Categories
Blog

Povești din culise: Victory of Art & treivirgulăpaișpe

În ultimele zile de I.D. FEST, ne întâlnim cu două trupe total distincte, dar al căror univers se leagă în acest an pe planeta festivalului: 3,14 Buzău, debutanți ai festivalului, și Victory of Art București. Prima trupă va juca pe 25 august, la ora 15:30, piesa „Brainstorm”, pe când cea de a doua se prezintă cu spectacolul „La vita e bella”, pe 27 august, la ora 16:30, ambele la Teatrul Municipal „Bacovia”. 

Victory of Art

Victory of Art este un proiect născut din dragoste – dragostea pentru teatru, artă, oameni. Fondat în anul 2012, au susținut deja peste 200 de spectacole, având de-a lungul anilor peste 1000 de studenți.

Au venit la I.D. Fest pentru a ne prezenta spectacolul „La vita e bella”, adaptare după filmul „La vita e bella” de Roberto Benigni. 

Guido Orefice, un evreu italian plin de candoare și energie se mută în orașul Arezzo cu scopul de a începe o nouă viață. Acolo se îndrăgostește de profesoara Dora, femeie cu care ajunge să trăiască o idilă palpitantă, plină de miracole și de sacrificii. Adaptare după filmul lui Roberto Benigni, „La Vita E Bella” în regia Julietei Georoiu și a lui Radu Solcanu, este despre puterea imaginației, despre opunerea față de nemiloasele realități din timpul celui de-al doilea Război Mondial, despre iubire, curaj, putere, joacă și bucurie.

Cu ocazia celei de a 24-a ediție I.D. Fest, membrii trupei Victory of Art își deschid sufletul față de noi, oferindu-ne informații direct din culise, departe de văzul spectatorilor.

I-am întrebat prima oară ce fel de ritual au înainte de a urca pe scenă, iar aceștia ne-au răspuns astfel:

„Clasicul cerc, iar apoi mergem la câte o persoană și ne luăm în brațe strâns. După acest proces, spunem toți: <<O să fie un spectacol bun, deoarece noi suntem buni>>, este un mod de manifestare pentru noi.

Cum filmul „La vita e bella” este o poveste dureroasă, eram curioși să aflăm ce i-a atras să joace o adaptare după acesta:

„Este o piesă tragică, iar noi trebuie să abordăm această temă într-un mod foarte pozitiv, chiar ușor copilăresc.”

Pentru că trupa Victory of Art este deja la a treia ediție de I.D. Fest, eram curioși să aflăm motivul pentru care se întorc an de an:

„La I.D. sunt foarte împăcat spiritual, este pur și simplu o stare de pace interioară supremă. În plus, absolut nimic nu este superficial – de la încălzire, la workshopuri…Teatrul Municipal Bacovia este o a doua casă pentru noi.”

Cum atelierele sunt aproape pe final, am dorit să știm care a fost experiența lor cu trainerii:

„Cu Antonia Scuțaru și Robert Onofrei avem o conexiune mai profundă, pentru că sunt mai apropiați de vârstă cu noi. Sunt niște oameni foarte flexibili și nu simțim că ar fi o relație profesor-elev între noi.”

Cum atelierele sunt o experiență unică pentru fiecare trupă, cei de la Victory of Art ne-au oferit o definiție universală:

„Fun, distractiv, puțin ciudat…Însă, din primele minute s-ar deschide față de cei din jur, ar lasă orice inhibiție deoparte, pentru că este aproape ca o joacă de copii.”

treivirgulăpaișpe

Alături de noi s-a aflat și trupa 3,14, din orașul Buzău, care a ales să abordeze cu piesa „Brainstorm” un subiect ce înseamnă o provocare și este greu de îndurat pentru un actor – viața adolescenților. Ei ne avertizează ca prognoza de astăzi urmează să fie „ploaie de lacrimi, soare cu dinți și o avalanșă de sentimente”. Piesa are regia și scenografia realizate de Dănuț Solcan, dar cu siguranță talentul acestora va fi cel ce ne alina in acest decor lacrimogen. 

„3,14” a luat viața în ultimii ani, când elevii de la Colegiul Național “B. P. Hașdeu” au reușit să strângă publicul a mai mult de 30 de săli de teatru, nu doar din Buzău, ci și din jurul țării.

Debutul lor palpitant la I.D. Fest ne-a făcut curioși. O trupă mică, dar cu o prezență impunătoare, trupa treivirgulăpaișpe (sau 3,14) ne-a împărtășit o parte dintre secretele lor din spatele cortinelor.

Numele trupei reprezintă o enigmă, pe care noi am fost nerăbdători să o descrifrăm, alături de povestea lor:

„Trupa noastră s-a fondat în 2016. Numele nu a fost ales la întâmplare. Zecimalele infinite și care nu se repetă arată autenticitatea noastră și dorința de nou.”

Fiind pentru prima dată la I.D. Fest, am vrut să aflăm ce așteptări au aceștia despre această ediție:

„Partea cea mai interesantă a unui festival este descoperirea, fie ea individuală sau de grup. Suntem foarte nerăbdători pentru atelierele și prieteniile pe care ni le vom face.”

Fiind o piesă despre adolescenți, jucată de adolescenți, nu putea sa lipsească curiozitatea de a afla ce le place actorilor cel mai mult la piesa lor:

„În timp ce unii apreciază tema piesei, adolescența cu toate aspectele ei, alții apreciază dansurile. Cert este că spectacolul nostru este un Roller coaster emoțional.”

