foarte mult în ultimii ani, pasionat fiind și am ajuns într-un punct al carierei mele în care fac mai multe lucruri. De aici vine și întrebarea oamenilor din exterior, care nu mă cunosc; <<Ce face el de fapt? Ce îl face pe Ștefan Lupu Ștefan Lupu?>>. Răspunsul este tot acest pachet de regie, coregrafie, profesoratul. Printre altele, organizez și un festival de dans, care se desfășoară la Iași, reprezintă o asociație culturala, învățând și ce înseamnă relația financiara cu resursele artistice, iar că să pun cireașă pe tort, fără să mă laud, ultima întâmplare `nefericita` din viața mea este directoratul teatrului din București. S-a întâmplat un lucru extraordinar când mi s-a dat ocazia aceasta de a conduce un teatru. Dacă până acum tot ce făceam era pe partea practica, că interpret pe scenă, acum văd cum funcționează arta dintr-un alt punct de vedere.”

Acestea fiind spuse, este oare tot acest drum lin și lipsit de obstacole esențiale, sau nici cei mai buni nu scapă de ele?

“Uneori Ștefan Lupu omul suferă după Ștefan Lupu omul, pentru că uneori mă pierd și sunt momente în care mă regăsesc și îmi dau seama că și eu sunt important în viața mea, dar pentru că muncești atât de mult și oamenii au nevoie de tine, responsabilitatea mă obliga câteodată să uit de viața personală și să mă sacrific. Chiar dacă sună ca un clișeu, momentan am ales să mă sacrific. Aici Ștefan Lupu încă încearcă să echilibreze dezechilibrul din viața lui echilibrata.” 

Nu putem decât asuma că acest dezechilibru ordonat se întâmplă să fie un element neprevăzut al vieții lui Ștefan Lupu. Atunci, ne întrebăm, cum și-a imaginat Ștefan din copilărie că va arăta aceasta ordine?

“Era o vreme în care voiam să devin maestru de judo, dar cum lucrurile se schimba foarte rapid, am ajuns să îmi doresc la liceul de arte, fie pe chitară, fie pe desen. Am simțit latura asta artistică  din școala gimnazială, iar până la urmă s-a legat această poveste cu teatrul, o întâmplare fericită sau aparent nefericită. Dar am învățat că tot ce este aparent și tot ce înseamnă greșeli în viață te fac un om mai bun pe domeniul tău. Lucrurile cu adevărat importante se obțin greu. 

Nu mă așteptam totuși că în punctul acesta să fac atât de multe lucruri. Interesant este că, deși teatrul și dansul sunt arte diferite, ele la un moment dat se împletesc foarte bine, au logică. Din toată dimensiunea asta care de fapt creează mai multe ramuri și pare că este un material mai greu, la un moment dat lucrurile se întorc, se îngustează și se împletesc între ele, astfel încât totul devine paradoxal mai simplu.”

Paradoxul artei este poate printre cele mai interesante, iar îmbinarea a doua moduri de manifestare într-un singur moment plin de emoție, în fața publicului, face acea clipă unică și completă. L-am întrebat pe coregraful nostru: De unde a pornit ideea contopirii dansului cu teatrul? 

“Nu știam dacă sunt potrivit pentru teatru, iar dansul nici nu exista în vocabularul meu. Totul a pornit dintr-o îndoială, dintr-o dorință, din multe întrebări fără răspunsuri și cu teamă de eșec. Plăcerea de mișcare vine de când eram copil. Țin minte că săream prin casă, stăteam în mâini, stăteam în cap, era un lucru foarte dinamic în corpul meu care se lega de joc și joacă. Asta a creat pe parcursul anilor o inteligență corporală care urma să mă ajute foarte mult. Partea de fizicație este strâns legată de actorul modern. El trebuie să își conștientizeze corpul, trebuie să danseze foarte bine. Asta nu îl face un actor mai bun, dar îl face un actor mai bogat.”

Ușor, ușor, cu pași mici înțelegem complexitatea teatrului și a meseriei de actor. Totuși, întrebările nu au luat sfârșit și poate că nu vor lua niciodată, dar am fost incredibili de curioși să aflăm ce semnifică mișcarea și dansul în lumea teatrală? 

“Mișcarea este esențială. Văd actori foarte buni pe scena care nu știu cum să își folosească corpul și este foarte trist. Te uiți la ei, sunt actori buni, sunt puternici, excepționali și te uiți la corpurile lor care nu sunt la nivelul actoriei. Ceva devine ciudat când mâinile tale, poziția corpului, echilibrul nu sunt la nivelul vocii și al emoției. Le spun elevilor mei că nu am pretenția să fie dansatori, pentru că este vorba de conștientizarea și posibilitățile corporale. Corpul este cel mai important instrument, în egală măsură cu vocea. Din nou, nu vorbim de dans, ci de modul în care corpul tău trăiește, modul în care respiră. Atunci când îmbini emoția, gândul, vocea și corpul, actorul este împlinit.”

“Împlinirea”, un sentiment aparent simplu, același pe care l-am experimentat și noi când interviul a luat sfârșit. Așa că, ne întrebăm din nou, cine este Ștefan Lupu? El este teatru, dans, regizor, profesor, iar mai presus de toate, un artist care încă se descoperă, un om care încă învață și plutește printre miile de posibilități pe care arta i le dă la dispoziție. 

Articol redactat de Ștefania Brătescu.

