Cea de a 23-a ediție I.D. Fest aduce la aceeași masă personalități importante din sfera teatrului. Juriul a acceptat invitația de a participa la dezvoltarea tinerilor artiști din cadrul festivalului.
Coca Bloos
Cea mai importantă personalitate a festivalului, președinte de onoare a comisiei de jurizare, doamna Coca Bloos are rolul de cel mai vechi jurat I.D. Fest.
Aceasta este de 33 ani titulară în unul din cele mai importante teatre din România, ”Teatru Mic” din București, și a câștigat în 2007 premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la festivalul Comediei Românești FestCo.
Horia Suru
Unul dintre primii participanți ai festivalui de teatru I.D. Fest, Horia Suru a putut să observe diferitele generații de voluntari cum evoluează de la an la an și modul în care festivalul reușește să adune atâția tineri iubitori de teatru.
Deși este la bază actor, acesta s-a remarcat prin numeroase piese de teatru și prin talentul său de a crea șcenarii uluitoare ce au lăsat publicul cu gura căscată, unul dintre cele mai distinse premii fiind UNITER 2022 pentru cea mai bună regie.
Nona Rapotan
Nona Rapotan este critic de teatru, coordonatoare a Bookhub.ro de 6 ani și o bună cunoascătoare a mediului teatral românesc contemporan.
Aceasta este foarte pasionată de orice înseamnă artă și cultură, distribuindu-și timpul într-un mod excelent pentru toate pasiunile sale și iubind să vada noi talente pe scenile teatrelor. Pasiunea sa pentru literatură este la fel de nemărginită precum pasiunea dumneaei pentru teatru.
Isabela Neamțu
Absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografie din București, și-a făcut debutul în „Clockmaker” la vârsta de 20 de ani.
Aceasta ne oferă de asemena o performanță uimitoare în filmul ”Clouds of Chernobyl” care a fost proiectat de două ori în cadrul festivalului la Teatrul Municipal Bacovia. În prezent, aceasta este actriță titulară a Teatrului C.I. Nottara din București, fiind una din cele mai cunoscute artiste din România. Isabela Neamțu iubește să lucreze cu tinerii pasionați de artă și are un loc special în inima ei pentru cei care aleg calea artei.
Aceștia sunt cei patru jurați care își vor da verdictul asupra spectacolelor din acest an. Plini de iubire pentru artă, dar mai ales pentru tinerii actori amatori, vor da premiile și startul manifestării artistice pentru mulți dintre cei ce își doresc o carieră în lumea teatrului.
Cortinele grele, din catifea roșie, ale Teatrului Bacovia, s-au tras în cel de-al 23-lea capitol din basmul I.D. Fest, pentru a pune în atenția publicului personajele principale ale secțiunii One Man Show.
Află mai multe despre experiența la I.D. Fest a actorilor și dramaturgilor aspiranți, prin răspunsurile lor la întrebări precum ”Cât de mult te-ai regăsit în monologul ales?”, ”Cât de mari au fost emoțiile înainte să urci pe scenă?”, ”În ce fel crezi că te-a schimbat I.D. Fest?”.
Cezara Cristache
Cezara Cristache, este pasionată nu doar de teatru ci și de dansuri populare, fiind dansatoare în ansamblul consiliului județean Constanța.
A îmbinat muzica și jocul scenic în monologul ”Fata din curcubeu”, text care a stârnit multă emoție prin contrastul dintre subiectul dramatic, viața grea și nedreaptă a unei femei de etnie romă, și momentele comice, felul personajului de a diminua gravitatea întâplărilor prin autoironie și cântec.
”Coordonatorul meu, Tiberiu Roșu, mi-a recomandat textul <<Fata din curcubeu>>, l-am găsit în format audio și m-am îndrăgostit. Se împletește perfect cu personalitatea și cu felul meu de a fi. Nu m-am gândit la cum aș putea să îl abordez, pur și simplu m-am lăsat ghidată de ceea ce am simțit și cu îndrumarea lui Tibi am ajuns la o formă finală.”
Andreea Moroti
Aflată deja pentru a doua oară în postura de participantă la One Man Show, Andreea Moroti a ales să joace și să regizeze un monolog inspirat din cartea “Oscar și Tanti Roz”. A lăsat sala cu ochii în lacrimi prin povestea tristă învăluită în inocența personajului Oscar, un băiețel de 8 ani, bolnav de leucemie, care trăiește într-un spital.
”Vreau să dau la teatru și încerc să îmi ies din zona de confort cât mai des și să încerc de toate. Am vrut să joc iar pe scena teatrului din Bacău și să demonstrez că am crescut față de anul trecut.
Chit că înainte de moment poate simți că leșini de emoții, să urci singur și să vezi că toată scena e a ta, nu se compară cu niciun alt sentiment.”
David Dumitriu
“Omul cu gândacul”, în scenografia, regia și jocul actoricesc ale lui David Dumitriu, a ținut publicul în suspans, luându-l prin surprindere cu sfârșitul dramatic. Monologul a impresionat și juriul, aflându-se printre momentele câștigătoare, despre care poți să citești mai multe aici.
Dragoș Andrei Prundeanu
Dragoș Andrei Prundeanu, a fost actor și regizor al monologului “Sex drugs rock and roll”. ”La început eram extrem de fericit că urma să fiu singur pe scenă, pentru că cea mai mare încredere o am în mine și știam că și dacă mă încurc, o să pot să îmi duc OMS-ul până la capăt.
Când a venit ziua în care trebuia să-l prezint, nu-mi aduc aminte să fi avut emoții așa de mari de foarte mult timp, și am simțit că a trecut o săptămână până să intru pe scena.
Per total abia aștept să vin cu alt OMS și la anu’, dar e mult mai relaxant să știi că ai și alți colegi pe scenă cu tine pe care te poți baza.”
Iulia Popa
”Frankie de la 4”, a destins atmosfera și a adus zâmbete pe fețele spectatorilor prin interpretarea Iuliei Popa. ”Să îți alegi singur rolul și să joci un monolog e un exercițiu foarte bun cu sinele, pentru că te forțează să iei decizii pe cont propriu. Simt că m-a apropiat de mine, dându-mi mai multă încredere în felul în care reacționez sub presiune.”
”Îmi doream foarte mult să vin la I.D. Fest, auzisem de festival și de toată atmosfera primitoare din cadrul lui. Așteptările s-au potrivit cu realitatea, I.D. Fest a fost o experiență minunată!”
Luca Udățeanu
Luca Udățeanu a pregătit “Însemnările unui nebun”, spectacol scris de Maxim Gorki, în scenografia lui Solcanu Radu și în regia mentorilor Julieta Georoiu si Solcanu Radu.
Luca De Mezzo
Luca De Mezzo a pregătit monologul “Flori pentru Algernon”, scenografie proprie și regia de Julieta Georoiu și Radu Solcanu.
Julia Moraru
Julia Moraru, ne-a facut pe toți să reflectăm asupra importanței unei perspective pozitive în viață punând în scenă povestea lui Hazel, personajul principal al cărții ”Sub aceeași stea”.
”A fost o întreagă experiență să descopăr cum este să simți, să gândești și să trăiești având cancer tiroidian cu metastaze pulmonare, eu neavând niciodată vreo problemă medicală.
Cel mai important lucru pe care l-am descoperit alegând tema este: câtă viață trebuie să fie când joci moartea!
Prin simplul fapt că am avut curajul să fiu singură pe scenă și am reușit să transmit un mesaj, mă face să simt că am evoluat ca persoană și ca actor.
Atunci când sărbătorile se apropie, începem să simțim că toate drumurile duc acasă. Fie că “acasă” înseamnă familia numeroasă de la țară, apartamentul modest cu un brăduț împodobit haotic sau biroul de la muncă unde îți găsești inspirația.
Acest tablou pare să fie complet abia atunci când te așezi, alături de părinți, copii sau animalele de companie, să vizionați un film care să vă aducă magia Crăciunului în suflete.
Îți propunem un maraton cu filme de Crăciun pe care să îl începi în seara asta și să îl finalizezi în Ajunul Crăciunului:
1. Ho Ho Ho (2009)
Vrei o pauză de la filmele americane? “Ho Ho Ho” este filmul pe care îl cauți. A fost primul film românesc de Crăciun, interpretat de unii dintre cei mai fermecători actori ai țării noastre. Horațiu, un băiețel de 8 ani, duce o viață modestă alături de Carmen, mama lui. Pentru că nu a avut alte posibilități, aceasta decide să îi ofere cadou o zi la mall. Crezând cu tărie în Moș Crăciun, copilul inventează un semn prin care să-l recunoască pe cel real. Aici îl cunoaște pe Ion, deghizat în Moș, în procesul unei ilegalități. Din acest moment, are loc o întorsătură de situație care dă startul aventurii pentru Horațiu. Datorită întâmplărilor din film, băiatul descoperă că miracolele de Crăciun există, iar inima lui Ion se topește când regăsește magia acestei sărbători.
Această comedie îți pregătește un final la care nu te vei aștepta. Pentru prima oară, familia lui Everett Stone îi va cunoaște îndrăzneața parteneră cu ocazia Crăciunului. Familia nonconformistă a acestuia o acceptă cu greu pe Meredith, care nu este considerată destul de bună pentru fiul lor. După întâmpinarea răutăcioasă, aceasta se simte judecată de către membrii familiei, în special de Amy. Meredith a invitat-o pe sora ei pentru suport moral, însă după cearta iscată la cină, apar și mai multe complicații. Urmează o seară în care Meredith își face de cap fără prietenul său. Oare ce consecințe vor urma?
Film făcut după cartea “The Invention of Hugo Cabret”, scrisă de Brian Selznick în 2007, acesta a avut un mare success. Filmul povestește viața unui băiat în Parisul anilor 1930 ce locuiește în gara Montparnasse. Acesta a ajuns acolo după ce tatăl său a murit într-un incendiu, ajungând să locuiască cu unchiul său care lucra în gară. În zilele când bărbatul era plecat, băiețelul încerca să repare mașinăria ce o găsise tatăl său, în speranța că va primi un semn de la el. Soarta acestuia depinde de o cheie în formă de inimă ce poate deschide carcasa mașinăriei. Va reuși băiatul să găseacă cheia și, odată cu aceasta, o bucățică din tatăl pierdut ?
