Categories
Blog

Viața din spatele Instagramului: Aesthetically boring

Social-media în 2021- Superficial dar estetic

Platon, Aristotel și Plotin au avut moduri diferite de a descrie frumusețea. Platon spunea că adevărata frumusețe se află la echilibrul dintre frumusețea fizică și cea morală. Aristotel nu a fost de acord și a susținut că el o găsește mai degrabă în lucrurile simple și naturale și Plotin a dus teoria lui Platon la un nivel superior, constatând că frumusețea este de fapt inspirația unui artist care înnobilează un obiect în timpul muncii sale.

Istoria a decis că toți trei au avut dreptate și din aceste trei definiții ale frumuseții a luat naștere termenul de estetică.

De atunci nu au existat schimbări majore. În secolul 18, în Germania, estetica își primea definiția concretă și ajungea să reprezinte analiza sentimentelor provocate de artă, natură și cultură, dar după cum se poate vedea această definiție nu diferă considerabil față de cea dată de cei trei mari filozofi ai Greciei antice.

Termenul de estetică și-a păstrat semnificația patru secole până când trei crai de la răsărit, Instagram, Tik Tok și Tumblr au dat peste el și au zis că ar fi o idee bună să îl modifice, așa luând naștere trendul aesthetic.

Ce este trendul „aesthetic”?

Trendul aesthetic, acel trend care a luat generația noastră deja profund americanizată și a transformat-o în una de e-boys, vsco girls și softboi, marcând astfel începutul modei personalităților de împrumut.

Odată cu apariția acestui trend originalitatea și naturalețea, noțiuni mai apropiate de definiția inițială a esteticului, au fost înlocuite cu o vastă serie de imagini false după care am ajuns să fugim în căutarea identității noastre și a acceptării sociale, imagini ce au primit numele de aesthetics.

Aceste aesthetics funcționează drept identități false pentru cei dintre noi care nu reușesc să își descopere propria lor personalitate. Ei se refugiază în spatele acestor imagini deja formate pe care se străduiesc să le reproducă în detaliu și își stabilesc deciziile în funcție de estetica pe care o reprezintă, dar merită oare să îți faci toate alegerile, de la outfiturile pe care le porți până la muzica din play-list doar pentru a fi aesthetic?

Viața trăită după regulile unei imagini aesthetice este similară cu cea a unui actor neplătit ce decide să renunțe la sine pentru aprecierea pe care i-o aduce personajul pe care îl joacă. Dar oare nu e trist să îți trăiești viața cu ochii unui personaj? Să știi că oamenii din jurul tău sunt lângă tine nu pentru că țin la tine ci pur și simplu pentru că le place rolul pe care îl joci?

Oricum, clar este că o astfel de viață nu poate fi decât o soluție temporară. Nimeni nu își va putea nega adevărata natură la nesfârșit și astfel că vine un moment în care nu mai putem să ne ascundem în spatele unei imagini aesthetically pleasing. Și, știind că acest moment este inevitabil și că oricum vom reveni în cele din urmă la personalitatea noastră, mai rămâne o singură întrebare:

Putem fi perfect estetici?

Am stat mult să mă gândesc la această întrebare și am ajuns la concluzia că da, putem fi perfect estetici, dar doar dacă renunțăm să ne mai ascundem în spatele trendului aesthetic.

Cum adică? Ei bine, după cum știm, estetica este reprezentată de frumusețea găsită sub forma naturală și adevărată. Trendul aesthetic se leagă de citatul: ,,frumusețea este în ochii privitorului“, creând aceste imagini false despre care vorbeam anterior, unele dintre ele fiind atât de false încât devin sfidătoare la adresa termenului de estetică, având totuși grupuri de oameni care găsesc frumusețea în ele.

Și într-adevăr, frumusețea este în ochii privitorului, dar publicul este diferit. Indiferent de alegerile pe care le vei face, vei găsi în mod sigur atât oameni care să te susțină cât și oameni care să te judece. E imposibil să mulțumești pe toată lumea, așa că de ce să mai încerci? Căutarea noastră ar trebui să aibă scopul de a ne găsi pe noi înșine ca pe urmă să ajungem să fim împăcați cu această imagine reală a noastră.

Filozoful danez Soren Kierkegaard spunea că singura cale prin care putem evita disperarea este aceea de a ne dori să fim cei ce suntem cu adevărat. Trebuie să ai curaj și încredere în tine ca să poți să te auto- descoperi și ca mai apoi să faci față valului de critici venit din partea celor care nu te vor suporta pentru că ai ales să îți construiești viața după regulile tale. Astfel, aesthetic sau nu, ce contează e să fii natural.

Viața din spatele Instagramului

Societatea în care trăim a ajuns să promoveze o viață instagramabilă, o viață cu filtre și cadre perfecte, însă în viața reală, cea din spatele Instagramului și a camerelor de filmat, perfecțiunea nu are cum să existe.

Dintre un om care caută să atingă perfecțiunea și unul care este autentic, publicul larg va alege mereu autenticitatea. De ce? Pentru că un om autentic este un om încrezător și prin urmare, împăcat cu el însuși.

Oamenii te vor trata de cele mai multe ori în funcție de energia pe care o ai așa că singura metodă prin care poți ajunge la un echilibru cu cei din jurul tău este ca tu să fi echilibrat cu tine. Acordă-ți timp, descoperă-te și apoi învață să te accepți așa cum ești, o persoană perfect imperfectă, sau nu te complica și alege varianta safe, dar tristă, a unei vieți aesthetically boring. Alegerea e a ta!

Articol scris de Luca Ghimiș

Vezi și: Societatea în proces de upgrade (https://idfest.ro/2021/02/25/societatea-in-proces-de-upgrade/)

Categories
Blog

Omul de lângă tine

Omul de lângă tine. Cine este? Ce rol are?  De ce apare în viața noastră? Ei bine, pentru fiecare dintre aceste întrebări pot fi găsite mai multe răspunsuri, în funcție de perioada din viață despre care vorbim, de conjunctura în care ne aflăm și poate chiar și de hazardul nostru personal și de destinul fiecăruia. Fiecare dintre noi este un ca un puzzle unic, cu piese în plus sau în minus, oamenii care apar în viața noastră, putând reprezenta piese care ne lipsesc sau lăsându-ne cu piese lipsă, pe care nu le vom mai putea găsi, rămânând pierdute sub straturi de praf.

