De voie, de nevoie, din plictiseală sau curiozitate, cu toții ne decongestionăm portofelele cu la fel de mult spor, chiar și în carantină. O fi oare un refugiu, o obișnuință dăunătoare sau pur și simplu consumerismul care acționează inconștient prin noi? Probabil. Rămîne de văzut, însă, cât ne vom mai desfăta prin aceste plăceri vinovate în viitorul apropiat.
Iluzia productivității
Sunt convinsă că nu doar eu am fost bombardată din toate părțile de oferte online la diverse cursuri pentru noi skilluri de învățat în carantină – de la meditație sau dans până la freelancing și antreprenoriat. Decât să dau 89.99£ pe lună (reducere de carantină de la 100£) ca să-mi mângâi egoul că sunt pseudoproductivă în acest timp mai bine caut un indian Youtube care-mi explică la fel de bine, și gratis, pe lângă, aceeași informție (care va necesita subtitrări, recunosc).
Pregătirile online pe nepregătite
Unii profesori și-au luat meseria preaaa în serios ajungând să facă chiar și de 3 ori pe săptămână ore cu elevii din particular. Probabil le “este puțin fomică”, așa cum a spus un prieten de-al meu, care suportă cu brio acest exces de zel. Frustrant este, însă, faptul că nu ni oferă prea multe opțiuni – ori rămânem în urmă, ori ne conformăm.
Economii nedorite
Nu este întocmai ușor pentru cineva să se acomodeze cu gândul că planurile organizate din timp nu se vor mai materializa. Poate de aceea banii destinați pentru un bilet la festival, o escapadă la mare sau cine știe ce ocazii speciale de genul nunți ori schimburi de experiențe sunt cheltuiți la impuls pe altceva, ca un fel consolare. Pentru unii, acest gol merge umplut cu pereche nouă de sneakerși, poate niște jocuri video sau un abonament premium la vreo facilitate modernă, rezultatul fiind o povară psihică mai suportabilă. Pentru alții, însă, plictiseala poate conduce la hobby-uri toxice, consumul de alcool crescând cu până la 55% în SUA față de anul trecut. Putem fi, totuși, mândri de câteva investiții făcute în masă către diverse ONG-uri de genul Crucea Roșie, Dăruiește viață, ATI etc. care contribuie, nu doar acum, prin acțiuni nobile. Să sperăm că atenția generală asupra voluntariatului nu va fi temporară, oamenii ajutând doar fiindcă vor să fie ajutați.
Speranța moare ultima
Trebuie să recunosc că oricât de tentante pot părea unele giveaway-uri, încerc să mă abțin din a mă amăgi singură, că „cine știe, poate câștig măcar o dată” . Un fapt cert se desprinde din toată isteria challenge-urilor sau giveaway-urilor – că organizatorii lor mereu vor fi cu un pas înaintea noastră. Chiar sper că participanții acestor giveaway-uri nu și-au gratificat preferatul din online pentru frumosul gest de caritate si milostenie în vreme de criză. Este doar o metoda foarte răspândită de autopromovare, în urma căreia se vor alege cu și mai mulți followeri (pentru că asta e politica de înscriere), deci cu și mai mulți bani (pe Instagram costul cerut de “influenceri” pe postare este de 10$ per 10K followeri) . Îmi este frică uneori să-mi verific screen time-ul, dar sunt sigură că “influencerii” profită de această perioadă prolifică din punct de vedere al reach-ului și expunerii virtuale sau al revelațiilor de genul “uite peste cine am dat azi pe net”. Așa că, fără să realizăm, ajutăm zeci de “content creators” să se îmbogâțească pe urma speranțelor noastre eterne de a câștiga orice lucru, cât de mic.
Probabil că mai avem mult până a ne lăuda că trăim un stil de viață minimalist sau că ne-am îndepărtat complet de materialismul modern, însă nu consider că aceste mici plăceri vinovate sau cadouri către propria persoană sunt atât de vinovate. Atâta timp cât ele nu constituie principala noastră sursă de satisfacție și fericire, sunt bine venite.
Articol scris de Smaranda Andronic.