One Man Shows I.D. Fest 23

  • Cezara Cristache
  • Andreea Moroti
  • David Vasile Dumitriu
  • Dragoș Andrei Prundeanu
  • Iulia Popa
  • Luca Udățeanu
  • Luca De Mezzo
  • Julia Moraru

Cortinele grele, din catifea roșie, ale Teatrului Bacovia, s-au tras în cel de-al 23-lea capitol din basmul I.D. Fest, pentru a pune în atenția publicului personajele principale ale secțiunii One Man Show.

Află mai multe despre experiența la I.D. Fest a actorilor și dramaturgilor aspiranți, prin răspunsurile lor la întrebări precum ”Cât de mult te-ai regăsit în monologul ales?”, ”Cât de mari au fost emoțiile înainte să urci pe scenă?”, ”În ce fel crezi că te-a schimbat I.D. Fest?”.

Cezara Cristache

Cezara Cristache, este pasionată nu doar de teatru ci și de dansuri populare, fiind dansatoare în ansamblul consiliului județean Constanța.

A îmbinat muzica și jocul scenic în monologul ”Fata din curcubeu”, text care a stârnit multă emoție prin contrastul dintre subiectul dramatic, viața grea și nedreaptă a unei femei de etnie romă, și momentele comice, felul personajului de a diminua gravitatea întâplărilor prin autoironie și cântec.

”Coordonatorul meu, Tiberiu Roșu, mi-a recomandat textul <<Fata din curcubeu>>, l-am găsit în format audio și m-am îndrăgostit. Se împletește perfect cu personalitatea și cu felul meu de a fi. Nu m-am gândit la cum aș putea să îl abordez, pur și simplu m-am lăsat ghidată de ceea ce am simțit și cu îndrumarea lui Tibi am ajuns la o formă finală.”

Andreea Moroti

Aflată deja pentru a doua oară în postura de participantă la One Man Show, Andreea Moroti a ales să joace și să regizeze un monolog inspirat din cartea “Oscar și Tanti Roz”. A lăsat sala cu ochii în lacrimi prin povestea tristă învăluită în inocența personajului Oscar, un băiețel de 8 ani, bolnav de leucemie, care trăiește într-un spital.

”Vreau să dau la teatru și încerc să îmi ies din zona de confort cât mai des și să încerc de toate. Am vrut să joc iar pe scena teatrului din Bacău și să demonstrez că am crescut față de anul trecut.

Chit că înainte de moment poate simți că leșini de emoții, să urci singur și să vezi că toată scena e a ta, nu se compară cu niciun alt sentiment.”

David Dumitriu

“Omul cu gândacul”, în scenografia, regia și jocul actoricesc ale lui David Dumitriu, a ținut publicul în suspans, luându-l prin surprindere cu sfârșitul dramatic. Monologul a impresionat și juriul, aflându-se printre momentele câștigătoare, despre care poți să citești mai multe aici.

Dragoș Andrei Prundeanu

Dragoș Andrei Prundeanu, a fost actor și regizor al monologului “Sex drugs rock and roll”. ”La început eram extrem de fericit că urma să fiu singur pe scenă, pentru că cea mai mare încredere o am în mine și știam că și dacă mă încurc, o să pot să îmi duc OMS-ul până la capăt.

Când a venit ziua în care trebuia să-l prezint, nu-mi aduc aminte să fi avut emoții așa de mari de foarte mult timp, și am simțit că a trecut o săptămână până să intru pe scena.

Per total abia aștept să vin cu alt OMS și la anu’, dar e mult mai relaxant să știi că ai și alți colegi pe scenă cu tine pe care te poți baza.”

Iulia Popa

”Frankie de la 4”, a destins atmosfera și a adus zâmbete pe fețele spectatorilor prin interpretarea Iuliei Popa. ”Să îți alegi singur rolul și să joci un monolog e un exercițiu foarte bun cu sinele, pentru că te forțează să iei decizii pe cont propriu. Simt că m-a apropiat de mine, dându-mi mai multă încredere în felul în care reacționez sub presiune.”

”Îmi doream foarte mult să vin la I.D. Fest, auzisem de festival și de toată atmosfera primitoare din cadrul lui. Așteptările s-au potrivit cu realitatea, I.D. Fest a fost o experiență minunată!”

Luca Udățeanu

Luca Udățeanu a pregătit “Însemnările unui nebun”, spectacol scris de Maxim Gorki, în scenografia lui Solcanu Radu și în regia mentorilor Julieta Georoiu si Solcanu Radu.

Luca De Mezzo

Luca De Mezzo a pregătit monologul “Flori pentru Algernon”, scenografie proprie și regia de Julieta Georoiu și Radu Solcanu.

Julia Moraru

Julia Moraru, ne-a facut pe toți să reflectăm asupra importanței unei perspective pozitive în viață punând în scenă povestea lui Hazel, personajul principal al cărții ”Sub aceeași stea”.

”A fost o întreagă experiență să descopăr cum este să simți, să gândești și să trăiești având cancer tiroidian cu metastaze pulmonare, eu neavând niciodată vreo problemă medicală.

Cel mai important lucru pe care l-am descoperit alegând tema este: câtă viață trebuie să fie când joci moartea!

Prin simplul fapt că am avut curajul să fiu singură pe scenă și am reușit să transmit un mesaj, mă face să simt că am evoluat ca persoană și ca actor.

Pentru asta, mulțumesc I.D. Fest!„

Articol scris de Ana Gheorghiță și Delia Lupu

Leave a Reply

Your email address will not be published.