Categories
Blog

Atunci când cortina se trage…

În cele câteva interviuri ale I.D. Fest 20, am dialogat cu adolescenți, tineri actori sau pasionați de teatru și am aflat mai multe despre acești indivizi “cu mai multe fețe”, care sunt, în timpul liber, niște oameni plini de aspirații și entuziasm.

În majoritatea timpului, acești tineri au contact direct cu scena sau, mai bine spus, spațiul unde exprimarea lor este necenzurată, iar trăirile sunt reale. Pentru unii ca Rareș Hutan, coordonator al trupei Amprente, e ca a doua (a)casă declarând că: E locul în care mă simt bine, mă simt privit și știu că toți au atenția asupra mea, iar tot ceea ce fac contează”, fiind de asemenea și o formă de autocunoaștere pentru acesta.

La ora de limba și literatura română învățăm că arta are 2 roluri – mimesis (“a imita”) și catharsis (“a purifica”) pentru că ea imită viața și purifică existența. Însă se poate afirma că arta nu este doar viață, ci ea ne poate (re)aduce la viață. În acest context, Rareș ne dezvăluie că teatrul l-a făcut să se simtă viu. În continua noastră căutare spre fericire, validare, progres, originalitate, fiecare are nevoie de un factor motivațional, iar pentru Rareș aceasta a fost curiozitatea: “Ce m-a făcut să rămân a fost curiozitatea, când am observat o mică evoluție în ceea ce făceam, am decis să rămân pentru a vedea cum pot evolua mai departe”.

Dacă credem în ceea ce facem atunci acel lucru nu are doar prezent, ci și viitor. Iar așa cum a spus și Alexandru Ivănoiu, trainer al acestei ediții : “Dacă e important pentru tine spectacolul, atunci are de unde să crească, are pământ fertil”.  Însă ceea ce contează în orice domeniu este să fim autentici sau, mai bine zis,

“Fă ca tine; fă și ca alții, dar fă ca tine”.

Puși față în față cu problematica parentală ce vizează o posibilă carieră a copiilor ȋn lumea teatrului, tinerii au avut răspunsuri complementare. De exemplu, Clara Popadiuc, de asemenea trainer I.D. Fest 20, a susținut că “Grija lui (a românului) este să meargă la muncă, să aibă ceva de pus pe masă și să-și permită o vacanță”, foarte puțini având educația de a merge la teatru sau la film. Această inconstantă în viața părinților poate provoca scepticismul în cauză. Unora abia la inceput de drum, precum Daria Gherghel, membră a trupei A.C.T. Bacău, căreia i s-a sugerat general-valabila alternativă a IT-ului, din considerente financiare de acestă dată. În contrast, alți participanți confirmă schimbarea de mentalitate a părinților, care percep această profesie dintr-o perspectivă mai favorabilă, fapt ce-i ajută să își susțină copiii și pasiunea lor.

Consider că un prim pas ar fi să recunoaștem “nostra culpa” în materie de artă și cultură și ar trebui să integrăm, la nivel colectiv, teatrul in rutina modernă. Putem fi, însă, optimiști privind înspre generația actuală fiindcă atâta timp cât mai există acea scânteie de pasiune, teatrul nu va muri.

Articol scris de Smaranda Andronic 

Categories
Blog

Definiția scenei. Clișeic sau nu?

După un an alături de trupa A.C.T. , după puținele, dar semnificativele dăți în care am pășit pe această așa-zisă scenă, am ajuns să mă poziționez mult mai aproape de definiția teatrului. Nu trebuie să fi actor ca să poți desluși acest mister al teatrului, trebuie doar să fi dispus să asculți și să privești, însă nu cu urechile, și respectiv cu ochii, ci cu sufletul. Deja îți sună clișeic? Ei bine, definiția “ca la carte”, mai succintă, are o altă idee: Teatru s.n. I. 1. Clădire special construită pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Instituție de cultură care organizează spectacole.