Alien Xmas este un nou film animat de Crăciun, ecranizat după cartea cu același nume, scrisă de Chiodo și Jim Strain. Acțiunea filmului este una fantastică, unde extratereștrii numiți Klepts au în plan să jefuiască tot universul. Ajungând pe Pământ în data de 24 decembrie, planul diabolic al acestora este să construiască la Polul Nord un aparat anti-gravitație pentru a le fi mai ușor să ia tot ceea ce doresc, direct de la bordul navelor spațiale. Vor fi oare suficiente sentimentele umane și magia Crăciunului pentru a-i opri?
Ca orice clasic de Tim Burton, acesta conturează Crăciunul într-o manieră diferită. Peg îl întâlnește pe Edward și îl primește în casa ei, cu speranța că acesta va coopera cu neobișnuitele lui mâini. Filmul este încadrat într-un decor de poveste, dar neobișnuit, în care casele sunt profund colorate, iar costumele, machiajul și detaliile sunt ieșite din comun. Edward va încerca să se integreze în lumea care i se pare bizară, dar ce se va întâmpla atunci când el trebuie să aleagă între a sta cu fata de care s-a îndrăgostit sau a se întoarce singur în confortul lui?
“Pictura Crăciunului”, pe care directorul Frank Capra o schițează, este bazată pe povestea unui bărbat, George, ce își pierde speranța în timpul sărbătorilor, dar cineva îi apare în cale, neașteptat, cu scopul de a-i arăta cum ar fi fost viața dacă nu s-ar fi născut. Dar va ajunge acesta să se aprecieze pe el însuși și persoanele care îl înconjoară? Află prin vizionarea acestui film alb-negru ce îți va oferi o escapadă în anii ‘90!
Dacă cauți un film romantic de comedie pe care să îl vizionezi în perioada Crăciunului, „Pur și simplu dragoste” este filmul potrivit pentru tine. Acțiunea se petrece cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în Londra. Filmul prezintă aspecte diferite ale iubirii, prin intermediul a zece povești separate care implică o serie de personaje. „Pur și simplu dragoste” ne arată haosul ce se poate dezlănțui atunci când cădem sub vraja iubirii.
Dacă dorești să te uiți la un film scurt și amuzant de Crăciun, atunci Shrek the Halls este pentru tine. Această animație pentru toate vârstele prezintă cât de dificil este pentru Shrek să creeze Crăciunul perfect. Vor apărea multe impedimente pe parcurs, însă în final Shrek înțelege adevărata valoare a Crăciunului.
Fiind o copie fidelă a filmului cu același nume din 1947, „Miracolul de pe Strada 34” este un film de familie care prezintă povestea unei fetițe de 6 ani, care, după ce mama ei i-a dezvăluit „secretul” despre Moș Crăciun, nu mai are așteptări atât de mari atunci când sosește Crăciunul. Asta până când întâlnește un anumit „Moș”. Fiind convinsă că acela este adevăratul Moș Crăciun, acesteia îi este oferit cel mai frumos cadou, ceva în care să creadă.
Un nou vecin vine în oraș, iar Steve Finch nu este prea mulțumit. O rivalitate se naște imediat între cei doi, aducând momente dezastruoase, dar și amuzante. Vor reuși să ajungă cei doi la o înțelegere, sau vor strica împreună Crăciunul pentru familiile lor?
Magia sărbătorilor o duce pe Lauren la luarea celor mai bune decizii din viața ei. Ghidată de motto-ul bunicii ei: “Poți să-ți asculți mintea, dar urmează-ți inima” , ceea ce trebuia să fie un job provizoriu, a devenit jobul perfect și locul în care se simte apreciată și iubită la intensitate maximă.
Probabil cu toții o știm pe Kat Graham ca fiind Bonnie Bennett în The Vampire Diaries, dar acum este Abby Reilly, o fotografă care primește un calendar de Crăciun de la bunicul ei. După o inspecție ca la carte asupra calendarului și niște întâmplări stranii, ea își dă seama că acest calendar prezice viitorul. Oare îi va arăta acest calendar magic calea către iubire?
Phil Roman, directorul filmelor Garfield ne aduce încă un film animat de comedie atât pentru copii, cât și pentru adulți. După ce că are probleme în Ajunul Crăciunului, șirul de probleme a lui Jake nu se mai termină. Când bunica lui este dispărută, Jake este responsabil pentru a o căuta, dar nu se așteaptă la accidentul neobișnuit al bunicii sale și că Moș Crăciun este real, dar nu genul de Moș Crăciun la care se aștepta.
„O faptă lipsită de egoism, va naște alta” spunea domnul Klaus atunci când luminițele se aprindeau rând pe rând, iar odată cu ele spiritul Crăciunului. Atunci când Jasper este trimis de tatăl său într-un orășel întunecat și dominat de rivalitate, Klaus formează legături cu bătrânul fabricant de jucării pentru a oferi bunătate celor încă plini de speranță: copiilor. Povestea poștașului și a păpușarului ne aduce mai aproape de adevărata valoarea a acestor sărbători, amintindu-ne că un simplu gest de bunătate, este o lumină ce oferă un impuls celorlalte.
Există Moș Crăciun cu adevărat? Răspunsul necunoscut la această întrebare îl macină și pe un tânăr băiat, pentru care clopoțele au încetat să răsune. Când alege să se îmbarce în Expresul spre Polul Nord, intră în magica aventură a prieteniei, sacrificiului și, cel mai importat, a credinței. Odată urcat în tren, spiritul Crăciunul se instalează din ce în ce mai mult. Dar, totuși, va reuși el să audă sunetul dulce al clopoțeilor sau va continua să crească în absența lor, în liniște completă și ignoranță?
Semnificând începutul sezonului de Crăciun, The Search for Santa Paws nu este doar un film de familie, ci este mai mult de atât. Este foarte încântător, surprinzând adevăratul spirit și semnificația a ceea ce este Crăciunul: Moș Crăciun, ce se întâmplă într-un magazin de jucării (astfel poți să vezi cum se fac jucăriile), dragostea câinilor și a familiilor care sărbătoresc Crăciunul împreună.
90% din filme care îl au pe Will Ferrell pe copertă sunt sigur comedii, deci știți la ce să vă așteptați când îl vedeți într-un asemenea costum caraghios, nu-i așa ? Acest film din 2003, în regia lui Jon Favreau, prezintă povestea complicată, dar nelipsită de umor, a unui elf puțin…încurcat. Dacă sărbătorile de iarnă sunt despre a te durea stomacul de râs (și nu doar de la cât de mult ai mâncat), această comedie de sezon este rețeta perfectă pentru tine, gata în doar 97 de minute.
Această comedie romantică păstrează clasicul bine-cunoscut al poveștilor amoroase de iarnă, aducând un element nou: online dating-ul. A nu se confunda cu „Die Hard” totuși (chiar dacă și acela mai este încadrat la „filme de crăciun”), pentru că o mică greșeală te-ar duce de la romanță la acțiune cât ai zice „boom!”. Dacă presimți că sub brad, în loc de un telefon nou, o să găsești o pereche de șosete, filmul acesta o să îți arate că se poate și mai rău. O poveste ce se desfășoară într-o oră și 46 de minute, orice amator de rom-com ar fi încântat să descopere cum o mică minciună, mai mult sau mai puțin vinovată, poate să ducă la poveste comică și romantică.
Ați auzit vreodată de acest personaj ? Având propriul lui cântec și propriul lui film, mă îndoiesc că nu l-ați cunoscut vreodată. Acest film de animație a debutat în 1969, dar de atunci s-au mai făcut câteva variante ( spre exemplu cea din 2005, „Legenda lui Frosty, omul de zăpadă”, cu durata de 67 de minute). Dacă aveți 25 de minute să vă amintiți de copilărie ( și părinții voștri la fel), povestea omului de zăpadă magic e o variantă bună de a intra în spiritul Crăciunului.
Filmul Grumpy Cat’s Worst Christmas Ever prezintă o poveste ficțională despre viața lui Tardar. Grumpy Cat este o pisică singuratică dintr-un magazin de animale, care nu este dorită de clienți. În apropierea sărbătorilor de iarnă, o fetiță pe nume Chrystal intră în magazin și se îndrăgostește de această pisică, deoarece realizează că este singura care poate vorbi cu ea și o poate înțelege. Oare va reuși Chrystal să o facă pe Tardar să fie prietenoasă și să învețe ce este Crăciunul?
Un mare artist are nevoie de mari idei și uneori,de un mare eșec. „Omul care a inventat Crăciunul” suprinde magicul proces de creare a faimoasei opere „O poveste de Crăciun” scrisă de Charles Dickens. Un film în care personajele de pe hârtia consacratului autor îi acaparează gândurile, viața și timpul prețios pentru a-l învăța o lecție importantă. Va reuși el să afle scopul acestor mari dificultăți, să își înfrunte trecutul și să își publice cartea până în ziua de Crăciun?
Moș Crăciun este real și este cel mai bun om din lume. Asta spune Arthur Christmas, fiul cel mai tânăr a lui Moș Crăciun, în fiecare scrisoare adresată copiilor din toată lumea. Arthur nu este cel mai apreciat membru al familiei Christmas, însă toate acestea se vor schimba atunci când un copil nu își primește cadoul. Va urma o călătorie plină de aventuri pentru ca ultimul copil să-și primească cadoul dorit. Va reuși Arthur să pună cadoul sub brad la timp? Și dacă nu, acel copil o să mai creadă în Moș Crăciun?
Conturat pe baza romanului scris de Louisa May Alcott, acest film te va face să treci alături de cele patru surori prin confruntările de care au parte, cu o esență de sărbători. Ceea ce ar putea părea doar un film despre o legătură strânsă, la bine și la greu, a acestora, se transformă într-o călătorie în timp, prin lumea dominată de greutăți și încercări de a face cunoscut feminismul. Să nu te lași copleșit de emoții atunci când ele renunță la micul dejun de Crăciun, pentru a-l oferi nevoiașilor!
Epuizate de problemele din viața lor, Iris și Amanda stabilesc să facă schimb de case prin intermediul unui site. Trăind vieți total opuse, cele două femei sunt puse în situații cu care nu sunt obișnuite. În timp ce se străduiesc să lase trecutul în urmă, acestea întâlnesc doi bărbați de care se vor îndrăgosti pe parcurs. Amanda este cucerită de șarmul lui Graham, însă este nevoie de o vizită surpriză pentru a-i afla adevărata poveste. Iris și Miles se cunosc treptat și evoluează frumos împreună. Vor mai reveni acestea la casele lor?
