Luminițele de Crăciun se sting rând pe rând pentru a lăsa loc unui nou eveniment: intrarea în anul 2023. În scurtul timp dintre deschiderea cadourilor și ciocnirea paharelor sub artificiile ce luminează în fiecare an cerul, cu toții am contemplat asupra anului ce, cu doar o zi în urmă, s-a încheiat. Astfel, ne întrebăm, care au fost cele mai de impact trenduri ale anului 2022?

Stilul minimalist revine

Totul a pornit de la un citat al arhitectului și designerului Mies van der Rohe, „Less is more”. Minimalismul este un curent estetic în care accentul este pus pe simplitatea formelor și liniilor, dar care are în vedere promovarea naturaleții vieții și a altor aspecte ce fac parte din ea. A apărut inițial în anii `60 ca o răzvrătire împotriva curentelor artistice precedente ce foloseau o multitudine de culori și detalii. Acest stil ia amploare abia un deceniu mai târziu, dar observăm că a redevenit popular în anul 2022.

Minimalismul, prin arta și ideile sale încurajează societatea din zilele noastre să aspire la un trai cât mai banal, liniștit și lipsit de amănunte. Stilul acesta simplu și nonconformist atrage prin ideea de austeritate, prin care tinerii vor să exprime ce gândesc și ce simt.

De cele mai multe ori adaptăm stilul acesta de viață inconștient prin dorința de a ne detașa de restul societății și de a fi independenți, iar în acest fel se poate să ajungem singuratici și lipsiți de personalitate.

Avem nevoie de o pată de culoare, fie ea chiar și mică, ca să rămânem în sfera culturii active care are nevoie de interacțiuni cu ceilalți și care apreciază haosul zilnic ce face viața fiecăruia mai interesantă.

Clean girl aesthetic

Cu siguranță ați auzit de acest trend și anume de “clean girl aesthetic”, trend care a stârnit nu doar adolescentele, ci și femei în toată firea. Acest trend presupune să fii “that girl”, fata cu o piele perfectă ce folosește puțin machiaj, părul voluminos și strălucitor, mănâncă sănătos, bea matcha și ceaiuri, face sport și are un corp la care cei mai mulți pot doar visa. Pe lângă toate acestea, arată bine fără niciun efort indiferent de ipostază și de hainele cu care s-ar îmbrăca, un aspect “perfect”.

Detaliile ce se încadrează în normele acestui stil, în termenii conceptului de “that girl” sunt cele precum unghiile inspirate de Hailey Bieber, alb lăptos și puțin sclipici.

Printre regulile ce trebuie respectate se numără scrisul în jurnal, cititul, meditația și orice altă formă de activitate care te-ar putea dezvolta pe plan cultural și moral. Așadar, acest trend îți poate ajuta dezvoltarea, dar în același timp, pune o mare presiune asupra persoanei ce îl urmează, obligându-te să urmărești o variantă “perfectă” a ta, însă cel mai important este să ținem minte că indiferent de trendurile care sunt în vogă, trebuie să fim autentici, ba chiar mai mult de atât, să fim noi înșine.

Spargerea Internetului – BeReal

Apariția ce a schimbat radical social media în ultima perioadă este chiar aplicația ce îi arată pe prietenii tăi ‘’for real’’ – BeReal. E imposibil să nu fi auzit de această nouă inovație, pentru că față de celelalte aplicații apărute de curând, BeReal are într-adevăr un concept original. Dacă totuși nu știi cum funcționează, e timpul să afli.

Ca pe orice rețea de socializare îți poți adăuga prietenii și pe BeReal. Toți utilizatorii primesc o notificare în același timp, având un algoritm ce se bazează pe fusul orar al fiecăruia.

 Apăsând pe mesaj îți deschizi camera și trebuie să faci 2 poze: o fotografie simplă și un selfie. Nu poți folosi filtre, iar lumea va ști dacă refaci pozele. Scopul este de a fi ‘’for real’’ și să le arăți prietenilor tăi exact ce faci în momentul acela. Aplicația a fost lansată încă din anul 2020, însă popularitatea platformei a început să crească brusc abia anul acesta. Într-adevăr recunoștința vine și din unicitatea sa, fiind cu totul altceva față de lucrurile cu care suntem obișnuiți pe social media, dar TikTok-ul a avut o mare influență asupra publicului.

   Dacă nu ești încă pe BeReal, este timpul să instalezi aplicația. Cu siguranță ideea te va fascina. Ca să rămâi trendy și să închei anul cu bine poate vei fi și tu, împreună cu amicii tăi, ‘’for real’’.

Camerele pe film – noul “throwback” al fotografiei 

Cu doar un click al unei camere, momentele preferate îți vor rămâne aproape pentru totdeauna, iar în anul 2022 fotografia veche a fost readusă la viață prin camerele cu film. 

   Într-o eră în care pozele digitale pot fi găsite peste tot, este greu să găsești activități care să permită mai puțin timp pe ecran. Revenirea la modă a fotografiei pe film a permis oamenilor nu numai să scape de ecrane, ci și să recupereze vechile hobby-uri. Când camerele cu film erau singurele camere de lux disponibile, mulți oameni nu și-au făcut griji pentru calitatea imaginii. Cu toate acestea, privind în urmă, camerele cu film au reușit să surprindă cele mai frumoase fotografii de calitate. 

Mulți au apelat la camera de film originală, inclusiv celebrități precum surorile Hadid, Kendall Jenner, Jacob Elordi și Cole Sprouse, ce au împărtășit entuziasmul pentru acest trend. Modelul Gigi Hadid are chiar și o pagină dedicată filmului ei de 35 mm dezvoltat, numită “Gi’sposable”, în care împărtășește fotografii ale prietenilor ei în culise la prezentările de modă sau la Met Gala.

