Despre dizabilități și conceptul de „ei și noi”
De-a lungul timpului persoanele cu dizabilități au fost invizibile pentru mulți dintre noi, iar ziua de 3 decembrie ne amintește de importanța destigmatizării acestui grup omniprezent în viața noastră. Să ai o dizabilitate nu înseamnă neapărat să folosești un scaun cu rotile sau o cârjă, acest lucru incluzând și instabilitățile emoționale, de gândire sau adaptare la lumea exterioară.
Prezența dizabilităților la unii oameni nu ar trebui să ne îndemne să ne îndepărtăm de ei și să îi izolăm, chit că alții ar putea spune că este chiar „benefic”. Pentru a-i integra într-o societate care de obicei îi ignoră, aceștia sunt introduși de mici în grupuri de terapie prin artă, cea mai eficientă metodă pentru dezvoltarea socială fiind teatrul.
Diferite viziuni, o schimbare inovatoare
Conceptul unei trupe de teatru pentru persoanele cu dizabilități a devenit prima oară realitate în 1989 când s-a format compania de teatru Phamaly. Cei care au creat compania au realizat că, de-a lungul anilor, erau din ce în ce mai puține oportunități pentru ca persoanele cu dizabilități să se afirme. Deranjați de această situație, și-au format propria companie, unde lucrează în prezent persoane cu dizabilități din întreg spectrumul.
Multe grupuri de teatru pentru cei cu nevoi speciale folosesc metode de stimulare multi-senzonziale, proiecții de video-uri, animații și teatru de păpuși, pentru a-i face pe copii cât mai interesați.
Există diferite tipuri de dizabilități, așadar sunt mai multe moduri de a coordona o trupă de teatru de acest gen și diferite beneficii: pentru copiii mici și cei low-functioning, există programe de terapie prin teatru, unde fiecare copil are un psiholog sau student la teatru cu care lucrează, iar exercițiile sunt orientate către cei cu nevoi speciale. Pentru copiii care au dizabilități intelectuale, cum ar fi autismul, teatrul îi ajută să dezvolte mecanisme de coping, în scopul combaterii stărilor regulate de anxietate în cadrul unor medii nefamiliare.
Așadar, teatrul reprezintă o modalitate eficientă de a îndruma copiii cu nevoi speciale spre formarea unor abilități și a unei viziuni mai clare asupra lumii exterioare prin comunicarea cu oameni dornici de a ajuta. De asemenea, cei care iau parte la astfel de programe realizează la sfârșitul acestora că sunt mai fericiți, iar părinții lor observă că agresiunea copilului s-a diminuat.
Stând de vorbă cu Emilia, o fostă coodonatoare a unei trupe de teatru pentru copii, din Rybnik, Polonia, am aflat cum e să lucrezi direct cu un grup de acest gen: „Piesele pe care le făceam cu ei nu erau neapărat bazate pe cuvinte, ci pe muzică și dans, ca să-i ajute pe copii să-și exprime emoțiile, în cel mai sincer mod. Nici nu le alegeam noi piesele pe care le interpretau, ci îi lăsăm pe ei să aleagă ce vor să facă. Poate te întrebi de ce e lucru bun, dar dat fiind că nici măcar teatrele mari de aici nu au spectacole pentru ei, noi încercăm să le oferim șansa să facă ceea ce vor să consume din punct de vedere artistic”.
Trebuie să fii tu, chiar și când nimeni altcineva nu te acceptă
Cel mai probabil ai întâlnit și tu, măcar o dată, o persoană cu dizabilități, de orice fel. Primul instinct este să o respingi, să o dai la o parte fiindcă este„diferită”. Cum ar fi ca data viitoare când ai o astfel de oportunitate să oferi puțin din timpul tău, lăsând teama a o parte? Lecția pe care o vei învăța de la oamenii cu dizabilități este că trebuie să fii tu, chiar și când nimeni altcineva nu te acceptă.
Definițiile secolului 21 ne dictează cine poate să fie ce- cine poate să fie actor, cine poate să fie în centrul atenției- iar orice ieșit din normal este un impediment. Dar fiecare dintre noi are propria sa creativitate și ceva de spus. Deci de ce ne e frică să pășim afară din tipare?
Articol scris de Sabrina Dâscă și Antonia Ciutacu