Care a fost utima dată când ai simţit din plin aerul răcoros al dimineţii, când ţi-ai savurat îndelung cafeaua, fără a te gândi la ziua grea pe care o vei avea la lucru, când te-ai implicat cu adevărat în filmul la care te uitai? Pierdem din momentele care ne-ar putea schimba percepţia asupra vieţii fără să realizăm. Nu observăm zâmbete adresate nouă, priviri ce ne ţintesc de aproape, remarci subtile la adresa noastră, lucruri, ce privite din exterior, ar părea evidente.
Distrugem prezentul făcându-ne griji pentru viitor şi plângem în viitor amintindu-ne de trecut
Importanţa momentului din care facem parte este mai semnificativă decât cea a situaţiei în care ne-am dori să ne aflăm. În ciuda faptului că avem siguranţa clipei prezente, majoritatea avem tendinţa de a ne petrece timpul meditând la trecut sau făcându-ne planuri pentru viitor. Aproximativ 70% din timp ni-l ocupăm imaginându-ne ceea ce ar putea fi şi ignorând ceea ce este. Corpul nostru este aici, iar conştiinta în cu totul altă parte.
Singurele lucruri care ne obligă să fim complet ancoraţi în prezent sunt întâmplările ce ne provoacă sentimente atât de puternice, încât nu pot fi, sub nicio formă, ignorate. Cu cât mai mare este intensitatea unei trăiri, cu atât suntem mai nevoiţi să ne raportăm la prezent, realizând importanţa acestuia. Ne gândim în absurditate la lucrurile care ne-au marcat şi care, în ciuda faptului că dorim să le schimbăm sau să ne întoarcem la ele, nu vor mai veni niciodată.
Iluziile ne provoacă suferinţă
Fiecare om este îndreptăţit să îşi regrete anumite aspecte ale trecutului, sau să se gândească la planuri de viitor. Însă când devin aceste acţiuni dăunătoare şi de ce? Excesivitatea raportării la alte momente în afară de cel prezent are efecte vizibile asupra noastră chiar dacă nu ne dăm seama. Întrebările de genul: “Cum aş fi putut să procedez?”, “Voi mai putea vreodată să am parte de această oportunitate?”, “Ce voi face când va veni momentul?”, nu fac altceva decât să ne deconcentreze de la adevărata şansă pe care o avem: cea de a face totul cât mai bine în momentul de faţă. Cel mai important element ce joacă un rol în determinarea viitorului nostru este modul în care alegem să ne raportăm la prezent. Realizarea acestui fapt ne va conferi mult mai multă stabilitate. Opusul acestui comportament ar putea conduce la tulburări comportamentale, stres şi stări de anxietate.
Cum rămânem ancoraţi în prezent
În primul rând, trebuie să conştientizăm că majoritatea regretelor noastre provin din lucruri pe care odată le-am făcut din pură neatenţie, greşeală ce s-a datorat faptului că nu eram destul de prezenţi în momentul respectiv. Cu toate acestea, ar fi mult mai benefic ca atunci când acţionăm, decizia noastră să fie bine analizată din toate punctele de vedere şi să aibă siguranţa unei reuşite, dacă acest lucru este posibil. De asemenea, proiecţiile minţii noastre se datorează faptului că nu am renunţat încă la anumite tipare vechi de gândire. Toate ideile pe care le avem ar trebui să fie raţionalizate în mare parte, chiar dacă au legatură cu trăirile noastre interioare.
O altă metodă prin care să putem rămâne ancoraţi în prezent este identificarea unui scop. Implicarea în mai multe activităţi şi încercarea unor hobby-uri sunt lucruri ce ne-ar putea ocupa timpul într-un mod benefic şi ajuta să ne găsim adevărata vocaţie. Trebuie să fim pozitivi, chiar şi atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am fi dorit şi să nu mai regretăm acţiuni care nu pot fi schimbate. Astfel, vom scăpa de stres şi nelinişte, ceea ce este un pas important spre o viaţă mai fericită.
Fiecare dimineaţă ar trebui să fie înconjurată de pozitivitate, chiar dacă ştim că vom avea o zi plină de încercări. Fiecare masă ar trebui să fie savurată şi apreciată la adevărata ei valoare, în ciuda faptului că suntem presaţi de timp. Să analizam oamenii pe care îi cunoaştem mult mai bine, să fim mai atenţi în jurul nostru şi mai deschişi către oportunitățile care ni se oferă. Să trăim prezentul aşa cum ne este dat, fără regretul trecutului sau aşteptarea unui viitor diferit faţă de ceea ce avem acum.
Articol scris de Antonia Ciutacu