7 trenduri ale anului 2022

Luminițele de Crăciun se sting rând pe rând pentru a lăsa loc unui nou eveniment: intrarea în anul 2023. În scurtul timp dintre deschiderea cadourilor și ciocnirea paharelor sub artificiile ce luminează în fiecare an cerul, cu toții am contemplat asupra anului ce, cu doar o zi în urmă, s-a încheiat. Astfel, ne întrebăm, care au fost cele mai de impact trenduri ale anului 2022?

Stilul minimalist revine

Totul a pornit de la un citat al arhitectului și designerului Mies van der Rohe, „Less is more”. Minimalismul este un curent estetic în care accentul este pus pe simplitatea formelor și liniilor, dar care are în vedere promovarea naturaleții vieții și a altor aspecte ce fac parte din ea. A apărut inițial în anii `60 ca o răzvrătire împotriva curentelor artistice precedente ce foloseau o multitudine de culori și detalii. Acest stil ia amploare abia un deceniu mai târziu, dar observăm că a redevenit popular în anul 2022.

Minimalismul, prin arta și ideile sale încurajează societatea din zilele noastre să aspire la un trai cât mai banal, liniștit și lipsit de amănunte. Stilul acesta simplu și nonconformist atrage prin ideea de austeritate, prin care tinerii vor să exprime ce gândesc și ce simt.

De cele mai multe ori adaptăm stilul acesta de viață inconștient prin dorința de a ne detașa de restul societății și de a fi independenți, iar în acest fel se poate să ajungem singuratici și lipsiți de personalitate.

Avem nevoie de o pată de culoare, fie ea chiar și mică, ca să rămânem în sfera culturii active care are nevoie de interacțiuni cu ceilalți și care apreciază haosul zilnic ce face viața fiecăruia mai interesantă.

Clean girl aesthetic

Cu siguranță ați auzit de acest trend și anume de “clean girl aesthetic”, trend care a stârnit nu doar adolescentele, ci și femei în toată firea. Acest trend presupune să fii “that girl”, fata cu o piele perfectă ce folosește puțin machiaj, părul voluminos și strălucitor, mănâncă sănătos, bea matcha și ceaiuri, face sport și are un corp la care cei mai mulți pot doar visa. Pe lângă toate acestea, arată bine fără niciun efort indiferent de ipostază și de hainele cu care s-ar îmbrăca, un aspect “perfect”.

Detaliile ce se încadrează în normele acestui stil, în termenii conceptului de “that girl” sunt cele precum unghiile inspirate de Hailey Bieber, alb lăptos și puțin sclipici.

Printre regulile ce trebuie respectate se numără scrisul în jurnal, cititul, meditația și orice altă formă de activitate care te-ar putea dezvolta pe plan cultural și moral. Așadar, acest trend îți poate ajuta dezvoltarea, dar în același timp, pune o mare presiune asupra persoanei ce îl urmează, obligându-te să urmărești o variantă “perfectă” a ta, însă cel mai important este să ținem minte că indiferent de trendurile care sunt în vogă, trebuie să fim autentici, ba chiar mai mult de atât, să fim noi înșine.

Spargerea Internetului – BeReal

Apariția ce a schimbat radical social media în ultima perioadă este chiar aplicația ce îi arată pe prietenii tăi ‘’for real’’ – BeReal. E imposibil să nu fi auzit de această nouă inovație, pentru că față de celelalte aplicații apărute de curând, BeReal are într-adevăr un concept original. Dacă totuși nu știi cum funcționează, e timpul să afli.

Ca pe orice rețea de socializare îți poți adăuga prietenii și pe BeReal. Toți utilizatorii primesc o notificare în același timp, având un algoritm ce se bazează pe fusul orar al fiecăruia.

 Apăsând pe mesaj îți deschizi camera și trebuie să faci 2 poze: o fotografie simplă și un selfie. Nu poți folosi filtre, iar lumea va ști dacă refaci pozele. Scopul este de a fi ‘’for real’’ și să le arăți prietenilor tăi exact ce faci în momentul acela. Aplicația a fost lansată încă din anul 2020, însă popularitatea platformei a început să crească brusc abia anul acesta. Într-adevăr recunoștința vine și din unicitatea sa, fiind cu totul altceva față de lucrurile cu care suntem obișnuiți pe social media, dar TikTok-ul a avut o mare influență asupra publicului.

   Dacă nu ești încă pe BeReal, este timpul să instalezi aplicația. Cu siguranță ideea te va fascina. Ca să rămâi trendy și să închei anul cu bine poate vei fi și tu, împreună cu amicii tăi, ‘’for real’’.

Camerele pe film – noul “throwback” al fotografiei 

Cu doar un click al unei camere, momentele preferate îți vor rămâne aproape pentru totdeauna, iar în anul 2022 fotografia veche a fost readusă la viață prin camerele cu film. 

   Într-o eră în care pozele digitale pot fi găsite peste tot, este greu să găsești activități care să permită mai puțin timp pe ecran. Revenirea la modă a fotografiei pe film a permis oamenilor nu numai să scape de ecrane, ci și să recupereze vechile hobby-uri. Când camerele cu film erau singurele camere de lux disponibile, mulți oameni nu și-au făcut griji pentru calitatea imaginii. Cu toate acestea, privind în urmă, camerele cu film au reușit să surprindă cele mai frumoase fotografii de calitate. 

