Conceptul de “muzică clasică” aduce inevitabil în mințile noastre nume emblematice precum Amadeus Mozart sau Joseph Haydn și, totuși, ironia face ca nici ei și niciun alt compozitor nu s-a prezentat drept muzician clasic. Așadar, această expresie ce a cucerit ușor, ușor limbajul nostru trădează o perioadă reprezentativă sau ilustrează o anumită concepție pe care o avem asupra repertoriului?
DE LA CLASIC LA CLASICISM?
Distingem muzica clasică în sens strict, dar și muzica clasică în sens larg. Astfel, pentru un muzicolog, termenul “clasic” se aplică unei perioade precise din istoria muzicii ce-i are ca reprezentnți de seamă pe Haydn, Mozart și Beethoven. Complementar, când ne folosim de expresia “muzică clasică” putem face referire deopotrivă la o cantată de Bach sau o operă de Donizetti și, deci, vorbim de un patrimoniu muzical savant.
CULT, CLASIC SAU SAVANT?
Până de curând, vocabularul a păstrat această ierarhie a genurilor: se vorbea despre „marea muzică” sau „muzica savantă”, două expresii care azi par desuete.
În secolul al XIX-lea, muzica a cunoscut o primă fază de democratizare. Acest fapt este datorat deschiderii pe care marile săli (teatre, opere, etc.) au făcut-o către un public mult mai numeros. Cultura devenea însă și apanajul unei clase sociale in plină ascensiune: burghezia.
De ce s-a impus termenul de clasic? Pentru industria muzicală aflată în plină expansiune din a doua jumătate a secolului XX, invitația de a asculta muzică savantă era considerată ușor restrictivă. De aici rezultă și contopirea termenului clasic folosit pentru a fractura această direcție către elitism.
MUZICA CLASICĂ: CULTURA IMAGINARĂ
Muzica clasică este un concept pe care muzicologul Nicholas Cook îl descrie ‚ “ca un muzeu imaginar” în care stau „cot la cot marile opusuri” și cei mai mari compozitori din istoria muzicii occidentale; un muzeu pe care îl ilustrăm cu același element de limbaj.
Așadar, fie că vorbim de muzica clasică, savantă sau cultă imaginația ne corelează spre anumiți reprezentanți de seamă care ne-au deschis, poate, apetitul spre acest gen ferit de comercializare și materializare. Muzica clasică, indiferent de aria pe care o atinge poate fi considerată muzica de suflet, pe care o ascultăm într-un moment de introspecție, de reesențializare a firii.
Articol scris de Andreea Anchidin.