De la ID Fest pe scenă: Horia Suru în culise

În spatele scenei, în lumea culiselor există povești și sacrificii nevăzute. Horia Suru nu este doar un regizor remarcabil, ci și unul dintre primii participanți ai festivalului I.D. Fest. Această incursiune ne dezvăluie mai mult decât povestea personală a regizorului, ci și modul în care experiența de lungă durată în cadrul festivalului i-a influențat viziunea artistică.

Cu cea de a 24-a ediție încheiată am vrut să aflăm cu ce impresii a rămas:

„Sunt foarte mulțumit. Mi s-a părut o ediție foarte bine organizată, fără evenimente majore sau perturbate. Programul a fost respectat , și tot ceea ce ne-am propus de la bun început, s-a materializat. Cred că această ediție demonstrează un grad înalt de maturitate în ceea ce privește organizarea festivalului.”

Ce îl face pe regizor să se întoarcă în fiecare an:

„Mă întreb asta destul de des, mai ales în perioada de pregătire a festivalului când discutăm despre program. Vin de atât de mult timp, încât știu că o parte din luna august mi-o petrec aici. Pe lângă asta, I.D. Fest reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea mea artistică pentru faptul că toată tinerețea mi-am petrecut-o la I.D. Fest.”

Fiind unul dintre fondatorii festivalului am vrut să aflăm despre originea acestuia:

“A fost înființat ca o dorință de a ne întâlni, în contextul în care existau doar două trupe de teatru în Bacău. Mai exista deja un festival de teatru la Timișoara unde doar acolo ne întâlneam cu mai multe trupe din țară. Astfel s-a născut, cumva organic, dorința de a ne vedea mai des. Evident că toată lumea a îmbrățișat ideea și s-a pus pe treabă. O idee, o discuție, despre cum am putea face un anumit lucru, cum am putea face rost de niște bani, cazare, masă, când, cum și cu ce oameni. Dar în primele ediții era extrem de diferit. Erau vreo 6 trupe, nu foarte mari, în total fiind vreo 30 de oameni. Astfel, a apărut acest loc în care s-a văzut cât de bine s-a simțit lumea, cu spectacole, schimburi de idei, de păreri despre teatru, despre viață. Cumva încet-încet s-a dat mai departe către următoarele generații, și acum, iată-ne aici după atât de mult timp.”

De unde am plecat și unde am ajuns:

„La început, ideea a fost de a crea un loc de întâlnire pentru noi, și nu am avut în minte să lăsăm ceva în urmă care să aibă impact asupra culturii tineretului din Bacău. A fost doar o bucurie personală și atât. Ceea ce este impresionant este faptul că, în ciuda dificultăților, obstacolelor și a complexității de a construi ceva cultural în România, am reușit să dezvoltăm acest festival.”

Care sunt diferențele dintre prima generație I.D. Fest și cea actuală?

“Sunt foarte multe diferențe. Era altfel lumea acum 20 și ceva de ani. Nu exista Facebook și tot social media, oamenii încă mai împrumutau cărți de la bibliotecă…Dar exista dorința de a fii împreună, pasiunea unor tineri de a se întâlni și de a crea ceva împreuna, iar asta cred că s-a păstrat și în prezent.”

O amintire din cadrul festivalului care rămâne și în prezent…

“În timpul adolescenței petrecute la festival, am avut o experiență destul de neobișnuită. Pentru deschiderea festivalului, m-am decis să mă spânzur de un picior deasupra scenei, vorbind la microfon de la o înălțime de 3 metri. Astăzi, acest gest ar fi considerat de un teribilism extrem, dar la acea vreme a avut un sens special.”

Ce a simțit regizorul când acesta a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună regie:

„A fost foarte surprinzător. Nu mă așteptam deloc, nici când am realizat spectacolul, nici când am fost la gala de premiere. Eram convins că a fost o greșeală și că premiul nu va fi acordat mie. A fost un șoc, dar în același timp o bucurie imensă că spectacolul meu a atras atenția presei și a fost recunoscut.”

Dar ce responsabilități vin odată cu un premiu de prestigiu?

„Responsabilitățile legate de regia spectacolelor le-am simțit și înainte de premiu. Acest premiu a fost mai mult o confirmare a faptului că drumul meu artistic a fost corect și că ar trebui să continui să urmez calea pe care mi-am dorit-o și să transmit asta prin spectacolele pe care le regizez. A fost un semn că trebuie să merg înainte cu încredere în ceea ce fac.”

Ce înseamnă cu adevărat să fii un regizor de teatru?

”Un regizor de teatru trebuie să aibă multe abilități. Trebuie să fie un bun organizator al timpului și resurselor. În același timp, trebuie să îndeplinească multiple roluri – să fie psiholog, profesor, părinte – pentru a menține o echipă unită. Munca în echipă nu se referă doar la actori și tehnicieni, ci și la toți cei implicați în producția unui spectacol, de la cei de la costume la cei responsabili de promovare și finanțare. Toți acești oameni trebuie să lucreze împreună în armonie pentru a crea un spectacol reușit.”

Am fost curioși să aflăm care este piesa care are un loc special în inima regizorului:

„Nu pot să aleg o singură piesă de suflet, deoarece toate proiectele mele au fost importante pentru mine. Am abordat fiecare spectacol cu aceeași pasiune și implicare, fără să fac vreun proiect doar pentru altcineva sau sub presiunea cuiva. Aleg proiectele care mă inspiră și care încă au ceva de spus, indiferent dacă sunt diferite sau nu față de cele anterioare. Le apreciez pe toate și le iubesc pe fiecare în felul lor.”