17 septembrie a adus emoții în rândul actorilor amatori din toată țara ce s-au adunat în fața ecranului telefonului sau al laptopului, singuri sau cu întreaga trupă în spate, să urmărească premierea online a celei de-a 22-a ediție I.D. Fest. Din Bacău, București, Brașov, Botoșani, Constanța și Timișoara, am aplaudat cu toții în sincron la tragerea cortinei virtuale.
S-a dezbătut mult, atât de către spectatori dar mai ales de juriu: ”Cine a fost cel mai expresiv?” , ”Cine a avut cel mai bun decor?” , ”Cine a transmis cel mai bine mesajul piesei?”. Fiecare a ajuns la concluzii diferite, dar știm deja că gusturile nu se discută.
Află care au fost toate cele 12 spectacole și spune-ne care este favoritul tău!
Descoperă cum se simte victoria direct de la actori, regizori, scenografi și traducători!
Ei sunt cei care au reușit să transmită emoția teatrală cel mai bine, din perspectiva profesionistă a juraților:
Cel mai bun spectacol: Victory of Art București
Spectacolul “El Muro” este menit să tragă un semnal de alarmă asupra lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Un spectacol despre ziduri, bariere, piedicile dintre noi, dintre oameni, dintre semeni, dintre generații, dintre popoare. Un spectacol de teatru-dans creat cu o generație de adolescenți ca un strigăt către sufletul lumii – un spectacol actual, și totodată atemporal, cu o forță asemănătoare tăcerii care sparge pereții și dărâmă zidurile.
“Spectacolul s-a născut acum câteva luni, când am început să ne adunăm la cursurile de teatru-dans cu Paul Cimpoieru și punând fiecare ideile noastre cap la cap, a creat fiecare niște momențele, ne-am gândit ce să păstrăm și ne-am trezit cu un super spectacol. Între noi ca echipă este o super atmosferă, lucrăm cu bucurie, venim cu drag la repetiții, abia așteptăm spectacolele, ne punem tot sufletul pe scenă.
Când a început Festivitatea de Premiere la I.D. Fest chiar eram într-o repetiție pentru ”El Muro”. Am luat o mică pauză și ne-am așezat toți în fata ecranului de la telefon. Stăteam toți cu sufletul la gură, iar când a apărut “El Muro” pe ecran la Trofeul I.D. Fest, am început să urlăm toți, am sărit în sus, ne-au dat lacrimile de bucurie. A fost minunat, ne-am bucurat enorm. Experiența I.D. Fest a fost superbă pentru noi! Abia așteptăm să revenim și vă mulțumim mult!”
Cea mai bună regie: Gherghel Daria (A.C.T. Bacău)
”M-am simțit ca o soră mai mare pentru trupă, simțeam că doar le dau sfaturi ca să-și construiască singuri piesa, nu că le fac propriu zis regia. Membrii trupei fiind și persoane cu care mă cunosc și cu care sunt foarte bună prietenă, majoritatea repetițiilor au fost caterincă și pe deasupra și productive.
Textul ”Furtul de pe strada Scurtă” este unul foarte static și mult prea puțin oportun. Ca să iasă ce a ieșit din el a fost nevoie de tăieri de text în exces, adăugiri din alte texte ale lui Dumitru Solomon, băgat glume și chestii cât să fie înțelese, schimbat, tăiat și băgat personaje, și toate astea doar ca să rezolvăm textul. Nu mai zic de decor și toate celelalte.
Premiul pentru Cea mai bună regie nu l-am simțit cum aș fi crezut. Adică da, m-am bucurat. Dar doar puțin, așa, pe la colțul gurii, nu mă gândeam decât la faptul că se poate mai bine și e loc de crescut, de progres, de evoluție. Deci… m-a pus cumva pe muncă și mai tare.”
Cea mai bună scenografie: Eduard Biliboc (Nobody’s Group Bacău)
”În cadrul realizării scenografiei spectacolului ”ADN” am avut parte de o provocare interesantă, întrucât am încercat să setăm cât mai precis atmosfera piesei în scenă, folosindu-ne de un decor cât se poate de simplu, dar sugestiv.
Repetițiile cu trupa de teatru Nobody’s Group Bacău au decurs foarte bine datorită aplicării unei metode eficiente pentru munca în echipă: feedback-ul constructiv. Astfel, progresul a fost din ce în ce mai vizibil de la o repetiție la alta.
În ceea ce privește scenografia, singura dificultate întâmpinată a fost inițial schimbarea decorului de la o scenă la alta, aspect care necesită multă atenție dar care a căpătat o formă precisă de-a lungul repetițiilor, rezultatul final fiind cel stabilit la nivel colectiv.
În momentul câștigării premiului am fost plăcut surprins, deoarece nu mă așteptam nici măcar la ideea de nominalizare. În final, vreau să mulțumesc trupei de teatru Nobody’s Group atât pentru colaborare, cât și pentru schimbul de experiență și energie avut de-a lungul acestei “călătorii”.”
Cel mai bun actor în rol principal: Vladimir Țeca (Brightside Drama București)
”Personajul pe care l-am jucat în ”#Yolo” este un adolescent pe nume Jack, care duce o viață cât se poate de normală, până în momentul în care află că are o tumoare, ceea ce îi schimbă complet viața. Mi-a fost pe de o parte destul de ușor sa abordez acest rol, deoarece, având aceeași vârstă cu personajul, am practic aceeași experiență și aceeași înțelegere a ceea se petrece. Am asociat tot ce pățește el în piesa cu lucruri care mi s-au întâmplat mie în viață și cu emoțiile pe care le-am simțit în momentele respective. În schimb, mi-a fost greu sa mă pun în pielea unui om care află o veste atât de tulburătoare, dar cu multă muncă am reușit să obțin o oarecare înțelegere.
Am început să lucrăm la această piesă în aprilie 2020, făcându-ne unele dintre cele mai frumoase amintiri. Câștigarea premiului m-a luat prin surprindere. Consider că este un premiu pentru toată trupa, având în vedere că e absolut sigur că nu aș fi putut să îl iau fără oamenii cu care am lucrat și mai ales, nu aș fi putut să îl iau fără coordonatorul nostru, Ionuț Niculae.”
Cea mai bună actriță în rol principal: Ioana Alexuc (Atelierul de Teatru Botoșani)
”Am interpretat-o pe Masa din “Trei surori” de A.P.Cehov – text după care am creat împreună cu trupa spectacolul “Mâine vom fi fericiți” . Înainte de a începe spectacolul propriu-zis, am avut câteva luni în care am discutat doar despre Cehov, i-am citit operele și am adaptat textul – luni în care Masa a apărut de la sine.
Repetițiile au fost captivante, lucrul pe text fiind partea mea preferată. Lunile de “studiu” au cam pus pata pe Masa. Plus că e minunat să ai o echipă pasionată unde lucrează toți cu un chef nebun. Nu erau repetiții, ci întâlniri lungi în care discutam fiecare detaliu pus de Cehov – Unde? Cum? Din ce motive?
Premiul a fost o surpriză plăcută și experiența I.D. Fest a fost bine primită – o despărțire dulce – I.D. Fest fiind primul meu festival cu Atelierul de teatru și, 4 ani mai târziu, ultima deplasare din experiența mea de liceean.
Cel mai bun actor în rol secundar: Vladimir Tudoran (Aici Constanța)
”Personajul pe care l-am jucat eu, Jack mic, este un băiat de 10 ani foarte aerian, ce are un ceas în loc de inimă. Având acest handicap, el nu poate avea parte de emoții reale, mai ales de dragoste. El începe să descopere lumea adevărată printr-o serie de întâmplări frumoase, dar și periculoase.
Pentru mine acest rol a fost ușor de interpretat, deoarece mi s-a potrivit ca o mănușă, având un fizic și o voce care m-au avantajat. Când am aflat că am câștigat, eram în tren împreună cu ceilalți din trupă, în drum spre Constanța ,venind de la un alt festival. M-am bucurat pentru că era primul trofeu câștigat de mine și era și primul festival de teatru în care am jucasem. Ceilalți au început să mă felicite și a fost un moment extraordinar! Ah și țin să menționez că am cam trezit tot vagonul și era să primim o reclamație, dar a fost ok. ”
Cea mai bună actriță în rol secundar: Iris Maria Nica (Nobody’s Group Bacău)
”Cu rolul Liei am încercat să mă joc destul de mult, să încerc lucruri diferite la fiecare repetiție, chiar și la fiecare spectacol. Piesa de teatru “ADN” se bazează mult pe relațiile dintre personaje, pentru care toți am lucrat foarte mult.
Repetițiile au fost destul de obositoare, în principal pentru cât text am avut de învățat. Dar toți cei din trupă au fost foarte de înțelegători și m-au ajutat de fiecare dată. Am primit foarte mult feedback de la fiecare în parte, fără de care interpretarea Liei nu ar fi fost ceea ce este azi.
Am primit vestea că am câștigat când eram la Suceava cu majoritatea colegilor de trupă. Am fost cu toții anunțați de premii de către un alt coleg. Am sărit în sus și ne-am îmbrățișat cum o facem de obicei, “group hug”.
Nicio fărâmă din munca noastră nu este pentru premii, ci pentru respectul nostru față de artă și dorința de a crește constant. Dar să primești astfel de apreciere și validare din partea unui juriu format din oameni care profesează în domeniul teatrului, e un sentiment extraordinar.”
”Când am început să dramatizăm eseul, cea mai mare îngrijorare avea legătură cu repetițiile și cu faptul că va trebui să portretizăm victime și abuzatori. A existat mereu o mică frică, care se clădea cu fiecare scenă nouă, dar care ulterior s-a disipat.
Am pornit repetițiile cu gândul că nimeni de aici nu trebuie sa joace sau să fie ceea ce indică textul la prima vedere. Am rămas mereu destul de detașați, încât să păstrăm o atitudine sănătoasă, însă destul de implicați, pentru a nu omite greutatea și importanța spectacolului.
În mod evident, e imposibil să nu te bucuri pentru un premiu. Cu atât mai mult în contextul în care pe durata repetițiilor, personajul colectiv “Fata” a născut cele mai multe dubii și îngrijorări, temându-ne că e prea abstract, prea haotic și greu de înțeles.
Din acest motiv, ne-am petrecut zile întregi lucrând doar cu acest personaj, care ulterior s-a sedimentat așa cum ne-am fi dorit, deși noi încă nu știam asta. Prin urmare, deși nu e definitoriu pentru calitatea spectacolului, premiul ne-a dat un mic semn că ceva a fost bine în ce am făcut cu acest personaj.”
