Lumea prin ochii monodramelor: Bacău Fest Monodrame ediția 28

Teatru, muzică, improvizație, admiratori ai artei și artiștii ce au creat-o. Așa au arătat cele 7 zile magice ale festivalului Monodrame. Ajuns la a 28-a sa ediție, Bacău Fest Monodrame s-a întors după doi ani de pauză înapoi acasă, acel loc inegalabil și luminat de publicul viu, înapoi în teatru. Cu fiecare zi ce se scurgea, sala devenea tot mai plină, lăsându-ne în final doar cu amintirea spectacolelor ce ne-au pus într-un dialog cu viața. Nimic nu ar putea reproduce emoția din spatele lor, acel moment în care simți că trăiești drama personajelor, în care existența ta este pusă sub semnul întrebării; nimic cu excepția cuvintelor.

 

INSECTE

Festivalul Monodrame a aprins reflectoarele Teatrului Municipal Bacovia pentru a ne expune cea mai profundă cădere în abis: căderea omului. Spectacolul „Insecte”, regizat de Mădălin Hîncu, a băgat publicul în ceața celei mai cruciale întrebări: Ce înseamnă să fii om?

În timp ce un așa-zis „oarecare”, un om obișnuit, uitat prin greutățile vieții navighează în universul insectelor, cele două lumi par să se întrepătrundă fără limite. Purtați prin euforia și grația fluturilor, lăcomia gândacilor, inocența greierilor și dorința de a obține forța supremă a furnicilor, audiența a fost pusă în fața unei enigme de nedeslușit. Care este scopul existenței noastre? Poate un simplu om al străzilor să spună povestea unei întregi umanități?

EU, SORINA     

„Eu, Sorina” reuşeşte prin natura sa oarecum haotică, dar fără îndoială hipnotică, să propună o idee demnă de contemplat şi anume, conceptul ambiguu al identității artistului. Firul poveştii ne-o prezintă pe protagonista Sorina şi confesiunea ei în privința alienării sale sufleteşti, în care mărturiseşte în mod direct motivul frământarii ei şi anume noi, spectatorii.

Spectacolul este, cert vorbind, contradictoriu, cunoscând-o pe Sorina atât prin monologurile sale personale, precum şi prin însuşirea alter-ego-urilor ei, în fond, personajele interpretate. Spectatorului îi este greu să formeze o concluzie asupra firului vizionat, datorită condiției sale simultan umane și groteşti, însă această confuzie este deliberată, întrucât este răspunsul logic al tentativei de a înțelege artistul și actul artistic.

I WON

Viața unei adolescente, transmisă de către actrița venită din Bulgaria, prin îmbinarea teatrului cu lumea muzicii a lăsat o pată de culoare în viața spectatorilor. Începând cu un moment artistic, neașteptarea s-a văzut pe fețele tuturor. Fiind plimbați prin universul peripețiilor unui “copil”, ce ne poartă prin întâmplările vieții sale, spectacolul oferă șansa fiecărui privitor de a interpreta mesajul într-un mod diferit.

Sentimentul de tristețe și devastare este proiectat în sufletul audienței prin scena finală, în care protagonista este gata să își ia viața. Expunerea scenică ne-a oferit șansa de a alege modul în care vizionăm actul artistic: urmărind traducerea sau captivanta gestică a actriței.

UȘA E DESCHISĂ

Având ca titlu un citat al filosofului antic Epictet, monodrama „Ușa e deschisă”, interpretată de Petronela Buda, reușește să transmită povestea unei persoane, căreia i-a fost destinată o soartă crudă. Fără a avea prilejul de a se reculege, personajul principal este „sufocat” de propria-i existență dureroasă. O poveste emoționantă a unei mame aflate în detenție pentru uciderea unui om.

„Cu ce a greșit copilul?”, o mărturisire a propriilor sale trăiri la care publicul a fost martor, ce te fac să te simți deopotrivă sufocat de aerul apăsător lăsat ca o repercusiune a incorectitudinii oamenilor. O piesă care lasă un moment de introspecție, părăsind sala cu un nod în gât, dar fără a lăsa vreo lacrimă să cadă, un tribut adus asupra unui suflet elementar care a luptat cu tot ce a putut.