   Nu doar atât! A fost dovedit că este mai bun la captarea detaliilor subtile și a contrastelor de culoare, în special între alb și negru. Așa că, încarcă un nou film și află cum acest trend al anului 2022 poate cuprinde hobby-ul tău preferat într-un stil special!

Biophilic design

            Conceptul de „biophilic design” este concentrat în jurul aducerii a lucrurilor „de afară” înăuntru. Toată lumea a fost (și încă este) obsedată de acele birouri aesthetically pleasing decorate cu ghivece minimaliste, aducând un „strop de natură” în spațiul închis dintr-o încăpere. Acesta aduce, pe lângă un look deosebit biroului tău prin orizontul natural creat, prin maximizarea luminii naturale și multe alte beneficii. Un prim beneficiu, prin conectarea omului cu natura, este cel al măririi capacității cognitive, precum memoria și concentrarea, făcând din biroul tău un loc ideal. Dacă încă nu ți-ai „înfrumusețat” spațiul de lucru mai este timp, designul biofilic având doar niște simple principii la bază.

Printre acestea, cel mai important este conferirea abilității mediului construit de a oferi refugiu, intimitate, asigurând în același timp oportunitatea de „prospectare” a orizontului (vederi suficient de deschise), păstrarea echilibrului (ordine) și complexitate (detalii și variabilitate), flexibilitatea spațiului la schimbare, asigurarea confortului și securității fără izolarea excesivă față de mediul natural. Din cauza mediului cotidian în care trăim, acaparat de gadget-uri, oamenii devin din ce în ce mai izolați, nemaiavând contact cu natura, deși peisajele naturale sunt în continuare considerate cele mai frumoase din punct de vedere estetic.

Moda anilor 2000 pune stăpânire din nou

Y2K (Anul 2000) este o tendință care recreează moda de la sfârșitul anilor ‘90 și stilurile de modă de la începutul și mijlocul anilor 2000. Rezultă îmbinarea culturii pop a mileniului cu cele mai recente (pentru acele vremuri) progrese tehnologice, moda Y2K are un stil distinctiv și aparte.
Dacă vrei să afli cum a evoluat moda de-a lungul timpului, trebuie să cunoști elementele caracteristice anilor 2000. În acea perioadă, trendurile în modă erau date de vedete din muzică. Cântărețele se îmbrăcau colorat, cu articole scurte și purtau bijuterii opulente. Bărbații se inspirau din vestimentația cântăreților de hip-hop și purtau haine largi, în care se simțeau comod.

Acest trend a apărut pe aplicația TikTok unde mii de tineri au încărcat filmulețe cu ținute remarcabile realizate cu ani în urmă. Tricouri minuscule sau un hanorac oversized, blugi din denim cu talie joasă sau o fustă mini, pantofi sport sau o pereche de tocuri cu platformă – alegerea depinde de fiecare. Scopul modei Y2K este ca oamenii să își creeze stilul lor aparte. Ne dăm seama că indiferent de cât timp trece, moda anilor din trecut își va pune o amprentă pe viitor.

Tote bags – la piață sau la plimbare?

 Într-o lume postpandemică, tote bag-urile au devenit extrem de populare. Simple, pictate, din pânză naturală sau sintetică, “sacoșele de mers la piață” sunt în topurile celor mai populare accesorii ale anului 2022.

Tote bag-urile sunt similare genților, dar de mărimi mult mai mari, ceea ce permite transportul mai multor lucruri. Pot avea diverse forme, pot fi formate din diverse materiale. Au mânere lungi, fapt care permite purtarea pe umăr. Unele vin cu fermoar și sunt compartimentate. Acestea își au originea în anii `40, când compania „L.L. Bean” a creat tote bag-ul pentru a putea fi folosit la cărarea gheții și lemnului.

Poate vă întrebați de ce sunt atât de populare? Pot fi folosite în multe ocazii, sunt încăpătoare și ieftine. De asemenea, permit decorarea după bunul plac; cele simple pot fi pictate, de ele se pot atașa broșe, eșarfe etc.

Tote bag-urile sunt populare datorită versatilității lor. Tinerii aleg să-și îmbogățească ținutele purtând un tote bag cu model interesant, care iese în evidență.

Am dezgropat capsula timpului, iar acum suntem gata să plantăm noi planuri și idei pentru anul 2023. Dacă aceste trenduri își vor continua existența sau vor fi înlocuite de aspirațiile unei noi generații, doar viitorul poate decide. Un lucru este cert: un nou an s-a deschis și noi oportunități ne așteaptă.

 Ce înseamnă Crăciunul pentru noi, această sărbătoare care aduce sufletele mai aproape într-o atingere lină? Pentru unii, Crăciunul este drumul din tren spre casă, unde te așteaptă căldură și iubire, iar pentru alții, Crăciunul este despre tradiție și amintiri. Momentul în care lumea de afară încetinește, zăpada cade ușor, iar totul pare că prinde viață cu cele mai mici gesturi. Anul acesta, v-am pregătit 7 povești care capturează sentimentul unui Crăciun etern.

Frânturi dintr-un Crăciun îndepărtat…

O amintire dulce, înghețată parcă în timp, dar vie de fiecare dată când mă poartă gândul la sărbătorile de iarnă, e cea a primului Crăciun în casa de la țară a bunicilor de pe tată. Crăciunul acolo, cu ei, își păstrează în totalitate farmecul autentic, tradițional, fără a se amesteca cu partea comercială, pur materială, pe care o regăsim cu precădere în oraș. 