Dar, deși aceste întrebări pot avea răspunsuri diferite, se poate totuși observa un tipar care este suficient de general încât să poată fi luat în discuție. Găsind acest tipar am reușit să stabilim cine sunt, de ce sunt și cum sunt oamenii care apar treptat în viața noastră, permițându-ne, cu o oarecare îndrăzneală să trasăm granițe temporale între etape ale vieții, pentru a  ne face ordine atât în scris cât și în gânduri, astfel încât, după calculele noastre, până la finalul articolului vom putea răspunde împreună la toate aceste întrebări. Așadar hai să trecem peste introduceri și să începem cu începutul, dând peste cap timpul și spațiul și făcând o călătorie în trecut, până la…

Primii ani de viață

Primii ani de viață. O perioadă pe care o ținem minte doar vag, în care ajungem să facem cunoștință cu lumea din jurul nostru și în care ne formăm primele relații interumane. În mod firesc, cele dintâi persoane pe care le vom cunoaște sunt părinții noștri, oameni permanenți, care ne vor influența foarte mult și ale căror alegeri vor stabili felul în care creștem, educația pe care o vom primi și, pentru o anumită perioadă de vreme, chiar și ceea ce facem în viața de zi cu zi. Putem considera părinții drept stâlpii de susținere de care ne ajutăm atunci când facem primii pași, drept oamenii care ne sunt atât primii prieteni cât și primii profesori, care ne ceartă, ne iartă și ne iubesc necondiționat. Părinții își pun amprenta asupra noastră prin felul în care ne cresc și ne educă,  influența lor fiind resimțită încă din primii ani de viață ai unui copil, abordarea lor în ceea ce privește creșterea noastră având capacitatea de a ne modela temperamentul și de a stabili primele noastre trăsături de personalitate.

Astfel ajungem să fim diferiți unii de ceilalți încă din perioada copilăriei, când universul nostru se lărgește și aceste deosebiri ajung să se remarce din ce în ce mai pronunțat, atunci când ajungem pentru prima dată la școală, unul dintre primele medii sociale în care ne vom afla , unde apare în viața noastră o nouă categorie de persoane, ci anume prietenii.

Copilăria

Și când am păşit pe porțile înalte și negre ale școlii, am intrat în lumea nemărginită și multicoloră a copilăriei. Cu ghiozdănelul plin cu sfaturi, dorință de cunoaștere și mult curaj, începem să ne amestecăm printre oamenii mici asemenea nouă și să lăsăm lumea serioasă în spate. Este perioada în care lumea ni se arată și începem să o îmbrățișăm cu timiditate. Când oamenii de lângă noi devin mai mulți și ne aventurăm împreună. Cu toate că de multe ori suntem luați de valul noutății, mereu știm că oamenii mari, vechi ne țin de mână și nu ne lasă să ne lovim prea tare. Încă de la șosețelele pe care urmează să le purtăm și până la pachețelul de la școală, ajungem să ne formăm călăuziți de cei de lângă noi. Legăm primele prietenii, care par să dureze la nesfârșit, și totul în jurul nostru prinde viață. Casa, școala, florile din grădină, personajele din basme, devin parte din universul nostru si noi din al lor. Astfel, toți împreună, oameni serioși și oameni veseli, scriem primele rânduri din povestea noastră, care în final se dovedesc a fi… cele mai fericite.

Între copilărie și adolescență

Perioada dintre copilărie și adolescență, anii în care lumea ajunge gradual să capete și alte nuanțe decât cele de roz, o perioadă ciudată, plină de nesiguranță, de transformări și în care ajungem să facem cunoștință cu realitatea, putând fi considerată o perioadă de tranziție care desparte două lumi diferite. După ce perioada plină de inocență și de frumusețe a copilăriei trece și începem  să ne apropiem de anii tumultoși ai adolescenței ajungem să facem cunoștință cu două tipuri de oameni, care au roluri diferite în acest drum  al nostru spre maturizare: Persoanele care vor face acest ,, drum“ să fie mai ușor, acestea ajungând să ne devină prieteni buni, care vor fi lângă noi chiar și în momentele dificile și persoanele care îl fac și mai greu decât  este deja. Acest al doilea tip de persoane ne ajută să căpătăm experiență, să devenim mai rezistenți și mai atenți în fața încercărilor vieții, să trecem peste naivitatea din copilărie și să avem grijă la persoanele din jurul nostru, acest lucru fiind de mare ajutor în următoarea perioadă de viață, aceasta fiind adolescența.

Adolescența

După ce am făcut cunoștință cu realitatea, am început să ne lovim de ea. Ne-am detașat de persoanele din copilărie și am început nu doar să căutăm, ci să și înțelegem. Oamenii de lângă noi încă vin și pleacă și ajungem, odată cu trecerea timpului, să fim suma lor. A tuturor oamenilor care lasă o urmă în viața noastră. Devenim indivizi cu credințe proprii, desprinzându-ne de oamenii mari care stăteau în spatele nostru mereu. Începem să luăm decizii singuri și ne conturăm personalitatea și visurile. Apar primele dezamăgiri și primele realizări. Primele momente în care simțim cu adevărat să trăim. Suntem într-o stație de metrou, pe un peron, unde lumea se mișcă haotic în jurul nostru. Diversitatea de oameni care urcă și coboară ne fascinează și apar primele amalgamuri de sentimente care ne copleșesc. E o dezordine frumoasă în care gândurile noastre aleargă spre nicăieri, ajungând în final să ne lăsăm ghidați de ceea ce simțim. În adolescență, această descoperire pusă cap la cap cu harababura de sentimente și toți oamenii cu care ne intersectăm, formează cuprinsul poveștii noastre. Punctul culminant care ascunde cele mai frumoase amintiri și care ne pregătește pentru momentul în care vom deveni și noi oameni mari.

La sfârșitul călătoriei noastre

Călătoria a luat sfârşit şi am revenit în prezent. Încheierea acestei retrospective în timp a avut ca scop găsirea unui răspuns pe care vi-l aducem astfel: fiecare dintre noi este un individ unic cu un basm unic pe care îl scrie în decursul vieții sale. Dar nu face asta singur, ci împreună cu omul de lângă el. Astfel devine suma tuturor sufletelor şi ale experiențelor pe care, le-a trăit şi le va trăi, căci cele relatate de noi, sunt doar pregătirile pentru ceea ce se află la finalul lor. Viața de om mare.

Articol scris de Luca Ghimiș și Alexandra Bordeanu

Categories
Blog

Voluntariat – Din suflet pentru suflet

I.D. Fest- Cea mai mare organizație de voluntariat pentru liceeni din Bacău- 2021

Unul dintre cele mai renumite festivaluri de teatru din România, I.D. Fest este festivalul organizat de tineri pentru tineri din Bacău, care găzduiește trupe de teatru amator din toată țara. Astfel, timp de 10 zile la sfârșitul verii, trupele participante susțin spectacole la Teatrul Municipal Bacovia, unde sunt organizate și spectacole invitate  (One Man Show-uri, Stand Up Comedy).

Cum faci voluntariat în I.D. Fest?

6 departamente, 6 opțiuni de voluntariat

Echipa de voluntari I. D. Fest este împărțită în 6 departamente, ca fiecare să îl aleagă pe cel care i se potrivește cel mai bine.

  • REDACȚIE– pasionați de scris, voluntarii din departamentul de redacție se ocupă de comunicate de presă și articole care abordează o multitudine de subiecte.
  • ADVERTISING (Publicitate)- cei care se ocupă de promovarea festivalului pe social media.
  • ITS (Lucru Manual)- ei sunt cei care ne surprind de fiecare dată cu decorurile minunate pentru party-uri și activități.
  • CREATIVE (Grafică)- realizează atât grafica postărilor, cât și afișele de la care nu îți mai poți lua ochii.
  • FOTO- VIDEO– cu camera în mână, cei de la Foto-Video sunt mereu pregătiți să imortalizeze momentele extraordinare pe care le petrecem împreună în cadrul activităților, workshop-urilor și party-urilor.
  • LOGISTICĂ (Secretariat)- oamenii din umbră, a căror contribuție este imensă! Tot ce înseamnă liste, tabele și organizare face parte din aria lor de desfășurare.