Ce înseamnă teatrul pentru un regizor și transcende acesta sfera artistica?

„Teatrul este cu siguranță mai mult decât artă pentru mine. M-a ajutat pe plan personal, putând să explorez și să înțeleg mai bine lumea din jurul meu, să-mi exprim opiniile și să pun întrebări despre societate și viață. Prin intermediul teatrului, pot să mă confrunt cu teme și probleme care mă preocupă și să încerc să le înțeleg mai profund. Este o sursă de inspirație și o modalitate de a explora și de a pune sub semnul întrebării aspecte ale realității.”

Cum cariera de regizor este un drum lung, am vrut sa aflăm cum a fost acesta pentru Horia Suru:

„Începutul carierei mele de regizor a fost extrem de dificil. Începuturile sunt întotdeauna provocatoare, în special într-un domeniu nou. M-am luptat mult pentru a realiza primul meu spectacol într-un mic bar din București. Am reușit să conving mai mulți oameni să facem acest spectacol și apoi am încercat să îl ducem în cât mai multe locuri. După aceea, am trecut printr-o perioadă în care am simțit că nu mai pot continua, dar am revenit și am continuat să lupt pentru cariera mea. După ce am regizat câteva spectacole, lucrurile au devenit mai ușoare, dar la început a fost o luptă grea. Perseverența a fost cheia.”

În lumea regizorului, povestea artistică este mereu în mișcare, iar următorul act se conturează deja pe orizont. Sub titlul intrigant “O poveste super fericită despre cum e să fii super trist”, cu premierea la teatrul Municipal Bacovia, acest spectacol explorează o temă profundă și sensibilă, deghizată sub măști comice. Cu o abordare artistică unică, regizorul promite să aducă în fața publicului o poveste captivantă despre depresie, explorând aspectele sale subtile și complexe.

Articol redactat de Turcea Nayra și Tofănescu Ștefania.

A fi “om” sau a fi “teatru” alături de Isabela Neamțu

“Niciun om nu seamănă cu altul și niciun om nu a semănat cu un alt om de-a lungul tuturor epocilor ever. Și știi de ce? Pentru că noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar el fiind o infinitate de posibilități, noi avem o infinitate de chipuri”. Aceasta este prima lecție pe care ne-a transmis-o actrița Isabela Neamțu, încă de la începutul discuției cu dumneaei. Însă a-l numi un simplu interviu este o mare greșeală, căci am simțit cum marea actriță ni se destăinuie și ne împărtășește din micile sale secrete, așa cum ai face alături de un prieten drag.

Printre spectacole pline de talent încă “fraged”, pauze de mese, feedback-uri împărtășite tinerilor actori și articole scrise pe podele reci ale holurilor, am văzut tot ce mișună în inima Teatrului Municipal Bacovia și am reușit să petrecem 20 de minute în lumina pasiunii și tăriei doamnei Isabela. Prin poveștile împărtășite cu drag am călătorit împreună până la începutul carierei sale, până la eleva de clasa a 11-a care a dat audiție pentru o piesă în orașul său natal, Piatra Neamț, din pură curiozitate, descoperind lumea artei direct “mușcând din măr”. Deviza “a treia oară e cu noroc” i-a cârmuit drumul, determinând-o să nu renunțe la dorința ei de a face actorie și să depășească orice obstacol care i s-a ivit atât pe plan profesional cât și personal. “E o provocare fiecare zi. Ajungi să cunoști meseria destul de bine, ajungi să-i cunoști pe cei din jur, pe partenerii tăi de scenă. Ajungi să te cunoști pe tine foarte bine în cadrul meseriei și provocarea e să găsești tot timpul ceva nou care să rămână interesant și care să merite să fie urmărit în continuare.”

În căutarea răspunsului la eterna întrebare care urmărește cariera fiecărui artist, am reușit să descoperim concepția Isabelei despre ce înseamnă să fii cu adevărat actor: “Folosești carnea și sângele tău. Și lacrimile tale și experiențele tale și ceea ce diferențiază un actor de altul e tocmai lucrul ăsta, că e un om  diferit și de asta personajul e diferit când joacă actori diferiți. Este faptul că prin fiecare personaj tu defapt descoperi câte ceva despre tine. Pentru că tu te pui în pielea altui om care trece prin niște situații și tot timpul faci exercițiul: Cum aș reacționa eu în poziția asta? Ce aș face eu în situația asta? Cum aș aborda eu situația asta? Și exercițiul ăsta te face să descoperi despre tine lucruri. Cred că asta e frumusețea meseriei.” 

Într-o societate în care tehnologia guvernează viziunea și existența individuală, mica portiță de scăpare din continuumul cotidian al adolescenților pare să rămână momentele detașării de propria persoană și transpunerea în emoțiile și existența unui nou personaj. Devenind parte din ei, marchează parcursul într-un nou univers, creând o lume eliberatoare alături de regizor, de colegi și de scenariul care prinde viață. Astfel de povești am întâlnit pe tot parcursul festivalului I.D. Fest, unde dedicarea și patima de a transmite emoții pe scenă au marcat-o și pe actrița-jurată: “Constat cu multă plăcere că tinerilor le place încă teatrul și le place să se adune ca să se joace de-a teatrul. E incredibil când ai la îndemână atâtea posibilități de a petrece timpul. Iar ca să-i atragem, pasiunea noastră să-i hrănească și tot așa. E transmisibilă pasiunea. Eu, cel puțin, fac parte dintr-o generație care aveam două ore de program de TV. Adică informația noastră era foarte limitată. Și atunci eram noi limitați,. Nu aveam o deschidere la fel de mare. Nu eram atât de dezinhibați. Ei, faptul că cei tineri au posibilitățile acestea nelimitate la informație îi face mai deschiși și atunci li se deschid ușile și pentru pasiune.” 