Amintirea mă poartă în curtea copilăriei mele, plină de troiene de zăpadă pufoasă și țurțuri imenși la streașină. Din peisaj nu poate lipsi râul înghețat din spatele curții sau bradul cu globuri vechi, pictate manual pe sticlă.

Sosește și seara mult așteptată, în care trebuia să primim cadourile. Era, de departe, momentul meu preferat.

Așteptam de multe zile surpriza, zile în care nu încetam din a căuta prin toate dulapurile casei cadourile. Seara, am găsit sub brad cel mai mare set de lego cu mașini care exista atunci pe piață. La țară, în acea localitate, aveam un prieten foarte bun cu care crescusem împreună. El locuia în casa vis-à-vis de a bunicilor, iar întâmplarea face că acel Crăciun să îl fi petrecut cu el. În acea seară, nu primise ceea ce își dorise, spre deosebire de mine. Starea lui o preluasem și eu, pentru că se crease o atmosferă mai puțin plăcută. În consecință, am stat împreună întreaga seară și toate zilele de Crăciun pentru a asambla piesele lego-ului.

Faptele bune care încununează Crăciunul, care îi conferă magie și răspândesc bucurie sunt darurile adevărate ale acestei sărbători. E ca acea căldură tandră a șemineului, a casei pline de oameni dragi în care se aud cele mai frumoase colinde, păstrându-se pacea, în timp ce afară ninge cu fulgi mari și reci. (Andreea)

Povestea îngerului

Timpul trece necruțător peste oameni și lucruri, lucruri și oameni, uneori nu poți să mai faci diferența. Cerul cu a sa boltă albastră, cu norii albi și soarele rece, traversează cerul gândindu-se cum să facă să nu mai țină lumea în lanțuri, să dea drumul la gândurile ce îi stresează. Omătul alb dansează prin aer, căutându-și perechea și șoptind “Hai cu mine!”. Era 22 decembrie, perioada în care spiritul Crăciunului apare și este de neclintit. Mergeam împreună cu ai mei dragi bunici pe deal, ca să mă pot juca și cu ceilalți copii din sat. Trăiam o bucurie inexplicabilă, îmi simțeam inima cum bate și obrajii roșii de la frigul de afară. După ceva timp, am rămas singură, sus pe deal, mă uităm de jur împrejur, când deodată cineva îmi șoptește la ureche: “Să nu fii tristă, Crăciunul îți aduce întotdeauna cele mai frumoase bucurii, cântă, zâmbește și joacă-te”.

M-am întors brusc, tot ceea ce am văzut a fost un praf argintiu ce se pierdea ușor ușor în atmosfera amiezii de iarnă. Nu eram confuză de ceea ce văzusem, știam exact ce este și așteptam cu nerăbdare să vorbesc despre minunea întâmplată. “Bunicule, bunicule! Am întâlnit un îngeraș!” am spus plină de viață. “Oh, draga bunicului, normal că ai întâlnit un îngeraș, am întâlnit și eu unul, iar acela ești chiar tu.” spuse al meu bunic. Am plecat cu pași mărunți spre casă. Drumul parcă era nesfârșit, liniștea satului se găsea și în sufletele noastre, așteptând cu entuziasm sărbătorile ce vor urma. Luna și-a găsit și ea într-un final copii, zâmbind de pe bolta întunecată. (Ioana Verman)

Jianul

„Cred că undeva pe la începutul aniilor ‘60, prin clasa I sau a II-a, am mers pentru prima oară cu plugușorul prin sat. Țin minte că de dimineață mă văzusem cu prietena mea, care îmi era și colegă de clasă, ca să ne repetăm colindele. Dar am vrut să mai stăm afară și pe timpul zilei, înainte de a lua la pas toată ulița. Am fost întâmpinate de munți de zăpadă și dinspre ei se auzeau chiuiturile grupului de mascați și țipetele copiilor înfricoșați. În satul în care am copilărit, de sărbători, nu ieșeau urșii în stradă, ci grupuri de flăcăi de vreo 18-20 de ani. Aceștia erau supranumiți <<Jianu>>, după Iancu Jianu, un haiduc. Se întâmpla ca atunci să fie printre ei și un moșulică care avea cea mai hidoasă și de temut mască – dinții acestuia erau boabe de fasole, iar nasul din ardei. În loc de păr, avea o blană de miel. În mână, avea un toiag mare cu care fugărea copiii. Celor mai fricoși le spunea că îi va lua cu el să îi mănânce.

Desigur, acestea erau doar glumițe, dar eram mică și credeam tot ce auzeam. Eu și prietena mea ne-am speriat așa de tare de el, încât am zbughit-o acasă. Seara, de frica moșului cu mască, nu voiam să mai mergem la colindat, dar tăticul ei a socotit că ar fi mai bine să vină și el, să ne supravegheze de mai din spate. Țin minte că la fereastra unui gospodar era un rând lung de colindători – oferea dulciuri, biscuiți și câte un leu fiecărui grup. Pe atunci, cine oferea un leu era considerat bogat, iar cine dădea dulciuri în loc de tradiționalii colaci și covrigi, mere sau nuci, era iubit de copii. Am plecat acasă tare bucuroase – colindasem singurele pentru prima oară, pe la gospodari pe care nu îi cunoșteam. După ce ne-am împărțit <<câștigurile >> și ne-am trezit cu 2 sau 3 lei de fiecare, ne-am rugat zile în șir părinții să meargă în târg să ne cumpere ceva frumos.” (Bunica Amaliei)

Jurnal al pregătirii Crăciunului pe timpul comunismului

Zilele de Crăciun, chiar dacă mai sărace și poate chiar fără brad, erau pline de farmec! Era momentul în care satul, casa și familia primeau straie de sărbătoare, totul acaparat de frigul pe care zăpada proaspătă îl emana și de spiritul pe care această mare sărbătoare îl încolțea în rândul oamenilor.

