Categories
Blog

Povești din culise: Victory of Art & treivirgulăpaișpe

În ultimele zile de I.D. FEST, ne întâlnim cu două trupe total distincte, dar al căror univers se leagă în acest an pe planeta festivalului: 3,14 Buzău, debutanți ai festivalului, și Victory of Art București. Prima trupă va juca pe 25 august, la ora 15:30, piesa „Brainstorm”, pe când cea de a doua se prezintă cu spectacolul „La vita e bella”, pe 27 august, la ora 16:30, ambele la Teatrul Municipal „Bacovia”. 

Victory of Art

Victory of Art este un proiect născut din dragoste – dragostea pentru teatru, artă, oameni. Fondat în anul 2012, au susținut deja peste 200 de spectacole, având de-a lungul anilor peste 1000 de studenți.

Au venit la I.D. Fest pentru a ne prezenta spectacolul „La vita e bella”, adaptare după filmul „La vita e bella” de Roberto Benigni. 

Guido Orefice, un evreu italian plin de candoare și energie se mută în orașul Arezzo cu scopul de a începe o nouă viață. Acolo se îndrăgostește de profesoara Dora, femeie cu care ajunge să trăiască o idilă palpitantă, plină de miracole și de sacrificii. Adaptare după filmul lui Roberto Benigni, „La Vita E Bella” în regia Julietei Georoiu și a lui Radu Solcanu, este despre puterea imaginației, despre opunerea față de nemiloasele realități din timpul celui de-al doilea Război Mondial, despre iubire, curaj, putere, joacă și bucurie.

Cu ocazia celei de a 24-a ediție I.D. Fest, membrii trupei Victory of Art își deschid sufletul față de noi, oferindu-ne informații direct din culise, departe de văzul spectatorilor.

I-am întrebat prima oară ce fel de ritual au înainte de a urca pe scenă, iar aceștia ne-au răspuns astfel:

„Clasicul cerc, iar apoi mergem la câte o persoană și ne luăm în brațe strâns. După acest proces, spunem toți: <<O să fie un spectacol bun, deoarece noi suntem buni>>, este un mod de manifestare pentru noi.

Cum filmul „La vita e bella” este o poveste dureroasă, eram curioși să aflăm ce i-a atras să joace o adaptare după acesta:

„Este o piesă tragică, iar noi trebuie să abordăm această temă într-un mod foarte pozitiv, chiar ușor copilăresc.”

Pentru că trupa Victory of Art este deja la a treia ediție de I.D. Fest, eram curioși să aflăm motivul pentru care se întorc an de an:

„La I.D. sunt foarte împăcat spiritual, este pur și simplu o stare de pace interioară supremă. În plus, absolut nimic nu este superficial – de la încălzire, la workshopuri…Teatrul Municipal Bacovia este o a doua casă pentru noi.”

Cum atelierele sunt aproape pe final, am dorit să știm care a fost experiența lor cu trainerii:

„Cu Antonia Scuțaru și Robert Onofrei avem o conexiune mai profundă, pentru că sunt mai apropiați de vârstă cu noi. Sunt niște oameni foarte flexibili și nu simțim că ar fi o relație profesor-elev între noi.”

Cum atelierele sunt o experiență unică pentru fiecare trupă, cei de la Victory of Art ne-au oferit o definiție universală:

„Fun, distractiv, puțin ciudat…Însă, din primele minute s-ar deschide față de cei din jur, ar lasă orice inhibiție deoparte, pentru că este aproape ca o joacă de copii.”

treivirgulăpaișpe

Alături de noi s-a aflat și trupa 3,14, din orașul Buzău, care a ales să abordeze cu piesa „Brainstorm” un subiect ce înseamnă o provocare și este greu de îndurat pentru un actor – viața adolescenților. Ei ne avertizează ca prognoza de astăzi urmează să fie „ploaie de lacrimi, soare cu dinți și o avalanșă de sentimente”. Piesa are regia și scenografia realizate de Dănuț Solcan, dar cu siguranță talentul acestora va fi cel ce ne alina in acest decor lacrimogen. 