În fiecare an, nouă o ediție I.D. Fest ne așteaptă atât pe noi, tinerii iubitori de teatru, dar și pe jurații care trăiesc alături de spectatori fiecare moment la intensitate maximă. Astfel, am dorit să aflăm perspectiva Isabelei Neamțu asupra reîntoarcerii anuale în inima Bacăului, tărâmul colorat de reflectoare și brăzdat de ocazionala ceață misterioasă a mașinilor de fum, unde aplauzele și uralele sunt simfonia sufletului de actor: “E un barometru. Prima oară când am venit am fost copleșită. Nu văzusem încă atât de mulți oameni adunați să facă teatru. Wow…Și am fost copleșită de emoțiile lor, de frumusețea lor, de curățenia lor, de ideile lor, de creativitatea lor, Și am fost praf prima ediție. Apoi m-am obișnuit, știam la ce vin și în fiecare an vin pregătită eu să primesc cât mai mult și să învăț de la ei. Înveți foarte multe din contactul cu tinerii în asemenea context. Mi se pare că în alți ani, poate părere doar așa la prima vedere, în alți ani nu exista aceeași seriozitate. Mi se pare că unele trupe veneau ca să se distreze sau că aleseseră clubul de teatru așa ca o ușă spre o distracție de vară. Acum nu, am văzut spectacole făcute cu responsabilitate și cu multă seriozitate și mi-a plăcut mult asta.” Deși actrița joacă la un alt nivel, de fiecare dată învață ceva nou de la adolescenții pe care îi întâlnește și privește: ”E, pe de-o parte pasiunea, flacăra de început care nu se compară cu nimic. Mi-aduc aminte de fiecare dată…Și pe de-altă parte e curățenia asta a oamenilor care nu știu ce se întâmplă cu ea. Se adună foarte mult balans, se adună oameni ce își pun măști ca să funcționeze în societate. Și aici e foarte multă libertate. Își permit să fie ei și e de neprețuit asta.”

În ultimele momente ale discuției, am aflat de la Isabela câteva sfaturi demne de urmat pentru cei la început de drum sau căzuți în prăpastia criticilor și judecăților, acompaniate de cuvintele de încurajare pentru actrița din trecut, abia inițiată în lumea teatrului. Plină de emoție și sensibilitate, ne-a mărturisit regretul încercării de a alunga elementul slăbiciunii din viața ei: ”Aș încuraja-o mai mult, i-aș spune că e OK să fie sensibilă și vulnerabilă și i-aș spune că…i-aș da mai multă încredere în ea și aș sfătui-o să iubească mai mult: pe parteneri, pe cei din jur.”

Purtând în suflet cuvintele pline de înțeles și sensibilitate ale omului Isabela Neamțu, ne retragem din cosmosul interstelar al ediției 24 și ne aventurăm printre corali, alge și vietăți marine, agățându-ne de câte o coadă a unei pisici de mare. Ne lăsăm purtați prin adâncurile mării în căutarea noii noastre case: castelul de pe tărâmul I.D. Fest 25.

Articol redactat de Poiană Delia și Ilaria Puiu.

I.D. praf de stele: ultima călătorie printre planete

 Ajunși la capăt de drum și din ce în ce mai aproape de linia de final, trupele participante sunt nerăbdătoare să afle câștigătorii celei de a 24-a ediții I.D. Fest. Cele 7 zile de festival au luat sfârșit, iar călătoria în universul I.D. Fest a fost o experiență incomparabilă atât pentru participanți cât și pentru organizatori, însă mai avem de trecut o etapă în listă până vom intra cu adevărat în ediția 25 a festivalului de teatru băcăuan.

Mic sumar al zilei a șaptea

Atmosfera simțită la finele festivalului aduce cu ea un bagaj de emoții plin de suspans și melancolie, ținându-i pe participanți cu sufletul la gură până în momentul nominalizărilor. Fiecare trupă și fiecare actor este conștient că a dat tot ceea ce a putut pe scenă, iar în următoarele clipe munca depusă va fi recompensată după merit.

Înainte de începerea premierii, festivalul a fost închis într-o notă similară deschiderii, însă, ultimele 7 zile și-au pus amprentele mai mult ca oricând. Participanții s-au bucurat să revadă câteva cadre din timpul festivalului care au surprins activitățile și efortul lor depus pe perioada șederii lor la I.D. Fest.

Momentul mult așteptat

Presiunea din sală a ajuns la cote maxime, iar trupele au ajuns să numere secundele până la momentul culminant al serii. Panica se poate citi pe chipurile participanților, însă momentul mult așteptat a sosit.