Iarina Chiciu pentru traducerea spectacolului “ADN” (Nobody’s Group Bacău)
”În raport cu noi, ADN are o poveste cel puțin interesantă. Încerc să-mi canalizez talentul latent de cronicar spre a-i face onoare.
Luminița acestui spectacol a început să pâlpâie pe radarul trupei în 2018, adică acum trei ani. Dintre spectacolele propuse la momentul respectiv, ”ADN” ne atrăsese cel mai tare, stilul dramatic având un farmec aparte. După ce am convenit că ”ADN” e ‘aleasa’, m-am oferit să o traduc pentru că-mi plăcea enorm textul, dar și pentru că așa-mi puteam instrumenta apetența pentru engleză. S-a ajuns să nu jucăm ”ADN” în 2018 pentru că, realistic vorbind, nu ni se potrivea mănușă din considerentul distribuției, așa că am optat pentru alt spectacol. ”ADN” a intrat într-un fel de penumbră, ascunzându-se prin arhivele noastre digitale. Dar uite-ne aici, în 2021, cu o generație complet nouă care a dat viață spectacolului. Și încă cum.
Traducerea a fost o aventură. Faptul că procesul în sine implică o atenție imensă asupra nuanțelor lingvistice și asupra contextului mi-a oferit o portiță binevenită de a rumina textul. Fiecare secvență în care Leah era surprinsă în monolog îmi stimula secreția de serotonină, drept să spun. Pe de altă parte, aveam și momente în care-mi mai puneam la îndoială integritatea mentală. Nici moartă nu mi-am putut da seama cum ar fi trebuit să interpretez didascalia ‘beat’. În plus, a fost cumva frustrant să văd anumite replici pierzându-se în traducere.
În ceea ce privește Premiul Special, pot descrie reacția mea doar printr-un artificiu publicitar ieftin: ȘOC. Exact așa, scris cu majuscule. Poate chiar și cu bold. Vestea a determinat în mine un șir de reacții în lanț, începând de la ‘stai, ce ?’ la ‘WOOOOOOO’. Ultima interjecție este încă în vigoare.
Addendum : le-am mai zis-o alor mei, dar vreau s-o fac și într-un articol. Vă iubesc și-s tare, tare mândră de voi.”
Premiul Coca Bloos: Otilia Rojniță ( InTheSpot Bacău)
”Personajul meu, Bianca, e o tipă foarte interesantă din punctul meu de vedere. De exemplu, mi s-a părut surprinzător că Bianca nu a plâns niciodată până în pragul morții, o trăsătură anormală pentru o adolescentă de 16 ani.
Am vrut să explorez, să-mi imaginez o fată puternică, în momentul în care a început să plângă să se simtă mai mirată de faptul că plânge decât de faptul că se află într-o situație fără scăpare.
Repetițiile au fost extraordinare. Îmi iubesc trupa din toată inima. Când am început să lucrăm serios, toată lumea a respectat asta. Toată lumea se asculta reciproc. E un fenomen fascinant cum un grup de adolescenți cu scop comun se pot coordona atât de bine unii pe alții.
Când am auzit că am câștigat premiul Coca Bloos, am încremenit pur și simplu. A fost și foarte amuzant că eu nu eram în apelul de pe Zoom și eram în telefon cu oamenii prezenți la premierea online. Nu înțelegeam nimic în prima instanță și după am auzit cum toți au început să țipe și să se bucure și eram foarte confuză. Premiul acesta a fost tot de ce aveam nevoie pentru a-mi definitiva decizia de a da la teatru.”
Cel mai bun ONE WOMEN SHOW:
Victoria Ionescu
”Personajul pe care l-am jucat este în ultimă instanță o fată care explică de ce și cât de important este teatrul pentru ea, sunt eu. Poate sună ciudat, însă eu m-am îngrijorat mai mult decât să mă bucur când am început să văd actoria ca ceva ce aș vrea să aprofundez și să profesez, știind clar că mama mea nu ar fi deloc de acord și că nu ar fi o viață tocmai “liniștită”. Dar atunci când dai de adevăr, ai datoria să îl recunoști și să îl accepți.
Am “încorporat” personajul în mine. Așa a devenit mai vulnerabil, a zâmbit mai mult, a avut grijă să nu vorbească prea mult pe un ton iritat, s-a bucurat nespus să povestească despre dragoste și a vorbit despre părinții ei cu un sentiment mixt între înțelegere și regret.
M-am simțit ca și cum aș fi câștigat încă din momentul în care am terminat și am intrat din nou în culise. Înainte să sune extraordinar de arogant, vreau să explic: cel mai mare câștig pentru mine a fost faptul că am reușit să fac ceea ce mi-am propus.
Când am aflat că am luat un premiu pentru ceea ce făcusem, m-am bucurat pentru că a venit ca o confirmare că ceea ce fac este bine, că pot avea în continuare încredere în mine să explorez această “zonă”. Am zâmbit și când festivitatea s-a încheiat și am închis calculatorul, m-am luat la propriu de una singură în brațe și mi-am spus felicitări, am stat la mine în cameră, am ascultat muzica, am plâns puțin, am asimilat practic momentul și apoi le-am dat părinților mei mesaj pe grupul de WhatsApp al familiei că am luat premiul.”
Maria Țapușa
”La început mi-a fost foarte greu să înțeleg personajul pentru că nu era în totalitate creat de mine și ușor-ușor mi-am dat seama că trebuie să-i găsesc niște caracteristici în care să mă regăsesc ca să îmi fie mai ușor și după s-a omogenizat totul, ieșind această tânără vulnerabilă și firavă, care țintea sus pentru a deveni actriță.
Repetițiile au fost puține și încărcate de tensiuni cu mine pentru că îmi doream foarte mult ca momentul să aibă o finalitate frumoasă și uite că așa a și fost .
Dat fiind că nu aveam foarte multe repetiții în spate, mi-am dat seama că singurul lucru pe care pot să-l fac e să am încredere în mine și să transmit energia mea bună publicului.
Am fost foarte fericită și mai ales recunoscătoare coordonatorului meu Tiberiu Roșu, care a avut răbdare cu mine, m-a îndrumat și m-a ajutat cu indicații pentru a ajunge la acest rezultat.”
Ore întregi de repetiții și muncă asiduă stau în spatele fiecărui premiu și fiecare rezultat în parte este o dovadă de ambiție și voință!
Rămâi aproape ca să afli ce surprize pregătește cea de-a 23-a ediție I.D. Fest!
Cea de-a 22-a ediție a I.D. Fest revine anul acesta cu forțe noi și cu un nou plan de acțiune – 12 trupe, 12 zile. De data aceasta, am împărțit cele 12 zile de I.D. Fest în două serii – primele 5 trupe de teatru amator au dat startul festivalului, urmând ca restul 7 să fie primite în ziua a șaptea. Cum decurge astfel o zi în care trupele vin și pleacă, iar spectacolele la teatru sunt în plină desfășurare?
26 august 2021,
8:30 a.m. – Colegiul Tehnic de Telecomunicații Nicolae Vasilescu Karpen
Bună dimineațaaaa I.D. Fest!! O dimineață corectă se începe mereu cu o cafea bună și un zâmbet și exact asta am pregătit pentru trupele participante – “1 smile, 1 coffee”. Micul dejun se servește astăzi într-un zâmbet continuu, fiind primul pas către cea mai încărcată zi din tot festivalul.
În ciuda stresului și a emoțiilor, organizatorii își păstrează entuziasmul, cu muzica răsunând la maxim din camerele de lucru. Cu pancartele și aparatele foto în ghiozdane, ne îndreptăm spre gară, unde așteptăm cu brațele deschise trupele care trebuie să ajungă din minut în minut.
Căminul freamătă de voluntarii grăbiți care pregătesc și verifică fiecare cameră pentru a le oferi participanților cele mai bune condiții pe durata festivalului. Cu textele în mână și emoțiile la pachet, participanții care vor urca astăzi pe scenă se îndreaptă spre teatru.
11:30 a.m. – Teatrul Municipal Bacovia
Intrând în teatru, se aprind reflectoarele și întreaga sală prinde viață. Primul spectacol în agendă este cel al trupei InTheSpot Bacău, care se termină în aplauzele rapide ale organizatorilor, întrucât au foarte puțin timp la dispoziție să pregătească scena pentru One Man Show-uri.
Voluntarii care stau la intrare numără frenetic fiecare persoană care intră în teatru, având cutia de măști la purtător. Totul este într-un ritm alert între OMS-uri, iar vremurile grele cer măsuri disperate, așa că intrăm și la lumini – „Nu m-a deranjat să stau la lumini, că oricum îmi doream să învăț și chiar a fost amuzant că m-am împrietenit și cu domnul luminist!”, spune Ilinca Tuluș, voluntar I.D. Fest. Într-o pauză binemeritată, organizatorii aduc la teatru un prânz cald și o vorbă bună pentru participanții care își așteaptă emoționați rândul la scenă.
15:30 p.m. – Colegiul Tehnic de Telecomunicații Nicolae Vasilescu Karpen
Curtea este plină de bagajele participanților care își vor face check-in-ul la cămin, dar nu înainte ca toată organizarea să fie testată de covid. Cu cea mai mare eficiență, împărțim welcome pack-urile trupelor de teatru și îi conducem la camerele care le-au fost alocate.
Pentru că șase zile de I.D. Fest nu au fost suficiente, cei din Brainstorming București poartă în continuare cu ei spiritul festivalului în Bacău, spunându-ne că „cele mai frumoase amintiri ca trupă le avem din I.D. Fest” și cu cea mai mare sinceritate mărturisindu-ne că „le place mai mult la Bacău decât în București. Este ceva diferit aici”.
20:30 p.m. – Teatrul Municipal Bacovia
Adus din Iași de către Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, spectacolul invitat „Fenomen Tropical” umple întreaga sală de teatru.
Spectatorii așteaptă cu sufletul la gură să înceapă o adevărată operă de artă care este caracterizată de jocuri de lumini exotice și un decor care pare că este desprins dintr-un alt univers. Distracția și voia bună care, în acest context, sunt contagioase, se teleportează înapoi la cămin, unde începe, încă o dată, petrecerea.