„3,14” a luat viața în ultimii ani, când elevii de la Colegiul Național “B. P. Hașdeu” au reușit să strângă publicul a mai mult de 30 de săli de teatru, nu doar din Buzău, ci și din jurul țării.

Debutul lor palpitant la I.D. Fest ne-a făcut curioși. O trupă mică, dar cu o prezență impunătoare, trupa treivirgulăpaișpe (sau 3,14) ne-a împărtășit o parte dintre secretele lor din spatele cortinelor.

Numele trupei reprezintă o enigmă, pe care noi am fost nerăbdători să o descrifrăm, alături de povestea lor:

„Trupa noastră s-a fondat în 2016. Numele nu a fost ales la întâmplare. Zecimalele infinite și care nu se repetă arată autenticitatea noastră și dorința de nou.”

Fiind pentru prima dată la I.D. Fest, am vrut să aflăm ce așteptări au aceștia despre această ediție:

„Partea cea mai interesantă a unui festival este descoperirea, fie ea individuală sau de grup. Suntem foarte nerăbdători pentru atelierele și prieteniile pe care ni le vom face.”

Fiind o piesă despre adolescenți, jucată de adolescenți, nu putea sa lipsească curiozitatea de a afla ce le place actorilor cel mai mult la piesa lor:

„În timp ce unii apreciază tema piesei, adolescența cu toate aspectele ei, alții apreciază dansurile. Cert este că spectacolul nostru este un Roller coaster emoțional.”

Fiecare actor se conectează într-un fel aparte cu personajul pe care îl joacă, iar cei de la 3,14 au o poveste specială pentru cazul lor:

„Frumusețea spectacolului nostru este că personajele sunt inspirate chiar de noi și de poveștile noastre.”

Dorința de a afla mai multe ne-a inspirat să îi provocăm pe cei de la 3,14 să descrie experiența festivalului cuiva care nu a participat niciodată:

„Pregătiți-vă de fun peste fun și extra fun. Ne-am simțit atât de bine primiți încă din momentul când am ajuns la gară. E o experiență plină de magie la care vom reveni 100%.”

Două dintre trupele ajunse pe planeta noastră ne-au împărtășit tainele și riturile tărâmului lor, dar și primele impresii despre I.D. Fest 24. Iar cum racheta festivalului tocmai ce a aterizat, iar emoțiile devin din ce în ce mai puternice, participanții sunt nerăbdători pentru a afla continuarea poveștii festivalului.

Articol redactat de Adjudeanu Amalia și Gheorghiță Ana Maria.

Categories
Blog

I.D. în praf de stele: prima zi printre planete

 I.D. Fest se reîntoarce în această vară sub numărul 24, alături de cele 11 trupe din toată țara, pregătite să joace pe scenă băcăuană a Teatrului Bacovia. Vrăjiți de entuziasmul estival, participanții și-au unit universurile sub promisiunea momentelor și experiențelor unice, îndrăgite tocmai datorită efemerității lor. Aventurierii sunt găzduiți de Universitatea „Vasile Alecsandri”, călătoria având loc pe parcursul a 7 zile, între 21 și 28 august. Astfel, vă invităm să urmăriți prima zi a festivalului!  

Bun venit în noul univers

Soarele anunță momentul sosirii, iar echipa I.D. Fest se îndreaptă grăbită spre gară, pentru a întâmpina trupele de teatru participante. Ora 11 aduce cu  ea și  trenul de Câmpina, pancartă inscripționată cu numele planetei călătoare înălțându-se jovial. Trenul oprește în stație cu un scârțâit puternic, dând start forfotei.