Așadar, vom începe cu premiul pentru “Cel mai bun actor în rol secundar” care îi revine lui Voicu Dumitraș, din trupa Heavenly Hell, iar premiul de “Cea mai bună actriță în rol secundar” i se acordă Mariei Cojocariu din trupa Drama Club. Premiul special al juriului se subîmparte în două categorii, “Pentru inovație în arta actorului mânuitor” acordat trupei In The Spot pentru spectacolul “Poveste de sertar” și “Pentru autenticitate” acordat trupei Treivirgulăpaișpe Buzău pentru spectacolul “Brainstorm”. Pentru ”Cea mai bună scenografie”, câștigătorii sunt cei din trupa “Victory of Art”, iar pentru ”Cea mai bună regie” este premiat Andi Andriuca, regizor al trupei “ACT Bacău”. Premiile pentru “Cea mai bună actriță în rol principal” și “Cel mai bun actor în rol principal” li se acordă Ioanei Verman și lui Mihai Boca în rolul lui Trufaldino și Pantalone, actori ai trupei ACT Bacău. Cel mai bun ONE MAN SHOW li se acordă Anastasiei Robu și lui Dragoș Andrei Prudeanu pentru rolul lui Willie și al lui Forest Grump. Premiul Coca Bloos este câștigat de Ioana Ursache și Ariana Pavilescu în rolurile Hamalul Unu și Hamalul Doi din cadrul spectacolului “Slugă la doi stăpâni”, iar premiul pentru ”Cel mai bun spectacol” i se acordă trupei “ACT Bacău” pentru piesa “Slugă la doi stăpâni”.

Ne luăm rămas bun!

Răsuflări ușurate și lacrimi de bucurie sunt unele dintre puținele emoții pe care le putem surprinde pe fețele tuturor, aplauzele necontenite răsună până și în cel mai mic colț al teatrului. Îmbrățișările pline de recunoștiință și actorii foarte mândrii de reușitele lor sunt dovada că și ediția de anul acesta a festivalului a fost un succes.

Un lucru este cert și anume faptul că cea de-a 24-a ediție I.D. Fest oficial s-a încheiat și deși acesta pare că ar fi finalul, ne vom revedea anul viitor în cea de-a 25-a ediție I.D. Fest!

Articol redactat de Ștefania Tofănescu.

Povești din culise: Trupele din Botoșani și Câmpina

Bacău. Teatrul Bacovia. Planetele Atelierul de teatru, Drama Club și Mircea Albulescu orbitează prin galaxia actoriei. În călătoria lor în căutarea unui festival dedicat tinerilor, cele două astre sunt atrase în mijlocul drumului dintre Câmpina și Botoșani: I.D. Fest Bacău. Descoperă parcursul trupelor până la sosirea la destinația finală: ediția a douăzeci și patra a festivalului, unde creativitatea și ingeniozitatea ating cote nemaivăzute.

Drama Club Botoșani

Timp de 23 de ani, trupa Drama Club Botoșani a reprezentat o comunitate strâns unită de adolescenți pasionați de teatru. Aceștia au căutat mereu să pună în valoare micile talente  pentru a dovedi pasiunea și ambiția cu care se prezintă pe scenă la fiecare spectacol. Ora 18:30 a zilei de 25 august marchează momentul în care planeta Drama Club își începe rotația în jurul mulțimii adunate pentru a afla adevărul: este oare perechea Romeo și Julieta cuplul ideal pe care îl cunoaștem cu toții? 

Într-o abordare inovatoare, prin „Romeo & Julieta loading…”, după William Shakespeare, trupa prezintă o reinterpretare a celebrei povești de iubire. Ridicând întrebări, cu o intrigă controversată, piesa îmbină momentele de tensiune cu umorul, unde avem oportunitatea să vedem personajele din „spatele cortinei”. Piesa prinde contur prin prestația remarcabilă a următorilor tineri actori: Aghiorghiesei Maia, Andreescu Evelina, Andrei Mihnea, Arcalianu Ana, Butnariu Mihnea, Cojocariu Maria, Coșoreanu Ioana, Crețu Ionut, Pușcașu Calin, Rotaru Elena, Tănasă Francesca, Tiperciuc Karina, Toma Andreea, Zamfir Bianca, Alex Matei Constantin, Ursachianu George.

Atelierul de teatru Botoșani

Atelierul de Teatru este trupa Colegiului Mihai Eminescu din Botoșani, fondată în anul 1995, iar din 2003 au realizat peste 40 de spectacole remarcabile, printre care și  “SELECTA” pe care au jucat-o și în cadrul festivalului. Astfel și-au creat un renume în lumea teatrului adolescentin cucerind inimile spectatorilor pe scenele a mai multor festivaluri de renume. 

Pe data de 26 august, de la ora 14:30, personajele au aterizat pe scena Teatrului Bacovia în haine viu colorate, dar cu intenții sumbre. O dorință oarbă de celebritate pe social media le umbrește judecata și îi împinge spre prăpastia unei false fericiri.  Un cuvânt le dictează toate mișcările: popularitatea. Într-un peisaj modern, oamenii 
renunță la autenticitate și se pierd în haosul dorinței de a ajunge „sus”. Prin această adaptare captivantă de Marta Mateiciuc și Monica Bîrsă, după textul „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, tinerii aduc o perspectivă diferită, provocând publicul să trăiască la unison un puternic sentiment: entuziasm. În lumina reflectoarelor, îi avem în distribuție pe: Sophia Mititelu, Marta Mateiciuc, Andrei Asiminicesei, Fatima Goz, Monica Bîrsă, Rux Rădulescu, Luca Floria, Denisa Corneschi, Andrei Maicariu Mick Bălan, Olivia Pomparău, Cristina Roșca, Mădălina Andrici, Miruna Bereșteanu, Emanuela Anghelache.