Proiecte anexe- Voluntariatul nu se oprește aici

Ingenious Film Festival (vezi mai mult: https://s9.ro/1g0j)

Beyond Ingenious – teatru în penitenciar.

Comedie marca I.D. Fest (vezi mai mult: https://s9.ro/1g0k)

I.D. Fest Community (vezi mai mult: https://s9.ro/1g0l)

Zid Art (vezi mai mult: https://s9.ro/1g0m)

I.D. Fest- o scurtă istorie

I.D. Fest a fost înființat în anul 1997 la inițiativa unor tineri pasionați, menținându-se de atunci printre cele mai cunoscute și compacte festivaluri de teatru din țară. Acesta face parte din asociația Ingenious Drama, recunoscută pe baza vechimii și numeroaselor proiecte anexe organizate de-a lungul timpului. I.D. Fest reușește să își continue activitatea și pe parcursul perioadei pandemice, fiind unul dintre cele două festivaluri care au reușit să se desfășoare.

Știați că…

  • Ingenious Drama Festival a luat naștere în anul 1997 datorită unui grup de tineri pasionați de teatru?
  • Festivalul adună în fiecare vară nume mari ale teatrului românesc precum Marian Râlea, Coca Bloos și Florin Piersic Jr.?
  • Din anul 1997 şi până în prezent, interesul tinerilor pentru teatru a crescut, festivalul ajungând de la o mână de oameni, la un eveniment ce implică nu mai puțin de 70 de voluntari, toţi liceeni?
  • Încă din liceu, Horia Suru a lucrat ca actor independent, fiind totodată și organizator al festivalului I.D.Fest?
  • Actor de film și teatru, Adrian Titieni, a fost prezent pentru prima oară la festivalul nostru susținând și un masterclass pentru tinerii participanți ai I.D. Fest 19?
  • Sprijinit de British Council, festivalul s-a remarcat, pe lângă ingeniozitate, și prin faptul că este singurul organizat în totalitate de adolescenți?
Categories
Blog

Poveștile bunicilor- Din generație în generație

Vasile, bunicul Marei

O frântură din istorie- 1944

Era război… Al Doilea…conflictul dintre nemți și ruși. Aveam 8 ani pe atunci. Nemții ajunseseră în Rusia, dar au fost întorși, deoarece a venit gerul acela cumplit și au profitat de situație. La întoarcere nemții erau dezarmați, țin minte și acum că pădurile de lângă Drăgugești erau pline de ei…flămânzi, nedormiți. Se ascundeau prin vii, prin ocolurile de vite, iar rușii îi căutau disperați, în timpul acesta bombardând împrejurimile. Apoi îi vedeam pe la colțuri de case cum ne furau oile și le mâncau aproape crude. Mama, Dumnezeu s-o ierte, adăpostea 3 nemți în fânăria noastră. Le aducea de mâncare, îi ferea de groaza lumii de afară. Venise și arșița de iulie, iar rușii se aflau încă pe teritoriul nostru. Ne întâlneam cu ei pe ulițe și glumeau cu noi, voiau sa ne ia călare. Într-o zi mai ploioasă mă uitam cu frații mei pe geamul casei părintești…o știi, ți-am arătat-o…aia de lângă biserică. Afară în fața monumentului, nemții erau încolonați de către rușii înarmați. Am văzut cu ochii mei cum le spuneau să facă un pas în față, după care îi împușcau imediat în cap, unul după altul. Mama era la bucătărie, auzind sunetul armelor a venit în grabă și a strigat să ne îndepărtăm de la fereastră. Ce-o fi fost atunci în sufletul meu de copil…asta nu mai țin minte.

Eram hipnotizată, deși bunicul îmi povestise detașat, tragedia unei întâmplări scoase de la naftalina unui suflet ce urma să mai treacă ulterior și prin alte experiențe dificile ale vieții.

Zoica, bunica Dianei

Dintre toate povestile fascinante auzite de la bunica, am reusit sa selectez o frumoasa poveste de dragoste, din anul 1960.

Cu toate că în trecut nu erau aşa multe posibilităţi, am avut o copilărie atât de frumoasă. Învaţam bine, pentru că părinţii mei au pus foarte mult accentul pe educaţie, dar eram atât de timidă, îmi era şi frică să deschid gura. Nici nu ştiu cum s-a întamplat, dar acest băiat a început să vorbească cu mine. Nu mă gândeam în veci că se poate uita la una ca mine, deoarece era un băiat foarte apreciat pentru calităţile sale şi râvnit de fete. De la nimic mai mult decât o simpatie, am ajuns să ne întâlnim în oraş sau să mergem la film, ca mai apoi să mă conducă acasă, înainte de apus. Cu toate că statea în partea cealaltă a oraşului, nu m-a lăsat niciodată să merg singură, oricât de curajoasă aş fi încercat să par. Părinţii mei deja începeau să se obişnuiască ca în fiecare duminică să îl gasească în faţa porţii, strigându-mă. Conversam adesea prin scrisori, mai ales când a trebuit să merg la facultate. Mi-a zis de multe ori că nu-şi imaginează să se căsătorească cu altcineva, iar sentimental era reciproc, dar părinţii lui nu ar fi fost de acord niciodată să se însoare cu o fată dintr-o “casă de copii”. Într-adevăr, eram o familie numeroasă, cu 8 copii, pe care nu era uşor să-i creşti. Chiar şi aşa, toţi avem o educaţie, fiind foarte respectaţi acum, cât şi pe atunci. El a venit la poarta mea până în ultimul moment, când m-am mutat din oraş, dar am refuzat să mai ieşim. Nu voiam să mă bag într-o familie în care nu-mi era locul. L-am ocolit mult timp, din ruşine şi regret, dar am aflat că el tot mă aştepta…şi m-a aşteptat până când m-a văzut căsătorită cu altcineva. Ceva ani mai târziu, am aflat că a murit, dar mereu va trăi în amintirile mele.”

Costel, bunicul Amaliei

2 iulie 1975, prima zi de muncă

„Aveam 17 ani, de-abia împliniți, când am început serviciu’. Pe atunci nu puteam face naveta în fiecare zi din Recea până-n Bacău, așa că stăteam într-o baracă, în parc. Eram peste 100 de oameni dintre care eu, cel mai mititel! Nu am prins pat, așa că stăteam într-un colț, lângă un muncitor masiv de care mă temeam. Dar mi-a prins bine! Seara, când mă schimbam, îmi împătuream hainele, le legam cu o curea și dormeam cu ele sub cap, ca să nu mi le fure nimeni. Mare bucurie când mi-am cumpărat prima bicicletă. Deși făceam două ore dus, două ore-ntors zilnic, măcar dormeam în patul meu! Nu știam eu pe atunci cu ce se mănâncă… Șeful meu, Moș Berdeica (rus, pasionat de secărică) mă punea pe mine să marchez orele de muncă, cu instrucțiunea de a lăsa liber în dreptul numelui meu. ‘Am eu grijă de tine’ zicea; nu m-aș fi gândit niciodată că el nici să iscălească nu știa. Noroc de cei mai bătrâni, cărora le era milă de mine, că m-au învățat: ‘Măi Costică! Tu vii primul, tu pleci ultimul’. Nu au trecut 3 luni, că pe fișa cu marcajul, cât scria la ei, scria și la mine.”