“Am ajuns!”. Locuitorii planetei “Mircea Albulescu” părăsesc curioși  spațiul strâmt al vagonului nr. 1 cu un prim pas încrezător. Deși universul le este familiar, chipurile necunoscute stârnesc entuziasm, energizând atmosfera. “Chiar se întâmplă!”. Plecarea spre locul de întâlnire al tuturor planetelor trebuie să fie imediată, însă nu înainte de imortalizarea momentului! Deschiderea festivalului mai poate aștepta încă un pic…

Ușile teatrului se deschid

Opening-ul se lasă într-adevăr așteptat. Trăgând cortina sălii de repetiții Petru Valter, un nor  jucăuș de fixativ te întâmpină neînfricat. Frizuri îndrăznețe și panglici colorate inundă câmpul vizual. Actorii pregătiți și entuziasmați navighează holul agitat spre sala de spectacol. Imnurile festivalului răsună zgomotos în timp ce  organizatorii își reiau pozițiile. Încă 7 minute. Oamenii încep să își ocupe locurile. Încă două minute…

Este ora 19:38. Stele universului I.D. Fest intră în sală în urale zgomotoase, ocupându-și locurile. Luminile se sting. Cortina de catifea roșie este trasă rapid, dezvăluind o silueta acoperită de un cearșaf alb. Începe. Dinamic, hazliu și emoționant sunt cuvintele care încununează spectacolul de deschidere al festivalului. Racheta I.D. Fest se înalță spre cosmosul teatral, pe fundal răsunând melodia “Praf de stele”. Zeci de stele și avioane de hârtie inundă sala, sub aplauzele spectatorilor. ”Deschide avionul” și pregătește-te de spectacol!

Zburând spre ”Uzina Artiștilor”

Un ultim avion coboară din lojă, în timp ce cortinele se sustrag încă o dată din fața scenei, pentru a primi în lumina reflectoarelor spectacolul “Uzina Artiștilor”.

Piesa ”este o comedie cu elemente tragice sau poate mai bine spus, o comedie puțin tristă. Dacă doriți să râdeți – râdeți, dacă doriți să vă emoționați sau să plângeți – plângeți. Este un spectacol despre noi și despre voi. O trupă de actori repetă pentru premiera spectacolului Istoria româniei povestită în nunți și înmormântări. Premieră la care urmează să vină celebra comisie Uniter. Spectacolul din spectacol este modern, musical, pe alocuri – performativ, eclectic. Actorii sunt dirijați de un fost mare regizor care încearcă să-și relanseze cariera. Își propun mult – își propun să fie actuali, își propun avangardism, își propun premii și notorietate, dar undeva, pe acest drum, uită unii de alții”, declară regizorul Matei Lucaci-Grunberg, aflat la prima colaborare cu teatrul băcăuan.

Din distribuție au făcut parte: Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu.

Însă aventură noastră nu se încheie aici! Urmează zile încărcate de emoție, dinamism și artă chiar aici la I.D. Fest.

Articol redactat de Ilaria Puiu

Categories
Blog

Cunoaște noii traineri din I.D. Fest 24

O vară aflată la final, un august la mijloc și o nouă ediție I.D. Fest creeaza forfotă în Bacău. Iar pentru acest nou început își fac apariția noi chipuri pregătite să energizeze a 24-a ediție a festivalului. Astfel, vă invităm să faceți cunoștintă cu noii traineri din această ediție!

Cristina Dănciulescu își împarte inima între două arii importante ale artei: teatrul și poezia. Participă activ la evenimente culturale, precum ”Playing It Sharp” și ”The sixth sens belongs to women”, însoțită de poemele sale. În 2021 a jucat în spectacolul Trei Jobene, parcursul în teatru începând în Constața, în cadrul trupei  „Aici Constanța”. 

Antonia Scutaru și-a început aventura în lumea actoriei în cadrul trupei de teatru tânăr Atelierul de Teatru din Botoșani, în clasa a IX-a. În prezent este actor colaborator la Tetrul Teatrelli, unde joacă în spectacolul “cerul (hartă către casă)”. Rolul Iolandei în serialul “Groapa”, care va putea fi urmărit, din toamnă, la Pro TV, este primul ei proiect de televiziune.

Robert Onofrei reușește cu succes să îmbine armonios două pasiuni: fotografia și teatrul. A activat între anii 2014-2018 în trupa Atelierul de Teatru din Botoșani, jucând în diverse piese precum „Chatroom” și „Un Spectacol Fantomatic”. În anul 2018 începe studiile în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, timp în care își asigură roluri în filmele „The Clasroom” (2018) si „Parallel Worlds” (2019). În prezent este masterand și fotograf pentru festivalul AmFiTeatru.

