O vacanță de Crăciun

Cu toții așteptăm un singur lucru – vacanța, fie ea de o zi, o săptămână sau câteva luni bune. Și o aștepți, o tot aștepți, începi să numeri zilele, îți vine să te învârți ca un titirez căci nu mai vine odată și ce să vezi, când n-o mai aștepți, vine în sfârșit. Dar acum ce? A venit, ești atât de entuziasmat că n-o să-ți mai vezi colegii enervanți, nu mai trebuie să te ridici din pat înaintea oricărei vietăți și totuși nu știi cum să te bucuri din plin.

Crăciunul cel de toate zilele

În cazul în care nu trăiești în Africa de Sud, unde de Crăciun se mănâncă larve de molie, ori îți ascunzi bine măturile în speranța că nu le va găsi nicio vrăjitoare, tradiție tipică norvegienilor, probabil te mulțumești cu un castron bine meritat de salată boeuf și câteva filme specifice anotimpului de pe Pro TV.

În România, tradițiile încă persistă, în special în mediul rural, însă nici orășenii nu se lasă pe din lături. Astfel că, suntem renumiți pentru pregătirile astronomice pentru trei zile magice de Crăciun : ne întoarcem casa la 180 de grade și simțim că urmează să ne cadă toate cele zece degete de la frământatul cozonacilor. Am fost crescuți în spiritul acesta, sărbătoarea fiind echivalentă cu multă mâncare bună, însă nu doar în asta stă magia acestei sărbători.

Simplitatea este răspunsul!

Iată 3 idei pentru un Crăciun plin de momente mici, care contează cu adevărat :
1. Dacă și tu te numeri printre cei care merg cu colindul, ce-ai zice dacă, o parte din averea colosală pentru care ți-ai epuizat corzile vocale, să o pui deoparte pentru o persoană care are cu adevărat nevoie. Nu trebuie să-i cumperi o curea Gucci, te asigur că vei obține un zâmbet cald, că-i vei reda speranța chiar și preț de 5 minute, pentru orice fleac pe care vrei să il oferi. Dar nu uita, împachetează-l frumos!
2. De câte secole nu ți-ai mai văzut bunicii? Du-te la țară, în celălalt capăt al orașului, ia trenul în cazul în care sunt departe și strânge-i în brațe. Atât. Cu siguranță va însemna cât o mie de cuvinte. Poate te faci și tu cu un cozonac și niște sărmăluțe la pachet.
3. Fă un om de zăpadă – că tot e mare zarvă cu apariția filmului Frozen 2, și ce e mai carismatic decât Olaf? Chiar dacă pare banal, să știi că niciodată nu strică puțină deconectare de la tot acest haos în care ne învârtim. Nu uita să-i pui un fular, să-i țină de cald!

Cu toții avem impresia că trebuie să realizăm lucruri mărețe pentru a ne simți împliniți, însă ce e cu adevărat important, sunt acele momente din viață în care simți că timpul s-a oprit și ești doar tu cu zâmbetul pe buze privind tot ce te înconjoară, analizând și apreciind fiecare detaliu.

Articol scris de Crețu Lorena

Crăciunul consumerist al secolului XXI

Cadourile – indicatoare de apreciere

Vine Crăciunul și, automat, veșnicile dileme apar „Oare am luat ce-i trebuia? ”, „Sunt destule cadouri? Nu e prea puțin?”. Nu cred că sunt singura persoană care a ajuns la concluzia că darurile de sărbători au scăpat de sub control, cât și bugetul alocat unei astfel de investiții. Oamenii de acum câteva decenii ere erau fericiți dacă primeau o jucărie, dacă stăteau împreună cu familia sau primind câteva nuci și mere, deci de ce nu mai putem aprecia frumusețea lucrurilor mici?

Cert este că darurile ne împing către creerea acestei frici constante de a eșua, de a dărui un cadou „imperfect” unei persoane dragi și de a o insulta indirect prin faptul că „nu am dat destul de mulți bani pe el”.

Octombrie și mentalitatea shopping-ului sezonier

Statisticile arată că am ajuns ca în 2019 să cumpărăm mai multe cadouri cu 5,4% decât în 2018, fapt cauzat de cultul sărbătorilor moderne. Cât mai multe produse înseamnă cât mai multă dragoste, iar o calitate cât mai înaltă corespunde unui cadou cât mai apropiat de „cadoul ideal” pe care îl vânează majoritatea cumpărătorilor, dornici să mențină relațiile cu cei apropiați cât mai strânse. Nu e de mirare că telefoanele și gadget-urile ajung să fie cele mai râvnite cadouri de Crăciun, costurile totale ale cadourilor la nivel global ajungând și până la un trilion de dolari.

