Ce încearcă până la urmă teatrul să facă? Nu e tot una cu cinematografia? Ce-i așa greu să înveți niște replici, mare scofală? Mai durează mult piesa asta, mi-au amorțit picioarele? Mi s-a făcut pielea de găină pe tot parcursul spectacolului! Teatru, artă, sinonime. Teatrul este o lume ficțională, o simplă piesă de teatru, o banalitate, o capodoperă, o pasiune; pe scurt, teatrul este ce vrem noi să fie, ce ne imaginăm că este, ce credem că este. Este clar, însă, semnificația acestui cuvânt pentru un actor, nu va fi aceeși pentru spectator sau pentru un copil.
1. Experiență personală
Începând cu clasa a zecea, am intrat într-o trupă de teatru, A.C.T. Bacău mai precis. Aș putea spune chiar că viața mea e fragmentată în două părți: înainte și după ce am luat aceată decizie. Dar de ce? Sunt complet onestă când vă spun că din clasele primare și până în al doilea an de liceu am avut zero tangențe cu acet univers, nici măcar nu se regăsea în vocabularul meu acest cuvânt, iar să știu că există ceva numit “trupă de teatru” era deja o pretenție. Făceam ce făcea toată lumea, nu eram cu nimic mai specială, făceam parte din turmă. Până într-o zi cu soare: stăteam liniștită în banca mea, când niște fete mai mari, cu un aer vizibil diferit – păreau împlinite, au făcut un anunț despre ceva numit “recrutări“. Pe de-o parte suna interesant, pe de alta înfricoșător. În final, am decis să-mi acult mama, care mi-a spus, foarte sigură pe ea: ” Du-te fată, ce-ai de pierdut? ” Și așa a și fost, n-am pierdut absolut nimic, ci am câștigat înzecit!
2. Trei motive pentru care ar trebui să dai audiție pentru o trupă de teatru
În primul rând, pentru oameni. Știi vorba aia ” a doua familie “? Ei bine, o trupă de teatru chiar îți poate deveni a doua familie, dar bineînțeles, totul depinde de tine, de cât decizi să te deschizi în fața unor străini, în primă instanță, și cât timp ești dispus să aloci acestui “job”, acestor persoane. Prin intermediul teatrului am descoperit că unii oameni vor lăsa totul baltă doar ca să-ți asculte problemele, că-și vor lua din timpul lor să-ți dea un banal mesaj ca să te întrebe dacă ești bine; de asemenea, fii sigur că îmbrățișările lor sunt cel mai bun pansament, și garantat veți râde până vă vor durea obrajii.
În al doilea rând, un sentiment unic pe care îl poți experimenta doar pe scenă alături de colegii tăi este la aplauze: vă țineți strâns de mâini, totul pare ireal, sunteți și obosiți, dar și fericiți cu adevărat, unii deja plâng, alții zâmbesc larg, și apoi vă strângeți cu toții în brațe și timpul stă în loc, sunteți singurii oameni rămași pe pământ, sunteți așa aproape unii de ceilalți încât vă puteți asculta pulsul nebun al inimilor – e tot ce aveți nevoie după ce v-ați pus sufletul pe tavă în fața atâtor persoane cunoscute și necunoscute.
Și evident, mai sunt și festivalurile, probabil cele mai frumoase amintiri create vreodată. Pe scurt, pleci într-o excursie doar tu împreună cu ceilalți membrii ai trupei, ce vrei mai mult? (plus, mergeți cu trenul, cunoașteți alte trupe, adică oameni noi care se întâmplă să împărtășescă aceeași pasiune cu voi, workshop-uri și evident distracție cât cuprinde).
Am ajuns la următoarea concluzie – anii de liceu chiar sunt cei mai frumoși, totul depinde de ce alegi să faci tu cu ei. Eu cu siguranță nu regret alegerea făcută și încotro m-a îndrumat lumea teatrului. Care-i faza cu teatrul totuși? Ei bine, e ca trifermentul după trei zile de mâncat salată boeuf, obligatoriu și indispensabil.
Articol scris de Lorena Crețu.