George Zamfir aka Zippo este fost membru al trupei de teatru amatoricesc In The Spot Bacău. În timpul primului an de master, a facut parte din echipa de regie a proiectul Madach 200 din cadrul Theatre Olympics Budapesta. Unul dintre cele mai recente proiecte regizate de acesta este spectacolul de lectură “Totul e bine cand se termină”.

Maria Moroșan este fost membru al trupei Acting Up București, trupă care s-a făcut remarcată în cadrul festivalului Ideo Ideis prin spectacolul „Amintiri fatomatice”. A studiat în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București, iar în prezent interpretează rolul Marianei în spectacolul „Măsură pentru măsură”.

Adrian Ionescu descoperă în timpul liceului lumea teatrului adolescentin prin intermediul aventurilor din „Interior”, trupa de teatru din Ploiești. Studiază apoi la Universitatea Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, în cadrul căreia și-a început și studiile de masterat. A jucat în diverse producții precum „Pacea eternă”, „Deposit”, și „Bad Jews”, în prezent fiind actor la Teatrul Bacovia din Bacău.

Mădălina Mihai și-a încheiat studiile în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, culminând cu un masterat în Arta Scenografului. Astfel, aceasta dispune de un portofoliu larg de proiecte, printre care se numără  „Peștii dorm?”, „X și O” și „Depozitul 0”. Din luna iunie a anului 2023 este actriță la Teatrul Bacovia din Bacău.

Bianca Babașa și-a cultivat pasiunea pentru teatru în cadrul trupei Act Bacău, debutând în lumea teatrului profesionist prin piesa „Sâmbăta Ganhdi tăcea”. În prezent este actriță la Teatrul Bacovia, asigurându-și un rol în spectacolul „Uzina Artiștilor”, care va fi jucat și în cadrul  ediției aceteia a festivalului I.D.Fest.

I.D. Fest 24 nu este doar despre teatru, ci și despre experiețe, oameni și momente. Iar dacă experiențele sunt clădite prin oameni, însăși experiența de festival este construită prin intermediul oamenilor pasionați: trainerii.

Articol redactat de Ilaria Puiu

Categories
Blog Despre I.D. Fest

TRAINERII VETERANI. CINE SE ÎNTOARCE ÎN EDIȚIA 24

An de an sutelor de participanți le este deschisă calea de a cunoaște oameni și de a forma experiențe de neuitat, de a învăța lucruri noi prin intermediul festivalului, cu ajutorul trainerilor. Implicându-se pentru a le oferi adolescenților cele mai bune amintiri, aceștia modelează festivalul anual până la ajungerea lui la cea mai bună formă posibilă.

Alexandru Ivănoiu, fondator al Teatrului Improbabil, care are ca scop reinterpretarea teatrului radiofonic, se întoarce și anul acesta pentru a ajuta tinerii actori. Acesta a urmat un curs al Universității din Vienna pentru management cultural și unul al Academiei Schimbării (Centrul Cultural Cluj), tot de management cultural intitulat „Cultura ca serviciu public”, în urma studiilor ce privesc teatrul.

Alexandru Ivănoiu

Kiki (Cristina) Simion, a cărei porecle o păstrează chiar din clasa întâi, este absolventă in anul 2019 a UNATC, secția actorie. Ea este devotată artei încă din primii ani de viață, și împărtășește o pasiune aparte pentru spectacolele internaționale.

Cristina Simion

Minodora Broscoi, actriță la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, nu lipsește nici anul acesta din familia trainerilor, implicarea sa fiind neîntreruptă. Fostă studentă a facultății UNATC, Minodora se mândrește nu doar cu rolul de actrița, dar și cel de trainer și instructor de pilates.

