În cele câteva interviuri ale I.D. Fest 20, am dialogat cu adolescenți, tineri actori sau pasionați de teatru și am aflat mai multe despre acești indivizi “cu mai multe fețe”, care sunt, în timpul liber, niște oameni plini de aspirații și entuziasm.
În majoritatea timpului, acești tineri au contact direct cu scena sau, mai bine spus, spațiul unde exprimarea lor este necenzurată, iar trăirile sunt reale. Pentru unii ca Rareș Hutan, coordonator al trupei Amprente, e ca a doua (a)casă declarând că: “E locul în care mă simt bine, mă simt privit și știu că toți au atenția asupra mea, iar tot ceea ce fac contează”, fiind de asemenea și o formă de autocunoaștere pentru acesta.
La ora de limba și literatura română învățăm că arta are 2 roluri – mimesis (“a imita”) și catharsis (“a purifica”) pentru că ea imită viața și purifică existența. Însă se poate afirma că arta nu este doar viață, ci ea ne poate (re)aduce la viață. În acest context, Rareș ne dezvăluie că teatrul l-a făcut să se simtă viu. În continua noastră căutare spre fericire, validare, progres, originalitate, fiecare are nevoie de un factor motivațional, iar pentru Rareș aceasta a fost curiozitatea: “Ce m-a făcut să rămân a fost curiozitatea, când am observat o mică evoluție în ceea ce făceam, am decis să rămân pentru a vedea cum pot evolua mai departe”.
Dacă credem în ceea ce facem atunci acel lucru nu are doar prezent, ci și viitor. Iar așa cum a spus și Alexandru Ivănoiu, trainer al acestei ediții : “Dacă e important pentru tine spectacolul, atunci are de unde să crească, are pământ fertil”. Însă ceea ce contează în orice domeniu este să fim autentici sau, mai bine zis,
“Fă ca tine; fă și ca alții, dar fă ca tine”.
Puși față în față cu problematica parentală ce vizează o posibilă carieră a copiilor ȋn lumea teatrului, tinerii au avut răspunsuri complementare. De exemplu, Clara Popadiuc, de asemenea trainer I.D. Fest 20, a susținut că “Grija lui (a românului) este să meargă la muncă, să aibă ceva de pus pe masă și să-și permită o vacanță”, foarte puțini având educația de a merge la teatru sau la film. Această inconstantă în viața părinților poate provoca scepticismul în cauză. Unora abia la inceput de drum, precum Daria Gherghel, membră a trupei A.C.T. Bacău, căreia i s-a sugerat general-valabila alternativă a IT-ului, din considerente financiare de acestă dată. În contrast, alți participanți confirmă schimbarea de mentalitate a părinților, care percep această profesie dintr-o perspectivă mai favorabilă, fapt ce-i ajută să își susțină copiii și pasiunea lor.
Consider că un prim pas ar fi să recunoaștem “nostra culpa” în materie de artă și cultură și ar trebui să integrăm, la nivel colectiv, teatrul in rutina modernă. Putem fi, însă, optimiști privind înspre generația actuală fiindcă atâta timp cât mai există acea scânteie de pasiune, teatrul nu va muri.
Articol scris de Smaranda Andronic