I.D. FEST 23

„A fost odată ca niciodată”, sub lumina reflectoarelor Teatrului Bacovia, un tărâm în care poveștile au prins viață, iar magia basmelor s-a împletit cu energia teatrului tânăr- I.D. Fest 23! Căldura sfârșitului lunii lui gustar a însuflețit imaginația și a unit întregul tărâm, de-a lungul celor 12 zile de poveste. 

Ajunse la capătul fermecatelor căi ferate, 15 trupe de liceeni talentați din toate colțurile tării s-au întâlnit: Drama Club Botoșani, 4teen București, Atelierul de teatru Botoșani, Mircea Albulescu Câmpina, Heavenly Hell Timișoara, Victory of Art București, Brightside Drama București, Brr la deal Bârlad, Acting Up București, Brainstorming București, Amprente Brașov, Aici Constanța, A.C.T. Bacău, Transparency Bacău și In The Spot Bacău, au petrecut, s-au distrat și, cel mai important, au învățat. Entuziasmați, și-au spus poveștile pe scena Teatrului Bacovia, deschizând noi lumi magice. De astfel, șase tineri actori aspiranți au avut ocazia de a-și relata și împărtăși emoțiile, în cadrul secțiunii One Man Show: Moroti Andreea, Popa Iulia, Cristache Cezara, Moraru Julia, Udățeanu Luca, Dumitru David, De Mezzo Luca, Prundeanu Dragoș. 

Ediția 23 a festivalului I.D. Fest a fost o explozie de energie, emoție și creație teatrală! Tineri pasionați de teatru din toată țara au adus în fața publicului spectacole diverse, de la clasici precum Don Juan (Brightside Drama) și Hamlet (UNAGE Iași), până la reinterpretări curajoase precum Tumulț (Acting Up), Clona (4teen) sau Coraline (Brainstorming). Ne-am bucurat de improvizație pe loc cu Backstage Boys, am râs, am reflectat și am aplaudat creații originale precum Portretul Familiei Bonavich, Țara lui Gufi, Încercările lui Robin Hood, dar și spectacole invitate precum Clouds of Chernobyl. A fost un festival viu, colorat și memorabil – exact așa cum trebuie să fie teatrul! 

Însă nu doar liceenii se pot bucura de povestea și emoția ce este I.D. Fest, astfel că Alexandru Ivănoiu a adus pe scena teatrului băcăuan, spectacolul „Iepurele Alb, Iepurele Roșu”, sub regia lui Matei Lucaci-Grunberg, piesă care se bucură de ovațiile publicului încă de la premiera din 2011. Prin intermediul festivalului de teatru, studenții – acum actorii – UNATC I. L. Caragiale au putut pune în lumina reflectoarelor și au bucurat publicul cu spectacolele lor de licență, respectiv „Fat Pig”, „Wasted” și „Romeo și Julieta”, în distribuția cărora se află nume precum Tiberiu Zăvelea, Bogdan Iancu, Eva Cosac și Vlad Isăilă.

Ediția cea de-a 23-a I.D. Fest, care s-a desfășurat în anul 2022, a trezit emoții inedite în inimile tuturor celor implicați, de la spectatorii ce vizionau fiecare spectacol cu sufletul la gură, până la organizatori și la trupele participante. Printre aceștia se numără și coordonatoarea ediției, și anume Ana-Maria Munteanu, care declară că: „Am și râs, am și plâns, am fost mândră, am fost și dezamăgită, pentru că orice bucurie se împlinește cu multă muncă și stres, uneori cu sacrificii mari, dar în cele din urmă, merită!”.

Dacă ești curios să afli poveștile ce au fost spuse pe scena Teatrului Bacovia, dă click pe link-ul de mai jos și ia-ți o pungă de popcorn, pentru a viziona aftermovie-ul I.D. Fest 23!:))) 

Categories
Blog Despre I.D. Fest

Asociația Ingenious Drama

Asociația Ingenous Drama s-a înființat în 2009, cu scopul de a asigura continuitatea Festivalului Național de Teatru pentru Tineri I.D.Fest, fondat de tineri voluntari pasionați de teatru în 1997. De-a lungul anilor, sub egida asociației au fost organizate o multitudine de proiecte, cu scopul de a promova educația non-formală, precum și pasiunea pentru teatru și arte creative, în rândul cetățenilor orașului Bacău și nu numai.

Categories
Despre I.D. Fest

Contactează-ne

Pentru mai multe informații despre Asociația Ingenious Drama și proiectele noastre, ne puteți contacta la adresa de e-mail office.idfest@gmail.com.

Persoane de Contact

Neacșu Cristian – Președintele Asociației Ingenious Drama

Telefon: +40 723 378 300

Popa Lucian – Vicepreședinte, Manager Proiect ZidArt

Telefon: +40 748 910 707

Categories
Despre I.D. Fest

Hai în echipa I.D. Fest!

