Categories
Blog

Activitățile din timpul ediției 23 I.D. Fest

  • Spectacole invitate prezentate de UNATC și UNAGE
  • Teatru radiofonic – Teatrul Improbabil
  • Proiecție de film – „Clouds of Chernobyl” cu Isabela Neamțu
  • Workshop de hip hop cu Alexandra Barac

Ești curios să afli de activitățile diversificate de care s-au bucurat participanții ediției 23 I.D. Fest? Iată câteva dintre ele:

Spectacole invitate

În deschiderea festivalului, pe data de 20 august, Alexandru Ivănoiu a pus în scenă celebra piesă „Iepurele Alb, Iepurele Roșu” de Nassim Soleimanpour, regizat de Matei Lucaci-Grunberg. De la premiera sa din 2011, piesa a fost tradusă în peste 25 de limbi, devenind una dintre cele mai jucate piese de teatru, cu un mare impact asupra publicului.

În ziua de 21 august, s-a pus în lumina reflectoarelor lucrarea de licență „Fat Pig” pusă în scenă de UNATC ”I.L. Caragiale”. Acest spectacol s-a remarcat întotdeauna prin puterea lui de a impresiona și de a pune publicul pe gânduri. De asemenea, tot prin intermediul actorilor de la UNATC ”I.L. Caragiale”, în zilele de 22 și 24 august s-au pus în scenă spectacolele de licență Wasted” și „Romeo și Julieta”, în distribuția cărora se află Bogdan Iancu, Vlad Isăilă, Eva Cosac, Tiberiu Zavalea și mulți alții.

În zilele de 25 și 26 august, trupa de improvizație Backstage Boys intră pe scena Teatrului Bacovia cu un spectacol remarcabil, în cadrul căruia se află trainerul și îndrăgitul actor al Bacăului, Ștefan Huluba, alături de Cătălin Cosarca, Vlad Mihu, Iulian Sfircea.

În următoarele zile, între 27 și 29 august, actorii facultății „George Enescu” din Iași prezintă 2 spectacole de licență regizate de Octavian Jighirgiu. Pentru „Perfect necunoscuți”, reuniunea dintre 7 prieteni ia o întorsătură diferită, iar „Prenumele” reunește o familie într-o serie de evenimente neașteptate. 

Totodată, în cadrul aceleași facultăți, la secția de coregrafie, disertație master, a fost pus în scenă spectacolul „Hamlet”, coordonat de profesorul universitar Lorette Enache.

Teatru radiofonic

Teatrul Municipal Bacovia, partener al festivalului, a cedat scena ascultătorilor Teatrului Improbabil, proiect fondat de Alexandru Ivănoviu și Ilinca Prisăcariu. Teatrului radiofonic a adus emoție prin intermediul unor piese precum ”Frica în sân”, ”Alexandra, iz everything alright?” și ”Bad Lovers”.  

Proiecție de film – „Anul pierdut 1986”

Isabela Neamțu, jurat fidel al festivalului și actriță remarcată atât pe scenă, cât și pe marile ecrane, ne aduce pe 23 august o proiecție a filmului „Clouds of Chernobyl”. Filmul a avut premiera în cinema pe 24 iunie 2022, fiind prezent și la Festivalul de la Cannes în secțiunea Marche du Film. Acesta a fost regizat de Ligia Ciornei, fiind filmul de debut al acesteia.

Workshop de hip hop cu Alexandra Barac

Alexandra Barac dansează de 15 ani și a pus bazele acestei pasiuni prin street dance, fiind ulterior atrasă de Hip Hop, drum pe care a și rămas. Este câștigătoarea Red Bull Dance Your Style România 2021 și a participat la mai multe concursuri în Europa și S.U.A.

În cadrul festivalului, pe 25 și 27 august, s-a desfășurat un workshop împreună cu Gabriel, care a câștigat concursul B.T.M. în Brașov la categoria Hip Hop. Workshopul a îmbinat arta dansului cu cea a muncii în echipă, cultivând spiritul festivalului.

Află cine au fost jurații, trainerii și care au fost trupele participante în I.D. Fest 23!

Articol scris de Ștefania Brătescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.