În spatele scenei, în lumea culiselor există povești și sacrificii nevăzute. Horia Suru nu este doar un regizor remarcabil, ci și unul dintre primii participanți ai festivalului I.D. Fest. Această incursiune ne dezvăluie mai mult decât povestea personală a regizorului, ci și modul în care experiența de lungă durată în cadrul festivalului i-a influențat viziunea artistică.
Cu cea de a 24-a ediție încheiată am vrut să aflăm cu ce impresii a rămas:
„Sunt foarte mulțumit. Mi s-a părut o ediție foarte bine organizată, fără evenimente majore sau perturbate. Programul a fost respectat , și tot ceea ce ne-am propus de la bun început, s-a materializat. Cred că această ediție demonstrează un grad înalt de maturitate în ceea ce privește organizarea festivalului.”
Ce îl face pe regizor să se întoarcă în fiecare an:
„Mă întreb asta destul de des, mai ales în perioada de pregătire a festivalului când discutăm despre program. Vin de atât de mult timp, încât știu că o parte din luna august mi-o petrec aici. Pe lângă asta, I.D. Fest reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea mea artistică pentru faptul că toată tinerețea mi-am petrecut-o la I.D. Fest.”
Fiind unul dintre fondatorii festivalului am vrut să aflăm despre originea acestuia:
“A fost înființat ca o dorință de a ne întâlni, în contextul în care existau doar două trupe de teatru în Bacău. Mai exista deja un festival de teatru la Timișoara unde doar acolo ne întâlneam cu mai multe trupe din țară. Astfel s-a născut, cumva organic, dorința de a ne vedea mai des. Evident că toată lumea a îmbrățișat ideea și s-a pus pe treabă. O idee, o discuție, despre cum am putea face un anumit lucru, cum am putea face rost de niște bani, cazare, masă, când, cum și cu ce oameni. Dar în primele ediții era extrem de diferit. Erau vreo 6 trupe, nu foarte mari, în total fiind vreo 30 de oameni. Astfel, a apărut acest loc în care s-a văzut cât de bine s-a simțit lumea, cu spectacole, schimburi de idei, de păreri despre teatru, despre viață. Cumva încet-încet s-a dat mai departe către următoarele generații, și acum, iată-ne aici după atât de mult timp.”
De unde am plecat și unde am ajuns:
„La început, ideea a fost de a crea un loc de întâlnire pentru noi, și nu am avut în minte să lăsăm ceva în urmă care să aibă impact asupra culturii tineretului din Bacău. A fost doar o bucurie personală și atât. Ceea ce este impresionant este faptul că, în ciuda dificultăților, obstacolelor și a complexității de a construi ceva cultural în România, am reușit să dezvoltăm acest festival.”
Care sunt diferențele dintre prima generație I.D. Fest și cea actuală?
“Sunt foarte multe diferențe. Era altfel lumea acum 20 și ceva de ani. Nu exista Facebook și tot social media, oamenii încă mai împrumutau cărți de la bibliotecă…Dar exista dorința de a fii împreună, pasiunea unor tineri de a se întâlni și de a crea ceva împreuna, iar asta cred că s-a păstrat și în prezent.”
O amintire din cadrul festivalului care rămâne și în prezent…
“În timpul adolescenței petrecute la festival, am avut o experiență destul de neobișnuită. Pentru deschiderea festivalului, m-am decis să mă spânzur de un picior deasupra scenei, vorbind la microfon de la o înălțime de 3 metri. Astăzi, acest gest ar fi considerat de un teribilism extrem, dar la acea vreme a avut un sens special.”
Ce a simțit regizorul când acesta a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună regie:
„A fost foarte surprinzător. Nu mă așteptam deloc, nici când am realizat spectacolul, nici când am fost la gala de premiere. Eram convins că a fost o greșeală și că premiul nu va fi acordat mie. A fost un șoc, dar în același timp o bucurie imensă că spectacolul meu a atras atenția presei și a fost recunoscut.”
Dar ce responsabilități vin odată cu un premiu de prestigiu?
„Responsabilitățile legate de regia spectacolelor le-am simțit și înainte de premiu. Acest premiu a fost mai mult o confirmare a faptului că drumul meu artistic a fost corect și că ar trebui să continui să urmez calea pe care mi-am dorit-o și să transmit asta prin spectacolele pe care le regizez. A fost un semn că trebuie să merg înainte cu încredere în ceea ce fac.”
Ce înseamnă cu adevărat să fii un regizor de teatru?
”Un regizor de teatru trebuie să aibă multe abilități. Trebuie să fie un bun organizator al timpului și resurselor. În același timp, trebuie să îndeplinească multiple roluri – să fie psiholog, profesor, părinte – pentru a menține o echipă unită. Munca în echipă nu se referă doar la actori și tehnicieni, ci și la toți cei implicați în producția unui spectacol, de la cei de la costume la cei responsabili de promovare și finanțare. Toți acești oameni trebuie să lucreze împreună în armonie pentru a crea un spectacol reușit.”
Am fost curioși să aflăm care este piesa care are un loc special în inima regizorului:
„Nu pot să aleg o singură piesă de suflet, deoarece toate proiectele mele au fost importante pentru mine. Am abordat fiecare spectacol cu aceeași pasiune și implicare, fără să fac vreun proiect doar pentru altcineva sau sub presiunea cuiva. Aleg proiectele care mă inspiră și care încă au ceva de spus, indiferent dacă sunt diferite sau nu față de cele anterioare. Le apreciez pe toate și le iubesc pe fiecare în felul lor.”
Ce înseamnă teatrul pentru un regizor și transcende acesta sfera artistica?
„Teatrul este cu siguranță mai mult decât artă pentru mine. M-a ajutat pe plan personal, putând să explorez și să înțeleg mai bine lumea din jurul meu, să-mi exprim opiniile și să pun întrebări despre societate și viață. Prin intermediul teatrului, pot să mă confrunt cu teme și probleme care mă preocupă și să încerc să le înțeleg mai profund. Este o sursă de inspirație și o modalitate de a explora și de a pune sub semnul întrebării aspecte ale realității.”
Cum cariera de regizor este un drum lung, am vrut sa aflăm cum a fost acesta pentru Horia Suru:
„Începutul carierei mele de regizor a fost extrem de dificil. Începuturile sunt întotdeauna provocatoare, în special într-un domeniu nou. M-am luptat mult pentru a realiza primul meu spectacol într-un mic bar din București. Am reușit să conving mai mulți oameni să facem acest spectacol și apoi am încercat să îl ducem în cât mai multe locuri. După aceea, am trecut printr-o perioadă în care am simțit că nu mai pot continua, dar am revenit și am continuat să lupt pentru cariera mea. După ce am regizat câteva spectacole, lucrurile au devenit mai ușoare, dar la început a fost o luptă grea. Perseverența a fost cheia.”
În lumea regizorului, povestea artistică este mereu în mișcare, iar următorul act se conturează deja pe orizont. Sub titlul intrigant “O poveste super fericită despre cum e să fii super trist”, cu premierea la teatrul Municipal Bacovia, acest spectacol explorează o temă profundă și sensibilă, deghizată sub măști comice. Cu o abordare artistică unică, regizorul promite să aducă în fața publicului o poveste captivantă despre depresie, explorând aspectele sale subtile și complexe.
Articol redactat de Turcea Nayra și Tofănescu Ștefania.