Când ai condus o echipă pentru prima oară?

„1961. Aveam 21 de ani, eram vechi! Ardeleanul Cherecheș, șef de echipă, s-a îmbolnăvit și m-a lăsat pe mine să am grijă de oameni. Am rămas cu 26 de meseriași. Mă uitam în jur și nu-mi venea să cred că sunt șef. Totuși, Dumnezeu m-a ajutat și m-am prins repede de cum funcționau treburile.”

(Costică a lucrat până la 70 de ani și a mai condus multe alte echipe de ingineri)

Carmina, bunica Dimitriei

„Era în jurul anului 1970 și eu abia mă logodisem cu bunicul tău (Vasile). Era iarnă și pe atunci abia începusem să lucrez ca inginer agronom. Vasile, și el în același domeniu, dar în altă localitate, avea de rezolvat niște probleme și nu a mai reușit să vină la mine, cum o făcea de obicei. Erau niște nămeți grozavi și voiam extrem de tare să îl văd. Iubirea era față în față, nu în fața ecranului cum e acum. M-am dus la șeful meu, un om foarte serios de fel, și l-am rugat să mă lase să iau sania să mă dau pe derdeluș. Eram tânără și cred că a zis că mă prostesc, dar m-a lăsat. Am luat-o și m-am dus o oră și ceva pe drum, până la el. A amânat tot ce avea de făcut și ne-am dat amândoi cu sania, oameni mari fiind. Era o iubire veșnică de adolescenți. Trecuse deja de lăsarea serii și mi-am dat seama că întârziasem cu mult la seriviciu, trebuia să mă și întorc în ziua aceea, îți dai seama. Când am ajuns împreună cu Vasile, l-am pus să se ascundă să nu-l vadă șeful, am dus sania la loc și am dat nas în nas cu „lupul”. Cred că și-a dat seama că l-am mințit, m-a luat la rost unde fusesem de fapt, de ce stătusem atât și mi-a dat în final 2 zile în plus de serviciu. Știu că am ieșit și am râs toată noaptea cu bunicul tău. Nici nu cred că dormisem, dar s-a meritat. Îmi pare rău că voi nu mai aveți parte de acelați sentiment, dar în esență iubirea ar trebui să fie pură precum sentimentul pe care îl ai atunci când te dai cu sania.”

Aurel, bunicul lui Luca

Bunicul meu îmi povestea cum la 11 ani, în anul 1947 a trebuit să plece de la casa lui, din comuna Cilieni, azi județul Olt, pentru a se înscrie în clasa 1 de liceu, un fel de clasa a 5 a în vremurile noastre.

După ce a absolvit 7 clase elementare a trebuit să își schimbe numele de familie, din cauza unor probleme politice apărute în acele vremuri tulburi. Din Cârciumaru Aurel ajunge astfel Ghimiș Aurel, fiind înfiat de mătușa lui, Petra Ghimiș. Dacă bunicul meu nu ar fi făcut acest lucru atunci el ar fi fost exmatriculat, deoarece părinții lui erau oameni mai  înstăriți, chiaburi, care erau considerați inamici ai sistemului politic din acei ani.

Schimbarea de nume îi permite să termine liceul în anul 1954, dar îi creează probleme atunci când ajunge la facultate, deoarece în declarațiile pe care trebuia să le completeze nu a menționat această schimbare de nume, inducând astfel în eroare conducerea institutului,  ajungând să fie anchetat în fața lui Ion Iliescu, acesta spunându-i că ar fi trebuit să îl dea pe mâna autorităților, pentru că ocupase locul unui tânăr ce lucra la o fabrică a comuniștilor și care era văzut cu ochi mai buni, Iliescu zicându-i bunicului meu că ar trebui să fie recunoscător că a fost doar exmatriculat în urma acestei întâmplări.

Fiecare poveste bună are și părți nefericite, ca finalul fericit să fie și mai frumos. Aceasta este povestea numelui meu, pe care bunicul meu, trecut prin neajunsurile vieții, o spune cu mândrie.

Floarea, bunica Mateei

Pe când eram de vreo 19-20 de ani, eram angajată la “Cauciuc” cum îi spuneam noi, Platforma Borzești, unde se ținea o ședință săptămânală la care trebuia să participăm. Cum tata și mămuca știau de ea, mă așteptau liniștiți să mă întorc cu autobuzul de ora 8. În acea zi, nu eram acolo, eram la spectacolul pentru care el luase bilete cu ceva vreme înainte și oriunde mă prindea în sat mă ducea cu vorba, și m-a dus in continuare până când am acceptat. Și iată-ne, în sală, lipiți de scaune, fascinați de ce era in fața noastră, uitând total de părinți și de ședința la care trebuia să fiu. N-am scăpat basma curată: nici bine nu ajunsesem la poartă că Mămuca mă aștepta, cu baticul bine strâns și făcălețul în mână. Și acum mă înfior când îmi aduc aminte!, îmi spune râzând. Dar chiar cu toate amenințările de a nu mai călca vreodată în curtea noastră, el s-a întors a doua zi, iar de acolo, e o altă poveste.”

Plină de emoție, bunica închide telefonul și eu nu mă pot abține din a mă întreba, e oare întârziatul acasă transmis din generație în generație?

Bunicul John, bunicul Aidei

„Cum să-ți spun… Eu când m-am născut erau comuniștii la putere. Și când eram în clasa I aveam un învățător acolo, la țară, foarte aspru și dur, așa, se comporta ca un adevărat comunist. Noi învățam acasă la învățător, acolo era sala noastră de clasă, dar trebuia să mergem în fiecare zi pe jos, vreo 3 kilometri. Și așa, la 10 ani, mergeam iarnă, vară, până la școală. Vara era cald, dar iarna era zăpada de un metru și tot mergeam cu toți copiii prin zăpadă, ploaie, ger, în fiecare zi. Nu conta ce vreme era afară, mergeam la școală să învățăm carte… și nu lipsea nimeni, bunicule… Și am stat la țară până am terminat clasa a VIII-a, când m-am dus să dau examen pentru liceu, la Podul Turcului, dar trebuia să plătești ca să intri. Am dat examen la română, matematică, iar atunci se dădeau scris și oral. La istorie, când m-au ascultat, era proba eliminatorie – și mi-au pus nota 4, că nu am putut să plătesc. N-am intrat, dar așa se proceda. Anul următor, am dat examen la Tecuci, la mecanică auto, și s-a întâmplat la fel. Am mai așteptat un an, ca să dau la Piatra Neamț, la școala profesională, unde-ți făceau contract pe 2 ani.