Minodora Broscoi

Eva Cosac, cunoscută pentru apariția sa in serialul Pro TV, “Videochat”, și pe podiumurile teatrelor, i se va alătura lui Vlad Pânzaru pentru a crea o echipă ambițioasă de traineri. Studentă la actorie în urma activării în trupa “Brainstorming” timp de 4 ani, Eva arată mare pasiune față de artă nu doar prin interesul către teatru, ci și de poezie. Alături de Catrinel Rădoi, aceasta a publicat o carte de poeme, intitulată “Tot ce am reusit sa strangem”.

Eva Cosac

Vlad Pânzaru, născut în Roman, este absolvent al UNATC la clasa profesorilor Mihaela Sîrbu și Florin Grigoraș, și a luat parte în o varietate de filme și spectacole de teatru. Fiind coechipier chiar al partenerei sale de scenă în “Wasted” și “Romeo și Julieta”, Vlad este așteptat cu brațele deschise, fiind deja familiarizat cu împrejurimile.

Vlad Pânzaru

Bogdan Iancu, a crescut în București, unde s-a regăsit în teatru încă de mic copil, atunci având oportunitatea să joace si în primul său film, ‘Ho Ho Ho’. Câștigând inimile spectatorilor, cariera sa s-a dezvoltat complex, prin rolurile sale din reclame și chiar și filme recunoscute cu premii. Acesta a absolvit UNATC in anul 2022.

Bogdan Iancu

Tiberius Zavalea a crescut în cadrul teatrului prin trupa orașului său natal , “Aici” Constanța. Chiar dacă actorul este de părere ca nu “a ales viața de actor, ci aceasta a ales-o pe el”, talentul acestuia cu siguranță a jucat un rol important în a ajunge pe scena a două festivaluri de teatru încă din clasele gimnaziale. La momentul actual Tiberius este student la UNATC, și i se va alătura I.D Festului și anul acesta.

Tiberius Zavelea

Ștefan Huluba, a ajuns să joace roluri complet diferite față de meseria pe care și-ar fi dorit să o aibă când era copil, cea de preot, dar și-a urmat visul din adolescență ce i-a oferit succesul și dragostea față de ceea ce face. Acesta nu își ocupă timpul doar cu rolurile în spectacole de-a jurul României, ori singur, ori împreună cu trupa acestuia de improvizație “Backstage Boys”, ci este și angajat al Teatrului Bacovia și susține cursuri de improvizație pentru adolescenți.

Ștefan Huluba

Teodora Dinca și-a dat seama că teatrul este făcut pentru ea de la primul său rol, atunci când era la grădiniță. Urmându-și  visul în continuare, aceasta a absolvit UNATC, secția actorie, iar acum este actriță pe cele mai cunoscute scene din România, unde colaborează și cu Teatrul Improbabil. După terminarea masterului, Teodora și-a deschis un nou spațiu cultural în București, în Centrul Vechi, la Cafeneaua Veche 9, din dorința de a ieși din zona ei de confort.

Teodora Dincă

Bianca Nițu se reîntoarce la I.D Fest pe post de trainer, pentru a pune în practică Abilitățile pe care le-a căpătat și ca participantă la festival. Fiind fostă membră a trupei “Drama Club” și absolventă a  Univeristății Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale” București, Bianca este pregătită pentru a participa la festival dintr-o altă perspectivă, cea de trainer .

Bianca Ni

Fiind deschiși la posibilitatea de a afla mai multe despre ei, de a lucra în echipă, și de a evolua în lumea teatrului, participanții I.D Fest sunt, cu siguranță, nerăbdători să îi cunoască pe traineri. Aceștia vor fi cei care îi vor îndruma și ajuta pe parcursul festivalului, și fără de care s-ar desprinde o mare bucată din universul festivalului.

Articol redactat de Ana Maria Gheorghiță

Categories
Blog Despre I.D. Fest

ONE MAN SHOWS I.D. FEST 24-NOI SPECTACOLE, NOI PARTICIPANȚI

Cu pași repezi se apropie cea de-a 24 ediție a festivalului I.D. Fest, iar o dată cu el și spectacolele. One-Man Show-urile sunt spectacole susținute în scenă de o sigură persoană. Anul acesta vor avea loc 8 reprezentații în cadrul one-man showurilor, respectiv 6 fete și doi băieți. Am rugat partcipanții să ne povestească câte ceva despre momentul lor:

Noemi Hăișu

Ce urmărește spectacolul tău?