I.D. Fest este un festival pentru tineri iubitori de teatru, organizat anual în Bacău, sub egida Asociației Ingenious Drama. În spatele acestui proiect se află o echipă de tineri voluntari, liceeni, pasionați de teatru și cinematografie, ajutați de voluntari mai experimentați, din edițiile anterioare. Citește mai mult despre Festivalul Național I.D. Fest aici.

Dacă ești un licean creativ, pasionat de teatru și de organizare de evenimente, fii parte din experiența I.D. Fest!

Cum poți deveni voluntar I.D. Fest

Festivalul Național I.D. Fest are loc în fiecare vară, în Bacău. Echipa de voluntari care vor face parte din organizarea evenimentului este selectată în toamna din anul precedent festivalului (Septembrie – Octombrie).

Urmărește pagina de Facebook I.D. Fest și contul de Instagram pentru a nu rata înscrierile la recrutările I.D. Fest.

Cum funcționează procesul de recrutare?

În primul rând, vom anunța pe pagina de Facebook a festivalului începerea sezonului de recrutări. Dacă ești interesat, te invităm la o serie de workshop-uri și ateliere creative, pentru a cunoaște mediul și comunitatea I.D. Fest.

Îți vom prezenta și departamentele în care este organizată echipa de voluntari I.D. Fest. Iar tu vei decide pentru care vrei să aplici.

A fi voluntar I.D. Fest înseamnă să participi la întâlniri și ateliere de creație pe tot parcursul anului, până la începerea festivalului. De asemenea, încercăm să organizăm anual un Training Camp – o excursie de 2-3 zile în care voluntarii participă la cursuri și ateliere ce îi vor pregăti pentru organizarea festivalului: ateliere de formare foto-video, social media, organizare de evenimente, etc.

Festivalul are loc de regulă în luna august, însă datele pot varia de la an la an.

Categories
Despre I.D. Fest

Ingenious Film Festival & I.D. Fest Community

Ingenious Film Festival

Ingenious Film Festival este un proiect desfășurat sub egida Asociației Ingenious Drama. Prin intermediul acestui proiect, organizăm anual proiecții de film pentru cetățenii orașului Bacău. Acestea se desfășoară fie în aer liber, fie în incinta Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

I.D. Fest Community

Proiectul social I.D. Fest community se adresează publicurilor defavorizate din orașul Bacău. Peste 30 de copii cu nevoi speciale sau din medii defavorizate din Bacău au participat deja la activități de dezvoltare personală prin ateliere interactive de creație și artă teatrală.

Păpușa Pogany by Ilinca Istrate la Centrul de Zi pentru Copilul cu Nevoi Speciale din Bacău

Tot prin intermediul acestui proiect, am reușit să organizăm spectacole de teatru profesionist în cadrul Penitenciarului din Bacău. Întrucât misiunea noastră este să facem teatrul și educația non-formală accesibile pentru toți, vom continua să organizăm cât mai multe astfel de evenimente pentru publicurile defavorizate din orașul Bacău.

Backstage Boys la Penitenciarul din Bacău
Categories
Despre I.D. Fest

Festivalul Național de Teatru Tânăr I.D. Fest

Despre I.D. Fest

I.D. Fest este un festival pentru tineri iubitori de teatru, organizat anual în Bacău, sub egida Asociației Ingenious Drama. În spatele acestui proiect se află o echipă de tineri voluntari, liceeni, pasionați de teatru și cinematografie, ajutați de voluntari mai experimentați, din edițiile anterioare.

Trupe de tineri liceeni pasionați de teatru din toată țara participă la I.D. Fest. Pentru aceștia organizăm ateliere susținute de actori profesioniști.

Spectacolele tinerilor actori, precum și o selecție de spectacole invitate, sunt deschise publicului larg din orașul Bacău.

Festivalul I.D. Fest se află anul acesta la cea de-a 23-a ediție, ajuns un eveniment de referință la nivel național, în sfera teatrului pentru amatori.

În spatele festivalului…

Festivalul de teatru I.D. Fest găzduiește anual aproximativ 150 de participanți: tineri liceeni ce fac parte din trupe de teatru amator din orașe din toate colțurile țării.

Aceștia iau parte la ateliere de teatru și creație organizate de actori profesioniști, precum și de studenți la facultăți de profil. Fiecare trupă de teatru amator va prezenta un spectacol pe scena Teatrului Național Bacovia din Bacău.

Un juriu profesionist va determina câștigătorii premiilor oferite în cadrul festivalului. Printre membrii juriului se numără actrița Coca Bloos, regizorul Horia Suru, actrița Isabela Neamțu, actorul Miklós Bács, scriitorul și criticul de teatru Doru Mareș, și actorul Marian Râlea.

La organizarea festivalului iau parte anual circa 50 de voluntari – liceeni pasionați de teatru din orașul Bacău. Aceștia sunt susținuți de o echipă de voluntari experimentați, ce au luat parte la organizarea a numeroase ediții anterioare ale evenimentului.

Blog Post Title

What goes into a blog post? Helpful, industry-specific content that: 1) gives readers a useful takeaway, and 2) shows you’re an industry expert.

Use your company’s blog posts to opine on current industry topics, humanize your company, and show how your products and services can help people.