Ajunul Crăciunului era ziua de “pregăteală”. Curățenia, cozonacii și sarmalele erau atunci puse la punct, pregătite pentru a celebra zilele de sărbătoare ce urmau. Mirosul proaspăt al cozonacilor și al gutuilor ce țineau locul ornamentelor sunt mirosurile specifice Crăciunului copilăriei mele. Eu, împreună cu bunica pregăteam totul. Din puținul alor mei, în fiecare an am reușit să facem câte ceva.

De când se însera, ulița de la de la până la mine la vale, era plină de glasul copiilor ce vesteau nașterea cu colinde. Noi colindam doar noaptea, miezul nopții ne prindea la casele oamenilor. Aceștia ne răsplăteau colinda cu nuci, gutui, colaci, dar și cu bani la casele mai înstărite. Viața de atunci era poate mai grea, mai simplistă, dar fără îndoială mai colorată. Chiar și lipsa unui Moș Crăciun nu schimba prețuirea și recunoștința pe care o aveam pentru ceea ce trăiam. Pentru copiii de atunci, Crăciunul era mai mult de cât un moș cu cadouri, era despre credință, familie și speranță. (Ioana Bălăiță)

Obiceiul Colindatului

„Era anul 1961 când aveam 9 ani. Așteptam cu nerăbdare Colinda, un obicei destul de asemănător cu ce sunteți voi, tinerii de astăzi, obișnuiți. Însă fiind copii simpli, crescuți la sat, cea mai de seamă colindă pe care o cântam suna așa :

<<Moș Crăciun cu plete dalbe,

  A sosit de prin nămeți!

 Și ne-aduce daruri scumpe

 La fetițe și băieți!

 Moș Crăciun, Moș Crăciun…>>

Alte colinde nu știați?

 Măi, ce să-ți spun Ilaria, la școală…noi nu învățam colinde, nici cântece frumoase. Așa erau vremurile…îți imaginezi ce greu era în 60’, așa era regimul.

Când colindam pe uliță, oamenii deschideau porțile, ne primeau în ogradă. Ne ascultau atenți și ne dădeau bomboane, biscuiți, bani…și nuci. Sinceră să fiu, când ne dădeau nuci…nu prea îmi convenea, că aveam și eu acasă chiar trei saci de nuci. Nu-mi mai trebuia să văd nucă în fața ochilor.

Când se lăsa noaptea, mergeam spre casă bucuroși tare, cu gândul la câte bomboane am strâns, la câți bani am făcut….Măi, le puneam pe categorii, le număram, le ordonam – să ajungă! Apoi ne culcam, cât de devreme se putea, ca să vină Moșul. Nu toată lumea putea să facă bradul, iar mama, Dumnezeu să o ierte, nu avea posibilitatea, așa că nouă Moșul ne aducea darurile noaptea, cât dormeam. Ne punea sub pernă dulciuri, câte un caiet, câte un creion, o radieră, după posibilități, căci eram 7 frați. Noi dormeam iepurește, ca atunci când simțeam că vine Moșul, să ne trezim repede și să aflăm ce ne-a adus. Eu dormeam cu sora mea mai mică, Anișoara, și o sculam și pe ea repede și o întrebam << Ia vezi, tu ce ai?>> ca să nu încâlcim darurile între ele. Erau grele vremurile, dar ce știam noi copiii…pentru noi era frumos.” (Bunica Ilariei)

Crăciunul în satul băcăuan

Din privirea mamei se emană un sentiment de dor ce părea a fi fost evitat pentru multă vreme în timp ce îmi povestește despre Crăciunul purificat, așa cum l-a trăit ea și cum nu îl va mai simți în prezent:

            “Simțeam cum se apropia Crăciunul chiar cu 40 de zile dinainte, când începeam a ține postul. Era ca o regulă morală, toată lumea respecta postul, nu țineam cont în mod necesar de vârstă. Pe atunci, avea o valoare credincioasă mai profundă. Pe la începutul lui decembrie începea să ningă splendid, ca în povești. Mormanul de zăpadă ajungea cât gardul și făceam pârtie pentru a putea deschide poarta!

            În ziua de 24, plecam câte 3-4 din fața casei vecinului, dar, pe drum, ne adunam cât mai mulți și se strângeau gloate de câte 20 de copii! Colinda începea numai după ce se însera, niciodată mai devreme, așa că așteptam apusul soarelui numărând fiecare minut ce prelingea. Să mă crezi că nu aveam noi intenția să ne întoarcem acasă cu mâna goală, așa că le cântam mai întâi celor mai bogați, să fim siguri că nu se culcau până ajungeam noi la ei!

            Nu mai știu când a apărut moda asta cu Moș Crăciun, dar noi îl așteptam pe Moș Gerilă! Ne lăsa sub pernă câte o portocală și bomboane de pom, iar noi în simplitatea aceasta găseam fericirea. Mi-e dor de zilele acelea, mi-e dor de satul părintesc așa cum mi-l amintesc, mi-e dor de Crăciunul vechi, de zăpadă și de aroma cozonacilor făcuți de mama. Ce mi-ar plăcea să aveți și voi ocazia să trăiți acea atmosferă măcar pentru o zi!”