Festivalul național de teatru I.D. Fest promovează această latură artistică, umanizatoare: teatrul; în fond, cu asta ne ocupăm noi, organizatorii, suntem ca o palmă peste față, încercăm să trezim cât mai multe persoane la realitate. Dacă vrem să ieșim din această constantă banalitate a vieții din zilele noastre, trebuie să ne întoarcem la origini, să vedem natura și tot ceea ce ne înconjoară prin filtrul artei.

Din nevoia de a cunoaște cât mai bine, mai profund această artă, am hotărât să încercăm să ne infiltrăm în mințile participanților, să vedem peste ce adevăruri nespuse putem da. Alături de membrii departamentului de redacție, din cadrul festivalului, am început să punem întrebări pentru a ne putea răspunde, implicit, la ale noastre. Așa au sunat câteva dintre răspunsurile acestora : “Știi cum un pictor are o pânză albă? Mereu pornești de la zero. Așa e și scena. Ai o scenă goală și poți face din scena aia fix ceea ce vrei tu.” Gabriel Dumitrescu; “O bucată de lemn. Este un mijloc prin care îți poți transmite emoțiile și sentimentele atât de indirect și totuși atât de direct.” Daria Gherghel; “O scenă e un loc unde ești văzut și ascultat. O scenă e un spațiu unde te poziționezi și oricine e acolo spune povești, unde ești în siguranță, deși ești în pericol. E un loc foarte important.” Alexandru Ivănoiu.

Unii ar spune “contrar așteptărilor”, alții s-ar fi așteptat la aceste răspunsuri, căci surprinzător sau nu, în România, încă există astfel de mentalități, renumiții “iubitori de teatru, de cultură”. Tineri, adulți, indiferent de vârstă, găsesc un sens, sau mai bine spus, dau sensul scenei, care, pentru un spectator grăbit, e o simplă bucată de lemn, însă pentru cei care sunt dispuși să  fie prezenți cu toată ființa lor, e un stil de viață.

Articol scris de Lorena Crețu

Categories
Blog

Figura reprezentativă a generației de aur, Tamara Buciuceanu își ia rămas bun!

Vedete, personalități, oameni de elită și cultură se afirmă prin creațiile lor, contribuția socială sau științifică. Însă, de multe ori, le remarcăm importanța prea târziu, omagiindu-i prin comemorare. Tamara Buciuceanu a fost și este, cu certiturdine, o figură emblematică încă de la primele ei apariții scenice.

Dar totuși, cine este această femeie? Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită “Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei, având roluri importante în piese de teatru, precum “Coana Chirița”, “Romeo și Julieta la început de noiembrie”, “Scaunele”, “Cumetrele”.

Filmul “Liceenii” face parte din copilărie, în special, a părinților noștri, dar implicit și din a noastră. Fie că ai râs cu lacrimi sau ai fost cuprins de nostalgia anilor de liceu, fără îndoială, personajul Isoscel te-a surprins într-un mod plăcut, amintindu-ți cu drag de momentele în care și tu te confruntai sau încă o faci, cu tovarășii profesori. Este un model pentru toți tinerii amatori, viitori actori, viața ei alături de numeroasele reprezentații pe scenă, fiind de luat în considerare.

Unul din mesajele doamnei Tamara Buciuceanu pentru admiratori și publicul larg, în speranța că va putea ajuta măacar o singură persoană : ”Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anume linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără!” Ea încuraja naturalețea pe scenă, de asemenea și în viața reală, să trăim clipa, fără superficialitate.

Cred că putem fi, totuși, convinși de un fapt cert: Tamara Buciuceanu nu ne va părăsi niciodată și sperăm că i-am îndeplinit dorința, fiindcă tot ea spunea că

“Cea mai mare bucurie a unui artist este să-ți aduci aminte de el.”

Îi suntem recunoscători pentru că ne-a dăruit o parte din sufletul ei prin fiecare reprezentație, care îi consacră nemurirea. Indiferent unde te afli, Tamara Buciuceanu, această țară, cât și cei de peste hotare, te vor prețui mereu, iar datorită pasiunii și dedicației cu care ai muncit, ești nemuritoare, căci numele tău va bucura și generațiile ce vor urma!