Această mentalitate toxică trădează dependența fiecăruia dintre noi față de cadourile de Crăciun și de banii cheltuiți pe ele, elemente care au ajuns să valideze cât de importanți sunt pentru noi cei din jurul nostru.

Există o presiune socială, cuplată cu propaganda, care influențează lumea să cheltuie tot ce are în portofel, pierzând pe drum rolul sărbătorilor . Este ironic ca fix în sezonul recunoștinței ajungem să fim cel mai puțin recunoscători, nu?

Dacă stai și te uiți în jurul tău, poți obserca că încă din primele zile ale lui noiembrie, fiecare magazin e împânzit de beteală, globuri și ornamente de Crăciun, explicația pentru acest fenomen fiind una simplă. Marketing-ul și-a dat seama de această mentalitate a sărbătorilor, înrădăcinată de ultimele decenii în mințile noastre și a venit cu o soluție pentru a face mai mult profit. Astfel cadourile și luna sărbătorilor nu ne creează stres numai în decembrie, fiind prezente încă din Octombrie, după cum ne indică și statisticile: 22% din oameni încep să cumpere cadouri și decorațiuni încă din toamnă, pentru a-și face timp să găsească cel mai bun cadou posibil.

Demitizarea cadoului de Crăciun ideal

Conexiunile cu persoanele dragi nu ar trebui făcute prin intermediul cadoului cumpărat sau al decorațiunilor scumpe de Crăciun. În ultimii ani, din ce în ce mai multe familii aleg să sare peste etapa de „primit/dăruit cadouri”, alocându-și acel timp pierdut obsesiv pentru un dar. Mulți ajung la concluzia că un cadou poate să fie neconvențional, precum timpul petrecut cu cei dragi. Prin activități precum confecționarea de ornamente de Crăciun acasă, cu toată familia, și până la ieșirea în oraș cu rudele pentru a petrece mai mult timp împreună, poți scăpa de stresul sărbătorilor și să-ți reinventezi Crăciunul, printr-o simplă decizie. Totul ține de tine și de voința ta!

Un cadou cu adevărat valoros nu trebuie să-ți strice starea de sine și să arate perfect la suprafață. Până la urmă, orice decorațiune i-ai adăuga, un cadou care nu este făcut din suflet și cu intenții bune, nu va reuși vreodată să aducă bucurie. Cel mai bun cadou pe care îl poți face celor dragi și ție, în acest sezon, este să-i ții aproape de tine pe cei la care ții.

Articol scris de Sabrina Dâscă

1 Decembrie prin ochii tinerilor

1 decembrie, Ziua Națională a României semnifică ziua în care românii de pretutindeni se înfrățesc în simțire, ziua în care,din punct de vedere spiritual, toți suntem mai buni, ziua în care,noi, românii, am reușit să arătăm lumii că suntem, într-adevăr, uniți.

Ce semnifică această zi prin ochii tinerilor?

Când vine vorba de Ziua României, majoritatea tinerilor nu au același sentiment de mândrie profundă față de țara lor, precum îl aveau părinții și bunicii lor. Într-o țară în care o bună parte a obiceiurilor sunt împrumutate din alte societăți, mai este loc oare de tradiții și patriotism?!

Prin prisma unor aspecte, țara noastră nu mai reușește să țină pasul cu celelalte țări, însă aici este locul unde ne-am născut, dezvoltat și ne vom cunoaște desăvârșirea alături de cei dragi.

Deși unii tineri sunt nepăsători în privința acestui subiect, o parte a generației tinere muncește cu ardoare, dorindu-și să-și clădească un viitor în România sub deviza “Nicăieri nu-i ca acasă.”

 Cuvinte din istorie

După spusele lui Eminescu:

Patriotismul nu este iubirea țărânei,ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de țară.

Cu toate acestea, noi, adolescenții din ziua de azi, avem tendința de a ne concentra prea mult pe viitor, pe ceea ce urmează să se intâmple, în loc să ne bucurăm de prezent și să fim recunoscători față de evenimentele trecutului, fără de care nu am fi ajuns unde suntem în acest moment.