Astfel, pe obrazul mamei se prelinge o lacrimă de dor. (mama Ștefaniei)

„Miracolul” de Crăciun

Crăciunul este, cu siguranță, cea mai iubită sărbătoare, însă există dăți în care aceste momente care ar trebui să fie pline de gratitudine și linişte nu sunt atât de aşteptate din cauza realităților pe care le ne întâlnim zi de zi.
    Era iarna anului 2008, unul dintre cei mai zbuciumați ani ai ultimelor decenii, anul marii crizei financiare care a afectat întreaga lume, iar familia mea nu a fost vreo excepție. Aveam 4 ani, iar memoria îmi este încețoşată, aşa că ceea ce urmează este recolecția amintirilor familiei mele. Înfruntam o perioada cât se poate de dificilă, tata era între job-uri, fratele meu tocmai se confrunta cu anxietățile și fricile unui boboc abia intrat în liceu, iar mama era singurul sprijin financiar pe care îl aveam în acele clipe. Încă de la începutul iernii fuseserăm anunțați că acel Crăciun va fi unul diferit, unul în care, din nefericire, Moşul nu ne va vizita.

Vă închipuiți tristețea pe care a simțit-o un băiat de 4 ani la vestea unui Crăciun fără jucăriile preferate ale copiilor din toată lumea. Îmi puteam imagina suferința pe care aveam să o simt când aş fi văzut bradul de Crăciun lipsit de culorile vibrante de sub el. Însă, spre fericirea nesperată a mezinului familiei, în Ajunul Crăciunului, găsesc sufrageria plină de cadouri, uimirea mea fiind atât de desăvârşită încât nu mi-am mai pus problema venirii Moşului în anul în care, după spusele alor mei, îşi luase concediu.
       Ani mai târziu, după ce am căpătat o anumită maturitate, am vrut să aflu cum s-a întâmplat acest adevărat miracol de Crăciun, am fost lovit de un adevăr oarecum deprimant. Tata îşi vânduse întreaga colecție de vinyl-uri de la trupele lui rock favorite, Pink Floyd și Timpuri Noi, pentru a ne cumpăra nouă cadourile mult râvnite. Poate că miracolele nu există, dar cred că unii pot fi mai presus de miracole. (Mihai)

Teatru, muzică, improvizație, admiratori ai artei și artiștii ce au creat-o. Așa au arătat cele 7 zile magice ale festivalului Monodrame. Ajuns la a 28-a sa ediție, Bacău Fest Monodrame s-a întors după doi ani de pauză înapoi acasă, acel loc inegalabil și luminat de publicul viu, înapoi în teatru. Cu fiecare zi ce se scurgea, sala devenea tot mai plină, lăsându-ne în final doar cu amintirea spectacolelor ce ne-au pus într-un dialog cu viața. Nimic nu ar putea reproduce emoția din spatele lor, acel moment în care simți că trăiești drama personajelor, în care existența ta este pusă sub semnul întrebării; nimic cu excepția cuvintelor.

 

INSECTE

Festivalul Monodrame a aprins reflectoarele Teatrului Municipal Bacovia pentru a ne expune cea mai profundă cădere în abis: căderea omului. Spectacolul „Insecte”, regizat de Mădălin Hîncu, a băgat publicul în ceața celei mai cruciale întrebări: Ce înseamnă să fii om?

În timp ce un așa-zis „oarecare”, un om obișnuit, uitat prin greutățile vieții navighează în universul insectelor, cele două lumi par să se întrepătrundă fără limite. Purtați prin euforia și grația fluturilor, lăcomia gândacilor, inocența greierilor și dorința de a obține forța supremă a furnicilor, audiența a fost pusă în fața unei enigme de nedeslușit. Care este scopul existenței noastre? Poate un simplu om al străzilor să spună povestea unei întregi umanități?

EU, SORINA     

„Eu, Sorina” reuşeşte prin natura sa oarecum haotică, dar fără îndoială hipnotică, să propună o idee demnă de contemplat şi anume, conceptul ambiguu al identității artistului. Firul poveştii ne-o prezintă pe protagonista Sorina şi confesiunea ei în privința alienării sale sufleteşti, în care mărturiseşte în mod direct motivul frământarii ei şi anume noi, spectatorii.

Spectacolul este, cert vorbind, contradictoriu, cunoscând-o pe Sorina atât prin monologurile sale personale, precum şi prin însuşirea alter-ego-urilor ei, în fond, personajele interpretate. Spectatorului îi este greu să formeze o concluzie asupra firului vizionat, datorită condiției sale simultan umane și groteşti, însă această confuzie este deliberată, întrucât este răspunsul logic al tentativei de a înțelege artistul și actul artistic.

I WON

Viața unei adolescente, transmisă de către actrița venită din Bulgaria, prin îmbinarea teatrului cu lumea muzicii a lăsat o pată de culoare în viața spectatorilor. Începând cu un moment artistic, neașteptarea s-a văzut pe fețele tuturor. Fiind plimbați prin universul peripețiilor unui “copil”, ce ne poartă prin întâmplările vieții sale, spectacolul oferă șansa fiecărui privitor de a interpreta mesajul într-un mod diferit.

Sentimentul de tristețe și devastare este proiectat în sufletul audienței prin scena finală, în care protagonista este gata să își ia viața. Expunerea scenică ne-a oferit șansa de a alege modul în care vizionăm actul artistic: urmărind traducerea sau captivanta gestică a actriței.

UȘA E DESCHISĂ

Având ca titlu un citat al filosofului antic Epictet, monodrama „Ușa e deschisă”, interpretată de Petronela Buda, reușește să transmită povestea unei persoane, căreia i-a fost destinată o soartă crudă. Fără a avea prilejul de a se reculege, personajul principal este „sufocat” de propria-i existență dureroasă. O poveste emoționantă a unei mame aflate în detenție pentru uciderea unui om.