Articol scris de Smaranda Andronic și Lorena Crețu

Categories
Blog

Ingenious Drama și-a găsit sufletul perete

Bacăul, cunoscut și sub numele de orașul lui Bacovia, și-a onorat titlul prin monotia și lipsa de culoare de care a avut parte în ultimii ani. Prin inițiativa de a depăși barierele acestei uniformități, s-a născut proiectul ZidArt. Proiectul asociației Ingenious Drama a reușit să schimbe fața municipiului Bacău.

Cum s-a născut ZidArt?

A fost conceput de Lucian Popa, vicepreședintele asociației noastre, Ingenious Drama, care l-a inițiat în 2017 fiind finanțat ulterior în 2019 prin programul Start ONG și Kaufland România.

Ingenious Drama și-a pus bazele în 1997, organizând cel mai mare festival de teatru amator din România și care a susținut și a contribuit la acest proiect încă de la început. Pe lânga acesta, asociația noastră a mai organizat o mulțime de alte proiecte pentru a deschide noi orizonturi culturale locatarilor, printre care se numără Caravana Les Films de Cannes, Ingenious Film Festival care a adus în atenția băcăuanilor o serie de filme difuzate în aer liber, Street Delivery și Caravana Filmului Românesc.

Neputând fi explorat la intensitate maximă in 2017 din cauză că locatarii au fost foarte sceptici cu privire la scopul acestuia, dar convinși de eficacitatea lui, inițiatorii și-au susținut ideea, și astfel, proiectul a putut fi realizat, ridicând orașul,atât pe plan cultural, cât și social.

9 artiști și 9 clădiri

Cei 9 artiști urbani: Obie Platon, Cristian Scutaru, Kaps Crew, Monk Ink, Andreea Toma, Le Comete, Cătălin Moraru,Florin Radu și Ronin au dăruit din timpul și talentul lor pentru a transforma Bacăul într-un oraș mult mai primitor și mai călduros. Aceștia au ajuns la performanța de a realiza 10 lucrări în doar 2 luni. Andrei Coșuleanu, președintele asociației Act for Tomorrow a venit cu ideea de a folosi pentru cele 10 lucrări de artă murală, vopsea care purifică aerul, Airlite. Această idee a fost greu de pus în practică, deoarece vopseaua necesita un buget destul de ridicat, fiind fabricată în Austria și comercializată exclusiv în Italia.

În cadrul proiectului au fost alese 9 clădiri dintre care 5 au fost dedicate educației: 3 școli, o grădiniță și un liceu. Acestea au avut un impact puternic asupra locatarilor, aceștia schimbîndu-și perspectiva “moartă“ asupra imaginii orașului. După cum ne spune și Lucian Popa:

Picturile murale pot face parte din identitatea culturală a unui oraș și pot să transmită mesaje de interes general pentru societate.

Articol scris de Mara Bălăiță și Andreea Anchidin

Categories
Blog

Mai există scenă după ecran?

Teatrul este, pentru iubitorii, consumatorii și producătorii de teatru, un proces de educare, un stil de viață, un părinte, iar scena este căminul în care ei cresc. Însă într-o societate ce valorează filmele și prestațiile ultra-editate, mai poate supraviețui acest „acasă” al teatrului?

Adevărul este că sunt mai mulți români cinefili care preferă confortul propriului cămin față de plăcerea de a frecventa teatrul. Potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, 18% din tineri mergeau de câteva ori pe lună la spectacole de teatru, în timp ce 58% se uitau la filme zilnic.

Motivele oamenilor pentru a nu merge la teatru se învârt în jurul frazelor: „nu am timp”, „nu știu dacă e bun” și „durează prea mult”. Personal, consider că orice spectacol poate fi unul bun.

Pentru a demonstra acest fapt, propun un exercițiu cu eficiență 100%: lasă-ți persona online în geantă, împreună cu telefonul, iar timp de o oră, două, să fii în prezent și să te bucuri complet offline de derularea spectacolului din fața ta.

