I.D. praf de stele: ultima călătorie printre planete

 Ajunși la capăt de drum și din ce în ce mai aproape de linia de final, trupele participante sunt nerăbdătoare să afle câștigătorii celei de a 24-a ediții I.D. Fest. Cele 7 zile de festival au luat sfârșit, iar călătoria în universul I.D. Fest a fost o experiență incomparabilă atât pentru participanți cât și pentru organizatori, însă mai avem de trecut o etapă în listă până vom intra cu adevărat în ediția 25 a festivalului de teatru băcăuan.

Mic sumar al zilei a șaptea

Atmosfera simțită la finele festivalului aduce cu ea un bagaj de emoții plin de suspans și melancolie, ținându-i pe participanți cu sufletul la gură până în momentul nominalizărilor. Fiecare trupă și fiecare actor este conștient că a dat tot ceea ce a putut pe scenă, iar în următoarele clipe munca depusă va fi recompensată după merit.

Înainte de începerea premierii, festivalul a fost închis într-o notă similară deschiderii, însă, ultimele 7 zile și-au pus amprentele mai mult ca oricând. Participanții s-au bucurat să revadă câteva cadre din timpul festivalului care au surprins activitățile și efortul lor depus pe perioada șederii lor la I.D. Fest.

Momentul mult așteptat

Presiunea din sală a ajuns la cote maxime, iar trupele au ajuns să numere secundele până la momentul culminant al serii. Panica se poate citi pe chipurile participanților, însă momentul mult așteptat a sosit.

Așadar, vom începe cu premiul pentru “Cel mai bun actor în rol secundar” care îi revine lui Voicu Dumitraș, din trupa Heavenly Hell, iar premiul de “Cea mai bună actriță în rol secundar” i se acordă Mariei Cojocariu din trupa Drama Club. Premiul special al juriului se subîmparte în două categorii, “Pentru inovație în arta actorului mânuitor” acordat trupei In The Spot pentru spectacolul “Poveste de sertar” și “Pentru autenticitate” acordat trupei Treivirgulăpaișpe Buzău pentru spectacolul “Brainstorm”. Pentru ”Cea mai bună scenografie”, câștigătorii sunt cei din trupa “Victory of Art”, iar pentru ”Cea mai bună regie” este premiat Andi Andriuca, regizor al trupei “ACT Bacău”. Premiile pentru “Cea mai bună actriță în rol principal” și “Cel mai bun actor în rol principal” li se acordă Ioanei Verman și lui Mihai Boca în rolul lui Trufaldino și Pantalone, actori ai trupei ACT Bacău. Cel mai bun ONE MAN SHOW li se acordă Anastasiei Robu și lui Dragoș Andrei Prudeanu pentru rolul lui Willie și al lui Forest Grump. Premiul Coca Bloos este câștigat de Ioana Ursache și Ariana Pavilescu în rolurile Hamalul Unu și Hamalul Doi din cadrul spectacolului “Slugă la doi stăpâni”, iar premiul pentru ”Cel mai bun spectacol” i se acordă trupei “ACT Bacău” pentru piesa “Slugă la doi stăpâni”.

Ne luăm rămas bun!

Răsuflări ușurate și lacrimi de bucurie sunt unele dintre puținele emoții pe care le putem surprinde pe fețele tuturor, aplauzele necontenite răsună până și în cel mai mic colț al teatrului. Îmbrățișările pline de recunoștiință și actorii foarte mândrii de reușitele lor sunt dovada că și ediția de anul acesta a festivalului a fost un succes.

Un lucru este cert și anume faptul că cea de-a 24-a ediție I.D. Fest oficial s-a încheiat și deși acesta pare că ar fi finalul, ne vom revedea anul viitor în cea de-a 25-a ediție I.D. Fest!

Articol redactat de Ștefania Tofănescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.