Au trecut aproape 8 luni, mai exact 237 de zile de când viețile noastre s-au schimbat complet. 237 de zile de când ești mai grijuliu, 237 de zile de când ești mai conștient de lumea din jurul tău și implicit de problemele ce te înconjoară. Cu toții știm motivele, de aceea nu intrăm în detalii. Suntem familiarizați cu situația incertă și încercăm să acceptăm mai ușor deciziile luate de fiecare dintre noi.
AM ÎNTREBAT 100 DE ADOLESCENȚI DESPRE ÎNTOARCEREA LA NORMAL
Ne străduim să ignorăm, să ascundem sau să ne împăcăm cu stările prin care trecem. Nu suntem la fel și drept consecință fiecare simte, ezită și vede totul dintr-o altă perspectivă. Acum, majoritatea trăim diferențele într-un mod cât se poate de asemănător.
Școala online, un termen nou introdus generației tinere încă din primăvară, este însoțit de lipsa șușotelilor corespunzătoare din timpul orelor, de rutina zilnică sau chiar de un chiul bine organizat. „Refresh-ul” tehnologiei nu mai funcționează, dimpotrivă, ne vulnerabilizează din ce în ce mai mult, amplificându-ne propriile griji. Tânjim după o adolescență însemnată, plină de libertate și de gustul independenței.
Statul acasă este considerat cel mai bun medicament în ultima vreme, dar noi tindem să asemănăm sentimentul „acasă” cu prieteniile de la distanță, valurile mării, nisipul ce ne gâdilă degetele de la picioare, drumurile lungi cu mașina, 3 note cântate la pian, strănuturile de la soare, pupicii prinși din aer sau ultima felie de tort rămasă. Deși suntem într-un progres bulversant în care stabilitatea evoluției noastre scade cu rapiditate și se ridică la fel de brusc, suntem conștienți de schimbarea inevitabilă de care nimeni și nimic nu poate fi ferit. Zâmbim cu gura până la urechi, urmărind optimiști, noul normal ce ne întâmpină cu nesiguranță.
UN SUBIECT EXPIRAT SAU O CONȘTIENTIZARE?
După aproape un an de „viață cu jumătate de normă”, ne-am încărcat bateriile și dorim să ne întoarcem la normal…normalul de a ieși în lume, normalul de a trăi fără griji, normalul nostru, al fiecăruia. În acest mod, realizăm că normalul acela nu mai există și trebuie să ne acomodăm cu prudența zilei de astăzi. Gata cu îmbrățișările de grup, excursiile, călătoriile, concertele, festivalurile…toate aceste „dătătoare de fericire” pe care nu am ajuns să le exploatăm la maxim sunt cunoscute acum drept nerecomandate sau chiar interzise. Dar suntem cu adevărat conștienți de acest fapt? Este mult prea deprimantă trecerea de la o dezvoltare amplă, socială, la reticența care ne îmbrățișează de la spate.
OARE NE VOM REVENI VREODATĂ?
Trăim într-o simulare continuă din care mintea, corpul și sufletul nostru își vor reveni, dar după un timp îndelungat. Normalul de anul trecut ni se va părea anormalitatea prezentului pe care îl trăim. Așa cum am învățat în 237 de zile să visăm mai mult cu ochii deschiși, să ne uităm peste amintiri sau să ne gândim de 2 ori înainte de a lua o decizie, trebuie să ne conformăm unui nou stil de viață, acceptând reluarea unui trecut de care nu am știut să profităm la maxim.
Cu un aer străin, dar contemporan, trezirea la realitate depinde doar de propria noastră abordare a echilibrului dintre trecut și viitor. Cu siguranță, în momentul în care vom rezolva puzzel-ul, fără abateri, piesele sufletelor noastre se vor reîntregi într-o nouă formulă, cea a unui nou prezent. Ne vom reveni la un moment dat, sperăm doar să nu fie prea târziu.
Articol scris de Mara Bălăiță