Fiecare actor se conectează într-un fel aparte cu personajul pe care îl joacă, iar cei de la 3,14 au o poveste specială pentru cazul lor:

„Frumusețea spectacolului nostru este că personajele sunt inspirate chiar de noi și de poveștile noastre.”

Dorința de a afla mai multe ne-a inspirat să îi provocăm pe cei de la 3,14 să descrie experiența festivalului cuiva care nu a participat niciodată:

„Pregătiți-vă de fun peste fun și extra fun. Ne-am simțit atât de bine primiți încă din momentul când am ajuns la gară. E o experiență plină de magie la care vom reveni 100%.”

Două dintre trupele ajunse pe planeta noastră ne-au împărtășit tainele și riturile tărâmului lor, dar și primele impresii despre I.D. Fest 24. Iar cum racheta festivalului tocmai ce a aterizat, iar emoțiile devin din ce în ce mai puternice, participanții sunt nerăbdători pentru a afla continuarea poveștii festivalului.

Articol redactat de Adjudeanu Amalia și Gheorghiță Ana Maria.

Categories
Blog

I.D. în praf de stele: prima zi printre planete

 I.D. Fest se reîntoarce în această vară sub numărul 24, alături de cele 11 trupe din toată țara, pregătite să joace pe scenă băcăuană a Teatrului Bacovia. Vrăjiți de entuziasmul estival, participanții și-au unit universurile sub promisiunea momentelor și experiențelor unice, îndrăgite tocmai datorită efemerității lor. Aventurierii sunt găzduiți de Universitatea „Vasile Alecsandri”, călătoria având loc pe parcursul a 7 zile, între 21 și 28 august. Astfel, vă invităm să urmăriți prima zi a festivalului!  

Bun venit în noul univers

Soarele anunță momentul sosirii, iar echipa I.D. Fest se îndreaptă grăbită spre gară, pentru a întâmpina trupele de teatru participante. Ora 11 aduce cu  ea și  trenul de Câmpina, pancartă inscripționată cu numele planetei călătoare înălțându-se jovial. Trenul oprește în stație cu un scârțâit puternic, dând start forfotei.

“Am ajuns!”. Locuitorii planetei “Mircea Albulescu” părăsesc curioși  spațiul strâmt al vagonului nr. 1 cu un prim pas încrezător. Deși universul le este familiar, chipurile necunoscute stârnesc entuziasm, energizând atmosfera. “Chiar se întâmplă!”. Plecarea spre locul de întâlnire al tuturor planetelor trebuie să fie imediată, însă nu înainte de imortalizarea momentului! Deschiderea festivalului mai poate aștepta încă un pic…

Ușile teatrului se deschid

Opening-ul se lasă într-adevăr așteptat. Trăgând cortina sălii de repetiții Petru Valter, un nor  jucăuș de fixativ te întâmpină neînfricat. Frizuri îndrăznețe și panglici colorate inundă câmpul vizual. Actorii pregătiți și entuziasmați navighează holul agitat spre sala de spectacol. Imnurile festivalului răsună zgomotos în timp ce  organizatorii își reiau pozițiile. Încă 7 minute. Oamenii încep să își ocupe locurile. Încă două minute…

Este ora 19:38. Stele universului I.D. Fest intră în sală în urale zgomotoase, ocupându-și locurile. Luminile se sting. Cortina de catifea roșie este trasă rapid, dezvăluind o silueta acoperită de un cearșaf alb. Începe. Dinamic, hazliu și emoționant sunt cuvintele care încununează spectacolul de deschidere al festivalului. Racheta I.D. Fest se înalță spre cosmosul teatral, pe fundal răsunând melodia “Praf de stele”. Zeci de stele și avioane de hârtie inundă sala, sub aplauzele spectatorilor. ”Deschide avionul” și pregătește-te de spectacol!

Zburând spre ”Uzina Artiștilor”

Un ultim avion coboară din lojă, în timp ce cortinele se sustrag încă o dată din fața scenei, pentru a primi în lumina reflectoarelor spectacolul “Uzina Artiștilor”.

Piesa ”este o comedie cu elemente tragice sau poate mai bine spus, o comedie puțin tristă. Dacă doriți să râdeți – râdeți, dacă doriți să vă emoționați sau să plângeți – plângeți. Este un spectacol despre noi și despre voi. O trupă de actori repetă pentru premiera spectacolului Istoria româniei povestită în nunți și înmormântări. Premieră la care urmează să vină celebra comisie Uniter. Spectacolul din spectacol este modern, musical, pe alocuri – performativ, eclectic. Actorii sunt dirijați de un fost mare regizor care încearcă să-și relanseze cariera. Își propun mult – își propun să fie actuali, își propun avangardism, își propun premii și notorietate, dar undeva, pe acest drum, uită unii de alții”, declară regizorul Matei Lucaci-Grunberg, aflat la prima colaborare cu teatrul băcăuan.

Din distribuție au făcut parte: Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu.

Însă aventură noastră nu se încheie aici! Urmează zile încărcate de emoție, dinamism și artă chiar aici la I.D. Fest.

Articol redactat de Ilaria Puiu

Categories
Blog

Cunoaște noii traineri din I.D. Fest 24

O vară aflată la final, un august la mijloc și o nouă ediție I.D. Fest creeaza forfotă în Bacău. Iar pentru acest nou început își fac apariția noi chipuri pregătite să energizeze a 24-a ediție a festivalului. Astfel, vă invităm să faceți cunoștintă cu noii traineri din această ediție!