Dar tot timpul când am învățat, n-am simțit comunismul, că am avut șansa să am colegi excepționali… Așa că, din punctul ăsta de vedere, parcă a trecut comunismul pe lângă noi… și am avut profesori foarte buni, care nu persecutau pe nimeni. Nu trebuia să te ferești de nimeni și de nimic… Și când m-am angajat, a fost aceeași treabă. De 1 Martie, dădeau bărbații mărțișoare la femeile din fabrică, iar de 8 Martie, puneai mână de la mână, Sindicatul punea bani, făceai petrecere la club și sărbătoreai Ziua Femeii acolo…”

Adriana, bunica Antoniei

„Eram în anul l de facultate, împreună cu bunicul tău încă de la șaispresece ani. Părinții noștri nu erau de acord cu o asemenea iubire, firavă și blândă, dar pe de altă parte indistructibilă. Ne-au trimis la studii în orașe diferite, sperând că a fost doar o dragoste ce aparținea perioadei liceului și că va rămâne acolo. Uimirea mamei atunci când i-am spus că nu ne-am despărțit , povestindu-i despre planul meu de a-l  vedea următoarele zile, a cuprins întreaga atmosferă, transformându-se ulterior în furie. Mi-a interzis cu vehemență să plec fără sora mea, care și-a exprimat refuzul foarte clar. Două zile nemâncate, trei zile fără să vorbesc cu ea … au fost declanșatoarele deciziei de a îmi permite să merg până la urmă. Lili și prietenul ei m-au însoțit, bineînțeles, dar mai exista o mică problemă. Iubirea atunci nu se menținea vie prin intermediul telefoanelor. Noi nu aveam așa ceva. Nu îi cunoșteam adresa, așa că nici măcar o scrisoare nu ar fi putut salva situația.

Trei zile în care am cutreierat toate colțurile orașului, cautându-l pe el, sau pe prietenul lui și ascultând oftările celor doi care m-au însoțit. Nu m-am oprit, în ciuda faptului că părea imposibil să dau de el și atunci când am rămas fără speranță … o secundă. O secundă a fost de ajuns să îl văd la debarcader, așteptând să plece. O secundă l-am luat în brațe de parcă nu îl mai văzusem de ani de zile. Un moment de libertate, de liniște sufletească, de magie. Căci așa era pe vremea noastră, ne iubeam atât de mult încât eram capabili să transformăm o secundă în eternitate.”

Ioan, bunicul Deliei

16 august 1958:  ziua care i-a marcat bunicului meu tot restul vieții

Avea 14 ani și era cu vitele la păscut pe dealurile Ghidăoaniului, când a văzut un proiectil pe jos. Deși al Doilea Război Mondial se încheiase în urmă cu 13 ani, găsea des cartușe cu gloanțe sau fitiluri cărora obișnuia să le dea foc și să zică că sunt artificii. Dar de data asta era ceva neobișnuit, ceva ce nu mai văzuse. Era jumătate mai subțire, jumătate mai gros și avea 2 aripioare. Curios a început să îl desfacă cu un briceag până a rămas doar un tubușor mic, lung de vreo 2 cm și cât țigara de gros. La un capăt se vedea un praf gălbui, care strălucea în lumina puternică a soarelui de august, iar în partea cealaltă avea o sită. Ținând tubușorul cu grijă în mâna stângă, a introdus o agrafă în sita de la celălalt capăt. Atunci a explodat. Așchii fine i-au sărit pe față și pe piept, dar mâinile au fost cele mai afectate. A stat internat în spital 18 zile, de pe 16 august până pe 3 septembrie.

Astăzi îi povestește nepoatei, cu vocea tremurândă, despre curiozitatea care ar fi putut să îl omoare, în schimb i-a luat doar 5 degete.

Categories
Blog

Societatea în proces de upgrade

Trăim într-o lume în plină schimbare. O lume ciudată, care se ghidează după reguli noi, reguli implementate de o generație nouă, sub numele de ,,Generația Z”. Aceștia suntem noi, tinerii din ziua de azi, moștenind ereditar caracteristici ale generației X, generația părinților noștri. Între aceste generații există o delimitare temporală de cam 30 de ani, mult pentru un om, dar infim dacă e să privim la scară largă. Și totuși, dacă această barieră cronologică este atât de mică, nu înțeleg cum de prin poveștile din copilărie ale părinților noștri este descrisă o realitate complet diferită de a noastră.

Realitatea lor era una în care televizoarele erau în mare parte alb-negru și emisiunile se serveau cu porția, acestea fiind în general pe teme politice, una în care telefoanele erau doar cu fir și calculatoarele aveau dimensiunea unui raft mic și nu aveau aproape nici un scop practic. Dacă e să comparăm această bizară realitate veche  cu realitatea modernă a noii ere în care totul e digitalizat și posibilitățile sunt aproape nelimitate ajungem la o singură concluzie: Societatea noastră este în proces de upgrade, un proces rapid și inevitabil, care are loc indiferent de modul în care îl întâmpinăm.

Metafora unei societăți cu hardware și software

Pentru a putea înțelege mai bine ce înseamnă acest upgrade al umanității am putea compara societatea noastră cu un sistem informatic. Pentru a face acest lucru  trebuie să definim întâi doi termeni: Hardware și software.

Hardware-ul este partea fizică a unui sistem informatic, parte alcătuită din componente care pot primi, reda, prelucra și stoca informații. Această parte a sistemului informatic  vine în conjuncție cu software-ul, care este partea logică a sistemului, partea care se ocupă cu stocarea datelor și cu procedeul de aplicare al acestora.

În acest caz, dacă membrii societății alcătuiesc partea hardware atunci mentalitatea acestora și felul în care aceștia acționează sunt aspecte care țin de partea de software.

O nouă generație, un upgrade al sistemului

Am putea dezvolta această metaforă și să zicem că fiecare nouă generație aduce atât un upgrade cât și un update sistemului, noul hardware venind cu un nou software.

Fiecare generație vine cu o contribuție personală și ajută la dezvoltarea societății, construind pe bazele lăsate de generațiile anterioare. Spre exemplu, cum ar fi putut Larry Page și Sergey Brin să creeze Google fără ca înaintea lor Vincent Cerf să pună bazele internetului? Și telefonul mobil, pe care stai toată ziua și te uiți pe Instagram, este practic doar o variantă mai bună și mai modernă a telefonului brevetat de Graham Bell.

https://pin.it/WaMo6EL

Tipuri de upgrade-uri

Dar, deși prin definiție fiecare generație aduce un spirit mai nou și mai fresh, nu toate generațiile sunt upgrade-uri majore. Spre exemplu noi, această ,,Generație Z, cu sufletul independent” pentru a cita din clasici, putem spune că suntem doar un fel de versiune 1.5 a generației X, care însă este un upgrade major al generației Boomer.

Fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem faptul că generația părinților noștri a fost una revoluționară, care a deschis drumuri și care a servit drept o generație de graniță dintre generația noastră nonconformistă și rebelă și cea a bunicilor noștri, care era clar o generație  bazată pe obediență, spirit de supraviețuire și care ar fi fost probabil prea dură pentru un Zoomer al vremurilor actuale.

