Viața din spatele Instagramului: Aesthetically boring

Social-media în 2021- Superficial dar estetic

Platon, Aristotel și Plotin au avut moduri diferite de a descrie frumusețea. Platon spunea că adevărata frumusețe se află la echilibrul dintre frumusețea fizică și cea morală. Aristotel nu a fost de acord și a susținut că el o găsește mai degrabă în lucrurile simple și naturale și Plotin a dus teoria lui Platon la un nivel superior, constatând că frumusețea este de fapt inspirația unui artist care înnobilează un obiect în timpul muncii sale.

Istoria a decis că toți trei au avut dreptate și din aceste trei definiții ale frumuseții a luat naștere termenul de estetică.

De atunci nu au existat schimbări majore. În secolul 18, în Germania, estetica își primea definiția concretă și ajungea să reprezinte analiza sentimentelor provocate de artă, natură și cultură, dar după cum se poate vedea această definiție nu diferă considerabil față de cea dată de cei trei mari filozofi ai Greciei antice.

Termenul de estetică și-a păstrat semnificația patru secole până când trei crai de la răsărit, Instagram, Tik Tok și Tumblr au dat peste el și au zis că ar fi o idee bună să îl modifice, așa luând naștere trendul aesthetic.

Ce este trendul „aesthetic”?

Trendul aesthetic, acel trend care a luat generația noastră deja profund americanizată și a transformat-o în una de e-boys, vsco girls și softboi, marcând astfel începutul modei personalităților de împrumut.

Odată cu apariția acestui trend originalitatea și naturalețea, noțiuni mai apropiate de definiția inițială a esteticului, au fost înlocuite cu o vastă serie de imagini false după care am ajuns să fugim în căutarea identității noastre și a acceptării sociale, imagini ce au primit numele de aesthetics.

Aceste aesthetics funcționează drept identități false pentru cei dintre noi care nu reușesc să își descopere propria lor personalitate. Ei se refugiază în spatele acestor imagini deja formate pe care se străduiesc să le reproducă în detaliu și își stabilesc deciziile în funcție de estetica pe care o reprezintă, dar merită oare să îți faci toate alegerile, de la outfiturile pe care le porți până la muzica din play-list doar pentru a fi aesthetic?

Viața trăită după regulile unei imagini aesthetice este similară cu cea a unui actor neplătit ce decide să renunțe la sine pentru aprecierea pe care i-o aduce personajul pe care îl joacă. Dar oare nu e trist să îți trăiești viața cu ochii unui personaj? Să știi că oamenii din jurul tău sunt lângă tine nu pentru că țin la tine ci pur și simplu pentru că le place rolul pe care îl joci?

Oricum, clar este că o astfel de viață nu poate fi decât o soluție temporară. Nimeni nu își va putea nega adevărata natură la nesfârșit și astfel că vine un moment în care nu mai putem să ne ascundem în spatele unei imagini aesthetically pleasing. Și, știind că acest moment este inevitabil și că oricum vom reveni în cele din urmă la personalitatea noastră, mai rămâne o singură întrebare:

Putem fi perfect estetici?

Am stat mult să mă gândesc la această întrebare și am ajuns la concluzia că da, putem fi perfect estetici, dar doar dacă renunțăm să ne mai ascundem în spatele trendului aesthetic.

Cum adică? Ei bine, după cum știm, estetica este reprezentată de frumusețea găsită sub forma naturală și adevărată. Trendul aesthetic se leagă de citatul: ,,frumusețea este în ochii privitorului“, creând aceste imagini false despre care vorbeam anterior, unele dintre ele fiind atât de false încât devin sfidătoare la adresa termenului de estetică, având totuși grupuri de oameni care găsesc frumusețea în ele.

Și într-adevăr, frumusețea este în ochii privitorului, dar publicul este diferit. Indiferent de alegerile pe care le vei face, vei găsi în mod sigur atât oameni care să te susțină cât și oameni care să te judece. E imposibil să mulțumești pe toată lumea, așa că de ce să mai încerci? Căutarea noastră ar trebui să aibă scopul de a ne găsi pe noi înșine ca pe urmă să ajungem să fim împăcați cu această imagine reală a noastră.

Filozoful danez Soren Kierkegaard spunea că singura cale prin care putem evita disperarea este aceea de a ne dori să fim cei ce suntem cu adevărat. Trebuie să ai curaj și încredere în tine ca să poți să te auto- descoperi și ca mai apoi să faci față valului de critici venit din partea celor care nu te vor suporta pentru că ai ales să îți construiești viața după regulile tale. Astfel, aesthetic sau nu, ce contează e să fii natural.

Viața din spatele Instagramului

Societatea în care trăim a ajuns să promoveze o viață instagramabilă, o viață cu filtre și cadre perfecte, însă în viața reală, cea din spatele Instagramului și a camerelor de filmat, perfecțiunea nu are cum să existe.

Dintre un om care caută să atingă perfecțiunea și unul care este autentic, publicul larg va alege mereu autenticitatea. De ce? Pentru că un om autentic este un om încrezător și prin urmare, împăcat cu el însuși.

Oamenii te vor trata de cele mai multe ori în funcție de energia pe care o ai așa că singura metodă prin care poți ajunge la un echilibru cu cei din jurul tău este ca tu să fi echilibrat cu tine. Acordă-ți timp, descoperă-te și apoi învață să te accepți așa cum ești, o persoană perfect imperfectă, sau nu te complica și alege varianta safe, dar tristă, a unei vieți aesthetically boring. Alegerea e a ta!

Articol scris de Luca Ghimiș

Vezi și: Societatea în proces de upgrade (https://idfest.ro/2021/02/25/societatea-in-proces-de-upgrade/)

Leave a Reply

Your email address will not be published.