Cristina Dănciulescu își împarte inima între două arii importante ale artei: teatrul și poezia. Participă activ la evenimente culturale, precum ”Playing It Sharp” și ”The sixth sens belongs to women”, însoțită de poemele sale. În 2021 a jucat în spectacolul Trei Jobene, parcursul în teatru începând în Constața, în cadrul trupei  „Aici Constanța”. 

Antonia Scutaru și-a început aventura în lumea actoriei în cadrul trupei de teatru tânăr Atelierul de Teatru din Botoșani, în clasa a IX-a. În prezent este actor colaborator la Tetrul Teatrelli, unde joacă în spectacolul “cerul (hartă către casă)”. Rolul Iolandei în serialul “Groapa”, care va putea fi urmărit, din toamnă, la Pro TV, este primul ei proiect de televiziune.

Robert Onofrei reușește cu succes să îmbine armonios două pasiuni: fotografia și teatrul. A activat între anii 2014-2018 în trupa Atelierul de Teatru din Botoșani, jucând în diverse piese precum „Chatroom” și „Un Spectacol Fantomatic”. În anul 2018 începe studiile în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, timp în care își asigură roluri în filmele „The Clasroom” (2018) si „Parallel Worlds” (2019). În prezent este masterand și fotograf pentru festivalul AmFiTeatru.

George Zamfir aka Zippo este fost membru al trupei de teatru amatoricesc In The Spot Bacău. În timpul primului an de master, a facut parte din echipa de regie a proiectul Madach 200 din cadrul Theatre Olympics Budapesta. Unul dintre cele mai recente proiecte regizate de acesta este spectacolul de lectură “Totul e bine cand se termină”.

Maria Moroșan este fost membru al trupei Acting Up București, trupă care s-a făcut remarcată în cadrul festivalului Ideo Ideis prin spectacolul „Amintiri fatomatice”. A studiat în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București, iar în prezent interpretează rolul Marianei în spectacolul „Măsură pentru măsură”.

Adrian Ionescu descoperă în timpul liceului lumea teatrului adolescentin prin intermediul aventurilor din „Interior”, trupa de teatru din Ploiești. Studiază apoi la Universitatea Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, în cadrul căreia și-a început și studiile de masterat. A jucat în diverse producții precum „Pacea eternă”, „Deposit”, și „Bad Jews”, în prezent fiind actor la Teatrul Bacovia din Bacău.

Mădălina Mihai și-a încheiat studiile în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, culminând cu un masterat în Arta Scenografului. Astfel, aceasta dispune de un portofoliu larg de proiecte, printre care se numără  „Peștii dorm?”, „X și O” și „Depozitul 0”. Din luna iunie a anului 2023 este actriță la Teatrul Bacovia din Bacău.

Bianca Babașa și-a cultivat pasiunea pentru teatru în cadrul trupei Act Bacău, debutând în lumea teatrului profesionist prin piesa „Sâmbăta Ganhdi tăcea”. În prezent este actriță la Teatrul Bacovia, asigurându-și un rol în spectacolul „Uzina Artiștilor”, care va fi jucat și în cadrul  ediției aceteia a festivalului I.D.Fest.

I.D. Fest 24 nu este doar despre teatru, ci și despre experiețe, oameni și momente. Iar dacă experiențele sunt clădite prin oameni, însăși experiența de festival este construită prin intermediul oamenilor pasionați: trainerii.

Articol redactat de Ilaria Puiu

Categories
Blog Despre I.D. Fest

TRAINERII VETERANI. CINE SE ÎNTOARCE ÎN EDIȚIA 24

An de an sutelor de participanți le este deschisă calea de a cunoaște oameni și de a forma experiențe de neuitat, de a învăța lucruri noi prin intermediul festivalului, cu ajutorul trainerilor. Implicându-se pentru a le oferi adolescenților cele mai bune amintiri, aceștia modelează festivalul anual până la ajungerea lui la cea mai bună formă posibilă.

Alexandru Ivănoiu, fondator al Teatrului Improbabil, care are ca scop reinterpretarea teatrului radiofonic, se întoarce și anul acesta pentru a ajuta tinerii actori. Acesta a urmat un curs al Universității din Vienna pentru management cultural și unul al Academiei Schimbării (Centrul Cultural Cluj), tot de management cultural intitulat „Cultura ca serviciu public”, în urma studiilor ce privesc teatrul.

Alexandru Ivănoiu

Kiki (Cristina) Simion, a cărei porecle o păstrează chiar din clasa întâi, este absolventă in anul 2019 a UNATC, secția actorie. Ea este devotată artei încă din primii ani de viață, și împărtășește o pasiune aparte pentru spectacolele internaționale.

Cristina Simion

Minodora Broscoi, actriță la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, nu lipsește nici anul acesta din familia trainerilor, implicarea sa fiind neîntreruptă. Fostă studentă a facultății UNATC, Minodora se mândrește nu doar cu rolul de actrița, dar și cel de trainer și instructor de pilates.