Mulți au apelat la camera de film originală, inclusiv celebrități precum surorile Hadid, Kendall Jenner, Jacob Elordi și Cole Sprouse, ce au împărtășit entuziasmul pentru acest trend. Modelul Gigi Hadid are chiar și o pagină dedicată filmului ei de 35 mm dezvoltat, numită “Gi’sposable”, în care împărtășește fotografii ale prietenilor ei în culise la prezentările de modă sau la Met Gala.

   Nu doar atât! A fost dovedit că este mai bun la captarea detaliilor subtile și a contrastelor de culoare, în special între alb și negru. Așa că, încarcă un nou film și află cum acest trend al anului 2022 poate cuprinde hobby-ul tău preferat într-un stil special!

Biophilic design

            Conceptul de „biophilic design” este concentrat în jurul aducerii a lucrurilor „de afară” înăuntru. Toată lumea a fost (și încă este) obsedată de acele birouri aesthetically pleasing decorate cu ghivece minimaliste, aducând un „strop de natură” în spațiul închis dintr-o încăpere. Acesta aduce, pe lângă un look deosebit biroului tău prin orizontul natural creat, prin maximizarea luminii naturale și multe alte beneficii. Un prim beneficiu, prin conectarea omului cu natura, este cel al măririi capacității cognitive, precum memoria și concentrarea, făcând din biroul tău un loc ideal. Dacă încă nu ți-ai „înfrumusețat” spațiul de lucru mai este timp, designul biofilic având doar niște simple principii la bază.

Printre acestea, cel mai important este conferirea abilității mediului construit de a oferi refugiu, intimitate, asigurând în același timp oportunitatea de „prospectare” a orizontului (vederi suficient de deschise), păstrarea echilibrului (ordine) și complexitate (detalii și variabilitate), flexibilitatea spațiului la schimbare, asigurarea confortului și securității fără izolarea excesivă față de mediul natural. Din cauza mediului cotidian în care trăim, acaparat de gadget-uri, oamenii devin din ce în ce mai izolați, nemaiavând contact cu natura, deși peisajele naturale sunt în continuare considerate cele mai frumoase din punct de vedere estetic.

Moda anilor 2000 pune stăpânire din nou

Y2K (Anul 2000) este o tendință care recreează moda de la sfârșitul anilor ‘90 și stilurile de modă de la începutul și mijlocul anilor 2000. Rezultă îmbinarea culturii pop a mileniului cu cele mai recente (pentru acele vremuri) progrese tehnologice, moda Y2K are un stil distinctiv și aparte.
Dacă vrei să afli cum a evoluat moda de-a lungul timpului, trebuie să cunoști elementele caracteristice anilor 2000. În acea perioadă, trendurile în modă erau date de vedete din muzică. Cântărețele se îmbrăcau colorat, cu articole scurte și purtau bijuterii opulente. Bărbații se inspirau din vestimentația cântăreților de hip-hop și purtau haine largi, în care se simțeau comod.

Acest trend a apărut pe aplicația TikTok unde mii de tineri au încărcat filmulețe cu ținute remarcabile realizate cu ani în urmă. Tricouri minuscule sau un hanorac oversized, blugi din denim cu talie joasă sau o fustă mini, pantofi sport sau o pereche de tocuri cu platformă – alegerea depinde de fiecare. Scopul modei Y2K este ca oamenii să își creeze stilul lor aparte. Ne dăm seama că indiferent de cât timp trece, moda anilor din trecut își va pune o amprentă pe viitor.

Tote bags – la piață sau la plimbare?

 Într-o lume postpandemică, tote bag-urile au devenit extrem de populare. Simple, pictate, din pânză naturală sau sintetică, “sacoșele de mers la piață” sunt în topurile celor mai populare accesorii ale anului 2022.

Tote bag-urile sunt similare genților, dar de mărimi mult mai mari, ceea ce permite transportul mai multor lucruri. Pot avea diverse forme, pot fi formate din diverse materiale. Au mânere lungi, fapt care permite purtarea pe umăr. Unele vin cu fermoar și sunt compartimentate. Acestea își au originea în anii `40, când compania „L.L. Bean” a creat tote bag-ul pentru a putea fi folosit la cărarea gheții și lemnului.

Poate vă întrebați de ce sunt atât de populare? Pot fi folosite în multe ocazii, sunt încăpătoare și ieftine. De asemenea, permit decorarea după bunul plac; cele simple pot fi pictate, de ele se pot atașa broșe, eșarfe etc.

Tote bag-urile sunt populare datorită versatilității lor. Tinerii aleg să-și îmbogățească ținutele purtând un tote bag cu model interesant, care iese în evidență.

Am dezgropat capsula timpului, iar acum suntem gata să plantăm noi planuri și idei pentru anul 2023. Dacă aceste trenduri își vor continua existența sau vor fi înlocuite de aspirațiile unei noi generații, doar viitorul poate decide. Un lucru este cert: un nou an s-a deschis și noi oportunități ne așteaptă.