“Niciun om nu seamănă cu altul și niciun om nu a semănat cu un alt om de-a lungul tuturor epocilor ever. Și știi de ce? Pentru că noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar el fiind o infinitate de posibilități, noi avem o infinitate de chipuri”. Aceasta este prima lecție pe care ne-a transmis-o actrița Isabela Neamțu, încă de la începutul discuției cu dumneaei. Însă a-l numi un simplu interviu este o mare greșeală, căci am simțit cum marea actriță ni se destăinuie și ne împărtășește din micile sale secrete, așa cum ai face alături de un prieten drag.
Printre spectacole pline de talent încă “fraged”, pauze de mese, feedback-uri împărtășite tinerilor actori și articole scrise pe podele reci ale holurilor, am văzut tot ce mișună în inima Teatrului Municipal Bacovia și am reușit să petrecem 20 de minute în lumina pasiunii și tăriei doamnei Isabela. Prin poveștile împărtășite cu drag am călătorit împreună până la începutul carierei sale, până la eleva de clasa a 11-a care a dat audiție pentru o piesă în orașul său natal, Piatra Neamț, din pură curiozitate, descoperind lumea artei direct “mușcând din măr”. Deviza “a treia oară e cu noroc” i-a cârmuit drumul, determinând-o să nu renunțe la dorința ei de a face actorie și să depășească orice obstacol care i s-a ivit atât pe plan profesional cât și personal. “E o provocare fiecare zi. Ajungi să cunoști meseria destul de bine, ajungi să-i cunoști pe cei din jur, pe partenerii tăi de scenă. Ajungi să te cunoști pe tine foarte bine în cadrul meseriei și provocarea e să găsești tot timpul ceva nou care să rămână interesant și care să merite să fie urmărit în continuare.”
În căutarea răspunsului la eterna întrebare care urmărește cariera fiecărui artist, am reușit să descoperim concepția Isabelei despre ce înseamnă să fii cu adevărat actor: “Folosești carnea și sângele tău. Și lacrimile tale și experiențele tale și ceea ce diferențiază un actor de altul e tocmai lucrul ăsta, că e un om diferit și de asta personajul e diferit când joacă actori diferiți. Este faptul că prin fiecare personaj tu defapt descoperi câte ceva despre tine. Pentru că tu te pui în pielea altui om care trece prin niște situații și tot timpul faci exercițiul: Cum aș reacționa eu în poziția asta? Ce aș face eu în situația asta? Cum aș aborda eu situația asta? Și exercițiul ăsta te face să descoperi despre tine lucruri. Cred că asta e frumusețea meseriei.”
Într-o societate în care tehnologia guvernează viziunea și existența individuală, mica portiță de scăpare din continuumul cotidian al adolescenților pare să rămână momentele detașării de propria persoană și transpunerea în emoțiile și existența unui nou personaj. Devenind parte din ei, marchează parcursul într-un nou univers, creând o lume eliberatoare alături de regizor, de colegi și de scenariul care prinde viață. Astfel de povești am întâlnit pe tot parcursul festivalului I.D. Fest, unde dedicarea și patima de a transmite emoții pe scenă au marcat-o și pe actrița-jurată: “Constat cu multă plăcere că tinerilor le place încă teatrul și le place să se adune ca să se joace de-a teatrul. E incredibil când ai la îndemână atâtea posibilități de a petrece timpul. Iar ca să-i atragem, pasiunea noastră să-i hrănească și tot așa. E transmisibilă pasiunea. Eu, cel puțin, fac parte dintr-o generație care aveam două ore de program de TV. Adică informația noastră era foarte limitată. Și atunci eram noi limitați,. Nu aveam o deschidere la fel de mare. Nu eram atât de dezinhibați. Ei, faptul că cei tineri au posibilitățile acestea nelimitate la informație îi face mai deschiși și atunci li se deschid ușile și pentru pasiune.”
În fiecare an, nouă o ediție I.D. Fest ne așteaptă atât pe noi, tinerii iubitori de teatru, dar și pe jurații care trăiesc alături de spectatori fiecare moment la intensitate maximă. Astfel, am dorit să aflăm perspectiva Isabelei Neamțu asupra reîntoarcerii anuale în inima Bacăului, tărâmul colorat de reflectoare și brăzdat de ocazionala ceață misterioasă a mașinilor de fum, unde aplauzele și uralele sunt simfonia sufletului de actor: “E un barometru. Prima oară când am venit am fost copleșită. Nu văzusem încă atât de mulți oameni adunați să facă teatru. Wow…Și am fost copleșită de emoțiile lor, de frumusețea lor, de curățenia lor, de ideile lor, de creativitatea lor, Și am fost praf prima ediție. Apoi m-am obișnuit, știam la ce vin și în fiecare an vin pregătită eu să primesc cât mai mult și să învăț de la ei. Înveți foarte multe din contactul cu tinerii în asemenea context. Mi se pare că în alți ani, poate părere doar așa la prima vedere, în alți ani nu exista aceeași seriozitate. Mi se pare că unele trupe veneau ca să se distreze sau că aleseseră clubul de teatru așa ca o ușă spre o distracție de vară. Acum nu, am văzut spectacole făcute cu responsabilitate și cu multă seriozitate și mi-a plăcut mult asta.” Deși actrița joacă la un alt nivel, de fiecare dată învață ceva nou de la adolescenții pe care îi întâlnește și privește: ”E, pe de-o parte pasiunea, flacăra de început care nu se compară cu nimic. Mi-aduc aminte de fiecare dată…Și pe de-altă parte e curățenia asta a oamenilor care nu știu ce se întâmplă cu ea. Se adună foarte mult balans, se adună oameni ce își pun măști ca să funcționeze în societate. Și aici e foarte multă libertate. Își permit să fie ei și e de neprețuit asta.”
În ultimele momente ale discuției, am aflat de la Isabela câteva sfaturi demne de urmat pentru cei la început de drum sau căzuți în prăpastia criticilor și judecăților, acompaniate de cuvintele de încurajare pentru actrița din trecut, abia inițiată în lumea teatrului. Plină de emoție și sensibilitate, ne-a mărturisit regretul încercării de a alunga elementul slăbiciunii din viața ei: ”Aș încuraja-o mai mult, i-aș spune că e OK să fie sensibilă și vulnerabilă și i-aș spune că…i-aș da mai multă încredere în ea și aș sfătui-o să iubească mai mult: pe parteneri, pe cei din jur.”
Purtând în suflet cuvintele pline de înțeles și sensibilitate ale omului Isabela Neamțu, ne retragem din cosmosul interstelar al ediției 24 și ne aventurăm printre corali, alge și vietăți marine, agățându-ne de câte o coadă a unei pisici de mare. Ne lăsăm purtați prin adâncurile mării în căutarea noii noastre case: castelul de pe tărâmul I.D. Fest 25.
Articol redactat de Poiană Delia și Ilaria Puiu.