Categories
Blog

Figura reprezentativă a generației de aur, Tamara Buciuceanu își ia rămas bun!

Vedete, personalități, oameni de elită și cultură se afirmă prin creațiile lor, contribuția socială sau științifică. Însă, de multe ori, le remarcăm importanța prea târziu, omagiindu-i prin comemorare. Tamara Buciuceanu a fost și este, cu certiturdine, o figură emblematică încă de la primele ei apariții scenice.

Dar totuși, cine este această femeie? Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită “Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei, având roluri importante în piese de teatru, precum “Coana Chirița”, “Romeo și Julieta la început de noiembrie”, “Scaunele”, “Cumetrele”.

Filmul “Liceenii” face parte din copilărie, în special, a părinților noștri, dar implicit și din a noastră. Fie că ai râs cu lacrimi sau ai fost cuprins de nostalgia anilor de liceu, fără îndoială, personajul Isoscel te-a surprins într-un mod plăcut, amintindu-ți cu drag de momentele în care și tu te confruntai sau încă o faci, cu tovarășii profesori. Este un model pentru toți tinerii amatori, viitori actori, viața ei alături de numeroasele reprezentații pe scenă, fiind de luat în considerare.

Unul din mesajele doamnei Tamara Buciuceanu pentru admiratori și publicul larg, în speranța că va putea ajuta măacar o singură persoană : ”Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anume linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără!” Ea încuraja naturalețea pe scenă, de asemenea și în viața reală, să trăim clipa, fără superficialitate.

Cred că putem fi, totuși, convinși de un fapt cert: Tamara Buciuceanu nu ne va părăsi niciodată și sperăm că i-am îndeplinit dorința, fiindcă tot ea spunea că

“Cea mai mare bucurie a unui artist este să-ți aduci aminte de el.”

Îi suntem recunoscători pentru că ne-a dăruit o parte din sufletul ei prin fiecare reprezentație, care îi consacră nemurirea. Indiferent unde te afli, Tamara Buciuceanu, această țară, cât și cei de peste hotare, te vor prețui mereu, iar datorită pasiunii și dedicației cu care ai muncit, ești nemuritoare, căci numele tău va bucura și generațiile ce vor urma!

Articol scris de Smaranda Andronic și Lorena Crețu

Categories
Despre I.D. Fest

Festivalul Național de Teatru Tânăr I.D. Fest

Despre I.D. Fest

I.D. Fest este un festival pentru tineri iubitori de teatru, organizat anual în Bacău, sub egida Asociației Ingenious Drama. În spatele acestui proiect se află o echipă de tineri voluntari, liceeni, pasionați de teatru și cinematografie, ajutați de voluntari mai experimentați, din edițiile anterioare.

Trupe de tineri liceeni pasionați de teatru din toată țara participă la I.D. Fest. Pentru aceștia organizăm ateliere susținute de actori profesioniști.

Spectacolele tinerilor actori, precum și o selecție de spectacole invitate, sunt deschise publicului larg din orașul Bacău.

Festivalul I.D. Fest se află anul acesta la cea de-a 23-a ediție, ajuns un eveniment de referință la nivel național, în sfera teatrului pentru amatori.

În spatele festivalului…

Festivalul de teatru I.D. Fest găzduiește anual aproximativ 150 de participanți: tineri liceeni ce fac parte din trupe de teatru amator din orașe din toate colțurile țării.

Aceștia iau parte la ateliere de teatru și creație organizate de actori profesioniști, precum și de studenți la facultăți de profil. Fiecare trupă de teatru amator va prezenta un spectacol pe scena Teatrului Național Bacovia din Bacău.

Un juriu profesionist va determina câștigătorii premiilor oferite în cadrul festivalului. Printre membrii juriului se numără actrița Coca Bloos, regizorul Horia Suru, actrița Isabela Neamțu, actorul Miklós Bács, scriitorul și criticul de teatru Doru Mareș, și actorul Marian Râlea.

La organizarea festivalului iau parte anual circa 50 de voluntari – liceeni pasionați de teatru din orașul Bacău. Aceștia sunt susținuți de o echipă de voluntari experimentați, ce au luat parte la organizarea a numeroase ediții anterioare ale evenimentului.