„Cu ce a greșit copilul?”, o mărturisire a propriilor sale trăiri la care publicul a fost martor, ce te fac să te simți deopotrivă sufocat de aerul apăsător lăsat ca o repercusiune a incorectitudinii oamenilor. O piesă care lasă un moment de introspecție, părăsind sala cu un nod în gât, dar fără a lăsa vreo lacrimă să cadă, un tribut adus asupra unui suflet elementar care a luptat cu tot ce a putut.

RÂD NERVOS

Nicholas Cațianis Jr. a venit cu un spectacol inspirat din realitate, “Râd nervos”, unde ne sunt prezentate încercările personajului de a se situa la limita normalității și de a se integra în viața socială. Interacțiunea cu publicul pe care personajul a menținut-o pe tot parcursul spectacolului, cât și comicul situațiilor și ironia cu care acesta își prezenta viața, au umplut sala de râsete și au reprezentat elementele “colorate” ale spectacolului, pe lângă costume și decor.

Pasiunea cu care Nicholas juca putea fi văzută cu ochiul liber, interpretarea acestuia reușind să creeze nu doar un spectacol pentru festival, ci și o poveste. Astfel, prin povestea creată și prezentată în fața noastră a reușit să dezvăluie lecții de viață extrase din cotidian, ajutat fiind de personajele pe care le-a interpretat, elementele de decor și costumație.

AGAMEMNON

Penultima zi de festival ne-a surprins cu un spectacol ce a fost bogat, nu doar din punctul de vedere al actoriei, dar și al materialelor folosite. Fiind înconjurați de “mărci”, ce ne-au surprins de la primul pas în cadrul spectacolului,  Agamemnon ne-a încântat cu o altă perspectivă asupra capitalismului, îmbinând umorul și sarcasmul cu o esență de tristețe.

Decorul a reușit, nu doar să ne capteze atenția prin configurările fiecărui detaliu, ci și prin încorporarea acestuia de către actor, ceea ce ne-a ajutat să înțelegem spectacolul pe deplin. Actorul a interacționat de-a lungul spectacolului cu publicul, oferindu-le privitorilor șansa de a modela piesa după gândurile lor proprii.

OFELIA VEGETARIANĂ

O piesă care s-a unicizat prin faptul că a fost în limba engleză, „Ofelia Vegetariană” este o poveste interpretată prin dans a personajului tragic Ofelia, din piesa Hamlet a lui Shakespeare. După ce aceasta s-a înecat în râu, Ofelia străbate granița dintre viață și moarte unde este copleșită de propriile gânduri în încercarea de a-l găsi pe Hamlet.

Sufocată de propria-i nebunie, în disperarea de a nu se opri din a exista, ea își sapă astfel mormântul. Un caracter pierdut, o prințesă care se descompune treptat, Ofelia își readuce la viață originile prin dans, captivând publicul prin schimbările bruște ale atmosferei. O piesă prin care am asistat la o parte nevăzută a unei ființe ce și-a pierdut propria conștiință, fiind înghițită de amărăciunea unei iubiri neîmplinite.

PLUGARUL ȘI MOARTEA

Ultima zi de festival ne-a pus în fața pragului dintre viață și moarte, acel „a fi sau a nu fi”, pe care nici dramaturgii nu au reușit să îl deslușească. Spectacolul „Plugarul și moartea” ne învață că „viața a fost făcută de dragul morții”, atunci când un plugar își pierde soția, iar în cruzimea suferinței sale intră într-un dialog cu însăși moartea. O scenă parcă învăluită în ceață, în neclaritate și suspans, în care neînsuflețitul pășește alături de uman.

O iubire pierdută, menită să trezească în privitori un sentiment de îndoială asupra mersului firesc al vieții, dar care ne învață lecția supremă a existenței: cel care a fost trimis este îndatorat să se și întoarcă. Este asta o nedreptate sau cu adevărat, din momentul în care se naște, omul este destul de bătrân încât să moară?

Doar cuvintele ne-au mai lăsat să pătrundem în universul monodramelor acestei ediții. Ieșiți din sală, spectatorii au fost lăsați să contempleze la numeroasele lumi prin care au trecut privind scena teatrului, până cortinele s-au tras, anunțând încheierea festivalului. Cu toate acestea, revenirea actorilor pe scenă nu poate decât să facă o promisiune: promisiunea reîntoarcerii.

După doi ani de pauză, Bacău Fest Monodrame a revenit cu cea de a28-a ediție pe scena Teatrului Bacovia, în perioada 17-23 octombrie. Această ediție a reușit să acopere mai multe arii artistice incluzând, pe lângă spectacole-concurs și colocvii, momente de stand-up comedy și concerte, delectând publicul băcăuan pe parcursul celor 7 zile de festival. 

Anul acesta, festivalul s-a putut bucura de o desfășurare complet fizică în comparație cu ediția precedentă, surprinzând bucuria echipei teatrului de a-l organiza chiar de pe scenă, în fața publicului, în “forma sa inițială”. În spatele festivalului stă o echipă dornică și perseverentă care, chiar și după lungi pauze, reușește să îl înfrumusețeze și să îl aducă în fața iubitorilor de teatru sub o formă cât mai aproape de perfecțiune.

CUM A FOST ACEASTĂ EDIȚIE CU EDUARD BURGHELEA?

Am avut ocazia să discutăm cu Eduard Burghelea, unul dintre cei mai tineri directori de teatru din țară, managerul Teatrului Bacovia din Bacău. Pasiunea acestuia s-a născut în clasa a cincea, iar de atunci energia pe care o emană teatrul l-a atras de fiecare dată. Acesta ne-a vorbit despre ediția a douăzeci și opta a festivalului Monodrame și despre modul în care s-a desfășurat.