Chiar dacă acum nu trăim cele mai faste momente ale istoriei, suntem convinși că tinerețea, optimismul si debordanța generației noastre vor construi o nouă imagine României, cea a respectului  și a responsabilității.

Cu siguranță, România se va “însănătoși” la un moment dat, chiar dacă nimeni nu poate prezice momenul revenirii acesteia din mica hibernare…1 Decembrie este cel mai bun moment pentru acest început!

Articol scris de Mara Bălăiță și Mara Zaharia

Teatrul pentru copiii cu dizabilități – terapie prin artă

Despre dizabilități și conceptul de „ei și noi”

               De-a lungul timpului persoanele cu dizabilități au fost invizibile pentru mulți dintre noi, iar ziua de 3 decembrie ne amintește de importanța destigmatizării acestui grup omniprezent în viața noastră. Să ai o dizabilitate nu înseamnă neapărat să folosești un scaun cu rotile sau o cârjă, acest lucru incluzând și instabilitățile emoționale, de gândire sau adaptare la lumea exterioară.

Prezența dizabilităților la unii oameni nu ar trebui să ne îndemne să ne îndepărtăm de ei și să îi izolăm, chit că alții ar putea spune că este chiar „benefic”. Pentru a-i integra într-o societate care de obicei îi ignoră, aceștia sunt introduși de mici în grupuri de terapie prin artă, cea mai eficientă metodă pentru dezvoltarea socială fiind teatrul.

 Diferite viziuni, o schimbare inovatoare

Conceptul unei trupe de teatru pentru persoanele cu dizabilități a devenit prima oară realitate în 1989 când s-a format compania de teatru Phamaly. Cei care au creat compania au realizat că, de-a lungul anilor, erau din ce în ce mai puține oportunități pentru ca persoanele cu dizabilități să se afirme. Deranjați de această situație, și-au format propria companie, unde lucrează în prezent persoane cu dizabilități din întreg spectrumul.

Multe grupuri de teatru pentru cei cu nevoi speciale folosesc metode de stimulare multi-senzonziale, proiecții de video-uri, animații și teatru de păpuși, pentru a-i face pe copii cât mai interesați. 

Există diferite tipuri de dizabilități, așadar sunt mai multe moduri de a coordona o trupă de teatru de acest gen și diferite beneficii: pentru copiii mici și cei low-functioning, există programe de terapie prin teatru, unde fiecare copil are un psiholog sau student la teatru cu care lucrează, iar exercițiile sunt orientate către cei cu nevoi speciale. Pentru copiii care au dizabilități intelectuale, cum ar fi autismul, teatrul îi ajută să dezvolte mecanisme de coping, în scopul combaterii stărilor regulate de anxietate în cadrul unor medii nefamiliare.

Așadar, teatrul reprezintă o modalitate eficientă de a îndruma copiii cu nevoi speciale spre formarea unor abilități și a unei viziuni mai clare asupra lumii exterioare prin comunicarea cu oameni dornici de a ajuta. De asemenea, cei care iau parte la astfel de programe realizează la sfârșitul acestora că sunt mai fericiți, iar părinții lor observă că agresiunea copilului s-a diminuat.

         Stând de vorbă cu Emilia, o fostă coodonatoare a unei trupe de teatru pentru copii, din Rybnik, Polonia, am aflat cum e să lucrezi direct cu un grup de acest gen: „Piesele pe care le făceam cu ei nu erau neapărat bazate pe cuvinte, ci pe muzică și dans, ca să-i ajute pe copii să-și exprime emoțiile, în cel mai sincer mod. Nici nu le alegeam noi piesele pe care le interpretau, ci îi lăsăm pe ei să aleagă ce vor să facă. Poate te întrebi de ce e lucru bun, dar dat fiind că nici măcar teatrele mari de aici nu au spectacole pentru ei, noi încercăm să le oferim șansa să facă ceea ce vor să consume din punct de vedere artistic”.

Trebuie să fii tu, chiar și când nimeni altcineva nu te acceptă

Cel mai probabil ai întâlnit și tu, măcar o dată, o persoană cu dizabilități, de orice fel. Primul instinct este să o respingi, să o dai la o parte fiindcă este„diferită”. Cum ar fi ca data viitoare când ai o astfel de oportunitate să oferi puțin din timpul tău, lăsând teama a o parte? Lecția pe care o vei învăța de la oamenii cu dizabilități este că trebuie să fii tu, chiar și când nimeni altcineva nu te acceptă.