După o zi atât de încărcată fizic și emoțional de festival, pui capul pe perna unuia dintre cele șase paturi din camera înghesuită de cămin, închizi ochii și visezi. Nu mai resimți oboseala pe care ai acumulat-o de-a lungul zilei. Acum ești liber și gândurile îți zboară la un singur lucru: experiența I.D. Fest – voluntariat, clipe de neuitat, dar cel mai important, familie!
Cele 12 trupe de teatru participante la I.D. Fest ediția 22
La I.D. Fest mai întâi zâmbesc, la I.D. Fest mai și iubesc; I.D. Fest nu-i niciun test, I.D. Fest simt că trăiesc…
Imnul I.D. Fest dă startul unei noi ediții: „din nou împreună”. După un an călător, dăm refresh la festival! Bacău sau București, Timișoara sau Constanța, Brașov sau Botoșani, trupele de teatru amator din toate colțurile țării se alătură pentru prima sau chiar și a douăzeci și doua oară experienței I.D.! 12 trupe, 12 povești diferite gata să te aducă la lacrimi, prin comedie, dramă, ba chiar și tragedie. Dacă nu ai prins bilet la cea mai recentă ediție, iată un mic rezumat al spectacolelor urmărite anul acesta :
A.C.T. Bacău
„Panică, panică, panică”!” Începe primul spectacol al ediției 22! Trupa A.C.T. Bacău sparge gheața cu spectacolul „Furtul de pe strada scurtă”, scrisă de Dumitru Solomon. După o greșeală comisă de poliție în legătură cu un furt, proprietarul unei prăvălii pierde ceva mai important : identitatea. Închis pe nedrept, Josef Pavlicek își dă seama că numele reprezintă o „haină” pe care o îmbracă și o dezbracă și că sistemul din acele timpuri e unul eronat. Făcând parte și din organizare, tinerii s-au „dezbrăcat” de atribuțiile de voluntari pentru a le „îmbrăca” pe cele de A.C.T.ori. „Scenografie impresionantă și un joc de lumini interesant” se aud glasurile încântate ale spectatorilor odată ieșiți din sală. Dar oare cum a reușit echipa să schimbe distribuția în ultim moment, când un membru cheie al trupei își luxează piciorul cu două zile înainte de spectacol ? „Ne-afost greu, dar ne-am adaptat” spune Rareș Drăgulin, coordonatorul trupei.
Nobody`s Group Bacău
Nobody’s Group a jucat piesa „ADN”, în care glumele unor adolescenți merg atât de departe, încât aceștia rămân cu moartea prietenului lor pe conștiință. Grupul, așadar, decide să ascundă fapta cruntă săvârșită și, astfel, fiecare dintre ei ajunge să își dezvăluie adevărata natură. Sala era cufundată într-o liniște apăsătoare, publicul urmărind fiecare monolog cu sufletul la gură: presupusa victimă este în viață? Curioasă de experiența actorilor, m-am strecurat în culise după tragerea cortinei, descoperind o oarecare ușurință în ochii lor. „M-am simțit mai confortabil pentru că am fost în orașul meu”, spune Rareș Ichim, membru Nobody’s Group.
Brainstorming București
„Pregătiți-vă șervețelele!”, ne-au avertizat membrii trupei Brainstorming București înainte de a viziona piesa „Ca să nu știu doar eu”. Cu temele nefăcute, am lăsat spectacolul să mă surprindă, urmărind o poveste ce privește evoluția relației dificile dintre o fată și tatăl ei, în România anilor 1990-2000. Cu monologuri intime și secvențe cutremurătoare, textul este bazat pe o poveste reală, o experiență personală despre care Ioana Burtea a scris în DoR în toamna lui 2020, eseul „Vorbesc”. Aplauzele acopereau suspinele spectatorilor înlăcrimați. „Mi-a schimbat viața” se auzeau glasurile tremurate ale privitorilor.
Atelierul de Teatru Botoșani
În ediția de anul acesta a festivalului, Atelierul de Teatru a pus în scenă piesa „Mâine vom fi fericiți”, inspirată de „Trei surori” de A. P. Cehov, ce urmărește un grup de prieteni cu un țel comun : să ajungă la „Moșcova”. Ce se va întâmpla cu jocul visului „moscovean” când copiii vor crește ? Ce va fi atunci când viitorul cu care se joacă de mici se va apropia din ce în ce mai mult de prezentul maturității ? Coordonatoarea trupei, Lenuș Moraru, ne spune că: „Atelierul de Teatru are grijă de copiii care se transformă în adolescenți, ca un fel de ursuleț de pluș cu sabie și scut”. M-am lăsat purtată de poveste, de muzică și text ca un copil. Am crezut fiecare cuvânt, urmând ca la final, să fiu și eu, la rândul meu, determinată să lupt pentru îndeplinirea propriilor vise. Decor, costume, scenografie, regie, toate au contribuit la un spectacol de-a dreptul frumos.
4teen București
Pentru prima dată în cadrul I.D. Fest, trupa 4teen din București a urcat pe scena Teatrului Bacovia cu spectacolul „Copii de aruncat”, inspirat din romanul scriitorului japonez Ryu Murakami. Doi copii abandonați în boxe de bagaje cresc împreună la un orfelinat, iar mai apoi sunt adoptați de o familie modestă. Curând, drumurile fraților se despart, încercând să își atingă scopurile lor finale: unul să devină din ce în ce mai celebru, iar celălalt să distrugă Tokio-ul. Reușesc ei oare ? Misterios și complex, „Copii de aruncat” a fost o provocare atât pentru actori, cât și pentru public, mesajul fiind ascuns printre rânduri.
InTheSpot Bacău
InTheSpot Bacău dă startul celei mai grele zi de festival. Aceștia pun în scenă piesa ”Pisica Verde” în care fiecare dintre cele 6 personaje are probleme în familie, fiind tineri scăpați de sub control. Asta îi face să își creeze această lume imaginară care nu aduce decât probleme. Pisica Verde este personajul fantastic născut în mintea lui Dani și cheia întregii povești, care a reușit să țină în permanență întreaga sală cu sufletul la gură, întrucât poveștile personajelor se interschimbau chiar în punctele lor culminante.
Transparency Bacău
După 2 ani de pauză, Transparency revine în forță la cea de a 22-a ediție I.D. Fest, cu spectacolul ”BANG BANG”, adaptat după “Bang Bang You’re Dead” de William Mastrosimone. Întuneric. Lanterne. Suspans. Am privit, fascinată, lupta interioară dintre Josh, personajul principal, și victimele sale. Am urmărit poveștile unor adolescenți care ”nu au mai avut timp” și am observat cum influența proastă și gândurile negative te îndeamnă să recurgi la fapte extreme. Muzica de efect, jocurile de lumini și râsetele isterice, împreună cu scenografia gândită până în cel mai mic detaliu au contribuit la crearea unuia dintre cele mai de impact spectacole ale anului. Întuneric. Lanterne. Suspans.
AICI Constanța
Trupa AICI a pregătit povestea suavă „Mecanica inimii”, de Mathias Malzieu despre cel mai fragil puști din lume ce trece prin „chinurile dragostei”, cu riscul pierderii propriei vieți. Așa se întâmplă când ai pe post de inimă o proteză făcută dintr-un ceas de lemn ce în orice clipă poate ceda. Decor de basm și costume colorate: am pătruns în cărțile copilăriei, mi-am amintit de speranța finalului fericit și am încrucișat degetele atunci când ceasul a cedat. Nelipsiți de propriile aventuri, tinerii actori au trăit pe muchie de cuțit, adunând toată recuzita cu doar 5 minute înaintea începerii spectacolului.
Amprente Brașov
O voce de copil ne-a introdus în ce urma să fie cea mai comică adaptare a poveștii clasice ”Scufița Roșie”. Contemporan și îndrăzneț, Amprente a pus în scenă piesa „dontcrybaby” care vorbește de la sine prin prezentarea realității exact așa cum o vedem zi de zi. Aceasta surprinde revolta interioară a fiecarui personaj și tot ce se ascunde după suprafață. O junglă urbană în care fiecare își urmărește scopul. Cum arată o poveste a copilăriei raportată la viața reală? Cum delimitezi influențele pozitive de cele negative? Cu un spectacol de poveste și-au pus ”amprenta” pe chipurile spectatorilor, ”Am râs până la lacrimi”.
Heavenly Hell Timișoara
Introduși în sala de spectacol cu un chip înlăcrimat, Heavenly Hell ne-a oferit experiența piesei ”Materie Cenușie” care deschide ușile către un moment de introspecție, explorând haosul ce se sădește în fiecare din noi. Cu un mesaj serios și puternic și personaje cu care vei descoperi că ai mai multe în comun decât ai crede, aceștia vă invită în orașul lor. ”Aveți grijă la semne!” ne-au sfătuit actorii. Textul complex a lăsat atât publicului, cât și lui Bogdan, personajul principal, libertate de interpretare. Introdus în lumea fricilor sale, acesta așteaptă ”licitația” și sentința ”Kafkăi”. Tu cum ai reacționa dacă ai fi pus față în față cu propriile tale frici?
Brightside Drama București
Brightside Drama și-a început piesa într-un mod original și neașteptat, ei fiind cei ce ne-au deschis ușile teatrului, primindu-ne în pași de dans într-o atmosferă de petrecere, la un spectacol ce s-a dovedit a fi nu chiar atât de vesel. De câte ori ai visat la momentul în care vei intra la facultate, îți vei lua viața în piept sau vei fi liber să faci ceea ce îți place? Am urmărit piesa ”Yolo”, scrisă de Matthew Bulgo, povestea lui Jack, un adolescent proaspăt intrat la facultate care își descoperă cancerul. Muzica dramatică și regia de excepție au introdus publicul în atmosfera apăsătoare, suferința lui Jack ajungând până în sufletele publicului. Tu ce i-ai spune prietenului tău înainte să intre în sala de operație? ”Ne-am dorit să spunem o poveste despre putere și asumare.” – Brightside Drama
Victory of Art București
Cuvintele sunt de prisos când vine vorba de piesa ”El Muro”, un spectacol de teatru-dans, jucat de membrii trupei Victory of Art București. Odată ajunși la Bacău, primul motiv pentru care mi-am spus ”Trebuie să văd această piesă!” a fost decorul substanțial, cutii goale și un telefon cât mine de mare. Fiecare element de recuzită a reprezentat ”un zid” al societății, o barieră a timpului, o piedică a mentalității colective. Un spectacol aproape lipsit de cuvinte în care expresiile faciale și pașii de dans au transmis mai mult decât cuvintele ar fi putut vreodată să o facă. Actorii au încheiat spectacolul, strecurând printre aplauze și ovații, flori ”victoryene”.