,,A fost interesant, o ediție plină de întâmplări la care nu mă așteptam. A fost destul de ciudată trecerea de la un festival online la unul fizic. A fost o mare bucurie faptul că ne-am putut desfășura în forma inițială a festivalului, putând comunica mai ușor, în mod direct. Am fost ajutat și susținut de echipa teatrului care a fost deschisă și implicată activ și căreia îi mulțumesc pentru tot efortul depus.’’

An de an, comunitatea băcăuană se dezvoltă și începe să participe la mai multe activități, iar domnul Eduard Burghelea și-a exprimat bucuria și consideră că teatrul trebuie să-și continue activitatea și să rămână cum a fost de-a lungul timpului, un pilon important în viața oricărei comunități.

NOI ORIZONTURI PENTRU TEATRUL BĂCĂUAN

După 2 ani în care s-a desfășurat online, Bacău Fest Monodrame revine de această dată cu un impact mult mai mare asupra comunității băcăuane, acest fapt fiind dovedit de sălile de teatru care au fost permanent pline cu audiența pasionată de arta spectacolului:

“Cred că această ediție a fost un succes deoarece comunitatea din Bacău s-a bucurat foarte mult de reluarea festivalului, iar dovada stă în numărul foarte mare de participanți în cadrul spectacolelor și al evenimentelor din festival.” (Eduard Burghelea)

Ne-au fost prezentate one-man și one-woman show-uri unice care au sensibilizat și amuzat publicul, poate chiar și juriul, care a fost format anul acesta din profesorul universitar Adrian Titieni, criticul de teatru Alina Epîngeac și câștigător al Galei Star acum 10 ani, Alex Bogdan.

Cu o serie de spectacole invitate remarcabile și personalități definitorii ale teatrului românesc, dar și din afară, această ediție duce publicul spre un alt nivel al artei, fiindu-i deschis un orizont vast și bucurându-se de o comunitate adolescentină pasionată de teatru. Drept dovadă, Bacăul este unul dintre singurele orașe din țară care dispune de patru trupe de teatru permanente, făcându-l un loc admirabil din punct de vedere cultural.

Festivalul de Monodrame continuă să reprezinte una dintre cele mai reușite tentative de a apropia publicul băcăuan de sfera teatrului și vasta lume a artei.  Într-o săptămâna plină de spectacole, a reușit să umple, după doua luni, golul rămas în urma I.D. Fest-ului.

• Cel mai bun spectacol
• Cea mai bună regie
• Cea mai bună scenografie
• Cel mai bun scenariu original
• Cel mai bun actor
• Cea mai bună actriță
• Cel mai bun actor în rol secundar
• Cea mai bună actriță în rol secundar
• Cel mai bun One Man Show
• Cel mai bun One Woman Show
• Premiul special pentru coregrafie
• Premiul special pentru comedie

„Panică! Panică! Panică!” I.D. Fest face o nouă postare – Se anunță câștigătorii ediției 23!!

Timp de 11 zile, scena Teatrului Municipal Bacovia a găzduit tineri dornici de manifestare artistică. Dintre zeci de participanți talentați și pasionați, câțiva s-au remarcat în ochii juraților:

Cel mai bun spectacol – Acting Up, București

„Prin spectacolul pe care l-am construit, am vrut ceva nou. Ne-am pus de acord să construim un fir roșu din tragediile lui Shakespeare și câteva sonete, astfel încât să aducem cât mai aproape de vârsta noastră conținutul pieselor și mai apoi să căutăm situații comice în fiecare dintre ele. Toate s-au îmbinat frumos pe parcurs (textele originale și ideile noastre) și din toate a rezultat “TUMULT”.

“TUMULT” pentru noi a însemnat în primul rând coagularea trupei, ca rezultat al fiecărei repetiție în parte.”

Cea mai bună regie – Tudor Licu din Mircea Albulescu, Câmpina

„Nu sunt regizor. Nu încă. Sunt student la UNATC, la regie de teatru, dar abia am terminat anul 2, deci mai am o licență de dat și foarte multe cărți de citit până să mă pot numi “regizor”. E o perioadă de tranziție (de la amator la profesionist) foarte frumoasă, dar și impredictibilă, în care simt că mă schimb în fiecare zi, atât ca artist cât și ca om.

Admir deschiderea cu care trupa a acceptat și a pus în practică propunerile mele și curajul în alegerea unui text atât de neobișnuit și provocator. <<Improvizație la Alma>> a fost o provocare cel puțin la fel de mare și pentru mine.”

Cea mai bună scenografie – Yasmin Petroșanu din Acting Up, București

„Fiind oldie (fost membru al trupei) a fost o experiență foarte mișto să pot să mă întorc la trupă, locul unde m-am simțit cel mai ,<<acasă>> în timpul liceului. A fost un sentiment plin de căldură să câștigăm ,<<Cea mai buna scenografie>>, mai ales fiind ultimul spectacol cu distribuția inițială.

Mă bucur că munca noastră a fost apreciată și că au putut cei din trupă să meargă la un festival care îmi este foarte drag încă de când eram și eu în trupă!”

Cel mai bun scenariu original – Matei Spuză din 4teen, București

„În crearea scenariului pentru spectacolul <<Clona>> ideile au venit rapid, alimentate de o energie puternică, multe plimbări în aer liber și o îndrumare atentă și constantă a regizorului spectacolului, Liviu Chițu. De asemenea, procesul de scriere al textului a însemnat și documentare despre Commedia de’ll Arte pentru a putea oferi modernitate acestui stil.

Dificultățile se pierd în bucuria și iubirea pentru teatru ce au marcat acest text și acest spectacol. Textul s-a adaptat constant nevoilor actorilor din timpul repetițiilor și va continua să o facă pe tot parcursul acestui proiect, care ne-am dori noi, să nu aibă o finalitate.”