Noemi o va interpreta pe Amalia, o fată născută în perioada comunismului, ce este supusă mai multor obstacole care îi sunt puse în cale, de la o copilărie atipică până la viața copleșitoare de adult.

Robu Anastasia

Ce urmărește spectacolul tău?

Anastasia o va contura pe Willie, o fată tânără ce ajunge să cadă în ciclul unei vieți de păcat și mizerie. Povestea ei fiind relatată cu inocență și cu zâmbetul pe buze. Cu timpul, natura ei copilăroasă dispare și se oferă imaginea unui copil mic în pantofii unui om mare, prea speriată de lume pentru a-și arăta slăbiciunea.

Maria Cojocariu

Ce urmărește spectacolul tău?

Maria ne confirmă găsirea unui geamantan în podul bunicilor, acesta fiind un pretext în depănarea amintirilor din copilărie unei fete. Lumea satului ffind expusă prin povestirile relatate.

Argeșanu Sofia

Ce urmărește spectacolul tău?

Sofia ne povestește despre o fetița soldat ce îsi petrece viața alături de bunica ei și încercarea ei de a o salva de la moarte alături de oastea ei de soldăței de jucarie.

Prundeanu Dragoș

Ce urmărește spectacolul tău?

Dragoș ne-a dezvăluit că practică actorie de 5 ani, însă a început să-i fie dragă de 4 ani jumate. Un vis măreț de-al lui ar fi să câștige unul dintre premiile Oscar și poate într-un alt univers să joace într-un film Star Wars.

Mănăilă Alexandru

Ce urmărește spectacolul tău?

Alexandru a zis că însuși inamicul unui cunoscut compozitor, Antonio Salieri, vă invită la dezvăluirea celei mai controversate povești intitulate “moartea lui Mozart”.

Mateea Dragomirescu

Ce urmărește spectacolul tău?

Mateea a spus ca momentul ei oferă o nouă perspectiva asupra lumii circului. În ciuda faptului ca fetei îi este teama că mama ei ar putea cădea din înaltul cupolei unde stă atârnată printr-o priza cu ajutorul firelor de păr, acest fapt nu o oprește din a se ancora în micile bucurii, precum jocurile cu sora și mâncărurile gătite de mama ei.

Alexandra Cibu

Ce urmărește spectacolul tău?

Alexandra a spus că uneori trebuie doar să îți iei inima în dinți și sa te destăinui, chiar dacă lucrurile nu se pot schimba măcar se vor vindeca.

Aceștia vor fi concurenții celei de-a 24 ediții din cadrul secțiunii de One-Man Show la I.D. Fest. Vă așteptăm cu brațele deschise la festival să îi susțineți pe participanți în perioada 21-28 august.

Articol redactat de Ioana Verman

Categories
Blog

Atunci când cortina se trage…

În cele câteva interviuri ale I.D. Fest 20, am dialogat cu adolescenți, tineri actori sau pasionați de teatru și am aflat mai multe despre acești indivizi “cu mai multe fețe”, care sunt, în timpul liber, niște oameni plini de aspirații și entuziasm.

În majoritatea timpului, acești tineri au contact direct cu scena sau, mai bine spus, spațiul unde exprimarea lor este necenzurată, iar trăirile sunt reale. Pentru unii ca Rareș Hutan, coordonator al trupei Amprente, e ca a doua (a)casă declarând că: E locul în care mă simt bine, mă simt privit și știu că toți au atenția asupra mea, iar tot ceea ce fac contează”, fiind de asemenea și o formă de autocunoaștere pentru acesta.

La ora de limba și literatura română învățăm că arta are 2 roluri – mimesis (“a imita”) și catharsis (“a purifica”) pentru că ea imită viața și purifică existența. Însă se poate afirma că arta nu este doar viață, ci ea ne poate (re)aduce la viață. În acest context, Rareș ne dezvăluie că teatrul l-a făcut să se simtă viu. În continua noastră căutare spre fericire, validare, progres, originalitate, fiecare are nevoie de un factor motivațional, iar pentru Rareș aceasta a fost curiozitatea: “Ce m-a făcut să rămân a fost curiozitatea, când am observat o mică evoluție în ceea ce făceam, am decis să rămân pentru a vedea cum pot evolua mai departe”.