Mircea Albulescu Câmpina

De un deceniu întreg, trupa Mircea Albulescu îi unește pe tinerii din Câmpina și din împrejurimi, construind împreună un mediu facil pentru toții iubitorii de frumos în lumea teatrului adolescentin. Momentele grele prin care au trecut, au făcut ca trupa să renască mai puternică și mai dornică de explorare a lumii artistice, reușind totodată să trezească spiritul de creație, pentru a realiza texte proprii pentru piesele de teatru. Un altfel de exemplu este piesa “Lovebomb” jucată la Teatrul Bacovia pe 26 august la de la ora 18:30, ce reprezintă un amestec de sentimente și trăiri ale actorilor gata să fie descoperite de către spiritele neînțelese din rândul spectatorilor.

Piesa „Lovebomb”, nu are un autor. Fiecare dintre tinerii actori s-au concentrat pe unul dintre cele 5 sentimente primordiale: bucuria, melancolia, furia, frica și nemulțumirea. Sub protecția anonimatului, tinerii au împărtășit povești personale în care s-au ciocnit cu fiecare emoție, iar cortina trasă a dezvăluit povestea transpusă de actorii: Ilinca Agnes Gheorghe, Liliana Bucătaru, Ema Ionescu, Vlad Katilka, Radu Mihalcea, Ioana Slujitoru  Bianca Roman, Teodora Simionescu, Alexia Drăgan, Iulia Dulgheru, Antonio Floroiu, Cosmin Bucur, Cristina Ureche, Jodelle Milu Ștefan Săcuiu, Ștefan Rîndașu,  Mario Ioniță,  Matei Stroe,  Izabela Comănescu. 

Deși trupele nu ne sunt străine, fiind vechi prieteni ai festivalului, am vrut să redescoperim magia care îi captează și îi atrage să revină în fiecare an la I.D. Fest.

“I.D. Fest este ca o păpădie. Este o experiență frumoasă și unică, care ne schimbă. Este un loc în care evoluăm, în care ne dăm frâu liber, întocmai ca o păpădie. Așa cum semințele unei păpădii zboară libere purtate de vânt, așa și I.D. Fest își extinde magia în lume, unind tinerii din toată țară.”

Cu fiecare spectacol, suflete învăluite de sentimente și trăiri se contopesc în povestea planetei ID Fest. Tinerii actori au pornit într-o călătorie fascinantă, unde lumile se întâlnesc și trăiesc prin pasiunea pentru teatru. Cu fiecare cuvânt, cu fiecare expresie și cu fiecare gest ne apropiem de cel mai complex univers – omul.

Articol redactat de Nayra Turcea și Poiană Delia

Recrutări I.D. Fest-capitolul 25

I.D. Fest este călătoria pe care abia aștepți să o parcurgi la sfârșitul lunii august și totodată cea care te face să uiți de începutul școlii și de toate problemele vieții adolescentine. Te face să te deconectezi de viața de zi cu zi și te poartă către lumea teatrului tânăr din România, unde trupe talentate din toată țara se adună pentru a fascina publicul băcăuan și pe iubitorii de actorie. Vrei să aflii în ce constă un festival alcătuit și pregătit integral de tinerii entuziaști din Bacău? Te așteptăm să îți alegi departamentul cel mai potrivit pentru tine și să te alături echipei I.D. Fest!

Foto-Video

O cameră, un obiectiv și un om în spatele acesteia. De atât ai nevoie pentru a captura o fotografie. Dar ce face de fapt departamentul de foto-video special și plin de pasiune? Răspunsul este în munca lor, în fiecare fotografie și fiecare videoclip ce te introduce într-o altă dimensiune a festivalului, a workshopurilor și a nelipsitelor momente de distracție. Este un departament al emoției profunde, concise într-un singur aparat. 

Creative

Toate rețelele de socializare sunt „cosmetizate” de graficile și afișele create de membrii departamentului de creative. Arta și originalitatea sunt elementele principale care învăluie toate postările și anunțurile făcute în cadrul asociației. Conturul creionului spune povestea Training Camp-urilor și a festivalului și creează portretul în care ne aflăm noi, organizatorii și actorii prezenți în fiecare ediție.

Advertising

Poate v-ați pus întrebarea: `Cine se află în spatele postărilor multicolore ce promovează festivalul?`. Aceștia sunt nimeni alții decât membri departamentului de Advertising. La baza fiecărei postări stă o nouă idee, un nou concept și o minunată execuție. Asumându-și arta cu numele de social media, Advertising reușește să transmită cele mai noi și importante vești ale festivalului, ce ajung dincolo de marginea Bacăului.

Logistică

Ei sunt micul creier din spatele organizării și monitorizării activităților din festival. Ordinea este calitatea care le guvernează munca, iar căutarea și sistematizarea informațiilor despre trupele participante ne asigură o mai bună colaborare și rezolvare a sarcinilor. „Secretarii” I.D. Fest oferă echilibrul de care avem nevoie pe tot parcursul anului.

Redacție

Cuvinte tastate pe un laptop vechi, cuvinte scrise pe o foaie de hârtie, orice ar fi, redacția le va scrie. Departamentul de Redacție este expresia creativității literare, locul unde observi și absorbi fiecare secundă, pentru a o reda mai departe unei întregi audiențe. Aici vei face cunoștință cu mari oameni ai teatrului, vei pune întrebări imposibile, vei scrie versurile propriei poezii. Aici, fiecare moment este o frază din următorul articol, este un capitol din următoarea poveste.

ITS

Îndemânarea este la ordinea zilei în departamentul de lucru manual. În zilele obositoare și aglomerate de festival suntem învăluiți de decorațiunile create de cei din ITS, iar cu toții știm că petrecerile sunt cele mai așteptate momente datorită tematicilor îndrăznețe și captivante gândite de organizatorii cei mai iscusiți.