Definițiile secolului 21 ne dictează cine poate să fie ce- cine poate să fie actor, cine poate să fie în centrul atenției- iar orice ieșit din normal este un impediment. Dar fiecare dintre noi are propria sa creativitate și ceva de spus. Deci de ce ne e frică să pășim afară din tipare?

Articol scris de Sabrina Dâscă și Antonia Ciutacu

Atunci când cortina se trage…

În cele câteva interviuri ale I.D. Fest 20, am dialogat cu adolescenți, tineri actori sau pasionați de teatru și am aflat mai multe despre acești indivizi “cu mai multe fețe”, care sunt, în timpul liber, niște oameni plini de aspirații și entuziasm.

În majoritatea timpului, acești tineri au contact direct cu scena sau, mai bine spus, spațiul unde exprimarea lor este necenzurată, iar trăirile sunt reale. Pentru unii ca Rareș Hutan, coordonator al trupei Amprente, e ca a doua (a)casă declarând că: E locul în care mă simt bine, mă simt privit și știu că toți au atenția asupra mea, iar tot ceea ce fac contează”, fiind de asemenea și o formă de autocunoaștere pentru acesta.

La ora de limba și literatura română învățăm că arta are 2 roluri – mimesis (“a imita”) și catharsis (“a purifica”) pentru că ea imită viața și purifică existența. Însă se poate afirma că arta nu este doar viață, ci ea ne poate (re)aduce la viață. În acest context, Rareș ne dezvăluie că teatrul l-a făcut să se simtă viu. În continua noastră căutare spre fericire, validare, progres, originalitate, fiecare are nevoie de un factor motivațional, iar pentru Rareș aceasta a fost curiozitatea: “Ce m-a făcut să rămân a fost curiozitatea, când am observat o mică evoluție în ceea ce făceam, am decis să rămân pentru a vedea cum pot evolua mai departe”.

Dacă credem în ceea ce facem atunci acel lucru nu are doar prezent, ci și viitor. Iar așa cum a spus și Alexandru Ivănoiu, trainer al acestei ediții : “Dacă e important pentru tine spectacolul, atunci are de unde să crească, are pământ fertil”.  Însă ceea ce contează în orice domeniu este să fim autentici sau, mai bine zis,

“Fă ca tine; fă și ca alții, dar fă ca tine”.

Puși față în față cu problematica parentală ce vizează o posibilă carieră a copiilor ȋn lumea teatrului, tinerii au avut răspunsuri complementare. De exemplu, Clara Popadiuc, de asemenea trainer I.D. Fest 20, a susținut că “Grija lui (a românului) este să meargă la muncă, să aibă ceva de pus pe masă și să-și permită o vacanță”, foarte puțini având educația de a merge la teatru sau la film. Această inconstantă în viața părinților poate provoca scepticismul în cauză. Unora abia la inceput de drum, precum Daria Gherghel, membră a trupei A.C.T. Bacău, căreia i s-a sugerat general-valabila alternativă a IT-ului, din considerente financiare de acestă dată. În contrast, alți participanți confirmă schimbarea de mentalitate a părinților, care percep această profesie dintr-o perspectivă mai favorabilă, fapt ce-i ajută să își susțină copiii și pasiunea lor.

Consider că un prim pas ar fi să recunoaștem “nostra culpa” în materie de artă și cultură și ar trebui să integrăm, la nivel colectiv, teatrul in rutina modernă. Putem fi, însă, optimiști privind înspre generația actuală fiindcă atâta timp cât mai există acea scânteie de pasiune, teatrul nu va muri.

Articol scris de Smaranda Andronic 

Definiția scenei. Clișeic sau nu?

După un an alături de trupa A.C.T. , după puținele, dar semnificativele dăți în care am pășit pe această așa-zisă scenă, am ajuns să mă poziționez mult mai aproape de definiția teatrului. Nu trebuie să fi actor ca să poți desluși acest mister al teatrului, trebuie doar să fi dispus să asculți și să privești, însă nu cu urechile, și respectiv cu ochii, ci cu sufletul. Deja îți sună clișeic? Ei bine, definiția “ca la carte”, mai succintă, are o altă idee: Teatru s.n. I. 1. Clădire special construită pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Instituție de cultură care organizează spectacole.