O să observi, după nu mult timp, adevărata magie a teatrului, după cum o descrie și Gabriel Dumitrescu, actor la trupa de teatru Brightside Drama București:

„Atunci când joc mă simt foarte bine și vreau să le transmit și celorlalți același sentiment. Îmi place să-i fac pe oameni să nu-și amintească de noțiunea timpului, să se uite la mine cum joc și să plece cu gândul că: « Stai, a trecut o oră? »”

Gabriel, împreună cu alți tineri din România care aleg să-și petreacă timpul liber pe scenă, a doua lor casă, reprezintă speranța la repopularizarea mersului la teatru.

Pe an ce trece, din ce în ce mai mulți tineri se alătură acestei mișcări prin care publicul adolescentin e încurajat să consume și să creeze poveștile pe care ei vor să le vadă pe scenă.

Standardele privitoare la ceea ce consumăm se schimbă cu timpul, același lucru întâmplându-se și cu teatrul. De la rolă de film la CD-uri, de la pânză la artă conceptuală,  o artă nu trebuie să moară pentru a se naște o alta.

Generațiile viitoare speră să învie această artă pierdută și pentru a ajuta acest plan, fiecăruia dintre noi îi revine datoria să încerce să aprecieze centrele de cultură din jurul său.    

Articol scris de Sabrina-Ioana Dâscă

Categories
Blog

Arta cititului. Expirat sau de actualitate?

O privire de ansamblu în zilele noastre

Modernizarea societății umane are ca și consecință pierderea obiceiurilor vechi de multe ori. Spre exemplu, înainte de existența e-mailului se trimiteau scrisori, înainte de a fi medicamente se prescriau vrăji și rugăciuni.

Mulți cred că, în zilele de astăzi, cititul ar putea fi și el un obicei al trecutului, o ocupație lentă și redundantă într-o lume care se grăbește spre diferite idealuri. Însă este posibil ca o deprindere care a dăinuit încă din epoca antică să se stingă din cauza apariției Internetului

Chiar trebuie să citim?

În ultimii 60 de ani, umanitatea a avansat mai mult ca niciodată. După revoluția industrială, a avut loc o creștere spontană a populației care a condus spre o dezvoltare rapidă și neprevăzută a lumii moderne.

Odată cu apariția medicamentelor, a unui surplus de hrană, a educației accesibile, oamenii au început să își schimbe mentalitatea. În timp de război sau foamete, principiile omului sunt bazate strict pe supraviețuire, un instinct de conservare aprig. Atunci când resursele se înmulțesc și condițiile de viață cresc, speranța de viață, cât și dorințele umane sunt sporite.

Astfel, din ce în ce mai repede, lumea se dezvoltă, încercând să satisfacă omul de rând. Deci, într-o lume atât de vivace și grăbită, în care toată lumea așteaptă calitate în cantități industriale pregătite la minut, când ar mai reuși omul modern să găsească timp de lectură?

Efectul de turmă

Încă din copilărie, suntem învățați să fim punctuali, să gândim rapid și mai ales să gândim doar ce ni se spune să gândim. Într-adevăr, în curicula școlară sunt introduse anumite cărți și texte, numai că toate au principii similare. Mai ales pentru bacalaureat, se impune un anumit mod de gândire, o memorare continuă a unei materii insipide.

Pe față, se laudă cei intelectuali, însă nu intelectualii originali, cei pe care școala ar trebui, într-o lume utopică, să îi glorifice. Iar aceștia sunt pe cale de dispariție, întrucât atunci când ai teme, proiecte, teze, examene, apoi slujbă, copii și casă, când mai ai timp și de cartea prăfuită din raft?

Mult mai facil este Internetul, care îți oferă ce vrei, când vrei, oriunde vrei.