Un nou capitol începe. Va așteptăm la recrutările I.D. Fest ediția 25 în incinta liceului Ferdinand I în zilele de 21, 29 septembrie și 6 octombrie de la ora 18:30 pentru a cunoaște departamentele în adevărata lor profunzime. Echipele se extind, festivalul se mărește, iar cât timp teatrul continuă să existe și tu vei putea face parte din această experiență inedită.

Articol redactat de Poiană Delia și Brătescu Ștefania

Dincolo de cortină – Ultimele 3 zile de festival

În ultimele zile de festival, atmosfera unică i-a învăluit pe participanții care se pregăteau de punctul culminant. După câteva zile magice presărate cu ,,praf de stele” trupele s-au îndreptat spre ”planeta mamă”. Ultimele trei zile de festival au fost marcate de emotivitate și pregătiri în a face „ultimul pas” din călătoria noastră. Astfel, tinerii actori au strălucit pe scena Teatrului Bacovia, cuprinzând publicul în atmosfera cosmică a artei teatrale.

25 august

A 5-a zi de festival a început. Tinerii actori așteptau cu nerăbdare în fața teatrului deschiderea ușilor, pentru a-și ocupa locurile din sală. Cu fiecare minut ce trecea, aerul devenea tot mai plin de anticipare și entuziasm. Privind spre cortină, cu toții așteptau să înceapă primul spectacol din concurs.

În deschiderea zilei de 25 august, la ora 12:30, trupa ACT a încântat publicul cu spectacolul „Slugă la doi stăpâni” după Carlo Gordoni. Spectacolul a explorat intrigi amoroase și identități încurcate într-o manieră comică, cu elemente de commedia dell’arte, aducând în prim-plan forța iubirii într-o lume plină de haos și situații absurde.

Cei de la treivirgulăpaișpe continuă seria de spectacole cu spectacolul „Brainstorm”, de Ned Glasier, Emily Lim si Company Three. Cu elemente teoretice, joc teatral comic și tragic, spectacolul evidențiază neînțelegerea tinerilor de către societate și complexitatea acestui stadiu al vieții.

Într-o atmosferă „tragică” presărată cu umor, trupa Drama Club reinterpretează clasica poveste de iubire cu „Romeo & Julieta loading…’’, după William Shakespeare”, unde personajele se împletesc cu scene moderne, cu intrigi controversate, întrebându-se dacă Romeo chiar o iubește pe Julietta.

Seara s-a încheiat cu “Peștii dorm?”, un spectacol de One Man Show marca UNATC interpretat de Bianca Marinescu cu regia semnată de Tania Drăghici. Publicul a fost surprins de o poveste emoționantă despre pierdere și acceptare, la finalul căreia pe fețele spectatorilor se putea citi un sentiment de împăcare și câteva urme de lacrimi.

26 august

După prima zi de spectacole, ziua de 26 a debutat cu primele 4 One Man Show-uri. Începând de la ora 10:30 cu prezentarea lui Alexandru Mănăilă cu spectacolul „Salieri”, am asistat la dezvăluirea uneia dintre cele mai controversate povești, „moartea lui Mozart”. Spectacolul a fost apoi urmat de momentul Mariei Cojocariu „La lilieci”, unde am ascultat povestea unei fete despre copilăria ei, în lumea satului. Apoi Sofia Argeșeanu a intrat pe scenă cu ”Fetița soldat”, o fată care vrea să își salveze bunica cu oastea ei de soldați de jucărie. Apoi, în lumina reflectoarelor, Alexandra Cibu a continuat cu reprezentația „Tata, e ok să-ți fie dor”, unde am fost martori la o lecție de viață unde lucrurile uneori nu se pot schimba, dar se pot și vindeca.

În a doua parte a zilei scena a prins viață cu spectacolul „Selecta” al trupei Atelierul de Teatru, adaptare de Marta Mateiciuc si Monica Bîrsă după „ Gaițele” de Alexandru Kirițescu, unde lumea a căzut în haosul popularității.

Scena a fost apoi preluată de trupa Heavenly Hell, cu spectacolul „Recviem” semnat de aceștia unde, într-un bar modest, destinul personajelor este decis de mâinile trecutului.

În continuare, trupa Mircea Albulescu a urcat pe scenă cu spectacolul ,,Lovebomb’’, regia de Tudor Licu unde au explorat sentimentele umane într-un mod inovator, unde propriile experiențe au constituit inspirația din spatele spectacolului.

Cu sala cuprinsă de râsete, Andreea Moustache și Emanuel Varga încheie ziua cu spectacolul invitat „Bold – O comedie muzicală chill”, un spectacol îndrăzneț despre momentele din viața unui adolescent.

27 august

Am ajuns la ultima zi de festival. Dimineața a început cu ultimele spectacole de One Man Show. Prima care a urcat pe scenă a fost Noemi Hăisu cu spectacolul „Amalia respiră adânc”,unde am urmărit etapele maturizării unei fete născute în perioada comunismului, de la viața de copil până la cea de adult. După ce cortina s-a tras, pe scenă a urmat “De ce fierbe copilul mămăligă” cu Dragomirescu Mateea, având oportunitatea să vedem o altă perspectivă asupra vieții aparent magice de circ, prin ochii unei fetițe de circari. Continuând seria, pe scenă a intrat Dragoș Andrei, interpretând “Forest Gump”, un monolog al unui om simplu care vede doar partea plină a paharului. Cea care a încheiat seria de OMS a fost Robu Anastasia cu o adaptare după piesa într-un act “Proprietate condamnată”, piesa fiind o poveste a unei fete tinere ce nu poate ieși din ciclul surorii și mamei ei, fiind condamnată aceluiași destin de păcate.