Minodora Broscoi

Eva Cosac, cunoscută pentru apariția sa in serialul Pro TV, “Videochat”, și pe podiumurile teatrelor, i se va alătura lui Vlad Pânzaru pentru a crea o echipă ambițioasă de traineri. Studentă la actorie în urma activării în trupa “Brainstorming” timp de 4 ani, Eva arată mare pasiune față de artă nu doar prin interesul către teatru, ci și de poezie. Alături de Catrinel Rădoi, aceasta a publicat o carte de poeme, intitulată “Tot ce am reusit sa strangem”.

Eva Cosac

Vlad Pânzaru, născut în Roman, este absolvent al UNATC la clasa profesorilor Mihaela Sîrbu și Florin Grigoraș, și a luat parte în o varietate de filme și spectacole de teatru. Fiind coechipier chiar al partenerei sale de scenă în “Wasted” și “Romeo și Julieta”, Vlad este așteptat cu brațele deschise, fiind deja familiarizat cu împrejurimile.

Vlad Pânzaru

Bogdan Iancu, a crescut în București, unde s-a regăsit în teatru încă de mic copil, atunci având oportunitatea să joace si în primul său film, ‘Ho Ho Ho’. Câștigând inimile spectatorilor, cariera sa s-a dezvoltat complex, prin rolurile sale din reclame și chiar și filme recunoscute cu premii. Acesta a absolvit UNATC in anul 2022.

Bogdan Iancu

Tiberius Zavalea a crescut în cadrul teatrului prin trupa orașului său natal , “Aici” Constanța. Chiar dacă actorul este de părere ca nu “a ales viața de actor, ci aceasta a ales-o pe el”, talentul acestuia cu siguranță a jucat un rol important în a ajunge pe scena a două festivaluri de teatru încă din clasele gimnaziale. La momentul actual Tiberius este student la UNATC, și i se va alătura I.D Festului și anul acesta.

Tiberius Zavelea

Ștefan Huluba, a ajuns să joace roluri complet diferite față de meseria pe care și-ar fi dorit să o aibă când era copil, cea de preot, dar și-a urmat visul din adolescență ce i-a oferit succesul și dragostea față de ceea ce face. Acesta nu își ocupă timpul doar cu rolurile în spectacole de-a jurul României, ori singur, ori împreună cu trupa acestuia de improvizație “Backstage Boys”, ci este și angajat al Teatrului Bacovia și susține cursuri de improvizație pentru adolescenți.

Ștefan Huluba

Teodora Dinca și-a dat seama că teatrul este făcut pentru ea de la primul său rol, atunci când era la grădiniță. Urmându-și  visul în continuare, aceasta a absolvit UNATC, secția actorie, iar acum este actriță pe cele mai cunoscute scene din România, unde colaborează și cu Teatrul Improbabil. După terminarea masterului, Teodora și-a deschis un nou spațiu cultural în București, în Centrul Vechi, la Cafeneaua Veche 9, din dorința de a ieși din zona ei de confort.

Teodora Dincă

Bianca Nițu se reîntoarce la I.D Fest pe post de trainer, pentru a pune în practică Abilitățile pe care le-a căpătat și ca participantă la festival. Fiind fostă membră a trupei “Drama Club” și absolventă a  Univeristății Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale” București, Bianca este pregătită pentru a participa la festival dintr-o altă perspectivă, cea de trainer .

Bianca Ni

Fiind deschiși la posibilitatea de a afla mai multe despre ei, de a lucra în echipă, și de a evolua în lumea teatrului, participanții I.D Fest sunt, cu siguranță, nerăbdători să îi cunoască pe traineri. Aceștia vor fi cei care îi vor îndruma și ajuta pe parcursul festivalului, și fără de care s-ar desprinde o mare bucată din universul festivalului.

Articol redactat de Ana Maria Gheorghiță

Categories
Blog Despre I.D. Fest

JURAȚII EDIȚIEI 24

I.D. FEST 24 aduce la masa juriului câteva personalități marcante ale teatrului și cinematografiei românești. Experiența și determinarea acestora vor contribui la dezvoltarea pe plan profesional a participanților de anul acesta.

HORIA SURU

“Baza este actorul, pentru că de la el pleacă totul”

Recunoscut ca unul dintre primii participanți ai festivalului I.D. FEST, Horia Suru a avut ocazia să fie martor al frumoasei evoluții a teatrului băcăuan. El a avut ocazia să fie participant, organizator, trainer, iar în prezent membru al juriului.

Absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul UBB, actor și regizor, acesta se poate mândri și cu premiul UNITER câștigat cu spectacolul “Trilogia minelor”. Capodoperele lui Horia Suru reușesc să uimească publicul cât ai spune “regie”.

ISABELA NEAMȚU

Reprezentând un nume valoros al lumii teatrului și a cinematografiei, Isabela Neamțu încântă publicul cu talentul său încă de la vârsta de 20 de ani. Aceasta este actriță a Teatrului Nottara din București, dar înainte de asta s-a bucurat de o experiență inedită în echipa Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, în perioada 2008-2011.

Până în prezent, unul dintre cele mai mari roluri ale Doamnei Neamțu este “Irina” din pelicula “Clouds Of Chernobyl”, film ce a fost proiectat de două ori la Teatrul Municipal Bacovia. Ne încântă de fiecare dată cu prezența și iubirea ei față de tinerii iubitori de artă.

ȘTEFAN LUPU

Ștefan Lupu a studiat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în prioada masterului s-a orientat spre dans. În prezent este actor la Teatrul Mic din București, iar ediția I.D. FEST de anul acesta reprezintă prima tangență a acestuia cu festivalul de teatru băcăuan.