Acum că știi toate peripețiile ediției 22, un rând de aplauze pentru participanți, organizatori și juriu, prezenți la datorie an de an, pentru a face posibilă experiența I.D.! Tu la care dintre cele 12 piese ai cumpăra bilet? Rămâi aproape ca să afli preferații juriului și nu rata ediția 23!
Platon, Aristotel și Plotin au avut moduri diferite de a descrie frumusețea. Platon spunea că adevărata frumusețe se află la echilibrul dintre frumusețea fizică și cea morală. Aristotel nu a fost de acord și a susținut că el o găsește mai degrabă în lucrurile simple și naturale și Plotin a dus teoria lui Platon la un nivel superior, constatând că frumusețea este de fapt inspirația unui artist care înnobilează un obiect în timpul muncii sale.
Istoria a decis că toți trei au avut dreptate și din aceste trei definiții ale frumuseții a luat naștere termenul de estetică.
De atunci nu au existat schimbări majore. În secolul 18, în Germania, estetica își primea definiția concretă și ajungea să reprezinte analiza sentimentelor provocate de artă, natură și cultură, dar după cum se poate vedea această definiție nu diferă considerabil față de cea dată de cei trei mari filozofi ai Greciei antice.
Termenul de estetică și-a păstrat semnificația patru secole până când trei crai de la răsărit, Instagram, Tik Tok și Tumblr au dat peste el și au zis că ar fi o idee bună să îl modifice, așa luând naștere trendul aesthetic.
Ce este trendul „aesthetic”?
Trendul aesthetic, acel trend care a luat generația noastră deja profund americanizată și a transformat-o în una de e-boys, vsco girls și softboi, marcând astfel începutul modei personalităților de împrumut.
Odată cu apariția acestui trend originalitatea și naturalețea, noțiuni mai apropiate de definiția inițială a esteticului, au fost înlocuite cu o vastă serie de imagini false după care am ajuns să fugim în căutarea identității noastre și a acceptării sociale, imagini ce au primit numele de aesthetics.
Aceste aesthetics funcționează drept identități false pentru cei dintre noi care nu reușesc să își descopere propria lor personalitate. Ei se refugiază în spatele acestor imagini deja formate pe care se străduiesc să le reproducă în detaliu și își stabilesc deciziile în funcție de estetica pe care o reprezintă, dar merită oare să îți faci toate alegerile, de la outfiturile pe care le porți până la muzica din play-list doar pentru a fi aesthetic?
Viața trăită după regulile unei imagini aesthetice este similară cu cea a unui actor neplătit ce decide să renunțe la sine pentru aprecierea pe care i-o aduce personajul pe care îl joacă. Dar oare nu e trist să îți trăiești viața cu ochii unui personaj? Să știi că oamenii din jurul tău sunt lângă tine nu pentru că țin la tine ci pur și simplu pentru că le place rolul pe care îl joci?
Oricum, clar este că o astfel de viață nu poate fi decât o soluție temporară. Nimeni nu își va putea nega adevărata natură la nesfârșit și astfel că vine un moment în care nu mai putem să ne ascundem în spatele unei imagini aesthetically pleasing. Și, știind că acest moment este inevitabil și că oricum vom reveni în cele din urmă la personalitatea noastră, mai rămâne o singură întrebare:
Putem fi perfect estetici?
Am stat mult să mă gândesc la această întrebare și am ajuns la concluzia că da, putem fi perfect estetici, dar doar dacă renunțăm să ne mai ascundem în spatele trendului aesthetic.
Cum adică? Ei bine, după cum știm, estetica este reprezentată de frumusețea găsită sub forma naturală și adevărată. Trendul aesthetic se leagă de citatul: ,,frumusețea este în ochii privitorului“, creând aceste imagini false despre care vorbeam anterior, unele dintre ele fiind atât de false încât devin sfidătoare la adresa termenului de estetică, având totuși grupuri de oameni care găsesc frumusețea în ele.
Și într-adevăr, frumusețea este în ochii privitorului, dar publicul este diferit. Indiferent de alegerile pe care le vei face, vei găsi în mod sigur atât oameni care să te susțină cât și oameni care să te judece. E imposibil să mulțumești pe toată lumea, așa că de ce să mai încerci? Căutarea noastră ar trebui să aibă scopul de a ne găsi pe noi înșine ca pe urmă să ajungem să fim împăcați cu această imagine reală a noastră.
Filozoful danez Soren Kierkegaard spunea că singura cale prin care putem evita disperarea este aceea de a ne dori să fim cei ce suntem cu adevărat. Trebuie să ai curaj și încredere în tine ca să poți să te auto- descoperi și ca mai apoi să faci față valului de critici venit din partea celor care nu te vor suporta pentru că ai ales să îți construiești viața după regulile tale. Astfel, aesthetic sau nu, ce contează e să fii natural.
Viața din spatele Instagramului
Societatea în care trăim a ajuns să promoveze o viață instagramabilă, o viață cu filtre și cadre perfecte, însă în viața reală, cea din spatele Instagramului și a camerelor de filmat, perfecțiunea nu are cum să existe.
Dintre un om care caută să atingă perfecțiunea și unul care este autentic, publicul larg va alege mereu autenticitatea. De ce? Pentru că un om autentic este un om încrezător și prin urmare, împăcat cu el însuși.
Oamenii te vor trata de cele mai multe ori în funcție de energia pe care o ai așa că singura metodă prin care poți ajunge la un echilibru cu cei din jurul tău este ca tu să fi echilibrat cu tine. Acordă-ți timp, descoperă-te și apoi învață să te accepți așa cum ești, o persoană perfect imperfectă, sau nu te complica și alege varianta safe, dar tristă, a unei vieți aesthetically boring. Alegerea e a ta!
Omul de lângătine.Cine este? Ce rol are? De ce apare în viața noastră? Ei bine, pentru fiecare dintre aceste întrebări pot fi găsite mai multe răspunsuri, în funcție de perioada din viață despre care vorbim, de conjunctura în care ne aflăm și poate chiar și de hazardul nostru personal și de destinul fiecăruia. Fiecare dintre noi este un ca un puzzle unic, cu piese în plus sau în minus, oamenii care apar în viața noastră, putând reprezenta piese care ne lipsesc sau lăsându-ne cu piese lipsă, pe care nu le vom mai putea găsi, rămânând pierdute sub straturi de praf.
Dar, deși aceste întrebări pot avea răspunsuri diferite, se poate totuși observa un tipar care este suficient de general încât să poată fi luat în discuție. Găsind acest tipar am reușit să stabilim cine sunt, de ce sunt și cum sunt oamenii care apar treptat în viața noastră, permițându-ne, cu o oarecare îndrăzneală să trasăm granițe temporale între etape ale vieții, pentru a ne face ordine atât în scris cât și în gânduri, astfel încât, după calculele noastre, până la finalul articolului vom putea răspunde împreună la toate aceste întrebări. Așadar hai să trecem peste introduceri și să începem cu începutul, dând peste cap timpul și spațiul și făcând o călătorie în trecut, până la…
Primii ani de viață
Primii ani de viață. O perioadă pe care o ținem minte doar vag, în care ajungem să facem cunoștință cu lumea din jurul nostru și în care ne formăm primele relații interumane. În mod firesc, cele dintâi persoane pe care le vom cunoaște sunt părinții noștri, oameni permanenți, care ne vor influența foarte mult și ale căror alegeri vor stabili felul în care creștem, educația pe care o vom primi și, pentru o anumită perioadă de vreme, chiar și ceea ce facem în viața de zi cu zi. Putem considera părinții drept stâlpii de susținere de care ne ajutăm atunci când facem primii pași, drept oamenii care ne sunt atât primii prieteni cât și primii profesori, care ne ceartă, ne iartă și ne iubesc necondiționat. Părinții își pun amprenta asupra noastră prin felul în care ne cresc și ne educă, influența lor fiind resimțită încă din primii ani de viață ai unui copil, abordarea lor în ceea ce privește creșterea noastră având capacitatea de a ne modela temperamentul și de a stabili primele noastre trăsături de personalitate.
Astfel ajungem să fim diferiți unii de ceilalți încă din perioada copilăriei, când universul nostru se lărgește și aceste deosebiri ajung să se remarce din ce în ce mai pronunțat, atunci când ajungem pentru prima dată la școală, unul dintre primele medii sociale în care ne vom afla , unde apare în viața noastră o nouă categorie de persoane, ci anume prietenii.
Copilăria
Și când am păşit pe porțile înalte și negre ale școlii, am intrat în lumea nemărginită și multicoloră a copilăriei. Cu ghiozdănelul plin cu sfaturi, dorință de cunoaștere și mult curaj, începem să ne amestecăm printre oamenii mici asemenea nouă și să lăsăm lumea serioasă în spate. Este perioada în care lumea ni se arată și începem să o îmbrățișăm cu timiditate. Când oamenii de lângă noi devin mai mulți și ne aventurăm împreună. Cu toate că de multe ori suntem luați de valul noutății, mereu știm că oamenii mari, vechi ne țin de mână și nu ne lasă să ne lovim prea tare. Încă de la șosețelele pe care urmează să le purtăm și până la pachețelul de la școală, ajungem să ne formăm călăuziți de cei de lângă noi. Legăm primele prietenii, care par să dureze la nesfârșit, și totul în jurul nostru prinde viață. Casa, școala, florile din grădină, personajele din basme, devin parte din universul nostru si noi din al lor. Astfel, toți împreună, oameni serioși și oameni veseli, scriem primele rânduri din povestea noastră, care în final se dovedesc a fi… cele mai fericite.
Între copilărie și adolescență
Perioada dintre copilărie și adolescență, anii în care lumea ajunge gradual să capete și alte nuanțe decât cele de roz, o perioadă ciudată, plină de nesiguranță, de transformări și în care ajungem să facem cunoștință cu realitatea, putând fi considerată o perioadă de tranziție care desparte două lumi diferite. După ce perioada plină de inocență și de frumusețe a copilăriei trece și începem să ne apropiem de anii tumultoși ai adolescenței ajungem să facem cunoștință cu două tipuri de oameni, care au roluri diferite în acest drum al nostru spre maturizare: Persoanele care vor face acest ,, drum“ să fie mai ușor, acestea ajungând să ne devină prieteni buni, care vor fi lângă noi chiar și în momentele dificile și persoanele care îl fac și mai greu decât este deja. Acest al doilea tip de persoane ne ajută să căpătăm experiență, să devenim mai rezistenți și mai atenți în fața încercărilor vieții, să trecem peste naivitatea din copilărie și să avem grijă la persoanele din jurul nostru, acest lucru fiind de mare ajutor în următoarea perioadă de viață, aceasta fiind adolescența.