Festivalul național de teatru I.D. Fest promovează această latură artistică, umanizatoare: teatrul; în fond, cu asta ne ocupăm noi, organizatorii, suntem ca o palmă peste față, încercăm să trezim cât mai multe persoane la realitate. Dacă vrem să ieșim din această constantă banalitate a vieții din zilele noastre, trebuie să ne întoarcem la origini, să vedem natura și tot ceea ce ne înconjoară prin filtrul artei.

Din nevoia de a cunoaște cât mai bine, mai profund această artă, am hotărât să încercăm să ne infiltrăm în mințile participanților, să vedem peste ce adevăruri nespuse putem da. Alături de membrii departamentului de redacție, din cadrul festivalului, am început să punem întrebări pentru a ne putea răspunde, implicit, la ale noastre. Așa au sunat câteva dintre răspunsurile acestora : “Știi cum un pictor are o pânză albă? Mereu pornești de la zero. Așa e și scena. Ai o scenă goală și poți face din scena aia fix ceea ce vrei tu.” Gabriel Dumitrescu; “O bucată de lemn. Este un mijloc prin care îți poți transmite emoțiile și sentimentele atât de indirect și totuși atât de direct.” Daria Gherghel; “O scenă e un loc unde ești văzut și ascultat. O scenă e un spațiu unde te poziționezi și oricine e acolo spune povești, unde ești în siguranță, deși ești în pericol. E un loc foarte important.” Alexandru Ivănoiu.

Unii ar spune “contrar așteptărilor”, alții s-ar fi așteptat la aceste răspunsuri, căci surprinzător sau nu, în România, încă există astfel de mentalități, renumiții “iubitori de teatru, de cultură”. Tineri, adulți, indiferent de vârstă, găsesc un sens, sau mai bine spus, dau sensul scenei, care, pentru un spectator grăbit, e o simplă bucată de lemn, însă pentru cei care sunt dispuși să  fie prezenți cu toată ființa lor, e un stil de viață.

Articol scris de Lorena Crețu

Figura reprezentativă a generației de aur, Tamara Buciuceanu își ia rămas bun!

Vedete, personalități, oameni de elită și cultură se afirmă prin creațiile lor, contribuția socială sau științifică. Însă, de multe ori, le remarcăm importanța prea târziu, omagiindu-i prin comemorare. Tamara Buciuceanu a fost și este, cu certiturdine, o figură emblematică încă de la primele ei apariții scenice.

Dar totuși, cine este această femeie? Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită “Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei, având roluri importante în piese de teatru, precum “Coana Chirița”, “Romeo și Julieta la început de noiembrie”, “Scaunele”, “Cumetrele”.

Filmul “Liceenii” face parte din copilărie, în special, a părinților noștri, dar implicit și din a noastră. Fie că ai râs cu lacrimi sau ai fost cuprins de nostalgia anilor de liceu, fără îndoială, personajul Isoscel te-a surprins într-un mod plăcut, amintindu-ți cu drag de momentele în care și tu te confruntai sau încă o faci, cu tovarășii profesori. Este un model pentru toți tinerii amatori, viitori actori, viața ei alături de numeroasele reprezentații pe scenă, fiind de luat în considerare.

Unul din mesajele doamnei Tamara Buciuceanu pentru admiratori și publicul larg, în speranța că va putea ajuta măacar o singură persoană : ”Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anume linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără!” Ea încuraja naturalețea pe scenă, de asemenea și în viața reală, să trăim clipa, fără superficialitate.

Cred că putem fi, totuși, convinși de un fapt cert: Tamara Buciuceanu nu ne va părăsi niciodată și sperăm că i-am îndeplinit dorința, fiindcă tot ea spunea că

“Cea mai mare bucurie a unui artist este să-ți aduci aminte de el.”

Îi suntem recunoscători pentru că ne-a dăruit o parte din sufletul ei prin fiecare reprezentație, care îi consacră nemurirea. Indiferent unde te afli, Tamara Buciuceanu, această țară, cât și cei de peste hotare, te vor prețui mereu, iar datorită pasiunii și dedicației cu care ai muncit, ești nemuritoare, căci numele tău va bucura și generațiile ce vor urma!

Articol scris de Smaranda Andronic și Lorena Crețu

Ingenious Drama și-a găsit sufletul perete

Bacăul, cunoscut și sub numele de orașul lui Bacovia, și-a onorat titlul prin monotia și lipsa de culoare de care a avut parte în ultimii ani. Prin inițiativa de a depăși barierele acestei uniformități, s-a născut proiectul ZidArt. Proiectul asociației Ingenious Drama a reușit să schimbe fața municipiului Bacău.