Ziua a continuat cu spectacolul „Fragil” al trupei Amprente, unde am asistat la o piesă despre vocea, sinceritatea și sensibilitatea psihicului uman.

Cu spectacolul „La vitta e bella”, trupa Victory of Art a sensibilizat publicul cu o poveste despre puterea imaginației de a te împotrivi cruzimilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ajunși la finalul seriei de spectacole, trupa In The Spot a încheiat festivalul cu spectacolul “Poveste de sertar”, de Mădălina Rotaru, o poveste intrigantă și inovatoare despre o ceartă într-un sertar.

Numerotarea inversă începuse…trupele erau emoționate, palmele transpirând neîncetat -începuse gala de premiere.Cu toți așteptau cu sufletul la gură, simțind bătăile inimii cum cresc cu fiecare minut ce trecea. Trupele aveau o singură întrebare în gând: Oare cine va pleca cu cele mai multe premii acasă?

Articol redactat de Larisa Bîliș și Nayra Turcea

Povești din culise: trupele băcăuane

Reunindu-se sub același clar de luna covârșitor, cele 4 trupe de teatru tânăr băcăuane aprind scântei de energie și emoție în cadrul celei de-a 24-a ediție I.D. Fest. Prinși în vraja spontaneității, căpătând un anumit grad de familiaritate cu universul festivalului, tinerii actori s-au lăsat încă o dată surprinși în diverse ipostaze, dându-ne ocazia de a împărtăși cu voi experiențe incomparabile. Astfel, haideți să intrăm împreună în atmosfera acestei ediții!

Spre emoția universului

De la reuniuni sentimentale, până la crearea unor noi conexiuni interpersonale surprinzătoare, momentele create în cadrul festivalului subliniază naturalețea cu care oamenii pot comunica într-un cadru prietenos. Dar ce înseamnă cu adevărat experiența universului I.D. Fest?

Într-un moment de repaus, am conversat cu membrii trupelor Nobody’s Group si Transparency. Astfel, în ceea ce privește experiența lor legate de experiența de festival, am sustras 3 sentimente primare: ieșirea din zona de confort, siguranța și euforia. Festivalul reușește să reîmprospăteze universul băcăuan pentru trupele locale, datorită diversității de activități și momente: “Dacă festivalul s-ar termina acum, chiar aș pleca cu ceva…rămâi cu amintiri, prietenii, lecții…se simte ca acasă.

Ateliere în stil atrACTiv

Preparator pentru momentul scenic, membrii trupei A.C.T. au participat pe parcursul primelor 3 zile de festival la o serie de workshop-uri dinamice. Acesta au fost dedicate explorării sinelui și a legăturii de grup, alături de actrița Kiki Simion în rolul de trainer.

Per ansamblu concentrate pe dezvoltarea laturii artistice, prin intermediul joculețelor de mișcare, dans și emoție, tinerii actori au reușit să se conecteze activ la împrejurimi, punând accent pe sensibilitate. “Ultimul atelier a părut la început imposibil. Kiki a pus o brichetă pe scaun și a ales o persoană să o aprindă…fără să o atingă! Mintea mea s-a golit imediat, părea absurd! La început toți ne-am gandit la metode mistice, de la controlarea energiei până la magie. Însă pe parcurs, reușind să ne ascultăm și să ne conectăm, am aflat răspunsul!”

Începe spectacolul

Dedicat oamenilor și experiențelor unice, I.D. Fest se concentrează în special pe arta teatrală. Astfel, pe scena festivalului băcăuan urca curajos, prin intermediul trupei In the spot, un spectacol unicat în țară, la nivelul teatrului tânăr: “O poveste de sertar” – spectacol de păpuși!

“Coincidența a fost ca Mădălina Rotaru, cea care a scris “Poveste de sertar” mi-a arătat un text de-al ei și i-am propus să facem un spectacol. A fost imediat de acord! Ea ține spectacole de lectură, descriere creativă și uite că ne-am pricopsit și noi cu o poveste de la ea. Totul e original, mi-a plăcut să fac asta. M-am interesat și e premieră în toata țară!” povestește Vlad Costandache, regizorul piesei de teatru.

Teodora Munteanu, coordonatoarea trupei, ne-a povestit pe scurt acțiunea scenetei: “În mare parte este vorba de o ceartă într-un sertar. Un ac, o ață, un foarfece, care sunt vizitați de un urs. Deși ei se ceartă când îl văd, aceștia își unesc forțele și îl ajută să îi facă haine noi”

Un concept nou este însoțit și de numeroase elemente de noutate. În alcătuirea spectacolului au fost necesare lumini ultraviolete, vopseluri fluorescente și cel mai important: păpuși de teatru, confecționate manual.

“A durat destul de mult, a trebuit să ne gândim la mecanisme, iar păpușile au trebuit făcute câte una pe rând. Am întâmpinat foarte multe probleme: se mai rupea un mâner, mai cădea un fir…În final am reușit!

Ajunse la finalul unor experiențe familiare, trupele continuă pe drumul pavat cu amintiri și noi povești, lăsându-și amprentele în jurnalul festivalului.

Articol redactat de Ilaria Puiu, Ștefania Tofănescu și Larisa Bîliș