Adolescența
După ce am făcut cunoștință cu realitatea, am început să ne lovim de ea. Ne-am detașat de persoanele din copilărie și am început nu doar să căutăm, ci să și înțelegem. Oamenii de lângă noi încă vin și pleacă și ajungem, odată cu trecerea timpului, să fim suma lor. A tuturor oamenilor care lasă o urmă în viața noastră. Devenim indivizi cu credințe proprii, desprinzându-ne de oamenii mari care stăteau în spatele nostru mereu. Începem să luăm decizii singuri și ne conturăm personalitatea și visurile. Apar primele dezamăgiri și primele realizări. Primele momente în care simțim cu adevărat să trăim. Suntem într-o stație de metrou, pe un peron, unde lumea se mișcă haotic în jurul nostru. Diversitatea de oameni care urcă și coboară ne fascinează și apar primele amalgamuri de sentimente care ne copleșesc. E o dezordine frumoasă în care gândurile noastre aleargă spre nicăieri, ajungând în final să ne lăsăm ghidați de ceea ce simțim. În adolescență, această descoperire pusă cap la cap cu harababura de sentimente și toți oamenii cu care ne intersectăm, formează cuprinsul poveștii noastre. Punctul culminant care ascunde cele mai frumoase amintiri și care ne pregătește pentru momentul în care vom deveni și noi oameni mari.
La sfârșitul călătoriei noastre
Călătoria a luat sfârşit şi am revenit în prezent. Încheierea acestei retrospective în timp a avut ca scop găsirea unui răspuns pe care vi-l aducem astfel: fiecare dintre noi este un individ unic cu un basm unic pe care îl scrie în decursul vieții sale. Dar nu face asta singur, ci împreună cu omul de lângă el. Astfel devine suma tuturor sufletelor şi ale experiențelor pe care, le-a trăit şi le va trăi, căci cele relatate de noi, sunt doar pregătirile pentru ceea ce se află la finalul lor. Viața de om mare.
Articol scris de Luca Ghimiș și Alexandra Bordeanu
I.D. Fest- Cea mai mare organizație de voluntariat pentru liceeni din Bacău- 2021
Unul dintre cele mai renumite festivaluri de teatru din România, I.D. Fest este festivalul organizat de tineri pentru tineri din Bacău, care găzduiește trupe de teatru amator din toată țara. Astfel, timp de 10 zile la sfârșitul verii, trupele participante susțin spectacole la Teatrul Municipal Bacovia, unde sunt organizate și spectacole invitate (One Man Show-uri, Stand Up Comedy).
Cum faci voluntariat în I.D. Fest?
6 departamente, 6 opțiuni de voluntariat
Echipa de voluntari I. D. Fest este împărțită în 6 departamente, ca fiecare să îl aleagă pe cel care i se potrivește cel mai bine.
REDACȚIE– pasionați de scris, voluntarii din departamentul de redacție se ocupă de comunicate de presă și articole care abordează o multitudine de subiecte.
ADVERTISING (Publicitate)- cei care se ocupă de promovarea festivalului pe social media.
ITS (Lucru Manual)- ei sunt cei care ne surprind de fiecare dată cu decorurile minunate pentru party-uri și activități.
CREATIVE (Grafică)- realizează atât grafica postărilor, cât și afișele de la care nu îți mai poți lua ochii.
FOTO- VIDEO– cu camera în mână, cei de la Foto-Video sunt mereu pregătiți să imortalizeze momentele extraordinare pe care le petrecem împreună în cadrul activităților, workshop-urilor și party-urilor.
LOGISTICĂ (Secretariat)- oamenii din umbră, a căror contribuție este imensă! Tot ce înseamnă liste, tabele și organizare face parte din aria lor de desfășurare.
I.D. Fest a fost înființat în anul 1997 la inițiativa unor tineri pasionați, menținându-se de atunci printre cele mai cunoscute și compacte festivaluri de teatru din țară. Acesta face parte din asociația Ingenious Drama, recunoscută pe baza vechimii și numeroaselor proiecte anexe organizate de-a lungul timpului. I.D. Fest reușește să își continue activitatea și pe parcursul perioadei pandemice, fiind unul dintre cele două festivaluri care au reușit să se desfășoare.
Știați că…
Ingenious Drama Festival a luat naștere în anul 1997 datorită unui grup de tineri pasionați de teatru?
Festivalul adună în fiecare vară nume mari ale teatrului românesc precum Marian Râlea, Coca Bloos și Florin Piersic Jr.?
Din anul 1997 şi până în prezent, interesul tinerilor pentru teatru a crescut, festivalul ajungând de la o mână de oameni, la un eveniment ce implică nu mai puțin de 70 de voluntari, toţi liceeni?
Încă din liceu, Horia Suru a lucrat ca actor independent, fiind totodată și organizator al festivalului I.D.Fest?
Actor de film și teatru, Adrian Titieni, a fost prezent pentru prima oară la festivalul nostru susținând și un masterclass pentru tinerii participanți ai I.D. Fest 19?
Sprijinit de British Council, festivalul s-a remarcat, pe lângă ingeniozitate, și prin faptul că este singurul organizat în totalitate de adolescenți?
”Era război… Al Doilea…conflictul dintre nemți și ruși. Aveam 8 ani pe atunci. Nemții ajunseseră în Rusia, dar au fost întorși, deoarece a venit gerul acela cumplit și au profitat de situație. La întoarcere nemții erau dezarmați, țin minte și acum că pădurile de lângă Drăgugești erau pline de ei…flămânzi, nedormiți. Se ascundeau prin vii, prin ocolurile de vite, iar rușii îi căutau disperați, în timpul acesta bombardând împrejurimile. Apoi îi vedeam pe la colțuri de case cum ne furau oile și le mâncau aproape crude. Mama, Dumnezeu s-o ierte, adăpostea 3 nemți în fânăria noastră. Le aducea de mâncare, îi ferea de groaza lumii de afară. Venise și arșița de iulie, iar rușii se aflau încă pe teritoriul nostru. Ne întâlneam cu ei pe ulițe și glumeau cu noi, voiau sa ne ia călare. Într-o zi mai ploioasă mă uitam cu frații mei pe geamul casei părintești…o știi, ți-am arătat-o…aia de lângă biserică. Afară în fața monumentului, nemții erau încolonați de către rușii înarmați. Am văzut cu ochii mei cum le spuneau să facă un pas în față, după care îi împușcau imediat în cap, unul după altul. Mama era la bucătărie, auzind sunetul armelor a venit în grabă și a strigat să ne îndepărtăm de la fereastră. Ce-o fi fost atunci în sufletul meu de copil…asta nu mai țin minte.”
Eram hipnotizată, deși bunicul îmi povestise detașat, tragedia unei întâmplări scoase de la naftalina unui suflet ce urma să mai treacă ulterior și prin alte experiențe dificile ale vieții.
Zoica, bunica Dianei
Dintre toate povestile fascinante auzite de la bunica, am reusit sa selectez o frumoasa poveste de dragoste, din anul 1960.
„Cu toate că în trecut nu erau aşa multe posibilităţi, am avut o copilărie atât de frumoasă. Învaţam bine, pentru că părinţii mei au pus foarte mult accentul pe educaţie, dar eram atât de timidă, îmi era şi frică să deschid gura. Nici nu ştiu cum s-a întamplat, dar acest băiat a început să vorbească cu mine. Nu mă gândeam în veci că se poate uita la una ca mine, deoarece era un băiat foarte apreciat pentru calităţile sale şi râvnit de fete. De la nimic mai mult decât o simpatie, am ajuns să ne întâlnim în oraş sau să mergem la film, ca mai apoi să mă conducă acasă, înainte de apus. Cu toate că statea în partea cealaltă a oraşului, nu m-a lăsat niciodată să merg singură, oricât de curajoasă aş fi încercat să par. Părinţii mei deja începeau să se obişnuiască ca în fiecare duminică să îl gasească în faţa porţii, strigându-mă. Conversam adesea prin scrisori, mai ales când a trebuit să merg la facultate. Mi-a zis de multe ori că nu-şi imaginează să se căsătorească cu altcineva, iar sentimental era reciproc, dar părinţii lui nu ar fi fost de acord niciodată să se însoare cu o fată dintr-o “casă de copii”. Într-adevăr, eram o familie numeroasă, cu 8 copii, pe care nu era uşor să-i creşti. Chiar şi aşa, toţi avem o educaţie, fiind foarte respectaţi acum, cât şi pe atunci. El a venit la poarta mea până în ultimul moment, când m-am mutat din oraş, dar am refuzat să mai ieşim. Nu voiam să mă bag într-o familie în care nu-mi era locul. L-am ocolit mult timp, din ruşine şi regret, dar am aflat că el tot mă aştepta…şi m-a aşteptat până când m-a văzut căsătorită cu altcineva. Ceva ani mai târziu, am aflat că a murit, dar mereu va trăi în amintirile mele.”
Costel, bunicul Amaliei
2 iulie 1975, prima zide muncă
„Aveam 17 ani, de-abia împliniți, când am început serviciu’. Pe atunci nu puteam face naveta în fiecare zi din Recea până-n Bacău, așa că stăteam într-o baracă, în parc. Eram peste 100 de oameni dintre care eu, cel mai mititel! Nu am prins pat, așa că stăteam într-un colț, lângă un muncitor masiv de care mă temeam. Dar mi-a prins bine! Seara, când mă schimbam, îmi împătuream hainele, le legam cu o curea și dormeam cu ele sub cap, ca să nu mi le fure nimeni. Mare bucurie când mi-am cumpărat prima bicicletă. Deși făceam două ore dus, două ore-ntors zilnic, măcar dormeam în patul meu! Nu știam eu pe atunci cu ce se mănâncă… Șeful meu, Moș Berdeica (rus, pasionat de secărică) mă punea pe mine să marchez orele de muncă, cu instrucțiunea de a lăsa liber în dreptul numelui meu. ‘Am eu grijă de tine’ zicea; nu m-aș fi gândit niciodată că el nici să iscălească nu știa. Noroc de cei mai bătrâni, cărora le era milă de mine, că m-au învățat: ‘Măi Costică! Tu vii primul, tu pleci ultimul’. Nu au trecut 3 luni, că pe fișa cu marcajul, cât scria la ei, scria și la mine.”