Avem soluția : e mult mai simplu decât credeai

Majoritatea persoanelor își doresc ca amintirea copilăriei, a persoanelor apropiate de sufletul lor să rămână cât mai pregnantă în viața de zi cu zi; și cum altfel ar putea să reușească decât prin intermediul conservării tradițiilor. De exemplu, vizitele înduioșătoare la casa bătrânească a bunicilor tăi, simți mirosul celebrei plăcinte “ poale-n brâu” de cum ți-ai pus piciorul pe pragul scârțâind al încăperii.

Cum ar fi ca toate aceste amintiri, tot ce a trăit omenirea de-a lungul mileniilor, numai pocnind din degete, să poți conserva toate aceste informații pentru bucuria generațiilor ce vor urma. Dar ce să vezi, chiar poți. S-a inventat o soluție cu mult înainte să fii existat tot ceea ce te înconjoară la momentul actual : cărțile.  Sunt dovada palpabilă că nu suntem nevoiți să dăm uitării a tot ce a fost, este și va fi.

Citește!

Nu uita, ființa umană a fost creată să învețe prin imitare, adică prin puterea exemplului. Dacă te numeri printre miile de persoane, și sper că o faci, care vor o schimbare, e simplu : fii tu schimbarea.

Așa că, trage aer în piept, închide-ți smartphone-ul și pune mâna pe romanul ăla prăfuit, uitat de lumina soarelui și bucură-te de el ca și cum ar fi pentru ultima dată.

Articol scris de Crețu Lorena și Roșu Ilinca

Categories
Blog

Călătorie prin copilărie

Începutul

Celulele umblau haotic prin fața mea într-un ritm amețitor. În jurul meu pereții se umflau și se dezumflau cu mișcări lente și constante. Fusese o zi memorabilă aceea în care am văzut de două ori aceeași celulă. M-am gândit să-i dau un nume: Ethera.

“În stadiul în care ești nu ar trebui să fii capabil de imaginație, creierul tău nu e format încă.”, îmi spuse îngerul meu păzitor. “Dar în ce stadiu sunt?” “Ești un embrion.”

Niște bubuieli băteau ritmic pe fundal. “Ce e cu ele?” “E inima, ea e ceea ce te ține în viață”

“Ce e viața?”

Scris de Delia Lupu

1

Am înțeles ce înseamnă viața atunci când am văzut-o pe mama. Mă striga continuu într-o limbă de neînțeles, despre care am aflat mai târziu că era numele meu. Abia după ce mi-am învățat numele am luat primul contact cu lumea în care mă aflam, iar lucrul meu preferat era ursulețul Tedi, care îmi păzea pătuțul cu prețul vieții lui. Am descoperit că lumea mea era magică – am simțit pentru prima oară căldura razelor care nu mă lăsau să le prind și abia atunci mi-am dat seama că aici, acum, pot să trăiesc.

Scris de Aida Akil

2

Eram la început de drum. Lumea începuse să prindă mai mult sens în jurul meu și simțeam cum fiecare lucru funcționează într-un ritm. De pildă, dacă făceam o boacănă, mama mă certa și îmi zicea că nu mă mai lasă să mă uit la televizor. Dacă ștergeam praful de pe noptieră, îmi dădea o bombonică cu aromă de căpșuni. Știa că cele cu mentă nu îmi plăceau. Dar intervenise un factor neașteptat în viața mea ritmică. Un mini eu. Doar că acesta era foarte gălăgios. Oare eram și eu la fel de gălăgioasă? Nu cred. La început, mi s-a părut că mi-o fură pe mami, dar după un timp, a început să îmi placă de fratele meu. Aveam pentru prima dată un prieten.

Scris de Nayra Turcea

3

Mă țineam timid de fusta mamei, îngropându-mi fața înfricoșată în parfumul familial. Cine sunt toți copiii aceștia care țipă și se joacă haotic? Ce este “grădinița”? O lacrimă mi se scurge ușor când educatoarea încearcă să mă ia de mână. Primul pas, prima conversație: “Hei, vrei să te dai pe tobogan pe spatele meu?” Primul pas, primul prieten. Au urmat prima poezie, prima sarcină de lucru, prima bulină roșie pe perdeaua preferată a bunicii. Primul pas spre o nouă etapă a vieții.