Diferențele de realitate, cauza certurilor dintre generații

Între generații mereu apar valori, puncte de vedere și preferințe diferite, dar asta nu înseamnă că o generație este mai bună decât alta, ci pur și simplu arată diferența de realitate dintre ele. Sunt situații în care ajungem să ne certăm cu părinții noștri tocmai din cauza acestor diferențe de realitate, cum ar fi momentul în care te afli în mașină cu tatăl tău și dezbateți ce să ascultați, Michael Jackson sau Ed Sheeran? Sau atunci când  ești în mijlocul unui serial de pe Netflix și mama ta vine și îți stinge televizorul și îți zice să ieși afară, că atunci când era ea mică era mai bine că nu puteai să stai așa de mult în fața ecranelor. Aceste conflicte apar nu neapărat cu rea intenție, ci pur și simplu din cauza faptului că fiecare generație are o percepție diferită asupra lumii, așa apărând diferențe de opinii.

James Borg spunea ,, Nu există realitate, ci doar percepție” și cred că acest lucru este cât se poate de adevărat. Fiecare generație are o percepție diferită asupra lumii, percepție influențată de evenimentele prin care a trecut, de modelul primit de la predecesorii săi și de la societatea din acea perioadă, de conjuncturi și chiar și de nivelul de maturitate al fiecărei generații.

Cum rezolvăm aceste certuri?

Când apar aceste certuri între generații și versiunea upgrade a sistemului nu mai rezonează cu cea de bază, trebuie să ne menținem calmul, să încercăm să acceptăm și diferențele care apar între noi, pentru că doar așa vom ajunge să ne înțelegem unii pe alții cu adevărat. Dacă fiecare generație ar face un efort să accepte atât generația predecesoare ei cât și pe cea succesoare și poate chiar și să învețe ceva de la ambele lumea ar fi probabil mai frumoasă.

Dar oare putem face asta? Putem să ajungem la o pace între generații, bazată pe acceptare și pe adaptare la nou? Asta, momentan, rămâne de văzut.

Articol scris de Luca Ghimiș

Categories
Blog

Pe cine mai dăm vina în 2021?

Cred că vorbesc în numele tuturor când spun că anul 2020 ne-a surprins! Fiecare dintre noi spera ca acest nou început de deceniu să aducă o schimbare; ne stabileam obiective ambițioase, reflectam asupra trecutului și plănuiam pentru viitor. Dar cine ar fi crezut că Moșul a mai ascuns un cadou sub brad…?

Un nou deceniu, un nou normal

Odată cu faimosul virus care a pus stăpânire peste viețile noastre, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Am lăsat în urmă socializarea, proiectele și călătoriile. Unii oameni și-au pierdut serviciile, alții au pierdut oameni dragi. Cu fiecare eveniment nefericit care a urmat, am dat vina pe anul 2020. În fiecare zi vedem câte un mesaj asemănător cu:

S-au anulat din nou zborurile spre România? Anul acesta nu ține cu mine!

Am făcut testul COVID19 și sunt pozitiv… Putea anul acesta să fie mai rău de atât?

Pentru mine anul acesta s-a încheiat atunci când au început orele online! Urăsc 2020!

Tragediile au încetat să ne mai surprindă căci ne așteptăm la orice de la „anul cu moț în frunte”. Aceasta este firea omului: avem nevoie de cineva (sau, mai degrabă, ceva) pe care să dăm vina, ca să putem trece mai departe. Dar întrebarea mea este:

Pe cine mai dăm vina în 2021?

Când Dan Negru va striga „La mulți ani!” și calendarele se schimbă, când anul nu va mai avea sufix rotund și vina pentru necazurile vieții nu va mai avea destinatar, pe cine mai scoatem țap ispășitor? Cine va mai fi de vină la următorul dezastru natural, la următorul conflict politic, atunci când carantina va continua și sărbătorile vor trece fără să ne revedem cu membrii dragi ai familiei? Dacă planurile pentru noul an nu vor fi îndeplinite, începem să dăm vina pe întreg deceniul ce ne stă înainte? Vom lăsa această perioadă de 366 de zile să ne influențeze tot restul vieții sau vom trece peste?

Tu ce planuri ai pentru Noul An?

Știm cu toții că ne stă în fire să căutăm un vinovat pentru orice. Poate ni se trage de la matematica pe care o studiem de mici, care ne învață să ne stabilim o ipoteză și o concluzie. Dar poate oamenii ar trebui să mai aibă un lucru în comun. Optimismul! Haideți să nu lăsăm un eveniment neplăcut să ne influențeze viitorul! Anul ce va urma va fi încărcat atât de lucruri pozitive, cât și negative, dar asta nu înseamnă că avem, neapărat, un vinovat la mijloc! Lasă-te surprins de ce îți aduce fiecare zi, caută binele în orice rău și zâmbește. Anul ce va urma, mult- așteptatul 2021, are nevoie de optimismul tău!

Articol scris de Amalia Mihăilă

Categories
Blog

Nu-i nicio festă. I.D. Fest revine! Recrutări I.D. Fest 22

21 de ediții, 21 de generații tinere însetate de experiențele unice ale unui festival de teatru organizat de tineri pentru tineri. Ajuns la cea de-a 22 ediție, I.D. Fest este în căutarea unei noi echipe, dornice de rutina unor ani de liceu memorabili!

Ce este I.D. Fest?

12 trupe de teatru din toată țara așteaptă luna august pentru a sosi la Bacău unde au parte de 10 zile de festival ce le fac vara de neuitat. Dacă vii la recrutări vei face cunoștință cu atmosfera organizării unui festival de la 0. Un Training Camp de dezvoltare personală, noi prietenii, interese comune, workshop-uri interactive, distracția petrecerilor de altă dată…toate acestea  te întâmpină la începutul călătoriei tale de adolescent.

Recrutări online?!

Din cauza noilor restricții impuse, asociația Ingenious Drama te așteaptă la 2 serii de recrutări online pe platforma Zoom. Sună puțin neobișnuit, nu-i așa? Jocurile online vor înlocui workshop-urile prea bine cunoscute, prezentarea festivalului va consta în throwbacks ale edițiilor trecute, discuții libere cu organizatorii și introducerea într-un nou concept I.D. Fest. Nu te ascunde în spatele camerei, te vom aștepta cu un entuziasm virtual care te va face să simți de la un click distanță, vibe-ul festivalului.

6 pasiuni, 6 opțiuni

Pentru a fi posibilă organizarea unui astfel de eveniment, echipa festivalului este împărțită în 6 departamente: ITS (lucru manual), advertising (publicitate), redacție, foto-video, creative (grafică) și logistică.

Departamentul de publicitate (Advertising)

Dacă ai un spirit de convingere natural și știi cum să ieși în evidență, înseamnă că locul tău este în advertising! Membrii departamentului de publicitate promovează festivalul în toată țara, iar cu un simplu like și share pe Facebook sau un comentariu pe Instagram ei îți vor intra “pe sub piele” fără să-ți dai seama!

Departamentul de grafică (Creative)

De la afișele pentru petreceri și până la badge-urile fiecărui membru din timpul festivalului, departamentul de grafică e format dintr-o echipă de oameni muncitori și pasionați de artă. Photoshop sau Illustrator? Dacă nu știi prea bine, dar ești dispus să înveți, de aici ne ocupăm noi! Te încadrezi în aceste criterii, dar ai, în același timp, propriul tău stil artistic, atunci acesta este departamentul perfect pentru tine!

