Artă abstractă. Dacă stai să te gândești, conceptul în sine este abstract. Nu știi cui să-i atribui acest adjectiv care descrie mai mult decât un curent artistic. Abstractul nu este doar despre muzică, artă sau literatură. Nu este o schimbare de ritm, o linie asimetrică trasată pe un tablou perfect, nu este vreun alt vers pierdut printre strofele cu măsură egală. Este mai mult de atât. Este o întreagă armonie de simțiri, o simfonie tăcută de gânduri, un spectacol de umbre și lumini în spatele cărora se ascunde o poveste întreagă.
Originea abstractului
Și totuși, cum se manifestă abstractul prin artă și de ce? De la începutul secolului al XX-lea, abstractul a reușit să separe universul trăirilor de lumea cotidiană, găsindu-și astfel scopul. Arta abstractă a oferit astfel lumii ceea ce nimeni nu a putut – culturalizarea de care oamenii aveau nevoie, dar, în același timp, un mod prin care artiștii își puteau dezvălui, în formă pură, cele mai ascunse gânduri, cele mai complexe sentimente, ba chiar propria sensibilitate. Au arătat emoție, pasiune și trăiri printr-o serie de creații care nu au putut fi înțelese de toată lumea, astfel fiind puse sub semnul abstractului.
Ce înseamnă artă abstractă?
Asociat cu arta, abstracționismul a devenit o experiență primordială în viața omului. Un mod prin care acesta se putea elibera de toată încărcătura emoțională, sentimentală și senzitivă doar privind acel tablou, simțind acel ritm sau citind acel vers, toate abstracte. A pătruns în viețile oamenilor, devenind mod de a trăi, stil de viață. A ajuns să însemne mai mult decât un simplu concept sau o etichetă pentru un stil de artă, a ajuns o întreagă ramură a acesteia. A devenit un fel în care oamenii percepeau realitatea, alternând-o din propriile lor perspective.
Așadar, ce reprezintă această dualitate între artă și abstract? Reprezintă cultură și trăire, creație și emoție, îmbinarea perfectă dintre vizual și senzorial. Reprezintă desprinderea irealului de real, atingerea acelui paradis imaginat prin artă; reprezintă universul fiecăruia filtrat prin simțul estetic al abstractului. Este lumea fiecăruia, văzută prin ochii acestui abstract. Sunt lacrimile și zâmbetele din spatele acestor forme și culori. Suspinele și sentimentele din spatele liniilor și contururilor. Arta abstractă reprezintă o întreagă poveste de viață.
Articol scris de Aida Akil.