Cum s-a născut ZidArt?

A fost conceput de Lucian Popa, vicepreședintele asociației noastre, Ingenious Drama, care l-a inițiat în 2017 fiind finanțat ulterior în 2019 prin programul Start ONG și Kaufland România.

Ingenious Drama și-a pus bazele în 1997, organizând cel mai mare festival de teatru amator din România și care a susținut și a contribuit la acest proiect încă de la început. Pe lânga acesta, asociația noastră a mai organizat o mulțime de alte proiecte pentru a deschide noi orizonturi culturale locatarilor, printre care se numără Caravana Les Films de Cannes, Ingenious Film Festival care a adus în atenția băcăuanilor o serie de filme difuzate în aer liber, Street Delivery și Caravana Filmului Românesc.

Neputând fi explorat la intensitate maximă in 2017 din cauză că locatarii au fost foarte sceptici cu privire la scopul acestuia, dar convinși de eficacitatea lui, inițiatorii și-au susținut ideea, și astfel, proiectul a putut fi realizat, ridicând orașul,atât pe plan cultural, cât și social.

9 artiști și 9 clădiri

Cei 9 artiști urbani: Obie Platon, Cristian Scutaru, Kaps Crew, Monk Ink, Andreea Toma, Le Comete, Cătălin Moraru,Florin Radu și Ronin au dăruit din timpul și talentul lor pentru a transforma Bacăul într-un oraș mult mai primitor și mai călduros. Aceștia au ajuns la performanța de a realiza 10 lucrări în doar 2 luni. Andrei Coșuleanu, președintele asociației Act for Tomorrow a venit cu ideea de a folosi pentru cele 10 lucrări de artă murală, vopsea care purifică aerul, Airlite. Această idee a fost greu de pus în practică, deoarece vopseaua necesita un buget destul de ridicat, fiind fabricată în Austria și comercializată exclusiv în Italia.

În cadrul proiectului au fost alese 9 clădiri dintre care 5 au fost dedicate educației: 3 școli, o grădiniță și un liceu. Acestea au avut un impact puternic asupra locatarilor, aceștia schimbîndu-și perspectiva “moartă“ asupra imaginii orașului. După cum ne spune și Lucian Popa:

Picturile murale pot face parte din identitatea culturală a unui oraș și pot să transmită mesaje de interes general pentru societate.

Articol scris de Mara Bălăiță și Andreea Anchidin

Mai există scenă după ecran?

Teatrul este, pentru iubitorii, consumatorii și producătorii de teatru, un proces de educare, un stil de viață, un părinte, iar scena este căminul în care ei cresc. Însă într-o societate ce valorează filmele și prestațiile ultra-editate, mai poate supraviețui acest „acasă” al teatrului?

Adevărul este că sunt mai mulți români cinefili care preferă confortul propriului cămin față de plăcerea de a frecventa teatrul. Potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, 18% din tineri mergeau de câteva ori pe lună la spectacole de teatru, în timp ce 58% se uitau la filme zilnic.

Motivele oamenilor pentru a nu merge la teatru se învârt în jurul frazelor: „nu am timp”, „nu știu dacă e bun” și „durează prea mult”. Personal, consider că orice spectacol poate fi unul bun.

Pentru a demonstra acest fapt, propun un exercițiu cu eficiență 100%: lasă-ți persona online în geantă, împreună cu telefonul, iar timp de o oră, două, să fii în prezent și să te bucuri complet offline de derularea spectacolului din fața ta.

O să observi, după nu mult timp, adevărata magie a teatrului, după cum o descrie și Gabriel Dumitrescu, actor la trupa de teatru Brightside Drama București:

„Atunci când joc mă simt foarte bine și vreau să le transmit și celorlalți același sentiment. Îmi place să-i fac pe oameni să nu-și amintească de noțiunea timpului, să se uite la mine cum joc și să plece cu gândul că: « Stai, a trecut o oră? »”

Gabriel, împreună cu alți tineri din România care aleg să-și petreacă timpul liber pe scenă, a doua lor casă, reprezintă speranța la repopularizarea mersului la teatru.

Pe an ce trece, din ce în ce mai mulți tineri se alătură acestei mișcări prin care publicul adolescentin e încurajat să consume și să creeze poveștile pe care ei vor să le vadă pe scenă.