Doctorand al Studiilor teatrale aplicate, acesta s-a remarcat în întreaga țară cu spectacolul Zic Zac, ce i-a adus Premiul special UNITER, precum și Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala Absolvenților UNATC.

Acesta este juriul ediției de anul acesta a I.D. FEST. Cei trei vor viziona cu atenție toate spectacolele și vor alege marele câștigător al festivalului. Pasiunea nemărginită pentru teatru, artă, cultură îi va apropia și mai mult de participanții în care se regăsesc atunci când își amintesc de anii lor de adolescență.

I.D. FEST 24 e mai aproape decât crezi 👀 trage cu ochiul pe Blog pentru a vedea cine va fi la masa juriului de anul acesta 💗

Articol redactat de Ștefania Solomon

Categories
Blog Despre I.D. Fest

PREGĂTIRI I.D. FEST 24 PERSPECTIVA ORGANIZATORILOR

Umbra din spatele scenei

-pregătirile I.D. Fest din viziunea organizatorilor

Se apropie ediția 24 a prea-iubitului festival de teatru pentru liceeni I.D. Fest și ne-am gândit că ar fi momentul perfect pentru a vă arăta cum se pregătesc organizatorii Ingenious Drama să deschidă ușile Teatrului Municipal Bacovia și să introducă, atât participanții, cât și publicul spectator în atmosfera unică din I.D. Fest.

Familia Ingenious Drama

Pentru a ne asigura că totul merge ca la carte, există mai multe departamente care se ocupă de organizarea a tot ceea ce se întâmplă în cadrul festivalului :

Ingenious Time Spending

Când spunem ITS (Ingenious Time Spending), ne gândim la multe ședințe de lucru. Vă prezentăm echipa de oameni care intră în pregătiri cu o lună înainte de perioada festivalului. Tot ce înseamnă decor, petreceri, welcomepack-uri – cu asta se ocupă ei. Mai țineți minte poveștile cu Fabrica lui Moș Crăciun ? Ei bine, iată un exemplu real al acestor legende: o familie de spiriduși, ce lucrează din greu pentru a oferi cea mai bună experiență adolescenților din toată țara.

Cameră, lumini, comentarii și urmăriri

Încet-încet se adună și cei din departamentul Foto-Video, căci zilele până la deschidere se pot număra pe degete și acum este ultima lor șansă de a pune la punct ultimele detalii. Iată-i! Supereroii noștri, care se deplasează cu viteza luminii pentru a captura toate momentele frumoase pe care le vom regăsi chiar și peste ani în After Movie-ul I.D. Fest 24.

Sursa zilei

Oamenii de la fotografie și videografie ne fac legătura cu echipa de Advertising,căci cum altfel am putea noi să urmărim activitățile în timp real, dacă nu pe pagina de Instagram? Ei stau și minează după tema potrivită în fiecare an și dau viață unor gânduri și sentimente prin social media. Odată cu aterizarea trupelor în orașul Bacău,vor apărea și postări fresh pe fiecare platformă de social networking.

The “Underground”

Dacă tot vine vorba de trupe, înseamnă că am ajuns în creierul festivalului, nucleul fiecărei informații adunate de-a lungul celor 23 de ediții I.D. Fest: Logistica. Acest colectiv deține cea mai mare putere a întregii asociații pentru că au în mâini toate datele participanților. Fără ajutorul lor, festivalul nu ar avea organizare și nimic nu ar funcționa. Ei se ocupă de șederea participanților și de monitorii trupelor de teatru. Nu uita – Ei știu TOTUL.

Cuvinte desenate

Dar….Dacă ITS-ul se ocupă de “design-ul interior”, atunci cine este în spatele ‘’decorului’’ paginilor de instagram? Culori, desene, detalii – mii și mii de pixeli ce se complementează unii cu alții – Membrii departamentului Creative. Toate ideile și postările de pe pagina Organizației I.D. Fest (@idf e s t) și cea a contului de redacție a asociației (@idf e s tb l o g) sunt aduse la viață de graficele extraordinare realizate de oamenii acestui departament. Datorită lor, povestea I.D. Fest poate continua și atrage cât mai mulți tineri pasionați de artă, creând o metaforă vizuală pe baza cuvintelor.

Gossip Girls

Nu în ultimul rând, cele ce îți oferă informațiile din interior: Fetele Redacției. Săptămâni înaintea opening-ului, membrele departamentului de Redacție se strâng la o cafea și pregătesc ideile de articole pentru începerea festivalului. Ele sunt ochii din umbră și sunt gata să te pună la curent cu toate noutățile. Tot ce le-a rămas de făcut este să își pregăteasca stilourile și atenția pentru a documenta tot ceea ce se va întâmpla în ediția 24.

Acestea sunt cele 6 puteri ce construiesc festivalul I.D. Fest. Ei sunt oamenii care te vor îndruma atunci când vei avea nevoie și cei cu care vei râde în serile de festival. Te invităm să ne fii alături în fiecare zi din cadrul I.D. Fest, fie la teatru,fie pe Instagram la @idf e s t. Dacă dorești mai mult content de calitate, nu uita să dai un search la sub-paginile Ingenious Drama: @idf e s tb l o g

@ing e n i ou sh o t s

Articol redactat de Alessia Popa

Categories
Blog Despre I.D. Fest

ONE MAN SHOWS I.D. FEST 24-NOI SPECTACOLE, NOI PARTICIPANȚI

Cu pași repezi se apropie cea de-a 24 ediție a festivalului I.D. Fest, iar o dată cu el și spectacolele. One-Man Show-urile sunt spectacole susținute în scenă de o sigură persoană. Anul acesta vor avea loc 8 reprezentații în cadrul one-man showurilor, respectiv 6 fete și doi băieți. Am rugat partcipanții să ne povestească câte ceva despre momentul lor:

Noemi Hăișu

Ce urmărește spectacolul tău?