Scris de Amalia Mihăilă

4

Vârsta de patru ani m-a învățat ce înseamnă diversitatea. După ce am făcut cunoștință cu locul în care urma să trăiesc cei mai veseli 3 ani (pe care să mi-i și amintesc ulterior), l-am zărit pe el, cel care avea să fie inocenta iubire a copilăriei mele. Focul din roșul obrajilor noștri nu reușea să cuprindă premiera celor mai intense sentimente. Fluturașii din stomac erau inundați de glasurile noastre colorate care ne conturau emoțiile stângace. Atunci, ne era greu să realizăm ce trăim cu adevărat, însă băncile școlii primare ne-au făcut să înțelegem de ce razele prietenoase ale soarelui erau mai mult decât enervante atunci când unul din noi lipsea.

Scris de Simona Diac

5

Cinci ani este jumătatea unui deceniu. “Deceniu” este un cuvânt mult mai mare decât un copil de cinci anișori, vârsta veseliei și a curiozității. Începeam să descopăr cu forțele proprii socializarea, să cunosc oameni și să am cât mai mulți prieteni. Orice prezență îmi crea dorința de a descoperi lumea, pe care o vedeam ca o mică parte a orașului meu, iar interesul de a ști și de a cunoaște totul era una irealizabilă pentru un copil de 5 ani. Tranziția de la primul prieten făcut la grădiniță și de la primul “Bună, vrei să ne jucăm împreună?”, la formarea unei lumi ce se învârtea în jurul întrebării “De ce nu cunosc totul?”, începea ușor să îmi transforme rușinea în mult mai multă aspirație.

Scris de Ana Gheorghiță

6

Perioada vieții în care întreaga lume îmi mirosea a zahăr și era văzută în culori pigmentate, care mă făceau să zâmbesc inevitabil; perioada în care distingeam binele de rău prin cadoul primit de la Moș Crăciun: o jucărie frumoasă – un copil bun, care învață bine la școală, o vărguță – un copil mai obraznic; perioada în care în fiecare zi îmbrățișam noile curiozități pe care viața mi le oferea ca experiențe din care mă formam ca persoană; perioada în care “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” era întrebarea la care găseam cel mai ușor un răspuns.

Scris de Ioana Bălăiță

7

Vârsta de 7 ani… pentru mine a fost vârsta începuturilor. La această vârstă învățăm literele, însă nu pornim doar pe drumul scrierii și al citirii, ci și pe drumul numit ABECEDARUL VIEȚII. Cu toții avem în comun cel puțin un singur lucru, și anume că am avut cândva 7 anișori, pe când eram timizi, sau din contra curajoși și dezinvolți, pe când credeam că frunzele pot fi bani, iar fiecare persoană cu care făceam cunoștință ne putea fi prieten (sunând cam așa: “Bună, vrei să fim prieteni?”), 7 nu este doar un număr, este o speranță că există o etapă a vieții pe când sinceritatea și libertatea de a fi copil nu îți stau în calea dorințelor, a sentimentelor, ci te fac să vezi viața în cele mai vii culori.

Scris de Larisa Bîliș

8

8, precum simbolul infinitului. Mi se pare ironic faptul că 8 ani e vârsta planurilor ce țintesc spre nemărginit, a dorințelor ce nu sunt limitate de realitate și a speranțelor ce par să trăiască pentru totdeauna, dar abia de aici am simțit că începe drumul spre maturitate, un drum ce părea să nu aibă capăt. Înveți, te dezvolți și pe măsură ce crești, lumea ți se pare mai mică, dar orizonturile nu contenesc să ți se lărgească și realizezi că îți trebuie mai mult decât imaginație ca să-ți faci visurile realitate. Norocul meu că vârsta de 8 ani a reușit să-și păstreze optimismul copilăresc și nou-găsita curiozitate.