Când ai condus o echipă pentruprima oară?
„1961. Aveam 21 de ani, eram vechi! Ardeleanul Cherecheș, șef de echipă, s-a îmbolnăvit și m-a lăsat pe mine să am grijă de oameni. Am rămas cu 26 de meseriași. Mă uitam în jur și nu-mi venea să cred că sunt șef. Totuși, Dumnezeu m-a ajutat și m-am prins repede de cum funcționau treburile.”
(Costică a lucrat până la 70 de ani și a mai condus multe alte echipe de ingineri)
Carmina, bunica Dimitriei
„Era în jurul anului 1970 și eu abia mă logodisem cu bunicul tău (Vasile). Era iarnă și pe atunci abia începusem să lucrez ca inginer agronom. Vasile, și el în același domeniu, dar în altă localitate, avea de rezolvat niște probleme și nu a mai reușit să vină la mine, cum o făcea de obicei. Erau niște nămeți grozavi și voiam extrem de tare să îl văd. Iubirea era față în față, nu în fața ecranului cum e acum. M-am dus la șeful meu, un om foarte serios de fel, și l-am rugat să mă lase să iau sania să mă dau pe derdeluș. Eram tânără și cred că a zis că mă prostesc, dar m-a lăsat. Am luat-o și m-am dus o oră și ceva pe drum, până la el. A amânat tot ce avea de făcut și ne-am dat amândoi cu sania, oameni mari fiind. Era o iubire veșnică de adolescenți. Trecuse deja de lăsarea serii și mi-am dat seama că întârziasem cu mult la seriviciu, trebuia să mă și întorc în ziua aceea, îți dai seama. Când am ajuns împreună cu Vasile, l-am pus să se ascundă să nu-l vadă șeful, am dus sania la loc și am dat nas în nas cu „lupul”. Cred că și-a dat seama că l-am mințit, m-a luat la rost unde fusesem de fapt, de ce stătusem atât și mi-a dat în final 2 zile în plus de serviciu. Știu că am ieșit și am râs toată noaptea cu bunicul tău. Nici nu cred că dormisem, dar s-a meritat. Îmi pare rău că voi nu mai aveți parte de acelați sentiment, dar în esență iubirea ar trebui să fie pură precum sentimentul pe care îl ai atunci când te dai cu sania.”
Aurel, bunicul lui Luca
Bunicul meu îmi povestea cum la 11 ani, în anul 1947 a trebuit să plece de la casa lui, din comuna Cilieni, azi județul Olt, pentru a se înscrie în clasa 1 de liceu, un fel de clasa a 5 a în vremurile noastre.
După ce a absolvit 7 clase elementare a trebuit să își schimbe numele de familie, din cauza unor probleme politice apărute în acele vremuri tulburi. Din Cârciumaru Aurel ajunge astfel Ghimiș Aurel, fiind înfiat de mătușa lui, Petra Ghimiș. Dacă bunicul meu nu ar fi făcut acest lucru atunci el ar fi fost exmatriculat, deoarece părinții lui erau oameni mai înstăriți, chiaburi, care erau considerați inamici ai sistemului politic din acei ani.
Schimbarea de nume îi permite să termine liceul în anul 1954, dar îi creează probleme atunci când ajunge la facultate, deoarece în declarațiile pe care trebuia să le completeze nu a menționat această schimbare de nume, inducând astfel în eroare conducerea institutului, ajungând să fie anchetat în fața lui Ion Iliescu, acesta spunându-i că ar fi trebuit să îl dea pe mâna autorităților, pentru că ocupase locul unui tânăr ce lucra la o fabrică a comuniștilor și care era văzut cu ochi mai buni, Iliescu zicându-i bunicului meu că ar trebui să fie recunoscător că a fost doar exmatriculat în urma acestei întâmplări.
Fiecare poveste bună are și părți nefericite, ca finalul fericit să fie și mai frumos. Aceasta este povestea numelui meu, pe care bunicul meu, trecut prin neajunsurile vieții, o spune cu mândrie.
Floarea, bunica Mateei
“Pe când eram de vreo 19-20 de ani, eram angajată la “Cauciuc” cum îi spuneam noi, Platforma Borzești, unde se ținea o ședință săptămânală la care trebuia să participăm. Cum tata și mămuca știau de ea, mă așteptau liniștiți să mă întorc cu autobuzul de ora 8. În acea zi, nu eram acolo, eram la spectacolul pentru care el luase bilete cu ceva vreme înainte și oriunde mă prindea în sat mă ducea cu vorba, și m-a dus in continuare până când am acceptat.Și iată-ne, în sală, lipiți de scaune, fascinați de ce era in fața noastră, uitând total de părinți și de ședința la care trebuia să fiu. N-am scăpat basma curată: nici bine nu ajunsesem la poartă că Mămuca mă aștepta, cu baticul bine strâns și făcălețul în mână. Și acum mă înfior când îmi aduc aminte!, îmi spune râzând. Dar chiar cu toate amenințările de a nu mai călca vreodată în curtea noastră, el s-a întors a doua zi, iar de acolo, e o altă poveste.”
Plină de emoție, bunica închide telefonul și eu nu mă pot abține din a mă întreba, e oare întârziatul acasă transmis din generație în generație?
Bunicul John, bunicul Aidei
„Cum să-ți spun… Eu când m-am născut erau comuniștii la putere. Și când eram în clasa I aveam un învățător acolo, la țară, foarte aspru și dur, așa, se comporta ca un adevărat comunist. Noi învățam acasă la învățător, acolo era sala noastră de clasă, dar trebuia să mergem în fiecare zi pe jos, vreo 3 kilometri. Și așa, la 10 ani, mergeam iarnă, vară, până la școală. Vara era cald, dar iarna era zăpada de un metru și tot mergeam cu toți copiii prin zăpadă, ploaie, ger, în fiecare zi. Nu conta ce vreme era afară, mergeam la școală să învățăm carte… și nu lipsea nimeni, bunicule… Și am stat la țară până am terminat clasa a VIII-a, când m-am dus să dau examen pentru liceu, la Podul Turcului, dar trebuia să plătești ca să intri. Am dat examen la română, matematică, iar atunci se dădeau scris și oral. La istorie, când m-au ascultat, era proba eliminatorie – și mi-au pus nota 4, că nu am putut să plătesc. N-am intrat, dar așa se proceda. Anul următor, am dat examen la Tecuci, la mecanică auto, și s-a întâmplat la fel. Am mai așteptat un an, ca să dau la Piatra Neamț, la școala profesională, unde-ți făceau contract pe 2 ani.
Dar tot timpul când am învățat, n-am simțit comunismul, că am avut șansa să am colegi excepționali… Așa că, din punctul ăsta de vedere, parcă a trecut comunismul pe lângă noi… și am avut profesori foarte buni, care nu persecutau pe nimeni. Nu trebuia să te ferești de nimeni și de nimic… Și când m-am angajat, a fost aceeași treabă. De 1 Martie, dădeau bărbații mărțișoare la femeile din fabrică, iar de 8 Martie, puneai mână de la mână, Sindicatul punea bani, făceai petrecere la club și sărbătoreai Ziua Femeii acolo…”
Adriana, bunica Antoniei
„Eram în anul l de facultate, împreună cu bunicul tău încă de la șaispresece ani. Părinții noștri nu erau de acord cu o asemenea iubire, firavă și blândă, dar pe de altă parte indistructibilă. Ne-au trimis la studii în orașe diferite, sperând că a fost doar o dragoste ce aparținea perioadei liceului și că va rămâne acolo. Uimirea mamei atunci când i-am spus că nu ne-am despărțit , povestindu-i despre planul meu de a-l vedea următoarele zile, a cuprins întreaga atmosferă, transformându-se ulterior în furie. Mi-a interzis cu vehemență să plec fără sora mea, care și-a exprimat refuzul foarte clar. Două zile nemâncate, trei zile fără să vorbesc cu ea … au fost declanșatoarele deciziei de a îmi permite să merg până la urmă. Lili și prietenul ei m-au însoțit, bineînțeles, dar mai exista o mică problemă. Iubirea atunci nu se menținea vie prin intermediul telefoanelor. Noi nu aveam așa ceva. Nu îi cunoșteam adresa, așa că nici măcar o scrisoare nu ar fi putut salva situația.
Trei zile în care am cutreierat toate colțurile orașului, cautându-l pe el, sau pe prietenul lui și ascultând oftările celor doi care m-au însoțit. Nu m-am oprit, în ciuda faptului că părea imposibil să dau de el și atunci când am rămas fără speranță … o secundă. O secundă a fost de ajuns să îl văd la debarcader, așteptând să plece. O secundă l-am luat în brațe de parcă nu îl mai văzusem de ani de zile. Un moment de libertate, de liniște sufletească, de magie. Căci așa era pe vremea noastră, ne iubeam atât de mult încât eram capabili să transformăm o secundă în eternitate.”
Ioan, bunicul Deliei
16 august 1958: ziua care i-a marcat bunicului meu tot restul vieții
Avea 14 ani și era cu vitele la păscut pe dealurile Ghidăoaniului, când a văzut un proiectil pe jos. Deși al Doilea Război Mondial se încheiase în urmă cu 13 ani, găsea des cartușe cu gloanțe sau fitiluri cărora obișnuia să le dea foc și să zică că sunt artificii. Dar de data asta era ceva neobișnuit, ceva ce nu mai văzuse. Era jumătate mai subțire, jumătate mai gros și avea 2 aripioare. Curios a început să îl desfacă cu un briceag până a rămas doar un tubușor mic, lung de vreo 2 cm și cât țigara de gros. La un capăt se vedea un praf gălbui, care strălucea în lumina puternică a soarelui de august, iar în partea cealaltă avea o sită. Ținând tubușorul cu grijă în mâna stângă, a introdus o agrafă în sita de la celălalt capăt. Atunci a explodat. Așchii fine i-au sărit pe față și pe piept, dar mâinile au fost cele mai afectate. A stat internat în spital 18 zile, de pe 16 august până pe 3 septembrie.
Astăzi îi povestește nepoatei, cu vocea tremurândă, despre curiozitatea care ar fi putut să îl omoare, în schimb i-a luat doar 5 degete.