RÂD NERVOS

Nicholas Cațianis Jr. a venit cu un spectacol inspirat din realitate, “Râd nervos”, unde ne sunt prezentate încercările personajului de a se situa la limita normalității și de a se integra în viața socială. Interacțiunea cu publicul pe care personajul a menținut-o pe tot parcursul spectacolului, cât și comicul situațiilor și ironia cu care acesta își prezenta viața, au umplut sala de râsete și au reprezentat elementele “colorate” ale spectacolului, pe lângă costume și decor.

Pasiunea cu care Nicholas juca putea fi văzută cu ochiul liber, interpretarea acestuia reușind să creeze nu doar un spectacol pentru festival, ci și o poveste. Astfel, prin povestea creată și prezentată în fața noastră a reușit să dezvăluie lecții de viață extrase din cotidian, ajutat fiind de personajele pe care le-a interpretat, elementele de decor și costumație.

AGAMEMNON

Penultima zi de festival ne-a surprins cu un spectacol ce a fost bogat, nu doar din punctul de vedere al actoriei, dar și al materialelor folosite. Fiind înconjurați de “mărci”, ce ne-au surprins de la primul pas în cadrul spectacolului,  Agamemnon ne-a încântat cu o altă perspectivă asupra capitalismului, îmbinând umorul și sarcasmul cu o esență de tristețe.

Decorul a reușit, nu doar să ne capteze atenția prin configurările fiecărui detaliu, ci și prin încorporarea acestuia de către actor, ceea ce ne-a ajutat să înțelegem spectacolul pe deplin. Actorul a interacționat de-a lungul spectacolului cu publicul, oferindu-le privitorilor șansa de a modela piesa după gândurile lor proprii.

OFELIA VEGETARIANĂ

O piesă care s-a unicizat prin faptul că a fost în limba engleză, „Ofelia Vegetariană” este o poveste interpretată prin dans a personajului tragic Ofelia, din piesa Hamlet a lui Shakespeare. După ce aceasta s-a înecat în râu, Ofelia străbate granița dintre viață și moarte unde este copleșită de propriile gânduri în încercarea de a-l găsi pe Hamlet.

Sufocată de propria-i nebunie, în disperarea de a nu se opri din a exista, ea își sapă astfel mormântul. Un caracter pierdut, o prințesă care se descompune treptat, Ofelia își readuce la viață originile prin dans, captivând publicul prin schimbările bruște ale atmosferei. O piesă prin care am asistat la o parte nevăzută a unei ființe ce și-a pierdut propria conștiință, fiind înghițită de amărăciunea unei iubiri neîmplinite.

PLUGARUL ȘI MOARTEA

Ultima zi de festival ne-a pus în fața pragului dintre viață și moarte, acel „a fi sau a nu fi”, pe care nici dramaturgii nu au reușit să îl deslușească. Spectacolul „Plugarul și moartea” ne învață că „viața a fost făcută de dragul morții”, atunci când un plugar își pierde soția, iar în cruzimea suferinței sale intră într-un dialog cu însăși moartea. O scenă parcă învăluită în ceață, în neclaritate și suspans, în care neînsuflețitul pășește alături de uman.

O iubire pierdută, menită să trezească în privitori un sentiment de îndoială asupra mersului firesc al vieții, dar care ne învață lecția supremă a existenței: cel care a fost trimis este îndatorat să se și întoarcă. Este asta o nedreptate sau cu adevărat, din momentul în care se naște, omul este destul de bătrân încât să moară?

Doar cuvintele ne-au mai lăsat să pătrundem în universul monodramelor acestei ediții. Ieșiți din sală, spectatorii au fost lăsați să contempleze la numeroasele lumi prin care au trecut privind scena teatrului, până cortinele s-au tras, anunțând încheierea festivalului. Cu toate acestea, revenirea actorilor pe scenă nu poate decât să facă o promisiune: promisiunea reîntoarcerii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.