Scris de Teodora Iliescu

9

Cu fiecare an ce se scurgea, deveneam din ce în ce mai conștientă de cine sunt. Întrebările deveneau nenumărate, precum un abis fără sfârșit, iar răspunsurile prea greu de aflat. Începeam să descopăr cine sunt, să devin curioasă, să mă înconjor cu tot mai mulți oameni, prieteni. Nu realizam atunci că, fiecare zi pe care o lăsam în spate, era un pas mai aproape spre creștere. Dacă eram sau nu pregătită, nu mai conta, căci firul de la copilărie spre maturitate era unul de necurmat.

Scris de Ștefania Brătescu

10

Vârsta de 10 ani pentru mine a reprezentat vârsta viselor. O vârstă în care credeam că soarele și luna îmi aparțin, în care puteam atinge norii dacă săream destul de sus. ,,Trăiești printre vise” îmi spunea mama de fiecare dată când îi povesteam toate lucrurile pe care plănuiam să le fac când voi crește. Voiam să joc fiecare rol în piesa vieții, voiam să experimentez, să descopăr, să caut. La vârsta de 10 ani visam la o lume nouă.

Scris de Teodora Chițeș

După această călătorie prin copilărie, îi urăm ”La mulți ani!” copilului din tine!

Categories
Blog Despre I.D. Fest

Asociația Ingenious Drama

Asociația Ingenous Drama s-a înființat în 2009, cu scopul de a asigura continuitatea Festivalului Național de Teatru pentru Tineri I.D.Fest, fondat de tineri voluntari pasionați de teatru în 1997. De-a lungul anilor, sub egida asociației au fost organizate o multitudine de proiecte, cu scopul de a promova educația non-formală, precum și pasiunea pentru teatru și arte creative, în rândul cetățenilor orașului Bacău și nu numai.

Categories
Despre I.D. Fest

Contactează-ne

Pentru mai multe informații despre Asociația Ingenious Drama și proiectele noastre, ne puteți contacta la adresa de e-mail office.idfest@gmail.com.

Persoane de Contact

Neacșu Cristian – Președintele Asociației Ingenious Drama

Telefon: +40 723 378 300

Popa Lucian – Vicepreședinte, Manager Proiect ZidArt

Telefon: +40 748 910 707

Categories
Despre I.D. Fest

Hai în echipa I.D. Fest!

I.D. Fest este un festival pentru tineri iubitori de teatru, organizat anual în Bacău, sub egida Asociației Ingenious Drama. În spatele acestui proiect se află o echipă de tineri voluntari, liceeni, pasionați de teatru și cinematografie, ajutați de voluntari mai experimentați, din edițiile anterioare. Citește mai mult despre Festivalul Național I.D. Fest aici.

Dacă ești un licean creativ, pasionat de teatru și de organizare de evenimente, fii parte din experiența I.D. Fest!

Cum poți deveni voluntar I.D. Fest

Festivalul Național I.D. Fest are loc în fiecare vară, în Bacău. Echipa de voluntari care vor face parte din organizarea evenimentului este selectată în toamna din anul precedent festivalului (Septembrie – Octombrie).

Urmărește pagina de Facebook I.D. Fest și contul de Instagram pentru a nu rata înscrierile la recrutările I.D. Fest.

Cum funcționează procesul de recrutare?

În primul rând, vom anunța pe pagina de Facebook a festivalului începerea sezonului de recrutări. Dacă ești interesat, te invităm la o serie de workshop-uri și ateliere creative, pentru a cunoaște mediul și comunitatea I.D. Fest.

Îți vom prezenta și departamentele în care este organizată echipa de voluntari I.D. Fest. Iar tu vei decide pentru care vrei să aplici.

A fi voluntar I.D. Fest înseamnă să participi la întâlniri și ateliere de creație pe tot parcursul anului, până la începerea festivalului. De asemenea, încercăm să organizăm anual un Training Camp – o excursie de 2-3 zile în care voluntarii participă la cursuri și ateliere ce îi vor pregăti pentru organizarea festivalului: ateliere de formare foto-video, social media, organizare de evenimente, etc.

Festivalul are loc de regulă în luna august, însă datele pot varia de la an la an.