Cine joacă teatru în I.D. Fest douăzeci și patru?

Ați auzit și voi zvonurile? I.D. Fest 24 revine în august cu 24 de ore din 24, timp de o săptămână, pline de distracție, voie bună și experiențe de neuitat alături de unii dintre cei mai talentați tineri ai lumii teatrului. Suntem aici să confirmăm că tot ce se aude este adevărat! Anul acesta suntem nerăbdători să-i primim pe vechii noștri prieteni, dar totodată suntem bucuroși să întâlnim oameni noi. Așadar, pentru că știm cât de entuziasmați sunteți, e timpul să cunoaștem atât cele 10 trupe participante, dar și cele două care vor juca în off.

              Din Botoșani ni se alătură Atelierul de teatru și Drama Club, din Brașov trupa Amprente, din Timișoara, Heavenly Hell, din București trupa Victory of Art, din Câmpina trupa Mircea Albulescu, iar AICI Constanța va fi de asemenea alături de noi. Din Bacău se prezintă trupele ACT și In the spot, iar Nobody’s Group și Transparency ne bucură cu prezența și spectacolele lor în afara competiției festivalului. Nu în ultimul rând, abia așteptăm să îi cunoaștem pe cei de la 3,14 Buzău care vor juca pentru prima dată la Teatrul Bacovia.

              Notați-vă în agende că în perioada 21-28 august vor avea loc piese de teatru ce vorbesc despre dragoste, viața de adolescenți, secrete sumbre, gânduri ce nu ne dau pace sau comedii care care vor stârni râsetele a zeci de oameni. Ne vedem în I.D. Fest 24!

Leave a Reply

Your email address will not be published.