Noemi o va interpreta pe Amalia, o fată născută în perioada comunismului, ce este supusă mai multor obstacole care îi sunt puse în cale, de la o copilărie atipică până la viața copleșitoare de adult.

Robu Anastasia

Ce urmărește spectacolul tău?

Anastasia o va contura pe Willie, o fată tânără ce ajunge să cadă în ciclul unei vieți de păcat și mizerie. Povestea ei fiind relatată cu inocență și cu zâmbetul pe buze. Cu timpul, natura ei copilăroasă dispare și se oferă imaginea unui copil mic în pantofii unui om mare, prea speriată de lume pentru a-și arăta slăbiciunea.

Maria Cojocariu

Ce urmărește spectacolul tău?

Maria ne confirmă găsirea unui geamantan în podul bunicilor, acesta fiind un pretext în depănarea amintirilor din copilărie unei fete. Lumea satului ffind expusă prin povestirile relatate.

Argeșanu Sofia

Ce urmărește spectacolul tău?

Sofia ne povestește despre o fetița soldat ce îsi petrece viața alături de bunica ei și încercarea ei de a o salva de la moarte alături de oastea ei de soldăței de jucarie.

Prundeanu Dragoș

Ce urmărește spectacolul tău?

Dragoș ne-a dezvăluit că practică actorie de 5 ani, însă a început să-i fie dragă de 4 ani jumate. Un vis măreț de-al lui ar fi să câștige unul dintre premiile Oscar și poate într-un alt univers să joace într-un film Star Wars.

Mănăilă Alexandru

Ce urmărește spectacolul tău?

Alexandru a zis că însuși inamicul unui cunoscut compozitor, Antonio Salieri, vă invită la dezvăluirea celei mai controversate povești intitulate “moartea lui Mozart”.

Mateea Dragomirescu

Ce urmărește spectacolul tău?

Mateea a spus ca momentul ei oferă o nouă perspectiva asupra lumii circului. În ciuda faptului ca fetei îi este teama că mama ei ar putea cădea din înaltul cupolei unde stă atârnată printr-o priza cu ajutorul firelor de păr, acest fapt nu o oprește din a se ancora în micile bucurii, precum jocurile cu sora și mâncărurile gătite de mama ei.

Alexandra Cibu

Ce urmărește spectacolul tău?

Alexandra a spus că uneori trebuie doar să îți iei inima în dinți și sa te destăinui, chiar dacă lucrurile nu se pot schimba măcar se vor vindeca.

Aceștia vor fi concurenții celei de-a 24 ediții din cadrul secțiunii de One-Man Show la I.D. Fest. Vă așteptăm cu brațele deschise la festival să îi susțineți pe participanți în perioada 21-28 august.

Articol redactat de Ioana Verman

Categories
Blog

Pregătiri pentru I.D. Fest 24, din persepectiva trupelor

Se apropie sfârșitul verii și odată cu el, ediția 24 a Festivalului Național de teatru pentru adolescenți I.D. Fest. Anul acesta vor juca pe scena Teatrului Municipal Bacovia trupele: Amprente Brașov, Atelierul de teatru Botoșani, Heavenly Hell Timișoara, Drama Club Botoșani, Victory of Art București, trupa Mircea Albulescu Câmpina, In the spot Bacău, A.C.T. Bacău, Transparency Bacău, Nobody’s Group Bacău, Aici Constanța, 3.14 Buzău. 

Curioși fiind, am întrebat trupele cum se pregătesc pentru participarea la festival, ce așteptări au și ce ar dori să experimenteze ediția aceasta. Iată câteva dintre răspunsurile lor:

Drama Club Botoșani

Pregătirile înainte de festival sunt întotdeauna pline de vibe-uri bune și energie pentru că la fiecare repetiție venim cu gândul că vrem să fie cel mai bun spectacol al nostru! Încălzirile de dimineață nu lipsesc, la fel ca la I.D. Fest, pe terenul de sport. De anul trecut festivalul ne-a intrat la suflet și suntem foarte entuziasmați să trăim această experiență din nou. Poate ediția aceasta o să cunoaștem mai mulți oameni, o să ne facem mai mulți prieteni cu aceeași pasiune ca a noastră!

Amprente Brașov

“Înainte de I.D. Fest, de obicei ne acordăm o săptămână de repetiții în care ne fixăm toate momentele, relațiile și ne conturăm din nou personajele. Festivalurile de teatru reprezintă oportunități de a ne face amintiri dragi, noi cu noi. Așa că, orice experiență trăită împreună, ne va aduce mereu mai aproape unii de ceilalți. Nu ne-am gândit foarte mult la ce ne poate oferi festivalul, tocmai pentru a ne lăsa surprinși și de ediția aceasta.”