Cel mai bun actor în rol principal – David Racoviță din Transparency, Bacău

„Mi-am văzut personajul ca unul destul de inedit, este un personaj învechit în anumite feluri, care nu ar mai putea exista în 2022, are o naivitate creată în principal de mediul în care s-a dezvoltat, foarte diferit de mediul meu.

Orice proiect începe cu entuziasmul de rigoare, când am primit rolul eram în al noulea cer și mă simțeam invincibil! Normal că lucrurile nu au stat chiar așa, am avut momente foarte grele, în care simțeam că va fi un eșec total. Dar am încercat să rămân conștient că e normal, că mai și plouă până să apară un curcubeu la final. Când am câștigat, mi-am dat seama cât de recunoscător sunt pentru colegii mei din Transparency.”

Cea mai bună actriță în rol principal – Andreea Rugină din Transparency, Bacău

„Piesa având un mesaj puternic și sumbru, personal mi-a fost destul de greu să relatez cu personajul, Wendla fiind doar un copil naiv și curios care ajunge să fie abuzat.

Personal, reprezentația de la I.D. Fest a fost una dintre cele mai bune, m-am simțit cel mai bine, dar nu mă așteptam să câștig. Evident că m-am bucurat că am reușit să-mi demonstrez mie că pot transmite emoții și un mesaj unei întregi săli și să aduc mândrie trupei.”

Cel mai bun actor în rol secundar – David Gătejel din Amprente, Brașov

„Billy Bibbit este un adolescent internat într-un spital de psihiatrie, de mama lui, pentru că aceasta era depășită de comportamentul prin care voia sa-i atragă atenția.

De fapt, Billy este întruchiparea nevoii de afectivitate a copilului din partea părinților.

Este un rol care m-a dezvoltat ca om. Am investit timp și sentimente în el pentru a ajunge să-i trăiesc povestea de la început până la sfârșit.

Partea frumoasă în teatrul de liceu este că există o libertate care merge mână în mână cu joaca în care m-am aruncat cu totul și nu am regretat.

Noi avem o cameră în liceu, mai mică decât o sală de clasă, noi îi spunem cottage și acolo am realizat ideile principale. Majoritatea repetițiilor le făceam într-o clasă, după ore, iar când am prins scena au fost zile în care am stat și 10 ore la teatru. Nu am primit multe indicații, dar am învățat că atunci când nu primesc indicații înseamnă că fac bine.”

Cea mai bună actriță în rol secundar – Elena Stoienescu din 4teen, București

„Pierrot, personajul pe care l-am jucat, e considerat emblema suferinței, dar eu îl văd mai mult ca pe o forță imensă. Îl văd ca pe un munte de iubire și sinceritate, care reușește să rămână bun indiferent de câte lovituri primește.

Pot să zic cu mâna pe inimă, sincer, că munca mea pentru acest rol nu a fost extraordinar de grea. Eram eu. Sufletul meu arăta exact ca al lui. De multe ori, îmi părea rău că îl înțelegeam așa de bine, dar am găsit în el alinarea de care aveam nevoie la momentul respectiv și prin el am reușit să fiu eu, 100% sinceră pe scenă.”

Cel mai bun One Man Show – David Dumitriu

„La prima vedere, textul <<Omul cu gândacul>> părea dificil și de aceea am vrut neapărat să-l fac. Am luat-o ca pe o provocare, o ocazie bună prin care să mă dezvolt și să ies din zona de confort.

Abordarea monologului a fost influențată de la bun început de un prieten drag, căruia doresc să îi mulțumesc, căci parte din câștigul meu este meritul lui.”

Cel mai bun One Women Show – Cezara Cristache

„E foarte important să susții și să crezi în ceea ce faci, ca să nu ajungi să plictisești. În contextul unui One Woman Show, am datoria să umplu scena și să ofer atâta energie cât ar fi oferit o trupă întreagă pentru ca publicul să rămână ancorat în povestea mea.

Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să stârnesc emoție în sufletele oamenilor, să îi fac să plece din sala de teatru cu o întrebare, cu un gând, cu o idee. Scopul meu este ca omul care intră în sală la începutul spectacolului să se fi schimbat măcar puțin până la final. Am aplicat la secțiunea de monologuri pentru a oferi bucurie, iubire și un gând.”

Premiul special pentru coregrafie – Mia Ionescu și David Mandache din Acting Up, București

„A fost o adevărată provocare să facem coregrafia spectacolului <<TUMULT>>, fiind prima oară când a trebuit să construim un dans pentru un grup, nu doar pentru noi. La început ne-a fost greu să adaptăm mișcările și coregrafiile pe care le aveam în cap, în funcție de adolescenții cu care lucram.

Cel mai de preț lucru pe care l-am învățat a fost cum să lucrăm cu persoana din fața nostră, nu cu ideile din capul nostru.

Mai mult decât premiul, ce a contat pentru noi a fost faptul ca i-am văzut pe toți distrându-se pe scenă.”

Premiul special pentru comedie – A.C.T. Bacău

„În ziua în care s-au anunțat câștigătorii ne-am decis să ne adunăm cu toții în spatele teatrului și să urmărim împreună videoclipul de premiere.

Faptul că am câștigat cea mai bună comedie a fost o recompensă pentru munca pe care am depus-o, mai ales în ultimul timp. Îmi amintesc că ne uitam cu toții pe ecran când a apărut premiul pentru cea mai bună comedie și am spus <<Ăsta este al nostru.>>, și a așa a fost.”

Odată cu premierea, s-au tras atât cortinele teatrului, cât și cele virtuale, anunțând încheierea celui de-al 23-lea capitol din basmul I.D. Fest.

Articol scris de Ștefania Brătescu și Delia Lupu