Dacă credem în ceea ce facem atunci acel lucru nu are doar prezent, ci și viitor. Iar așa cum a spus și Alexandru Ivănoiu, trainer al acestei ediții : “Dacă e important pentru tine spectacolul, atunci are de unde să crească, are pământ fertil”.  Însă ceea ce contează în orice domeniu este să fim autentici sau, mai bine zis,

“Fă ca tine; fă și ca alții, dar fă ca tine”.

Puși față în față cu problematica parentală ce vizează o posibilă carieră a copiilor ȋn lumea teatrului, tinerii au avut răspunsuri complementare. De exemplu, Clara Popadiuc, de asemenea trainer I.D. Fest 20, a susținut că “Grija lui (a românului) este să meargă la muncă, să aibă ceva de pus pe masă și să-și permită o vacanță”, foarte puțini având educația de a merge la teatru sau la film. Această inconstantă în viața părinților poate provoca scepticismul în cauză. Unora abia la inceput de drum, precum Daria Gherghel, membră a trupei A.C.T. Bacău, căreia i s-a sugerat general-valabila alternativă a IT-ului, din considerente financiare de acestă dată. În contrast, alți participanți confirmă schimbarea de mentalitate a părinților, care percep această profesie dintr-o perspectivă mai favorabilă, fapt ce-i ajută să își susțină copiii și pasiunea lor.

Consider că un prim pas ar fi să recunoaștem “nostra culpa” în materie de artă și cultură și ar trebui să integrăm, la nivel colectiv, teatrul in rutina modernă. Putem fi, însă, optimiști privind înspre generația actuală fiindcă atâta timp cât mai există acea scânteie de pasiune, teatrul nu va muri.

Articol scris de Smaranda Andronic 

Categories
Blog

Definiția scenei. Clișeic sau nu?

După un an alături de trupa A.C.T. , după puținele, dar semnificativele dăți în care am pășit pe această așa-zisă scenă, am ajuns să mă poziționez mult mai aproape de definiția teatrului. Nu trebuie să fi actor ca să poți desluși acest mister al teatrului, trebuie doar să fi dispus să asculți și să privești, însă nu cu urechile, și respectiv cu ochii, ci cu sufletul. Deja îți sună clișeic? Ei bine, definiția “ca la carte”, mai succintă, are o altă idee: Teatru s.n. I. 1. Clădire special construită pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Instituție de cultură care organizează spectacole.

Festivalul național de teatru I.D. Fest promovează această latură artistică, umanizatoare: teatrul; în fond, cu asta ne ocupăm noi, organizatorii, suntem ca o palmă peste față, încercăm să trezim cât mai multe persoane la realitate. Dacă vrem să ieșim din această constantă banalitate a vieții din zilele noastre, trebuie să ne întoarcem la origini, să vedem natura și tot ceea ce ne înconjoară prin filtrul artei.

Din nevoia de a cunoaște cât mai bine, mai profund această artă, am hotărât să încercăm să ne infiltrăm în mințile participanților, să vedem peste ce adevăruri nespuse putem da. Alături de membrii departamentului de redacție, din cadrul festivalului, am început să punem întrebări pentru a ne putea răspunde, implicit, la ale noastre. Așa au sunat câteva dintre răspunsurile acestora : “Știi cum un pictor are o pânză albă? Mereu pornești de la zero. Așa e și scena. Ai o scenă goală și poți face din scena aia fix ceea ce vrei tu.” Gabriel Dumitrescu; “O bucată de lemn. Este un mijloc prin care îți poți transmite emoțiile și sentimentele atât de indirect și totuși atât de direct.” Daria Gherghel; “O scenă e un loc unde ești văzut și ascultat. O scenă e un spațiu unde te poziționezi și oricine e acolo spune povești, unde ești în siguranță, deși ești în pericol. E un loc foarte important.” Alexandru Ivănoiu.