A.C.T. Bacău

“Pentru noi, I.D. Fest e ca o a doua casă, datorită faptului că ne leagă amintiri prețioase de acesta. Fiind atât participanţi, cât și organizatori, experiența se dublează odată cu presiunea. Ne bucurăm să revenim cu forțe proaspete, chef de viață și o explozie de energie. Prioritizăm repetițiile, dar în același timp lăsăm loc distracției și pasiunii pentru teatru. Ne așteptăm la niște workshop-uri care să aibă ca scop exprimarea liberă, dezvoltarea și îmbunătățirea relației noastre ca trupă și nu numai.”

Atelierul de teatru Botoșani

“În atelierul de teatru sunt oameni pasionați de ceea ce fac. Lucrul nu se simte ca o povară, ci ca o pauză de la toate problemele. Pentru participarea la festival ne pregătim prin repetiții intense și prin joculețe care ne întăresc mai mult ca trupă. În opinia noastră, un spectacol să fie reușit necesită în primul și-n primul rând lucru în echipa cu drag și pasiune, iar activitățile de genul ne ajută la acest capitol. Sperăm ca în ediția de anul acesta să ne aprofundăm cunoștințele legate de teatru, să cunoaștem persoane noi și să ne dovedim încă o dată că putem.”

Trupa Mircea Albulescu din Câmpina 

“Ce facem ca să ne pregătim? Repetăm dimineața, repetăm ziua, repetăm noaptea, repetăm în somn, repetăm la petreceri, repetăm în sala de repetiții, repetăm în alte săli, repetăm în gând, repetăm în suflet.

Ce așteptări avem? Să se întâmple la premieră cel puțin un lucru pe care nu l-am repetat, pe care nu l-am anticipat, pe care nu ni l-am imaginat și să trecem cu bine prin asta. Apoi, să petrecem. Să petrecem cum numai la I.D. Fest se petrece! Ce am dori să experimentăm? Să trăim din plin festivalul, să descoperim ceva nou în fiecare spectacol, la fiecare petrecere, în fiecare zi de workshop. Ca de fiecare dată!”

Fie că ești participant, organizator sau trainer, bucuria și nerăbdarea te cuprinde atunci când îți amintești că vei putea avea parte de experiența I.D  Fest 24. Ne așteaptă încălzirile de dimineață, workshop-urile care au drept scop explorarea, gestionarea și exteriorizarea sentimentelor, dar și unele active, menite să-ți antreneze atât corpul, cât și pofta de viață. Cât despre trupe, ne bucurăm să le avem aproape și să împărțim bucuria de a ne exprima liber, fără să fim judecați, de a fi noi înșine și de a ieși din zona de confort.

Categories
Blog

„Întuneric în culori” în Training Camp 17

6 națiuni, 6 zeități și peste 100 de adepți s-au adunat timp de 4 zile în Training Camp pentru a crea cea mai memorabilă experiență pentru cei mai pasionați tineri de teatru.  Sub numărul 17 al ediției găsim noi oameni, noi experiențe și noi aventuri, în aceeași atmosferă legendară. Astfel, vă invităm să aruncați o privire în cartea cu memorii al unuia dintre cele mai intense weekenduri din viața scriitorilor poveștii I.D. Fest.

Legenda renaște la Durău

Cu Martie bătând la ușă, ne-am îmbarcat într-o călătorie formatoare, care avea să ne arate cât de ușor un străin poate să îți devină prieten. Înarmați cu simbolurile națiunilor convocate, floarea de cireș (Japonia), fulgerul (Grecia), armura de gladiator (Roma), ochiul lui Horus (Egipt), lampionul (China) și vulturul (Mexic), am cotropit Durăul, fiind întâmpinați de zeitățile reprezentative și strămoșii acestora: șefii departamentelor și trainerii.

Având în suflet focul arzător al curiozității, am descoperit camerele împodobite de meșteșugarii egipteni, cunoscuți și sub numele de ITS. Pe holurile cabanelor se simțea tensiunea apropierii renumitului Speed Dating: bătălia între timp și cunoaștere. Aveam să înfruntăm provocarea de a ne descoperii unul pe altul, fiind constrânși de minutele care se scurgeau în clepsidră. La doar o bătaie din palme, cadrul se schimba, toată lumea visând la a descoperi…

O frântură din lumea departamentelor

Epuizați, dar oarecum energizați de ideea divertismentului, ne-am adunat în sala de proiecție pentru a urmări legendele relatate de fiecare departament. Pregătirea a fost riguroasă, dar presărată cu amuzament și tensiune. Efortul a fost unul colectiv, creând o legătură și mai strânsă de colegialitate. Filmulețele au fost reprezentative, dezvăluind mici sclipiri de personalitate și originalitate.

Organizatori a festivalului

Reacțiile au fost pe măsură, stârnind până și în rândul strămoșilor un chicot de amuzament. Timpul se arăta feroce în fața dorinței noastre de mai mult, căci eram cuprinși în valuri de emoții. Concurența a devenit cu adevărat incitantă în cadrul confruntării dintre națiuni, organizată tot de meșteșugarii egipteni. Dar asta nu înseamnă că nu a existat colaborare, căci…

Mitologiile se întâlnesc  la workshopuri

De la prima cântare a păsărilor, până la ultimul apus de soare, ne-am dezvoltat împreună prin intermediul activităților colective, dar și restrâns, la nivel de departament. N-am fi crezut niciodată că o cădere liberă poate fi atât de relaxantă și că brațele unui străin pot oferi atât de multă siguranță. Pânzele de păianjeni și vulcanii nu ni s-au mai părut atât de înfricoșători, workshopurile de încredere demonstrându-ne că orice poate fi posibil cât timp ai lângă tine persoanele potrivite.