Departamentul de redacție

Ce înseamnă redacție power? Mulți ar spune articole, comunicate de presă, interviuri, revistă,  însă departamentul de redacție este mult mai mult de atât. Înseamnă să debordezi de creativitate, să fii autentic, să gândești diferit, să treci totul prin propriul filtru al imaginației tale și apoi să așterni toate acele emoții și sentimente într-un nou articol. Tu poți fi următorul autor de pe blogul I.D. Fest așa că ia-ți pixul și agenda, căci noi te așteptăm să ni te alături!

Departamentul de lucru manual (I.T.S.)

Când spui petreceri tematice, dresscode și decor spui I.T.S. Departamentul de lucru manual este sufletul petrecerii, aducând o pată de culoare și energie maximă la fiecare eveniment I.D. Fest. Ai idei inedite, imaginație și creativitate nesfârșită? Pregătește-ți foarfecele și voia bună și arată-ne ce poți!

Departamentul de foto-video

Cu aparatul pe poziții, membrii departamentului foto-video sunt gata să captureze fiecare moment special pe care ți-l pregătește experiența I.D. Fest. Ce îți trebuie pentru a face parte din foto-video? O viziune diferită asupra lumii, potențial și un simț estetic bine-conturat! Dacă le ai pe toate, alătură-te echipei!

Departamentul de logistică (Secretariat)

Ești organizat, îți place să faci liste și știi să lucrezi în Excel? Atunci ești candidatul perfect pentru departamentul de logistică! Supranumiți și “secretarii” festivalului, ei pot obține orice informație de care au nevoie, chiar și cel mai mic detaliu! Caută, adună și organizează informații alături de departamentul de logistică!

Dacă înclinațiile tale corespund cu una dintre preocupările departamentelor ce alcătuiesc I.D. Fest te așteptăm la recrutări!

De ce să vii la recrutări?

Noul concept de recrutări online te invită să îți ieși din zona de confort! Introvertit sau extrovertit, sociabil sau mai retras, I.D. Fest-ul a rămas același punct de plecare în evoluția ta adolescentină. Aici vei avea primul contact, de data aceasta virtual, cu dinamica I.D. Fest, așa că ne vedem pe 5,6 și 12,13 decembrie pe Zoom!

Articol scris de Mara Bălăiță și Amalia Mihăilă

Categories
Blog

O lume în alb și negru

Geneză, Adam și Eva, Homo sapiens, Big Bang. Concepte și teorii care descriu originile umanității, și totuși, începutul a fost unul singur. Și chiar dacă controversa creație-evoluție rămâne la credințele, principiile și valorile fiecărui om, un lucru a fost sigur de la bun început. Binele și răul. Rai și Iad, îngeri și demoni, lumină și întuneric dar, până la urmă, ce este bine și ce este rău?

Origini

La început, binele și răul erau două noțiuni bine conturate, cărora toată lumea le cunoștea însemnătatea. Dacă făceai bine, ajungeai în Rai sau atingeai o stare de împlinire spirituală, iar dacă făceai rău, sufletul îți putrezea în focurile adânci ale Iadului. Indiferent de credința sau convingerile avute, exista răsplată, dar și consecință pentru fiecare faptă. Cu timpul, însă, ideea de bine și rău s-a dezvoltat, iar cele două valori principale pe care și-au pus bazele oamenii sunt acum văzute ca două forțe complementare, fără de care nimic nu ar mai avea sens.

Simbolism cotidian

Cu toate acestea, oamenii încă nu știau cum să deosebească binele de rău, considerându-le două aspecte abstracte, așa că le-au atribuit unor simboluri care le reprezintă și în ziua de astăzi. Astfel, cu ajutorul albului, era ilustrată puritatea, inocența, speranța, iar negrul întruchipa întunericul, noaptea și suferința. În ciuda acestui fapt, de la întruchiparea dualității umane, albul și negrul au ajuns să capete noi semnificații.

Așadar, în cultura egipteană, negrul nu mai însemna moarte, ci renaștere și eternitate, fiind culoarea zeilor Anubis, călăuza morților pe lumea cealaltă, și Min, ocrotitorul genezei. Totuși, albul a continuat să-și păstreze sacralitatea, fiind asimilat credinței și castității.

De asemenea, cele două culori contradictorii își găsesc rădăcinile într-unul din cele mai vechi semne ale acestui dualism – Yin și Yang. Totuși, cea mai importantă diferență între Yin Yang și celelalte simboluri este faptul că înseamnă mult mai mult decât simplul concept de bine și rău. Deși este o marcă tradițională religioasă, Yin Yang are inclusiv origini filosofice și metafizice, implicând o serie de concepte fundamentale mai complexe decât binele și răul. Cuplul de forțe antitetice sugerează impactul lor asupra lumii în care trăim, determinând astfel și principiul cauză-efect pe care sunt construite binele și răul.

https://tinyurl.com/y47tacoz

Bine sau rău?

Desigur, dorința pe care o are fiecare este aceea de a face bine în viață, deși răul se găsește peste tot, sub diferite forme. Însă răul, de cele mai multe ori, este voluntar, astfel intrând în joc rațiunea – un principiu important care stă la baza echilibrului dintre bine și rău, sau cel mai însemnat dar cu care a fost înzestrat ființa umană, întrucât se manifestă într-un mod diferit la fiecare persoană. Având rațiune și folosind-o, omul este capabil de a lua decizii pentru a echilibra balanța în favoarea binelui.

https://tinyurl.com/yy2g2kvw

În mod cert, răul este absența binelui, însă cum s-ar desfășura viața fără bine sau rău? Fie că se bazează pe valori morale, pe credință, sau face parte din natura sa, orice om vrea să facă bine, dar, cu toate acestea, în lumea de astăzi, răul este inevitabil. Astfel, depinde de conștiința fiecăruia să echilibreze balanța, să își folosească rațiunea și să contribuie la o lume mai bună în alb și negru, căci bine fără rău nu va putea exista vreodată.

Articol scris de Aida Akil

Categories
Blog

Ne revenim când ne revedem

Au trecut aproape 8 luni, mai exact 237 de zile de când viețile noastre s-au schimbat complet. 237 de zile de când ești mai grijuliu, 237 de zile de când ești mai conștient de lumea din jurul tău și implicit de problemele ce te înconjoară. Cu toții știm motivele, de aceea nu intrăm în detalii. Suntem familiarizați cu situația incertă și încercăm să acceptăm mai ușor deciziile luate de fiecare dintre noi.

AM ÎNTREBAT 100 DE ADOLESCENȚI DESPRE ÎNTOARCEREA LA NORMAL

Ne străduim să ignorăm, să ascundem sau să ne împăcăm cu stările prin care trecem. Nu suntem la fel și drept consecință fiecare simte, ezită și vede totul dintr-o altă perspectivă. Acum, majoritatea trăim diferențele într-un mod cât se poate de asemănător.

Școala online, un termen nou introdus generației tinere încă din primăvară, este însoțit de lipsa șușotelilor corespunzătoare din timpul orelor, de rutina zilnică sau chiar de un chiul bine organizat. „Refresh-ul” tehnologiei nu mai funcționează, dimpotrivă, ne vulnerabilizează din ce în ce mai mult, amplificându-ne propriile griji. Tânjim după o adolescență însemnată, plină de libertate și de gustul independenței.

