După un an alături de trupa A.C.T. , după puținele, dar semnificativele dăți în care am pășit pe această așa-zisă scenă, am ajuns să mă poziționez mult mai aproape de definiția teatrului. Nu trebuie să fi actor ca să poți desluși acest mister al teatrului, trebuie doar să fi dispus să asculți și să privești, însă nu cu urechile, și respectiv cu ochii, ci cu sufletul. Deja îți sună clișeic? Ei bine, definiția “ca la carte”, mai succintă, are o altă idee: Teatru s.n. I. 1. Clădire special construită pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Instituție de cultură care organizează spectacole.
Festivalul național de teatru I.D. Fest promovează această latură artistică, umanizatoare: teatrul; în fond, cu asta ne ocupăm noi, organizatorii, suntem ca o palmă peste față, încercăm să trezim cât mai multe persoane la realitate. Dacă vrem să ieșim din această constantă banalitate a vieții din zilele noastre, trebuie să ne întoarcem la origini, să vedem natura și tot ceea ce ne înconjoară prin filtrul artei.
Din nevoia de a cunoaște cât mai bine, mai profund această artă, am hotărât să încercăm să ne infiltrăm în mințile participanților, să vedem peste ce adevăruri nespuse putem da. Alături de membrii departamentului de redacție, din cadrul festivalului, am început să punem întrebări pentru a ne putea răspunde, implicit, la ale noastre. Așa au sunat câteva dintre răspunsurile acestora : “Știi cum un pictor are o pânză albă? Mereu pornești de la zero. Așa e și scena. Ai o scenă goală și poți face din scena aia fix ceea ce vrei tu.” – Gabriel Dumitrescu; “O bucată de lemn. Este un mijloc prin care îți poți transmite emoțiile și sentimentele atât de indirect și totuși atât de direct.” – Daria Gherghel; “O scenă e un loc unde ești văzut și ascultat. O scenă e un spațiu unde te poziționezi și oricine e acolo spune povești, unde ești în siguranță, deși ești în pericol. E un loc foarte important.” – Alexandru Ivănoiu.
Unii ar spune “contrar așteptărilor”, alții s-ar fi așteptat la aceste răspunsuri, căci surprinzător sau nu, în România, încă există astfel de mentalități, renumiții “iubitori de teatru, de cultură”. Tineri, adulți, indiferent de vârstă, găsesc un sens, sau mai bine spus, dau sensul scenei, care, pentru un spectator grăbit, e o simplă bucată de lemn, însă pentru cei care sunt dispuși să fie prezenți cu toată ființa lor, e un stil de viață.
Articol scris de Lorena Crețu