Organizatori într-o sesiune de workshopuri

Totuși, nimic nu se compară cu intimitatea și atmosfera caldă a activităților dedicate departamentelor. De la lupte amicale, până la sesiuni de workshopuri emoționante acompaniate de lacrimi și muzică ambientală, jocurile ne-au îndemnat spre a ne deschide sufletele. Ne-au demonstrat că nu suntem singuri și că avem o echipă pe care ne putem baza. Despre asta este experiența Training Camp, care ne-a lăsat încă o dată cu…

O lacrimă înainte de final

După ce am experimentat împreună oboseala, fericirea, melancolia și responsabilitatea, a venit timpul să ne luăm din nou rămas bun. Ne-am adunat în aceeași cameră în care a început totul, sala de proiecție, dar de data aceasta nu pentru a viziona mici povestiri, ci pentru a împărtăși momentele de final. Am ascultat păreri, am oferit sfaturi și ne-am strâns încă o dată mâna.

Un ultim moment de sinceritate a încununat experiența și ne-a oferit ocazia de a mulțumi în taină celor cărora au făcut o diferență în parcursul nostru. Am scris mici bilețele, sub umbra anonimatului sau în plină lumină, pe care le-am așezat cu grijă în pliculețele colegilor noștri. Fiind gata de a tăia panglica de final, am comemorat o ultimă clipă cu o poză de grup: cele 6 națiuni împreună.

Astfel, un nou capitol din legenda I.D. Fest se încheie, însă nu într-o notă tristă, ci cu speranța unui viitor promițător. Am venit mânați de curiozitate și am plecat cu un freamăt în suflet, fredonând melodia „Întuneric în culori”. Iar experiența Training Camp poate să devină și pentru tine o vibrație colorată într-o lume monotonă, însă numai dacă dai glas creativității și pasiunii. A 17-a ediție se încheie aici, fiind răsunătoare prin „ingeniozitate în Antichitate”.

Articol redactat de Ilaria Puiu și Delia Poiană

Categories
Blog

Atunci când cortina se trage…

În cele câteva interviuri ale I.D. Fest 20, am dialogat cu adolescenți, tineri actori sau pasionați de teatru și am aflat mai multe despre acești indivizi “cu mai multe fețe”, care sunt, în timpul liber, niște oameni plini de aspirații și entuziasm.

În majoritatea timpului, acești tineri au contact direct cu scena sau, mai bine spus, spațiul unde exprimarea lor este necenzurată, iar trăirile sunt reale. Pentru unii ca Rareș Hutan, coordonator al trupei Amprente, e ca a doua (a)casă declarând că: E locul în care mă simt bine, mă simt privit și știu că toți au atenția asupra mea, iar tot ceea ce fac contează”, fiind de asemenea și o formă de autocunoaștere pentru acesta.

La ora de limba și literatura română învățăm că arta are 2 roluri – mimesis (“a imita”) și catharsis (“a purifica”) pentru că ea imită viața și purifică existența. Însă se poate afirma că arta nu este doar viață, ci ea ne poate (re)aduce la viață. În acest context, Rareș ne dezvăluie că teatrul l-a făcut să se simtă viu. În continua noastră căutare spre fericire, validare, progres, originalitate, fiecare are nevoie de un factor motivațional, iar pentru Rareș aceasta a fost curiozitatea: “Ce m-a făcut să rămân a fost curiozitatea, când am observat o mică evoluție în ceea ce făceam, am decis să rămân pentru a vedea cum pot evolua mai departe”.

Dacă credem în ceea ce facem atunci acel lucru nu are doar prezent, ci și viitor. Iar așa cum a spus și Alexandru Ivănoiu, trainer al acestei ediții : “Dacă e important pentru tine spectacolul, atunci are de unde să crească, are pământ fertil”.  Însă ceea ce contează în orice domeniu este să fim autentici sau, mai bine zis,

“Fă ca tine; fă și ca alții, dar fă ca tine”.

Puși față în față cu problematica parentală ce vizează o posibilă carieră a copiilor ȋn lumea teatrului, tinerii au avut răspunsuri complementare. De exemplu, Clara Popadiuc, de asemenea trainer I.D. Fest 20, a susținut că “Grija lui (a românului) este să meargă la muncă, să aibă ceva de pus pe masă și să-și permită o vacanță”, foarte puțini având educația de a merge la teatru sau la film. Această inconstantă în viața părinților poate provoca scepticismul în cauză. Unora abia la inceput de drum, precum Daria Gherghel, membră a trupei A.C.T. Bacău, căreia i s-a sugerat general-valabila alternativă a IT-ului, din considerente financiare de acestă dată. În contrast, alți participanți confirmă schimbarea de mentalitate a părinților, care percep această profesie dintr-o perspectivă mai favorabilă, fapt ce-i ajută să își susțină copiii și pasiunea lor.

Consider că un prim pas ar fi să recunoaștem “nostra culpa” în materie de artă și cultură și ar trebui să integrăm, la nivel colectiv, teatrul in rutina modernă. Putem fi, însă, optimiști privind înspre generația actuală fiindcă atâta timp cât mai există acea scânteie de pasiune, teatrul nu va muri.

Articol scris de Smaranda Andronic