Statul acasă este considerat cel mai bun medicament în ultima vreme, dar noi tindem să asemănăm sentimentul „acasă” cu prieteniile de la distanță, valurile mării, nisipul ce ne gâdilă degetele de la picioare, drumurile lungi cu mașina, 3 note cântate la pian, strănuturile de la soare, pupicii prinși din aer sau ultima felie de tort rămasă. Deși suntem într-un progres bulversant în care stabilitatea evoluției noastre scade cu rapiditate și se ridică la fel de brusc, suntem conștienți de schimbarea inevitabilă de care nimeni și nimic nu poate fi ferit.  Zâmbim cu gura până la urechi, urmărind optimiști, noul normal ce ne întâmpină cu nesiguranță.

UN SUBIECT EXPIRAT SAU O CONȘTIENTIZARE?

După aproape un an de „viață cu jumătate de normă”, ne-am încărcat bateriile și dorim să ne întoarcem la normal…normalul de a ieși în lume, normalul de a trăi fără griji, normalul nostru, al fiecăruia. În acest mod, realizăm că normalul acela nu mai există și trebuie să ne acomodăm cu prudența zilei de astăzi. Gata cu îmbrățișările de grup, excursiile, călătoriile, concertele, festivalurile…toate aceste „dătătoare de fericire” pe care nu am ajuns să le exploatăm la maxim sunt cunoscute acum drept nerecomandate sau chiar interzise. Dar suntem cu adevărat conștienți de acest fapt? Este mult prea deprimantă trecerea de la o dezvoltare amplă, socială, la reticența care ne îmbrățișează de la spate.

https://dribbble.com/rkrishnamani

OARE NE VOM REVENI VREODATĂ?

Trăim într-o simulare continuă din care mintea, corpul și sufletul nostru își vor reveni, dar după un timp îndelungat. Normalul de anul trecut ni se va părea anormalitatea prezentului pe care îl trăim. Așa cum am învățat în 237 de zile să visăm mai mult cu ochii deschiși, să ne uităm peste amintiri sau să ne gândim de 2 ori înainte de a lua o decizie, trebuie să ne conformăm unui nou stil de viață, acceptând reluarea unui trecut de care nu am știut să profităm la maxim.

Cu un aer străin, dar contemporan, trezirea la realitate depinde doar de propria noastră abordare a echilibrului dintre trecut și viitor. Cu siguranță, în momentul în care vom rezolva puzzel-ul, fără abateri, piesele sufletelor noastre se vor reîntregi într-o nouă formulă, cea a unui nou prezent. Ne vom reveni la un moment dat, sperăm doar să nu fie prea târziu.

Articol scris de Mara Bălăiță

Categories
Blog

Evadând din prezent

Care a fost utima dată când ai simţit din plin aerul răcoros al dimineţii, când ţi-ai savurat îndelung cafeaua, fără a te gândi la ziua grea pe care o vei avea la lucru, când te-ai implicat cu adevărat în filmul la care te uitai? Pierdem din momentele care ne-ar putea schimba percepţia asupra vieţii fără să realizăm. Nu observăm zâmbete adresate nouă, priviri ce ne ţintesc de aproape, remarci subtile la adresa noastră, lucruri, ce privite din exterior, ar părea evidente.

Distrugem prezentul făcându-ne griji pentru viitor şi plângem în viitor amintindu-ne de trecut

Importanţa momentului din care facem parte este mai semnificativă decât cea a situaţiei în care ne-am dori să ne aflăm. În ciuda faptului că avem siguranţa clipei prezente, majoritatea avem tendinţa de a ne petrece timpul meditând la trecut sau făcându-ne planuri pentru viitor. Aproximativ 70% din timp ni-l ocupăm imaginându-ne ceea ce ar putea fi şi ignorând ceea ce este. Corpul nostru este aici, iar conştiinta în cu totul altă parte.

Singurele lucruri care ne obligă să fim complet ancoraţi în prezent sunt întâmplările ce ne provoacă sentimente atât de puternice, încât nu pot fi, sub nicio formă, ignorate. Cu cât mai mare este intensitatea unei trăiri, cu atât suntem mai nevoiţi să ne raportăm la prezent, realizând importanţa acestuia. Ne gândim în absurditate la lucrurile care ne-au marcat şi care, în ciuda faptului că dorim să le schimbăm sau să ne întoarcem la ele, nu vor mai veni niciodată.

Iluziile ne provoacă suferinţă

Fiecare om este îndreptăţit să îşi regrete anumite aspecte ale trecutului, sau să se gândească la planuri de viitor. Însă când devin aceste acţiuni dăunătoare şi de ce? Excesivitatea raportării la alte momente în afară de cel prezent are efecte vizibile asupra noastră chiar dacă nu ne dăm seama. Întrebările de genul:  “Cum aş fi putut să procedez?”, “Voi mai putea vreodată să am parte de această oportunitate?”, “Ce voi face când va veni momentul?”, nu fac altceva decât să ne deconcentreze de la adevărata şansă pe care o avem: cea de a face totul cât mai bine în momentul de faţă. Cel mai important element ce joacă un rol în determinarea viitorului nostru este modul în care alegem să ne raportăm la prezent. Realizarea acestui fapt ne va conferi mult mai multă stabilitate. Opusul acestui comportament ar putea conduce la tulburări comportamentale, stres şi stări de anxietate.

Cum rămânem ancoraţi în prezent

În primul rând,  trebuie să conştientizăm că majoritatea regretelor noastre provin din lucruri pe care odată le-am făcut din pură neatenţie, greşeală ce s-a datorat faptului că nu eram destul de prezenţi în momentul respectiv. Cu toate acestea, ar fi mult mai benefic ca atunci când acţionăm, decizia noastră să fie bine analizată din toate punctele de vedere şi să aibă siguranţa unei reuşite, dacă acest lucru este posibil. De asemenea, proiecţiile minţii noastre se datorează faptului că nu am renunţat încă la anumite tipare vechi de gândire. Toate ideile pe care le avem ar trebui să fie raţionalizate în mare parte, chiar dacă au legatură cu trăirile noastre interioare.

O altă metodă prin care să putem rămâne ancoraţi în prezent este identificarea unui scop. Implicarea în mai multe activităţi şi încercarea unor hobby-uri  sunt lucruri ce ne-ar putea ocupa timpul într-un mod benefic şi ajuta să ne găsim adevărata vocaţie. Trebuie să fim pozitivi, chiar şi atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am fi dorit şi să nu mai regretăm acţiuni care nu pot fi schimbate. Astfel,  vom scăpa de stres şi nelinişte, ceea ce este un pas important spre o viaţă mai fericită.

Fiecare dimineaţă ar trebui să fie înconjurată de pozitivitate, chiar dacă ştim că vom avea o zi plină de încercări. Fiecare masă ar trebui să fie savurată şi apreciată la adevărata ei valoare, în ciuda faptului că suntem presaţi de timp. Să analizam oamenii pe care îi cunoaştem mult mai bine, să fim mai atenţi în jurul nostru şi mai deschişi către oportunitățile care ni se oferă. Să trăim prezentul aşa cum ne este dat, fără regretul trecutului sau aşteptarea unui viitor diferit faţă de ceea ce avem acum.

Articol scris de Antonia Ciutacu