Unii ar spune “contrar așteptărilor”, alții s-ar fi așteptat la aceste răspunsuri, căci surprinzător sau nu, în România, încă există astfel de mentalități, renumiții “iubitori de teatru, de cultură”. Tineri, adulți, indiferent de vârstă, găsesc un sens, sau mai bine spus, dau sensul scenei, care, pentru un spectator grăbit, e o simplă bucată de lemn, însă pentru cei care sunt dispuși să  fie prezenți cu toată ființa lor, e un stil de viață.

Articol scris de Lorena Crețu

Categories
Blog

Mai există scenă după ecran?

Teatrul este, pentru iubitorii, consumatorii și producătorii de teatru, un proces de educare, un stil de viață, un părinte, iar scena este căminul în care ei cresc. Însă într-o societate ce valorează filmele și prestațiile ultra-editate, mai poate supraviețui acest „acasă” al teatrului?

Adevărul este că sunt mai mulți români cinefili care preferă confortul propriului cămin față de plăcerea de a frecventa teatrul. Potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, 18% din tineri mergeau de câteva ori pe lună la spectacole de teatru, în timp ce 58% se uitau la filme zilnic.

Motivele oamenilor pentru a nu merge la teatru se învârt în jurul frazelor: „nu am timp”, „nu știu dacă e bun” și „durează prea mult”. Personal, consider că orice spectacol poate fi unul bun.

Pentru a demonstra acest fapt, propun un exercițiu cu eficiență 100%: lasă-ți persona online în geantă, împreună cu telefonul, iar timp de o oră, două, să fii în prezent și să te bucuri complet offline de derularea spectacolului din fața ta.

O să observi, după nu mult timp, adevărata magie a teatrului, după cum o descrie și Gabriel Dumitrescu, actor la trupa de teatru Brightside Drama București:

„Atunci când joc mă simt foarte bine și vreau să le transmit și celorlalți același sentiment. Îmi place să-i fac pe oameni să nu-și amintească de noțiunea timpului, să se uite la mine cum joc și să plece cu gândul că: « Stai, a trecut o oră? »”

Gabriel, împreună cu alți tineri din România care aleg să-și petreacă timpul liber pe scenă, a doua lor casă, reprezintă speranța la repopularizarea mersului la teatru.

Pe an ce trece, din ce în ce mai mulți tineri se alătură acestei mișcări prin care publicul adolescentin e încurajat să consume și să creeze poveștile pe care ei vor să le vadă pe scenă.

Standardele privitoare la ceea ce consumăm se schimbă cu timpul, același lucru întâmplându-se și cu teatrul. De la rolă de film la CD-uri, de la pânză la artă conceptuală,  o artă nu trebuie să moară pentru a se naște o alta.

Generațiile viitoare speră să învie această artă pierdută și pentru a ajuta acest plan, fiecăruia dintre noi îi revine datoria să încerce să aprecieze centrele de cultură din jurul său.    

Articol scris de Sabrina-Ioana Dâscă

Categories
Blog Despre I.D. Fest

Asociația Ingenious Drama

Asociația Ingenous Drama s-a înființat în 2009, cu scopul de a asigura continuitatea Festivalului Național de Teatru pentru Tineri I.D.Fest, fondat de tineri voluntari pasionați de teatru în 1997. De-a lungul anilor, sub egida asociației au fost organizate o multitudine de proiecte, cu scopul de a promova educația non-formală, precum și pasiunea pentru teatru și arte creative, în rândul cetățenilor orașului Bacău și nu numai.

Categories
Despre I.D. Fest

Contactează-ne

Pentru mai multe informații despre Asociația Ingenious Drama și proiectele noastre, ne puteți contacta la adresa de e-mail office.idfest@gmail.com.

Persoane de Contact

Neacșu Cristian – Președintele Asociației Ingenious Drama

Telefon: +40 723 378 300

Popa Lucian – Vicepreședinte, Manager Proiect ZidArt

Telefon: +40 748 910 707