Standardele privitoare la ceea ce consumăm se schimbă cu timpul, același lucru întâmplându-se și cu teatrul. De la rolă de film la CD-uri, de la pânză la artă conceptuală,  o artă nu trebuie să moară pentru a se naște o alta.

Generațiile viitoare speră să învie această artă pierdută și pentru a ajuta acest plan, fiecăruia dintre noi îi revine datoria să încerce să aprecieze centrele de cultură din jurul său.    

Articol scris de Sabrina-Ioana Dâscă

Arta cititului. Expirat sau de actualitate?

O privire de ansamblu în zilele noastre

Modernizarea societății umane are ca și consecință pierderea obiceiurilor vechi de multe ori. Spre exemplu, înainte de existența e-mailului se trimiteau scrisori, înainte de a fi medicamente se prescriau vrăji și rugăciuni.

Mulți cred că, în zilele de astăzi, cititul ar putea fi și el un obicei al trecutului, o ocupație lentă și redundantă într-o lume care se grăbește spre diferite idealuri. Însă este posibil ca o deprindere care a dăinuit încă din epoca antică să se stingă din cauza apariției Internetului

Chiar trebuie să citim?

În ultimii 60 de ani, umanitatea a avansat mai mult ca niciodată. După revoluția industrială, a avut loc o creștere spontană a populației care a condus spre o dezvoltare rapidă și neprevăzută a lumii moderne.

Odată cu apariția medicamentelor, a unui surplus de hrană, a educației accesibile, oamenii au început să își schimbe mentalitatea. În timp de război sau foamete, principiile omului sunt bazate strict pe supraviețuire, un instinct de conservare aprig. Atunci când resursele se înmulțesc și condițiile de viață cresc, speranța de viață, cât și dorințele umane sunt sporite.

Astfel, din ce în ce mai repede, lumea se dezvoltă, încercând să satisfacă omul de rând. Deci, într-o lume atât de vivace și grăbită, în care toată lumea așteaptă calitate în cantități industriale pregătite la minut, când ar mai reuși omul modern să găsească timp de lectură?

Efectul de turmă

Încă din copilărie, suntem învățați să fim punctuali, să gândim rapid și mai ales să gândim doar ce ni se spune să gândim. Într-adevăr, în curicula școlară sunt introduse anumite cărți și texte, numai că toate au principii similare. Mai ales pentru bacalaureat, se impune un anumit mod de gândire, o memorare continuă a unei materii insipide.

Pe față, se laudă cei intelectuali, însă nu intelectualii originali, cei pe care școala ar trebui, într-o lume utopică, să îi glorifice. Iar aceștia sunt pe cale de dispariție, întrucât atunci când ai teme, proiecte, teze, examene, apoi slujbă, copii și casă, când mai ai timp și de cartea prăfuită din raft?

Mult mai facil este Internetul, care îți oferă ce vrei, când vrei, oriunde vrei.

Avem soluția : e mult mai simplu decât credeai

Majoritatea persoanelor își doresc ca amintirea copilăriei, a persoanelor apropiate de sufletul lor să rămână cât mai pregnantă în viața de zi cu zi; și cum altfel ar putea să reușească decât prin intermediul conservării tradițiilor. De exemplu, vizitele înduioșătoare la casa bătrânească a bunicilor tăi, simți mirosul celebrei plăcinte “ poale-n brâu” de cum ți-ai pus piciorul pe pragul scârțâind al încăperii.

Cum ar fi ca toate aceste amintiri, tot ce a trăit omenirea de-a lungul mileniilor, numai pocnind din degete, să poți conserva toate aceste informații pentru bucuria generațiilor ce vor urma. Dar ce să vezi, chiar poți. S-a inventat o soluție cu mult înainte să fii existat tot ceea ce te înconjoară la momentul actual : cărțile.  Sunt dovada palpabilă că nu suntem nevoiți să dăm uitării a tot ce a fost, este și va fi.

Citește!

Nu uita, ființa umană a fost creată să învețe prin imitare, adică prin puterea exemplului. Dacă te numeri printre miile de persoane, și sper că o faci, care vor o schimbare, e simplu : fii tu schimbarea.

Așa că, trage aer în piept, închide-ți smartphone-ul și pune mâna pe romanul ăla prăfuit, uitat de lumina soarelui și bucură-te de el ca și cum ar fi pentru ultima dată.

Articol scris de Crețu Lorena și Roșu Ilinca